Ubuntu 11.04 – „Natty Narwhal” – aproape de lansare (28 aprilie)


Cateva zile ne mai despart de lansarea unei noi versiuni  a celei mai populare si bine cotate distributii de linux a momentului – Ubuntu. Incepand cu  28 aprilie Ubuntu 11.04 -“Natty Narwhal”- poate fi descarcat gratuit de pe site-ul Ubuntu.com.  Versiunea va veni cu o serie de aplicatii preinstalate extrem de utile: un navigator de internet, o suită de birou, aplicații media, mesagerie instant și multe altele.

Noua versiuune a sistemului de operare vine cu o serie de schimbari extrem de importante, care au provocat discutii aprinse in comunitatea celor care folosesc Ubuntu. Cea mai importanta schimbare este renuntarea la interfata grafica Gnome si instalarea ca predefinita a interfetei grafice Unity fapt ce va oferi o tenta de unicat acestei distributii de linux. Mediul grafic Unity a fost inclus deja in versiunea pentru netbook in Ubuntu 10.10. – Maverick Meerkat. Spre deosebire de Ubuntu, celelate distributii linux (Fedora, Debian, OpenSuse, Mandriva, Sabayon etc.) nu au implementat inca aceasta interfata grafica pana acum si nu au anuntat ca o vor implementa nici in viitorul apropiat.

Prin aceasta schimbare radicala Canonical incearca sa adapteze sistemul de operare la noile dispozitive cu touch screen si sa ii ofere un aspect modern.

Pentru cei care nu stiu inca Ubuntu este un sistem de operare pentru computere, servere si netbook-uri, bazat pe Debian, pus gratuit la dispozitie de catre Canonical si care depaseste in foarte multe privinte batranul si greoiul Windows. Printre avantajele acestui sistem de operare amintim: faptul ca este gratuit, stabil, rapid, simplu, usor de configurat si personalizat. Unul dintre cele mai mari avantaje, in opinia utilizatorilor, este dat de lipsa virusilor fapt care transforma acest sistem de operare intr-unul dintre cele mai sigure alaturi de MacOS. Spre deosebire de orice versiune Windows, pe Ubuntu nu veti intalni o functionare greoaie a sistemului. Pe Ubuntu nu veti avea nevoie de programele costisitoare de curatare si mentinere, nici de antivirus. De asemenea va sta la dispozitie un numar urias de programe gratuite, si de sursa deschisa, gata pentru a fi incercate, si care vor transforma pc-ul vostru radical.

Conform site-ului Ubuntu.ro filosofia acestui sitem de operare este simpla: „Orice utilizator trebuie sa aibă libertatea de a descărca, rula, copia, distribui, studia, partaja, modifica și îmbunătăți propriul software pentru orice scop, fără a fi obligat să plătească nici un fel de taxe de licență. Orice utilizator trebuie să aibă posibilitatea de a utiliza propriul software în limba pe care o preferă. Orice utilizator trebuie să aibă la dispoziție toate oportunitățile pentru a utiliza software-ul, chiar dacă suferă de dizabilități.”

Anunțuri