Semn al sfarsitului lumii?


Imagine

blog RO 366 / Proiect Romania

De vreo 20 si ceva de ani se descopera ca, prin cimitirele patriei, dar si prin locurile similare din mai toate statele unde a patruns „demonul civilizatiei”, mortii nu mai putrezesc. Nedescompunerea trupurilor celor morti  a fost  constatata de angajatii cimitirelor la deshumarile care au loc, fie la 7 ani, dupa cum cere traditia la noi, fie pentru a „refolosi” mormantul dupa cum cere „industria mortii” pe la altii. Din punct de vedere religios, un mort neputrezit insemna un posibil sfant in plus, asta la o prima interpretare. Ce ne vom face insa cu atatia sfinti?! Ce fel de calendare o sa tiparim, cat de mari vor fi ele? O sa mai avem timp si de munca sau o sa ne implicam doar in comemorari?

Acest fenomen, aparent straniu, poate fi interpretat, de indoctrinatii religiei, si ca un semn al apropierii sfarsitului civilizatiei umane, al revenirii lui Iisus, precedata – desigur – de venirea anticristului, dupa cum tot  Biserica ne invata. Cu toate ca frecventa acestor cazuri este alarmanta, nici Biserica Ortodoxa si nici celelalte culte, nu au comunicat un punct de vedere oficial pana acum.  Se zvoneste pe la colturi ca unii preoti predica sfarsitul.

Putem spune ca ne-am integrat in Europa extrem de bine la acest capitol, al mortilor perfect conservati…

Problema este una cat se poate de serioasa. Populatia globului este intr-o continua crestere. Unii se nasc – din ce in ce mai multi – altii mor, iar nevoia de spatii pentru inhumare creste puternic. Ce se va intampla cu cadavrele care au ramas neputrezite? Vor fi aruncate la gunoi?  Romanii ar fi in stare … Vor continua sa ocupe mormintele? Va accepta Biserica cu draga inima incinerarea?

Realitatea este ca mortii nu mai putrezesc, in enorma majoritate a cazurilor, din cauza conservantilor alimentari – chimicalelor – care se gasesc in mancarea noastra cea de toate zilele si care ne ucid cu zile…

Anunțuri