Ora regelui – o emisiune despre Coroana – debuteaza pe TVR 1


O emisiune extrem de interesanta, demna de urmarit, care promite multe si care nu are precedent in spatiul media romanesc, intitulata „Ora Regelui” debuteaza sambata 7 iulie 2012 ora 13.00 la Televiziunea Nationala, mai precis pe canalul unu. Din pacate ora la care emisiunea este programata este imposibila pentru marea majoritate a romanilor care, probabil, vor dori sa o urmareasca in reluare.

Conform blogului Principelui Radu – Romania Altfel

Ora Regelui” va fi o emisiune care va reflecta prezentul românesc prin prisma valorilor și principiilor Coroanei. Ea va cuprinde dialoguri pe teme culturale, diplomatice, religioase, politice, juridice, economice, constituționale, toate din perspectiva reprezentării statale și a intereselor fundamentale românești.

Vor fi prezentate imagini de arhivă despre toți regii și reginele României, începând cu Regele Carol I și Regina Elisabeta. Vor apărea în emisiune oameni de știință, de artă, diplomați, scriitori precum și analiști români și străini.

Vor fi prezentate evenimente ale Casei Regale relevante pentru profesiile din România și pentru comunitățile locale ale țării. Vor fi ilustrate cele mai semnificative și mai prestigioase prezențe regale românești în capitalele lumii.

Pe pagina sa de Facebook Csiki Cameliaunul dintre realizatorii emisiunii scria

„Sâmbătă, ora 13.00, pe TVR1, vă invit la prima ediţie a emisiunii „Ora Regelui” !!!
MĂ BAZEZ PE MONARHIŞTI să fie în faţa televizoarelor, pe republicani să privească din indignare, dar şi pe indiferenţi sau nehotarâţi din curiozitate.
De fapt, încercăm o echipă de patru oameni să vorbim despre o parte a istoriei care a tot fost reinterpretată în ultimii
ani, după ce comuniştii au modificat-o cum au vrut ei.