ESTE INCREDIBIL CE SE INTAMPLA IN BISERICA ORTODOXA ROMANA! Asa ceva nu este cu putinta!!!


sursa fotografie - internet

sursa fotografie – internet

Conform RTV si PRO TV,  zeci de oameni, localnici din BOZIA, au fost alungati de mascati din Biserica construita din banii lor, pentru ca au indraznit sa se opuna unei decizii luate de capii  Episcopiei Huşilor. Aceasta episcopie, prin apelarea la mascati, dovedeste ca s-a indepartat definitiv de principiile pe care le propopovaduieste, de enoriasi si de Dumnezeu.

Scandalul a pornit în anul 2011, după ce trei preoţi din judeţul Vaslui au depus plângeri la Poliţie, în care au reclamat că Episcopia Huşilor, instituţie sub coordonarea căreia îşi desfăşurau activitatea, le-a reţinut importante sume de bani din salariu. Drept pedeapsă, conducerea Episcopiei a decis caterisirea celor trei preoţi, aceasta susţinând că decizia s-a făcut ca urmare a încălcării grave a statutului de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române, precum şi a regulamentului de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată ale bisericii.

„Conflictul este mai vechi. A pornit atunci când eu şi alţi doi preoţi ne-am cerut drepturile salariale în instanţă. Mascaţii au recurs la intimidări şi agresiuni asupra oamenilor. Este păcat, dar Episcopia vrea să fim evacuaţi cu orice preţ din biserică”, a declarat la România TV preotul caterisit Lucian Botez. Citeste mai mult pe RTV.NET – AICI

„Ne-au lovit ca pe animale şi ne-au alungat din biserică. Noi am construit biserica alături de părintele şi acum vor să-l dea afară. Nu se poate aşa ceva. Suntem bătrâni, bolnavi, nu avem unde să ne plângem morţii şi unde să ne rugăm în Postul Paştelui. Am ajuns să ne scoată cu puştile din biserica pe care noi am construit-o’”, a declarat o enoriaşă, potrivit Agerpres. VEZI SURSA

Si cotidianul Adevarul scria in 2012 despre acest scandal:

Scandalul a plecat după ce trei preoţi din judeţul Vaslui au depus plângeri la Poliţie în care reclamă că Episcopia Huşilor, instituţie sub coordonarea căreia îşi desfăşoară activitatea, le reţine importante sume de bani din salariul care li se cuvine de la stat. Drept pedeapsă, conducerea Episcopiei a decis caterisirea celor trei preoţi, aceasta susţinând că decizia s-a făcut ca urmare a încălcării grave a statutului de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), precum şi a regulamentului de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată ale bisericii. Citeste mai mult pe ADEVARUL.RO: – AICI

AFLAM INFORMATII  EXTREM DE INTERESANTE:

 „Decizia aceasta s-a luat în lipsă şi consider că mi s-a făcut o nedreptate. Acesta nu este singurul abuz. Nu numai că am fost puşi să semnăm state de plată pentru sume pe care nu le primeam în realitate, am fost obligaţi să cumpărăm obiecte de cult la preţuri foarte mari. Asta în condiţiile în care comunitatea pe care o slujesc este una săracă. Am tras nenumărate semnale de alarmă, am respectat ordinea ierarhică şi m-am adresat feţelor bisericeşti, dar din cauză că nu s-a luat nicio măsură am fost nevoit să mă adresez instanţei de judecată”, Citeste mai mult pe ADEVARUL.RO: – AICI

Asadar, daca nu ati inteles, in cel mai stupefiant mod cu putinta, acesti trei preoti au fost sanctionati de superiorii ierarhici (probabil paratii) pentru ca au indraznit sa isi reclame drepturile salariale cat si sa reclame o serie de ilegalitati comise de preafericitii din fruntea episcopiei (de asta o fi asa de fericiti acesti indivizi?), la care au fost supusi, prin eliminarea din biserica!!! Suna interesant, corect?! 

Este ca si cum ati lucra la un magazin care vinde produse expirate! Dupa ce ati aduce la cunostinta acest lucru superiorilor ierarhici, ati fi dati afara! Pai este corect, crestineste, moral, printisorilor care va credeti slujitori ai lui Dumnezeu si mai si aveti functii prin biserica?

Este incredibil ce se intampla in aceasta institutie  numita bor! In loc ca plangerile sa fie solutionate si dreptatea facuta, cei care au depus acele plangeri au fost dati afara, concediati?! S-or fi gandit mult prea fericitii, exuberantii intru fericire, sa inlature nedreptatea dand la o parte pe cei nedreptatiti?

Dar care o mai fi parerea mai marilor bor! Un singur lucru este cert: tacera spune multe.

Pai, unde este dreptate in acest caz, patriarhule?!!!!   Mai respecta BOR principiile elementare ale Bibliei, drepturilor omului, ale bunului simt si normalului? Mai este demna aceasta institutie, condusa de tine, sa se considere biserica?! Din masina ta de zeci, chiar sute de mii de euro mai vezi ce se petrece in ograda ta, bai „patriarhule” daniel?

Eu, sincer, sunt satul de ce se petrece in aceasta institutie pe banii mei si ai romanilor! Am impresia ca lucrurile o sa degenereze si mai mult si ca institutia condusa de acest daniel a pierdut de mult cotrolul asupra situatiei! Este cam haos, nu-i asa?! Culmea este ca haosul este pe banutii nostri!

Demisa patriarhului Daniel si a clicii din jurul lui este imperios necesara.  Nu numai demisia CI SI JUDECARE ACESTUIA! Asemenea fapte precum cele prezentate mai sus nu isi au locul intr-o biserica ci doar ino organizatie mafiota!!! BOR se confrunta cu scandaluri, care mai de care mai ochioase,  ce au afectat aceasta institutie si i-au distrus increderea in randul enoriasilor de cand acest idivid este in fruntea acestei institutii. Ceva trebuie facut! AJUNGE!

ps: nu mai am niciun respect fata de aceasta institutie si de „slujbasii ei” de la varf. Ce se petrece acum in bor SFIDEAZA LOGICA SI DIVINITATEA!!!

…………………………………………………….

CITESTE SI AICI DETALII HALUCINANTE -SCANDALUL ESTE URIAS!:

Si Pro tv-ul a vorbit despre acest scandal! VEZI AICI VIDEO!

O STIRE DE LA UN ZIAR LOCAL + VIDEO(IMAGINI APOCALIPTICE)