MEGA LOVITURA BISERICII ORTODOXE

 MEGA LOVITURA BISERICII ORTODOXE

MEGA LOVITURA BISERICII ORTODOXE

Una dintre cele mai dure si importante decizii, putem spune fara precedent in istoria moderna, a fost adoptata astazi de Biserica Ortodoxa din Republica Moldova. Aceasta institutie ii ameninta cu excomunicarea pe guvernanti si pentru a-i aduce pe „calea cea dreapta”, pentru inceput, li se va refuza taina Impartasaniei!

“Declarația Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova către conducerea de vârf a Țării și binecredinciosul popor al Moldovei Stimați guvernanți! Cunoaștem bine că în istoria țării noastre, Biserica Ortodoxă a fost întotdeauna sprijinul de bază al formării și dăinuirii culturii și moralității neamului. La vreme de restriște, ea a servit neamului nostru ca spital de alinare, iar la vreme de pace, ca școală de zidire. Acest lucru nu l-au putut neglija nici marii cotropitori. Astăzi BOM se află la răscrucea provocărilor, atât de ordin moral-spiritual, cât și geopolitic. Necontenitele lupte pe aceste două altare dăunează grav perspectivelor tinerii generații și crează un dezastru insuportabil în inima creștinilor. Ceea ce se petrece la noi sub pretextul respectării drepturilor și libertăților pătimașe ale firii umane, în mare parte, nu este altceva decât un program de desființare și autonimicire a identității noastre sub aspectul valorilor spirituale bimilenare. După mai multe provocări din ultimul timp, BOM, din considerente strict materne, a încercat să stea în apărarea poporului său. Astăzi, la o lună de la ultima adresare a Sfântului Sinod către guvernare pentru a revizui cel puțin Legea Antidiscriminării, constatăm cu desăvârșire că glasul instituției care se bucură de cea mai înaltă încredere în societate, adică al Bisericii, a fost vădit ignorat. Aceasta ne face să concluzionăm că în ultimii ani BOM și poporul creștin de 93,4%, a fost exclus din planul guvernării în favoarea minorităților netradiționale, care spre regret, obțin cu multă ușurință sprijinul multor confrați de ai noștri, deși ultimii se pretind a fi și ei păstori și nu năimiți. Ținem să amintim tuturor că pentru noi ortodocșii, nu există o altă valoare supremă în viața aceasta vremelnică, decât numai urmarea învățăturilor Domnului Hristos. Luând prin jurământ datoria de a sta la strajă și de a ne opune cu orice preț răspândirii păcatului, situația ne cere astăzi să alegem între veșnicul Hristos și vremelnica guvernare cu toată legislația sa anticreștină. Desigur că noi alegem a prima cale. Această rațiune a lucrurilor ne face să ne declarăm oponenți și să ne depărtăm deschis de cei care prigonesc fățiș Biserica lui Hristos și să apelăm la scopuri strict terapeutice – la tradiția canonică a excomunicării lor din Biserică până la îndreptare. Acest fapt îi va lipsi dintru început pe guvernanți de accesul la Sfânta Taină a Împărtășaniei, ca mai apoi, în depdendență de pocăință, să fie primiți, sau respinși definitiv, de la oricare slujire bisericească. În același timp, Biserica își rezervă dreptul să întreprindă toate măsurile canonice pentru a-și apăra majoritatea creștină de pericolul răspândirii morții spirituale în societatea noastră, în acest sens: 1. Inițiem pregătirile pentru convocarea Adunării Generale a credincioșilor din cuprinsul Mitropoliei Moldovei, la care întreaga plinătate a Bisericii se va expune asupra noilor provocări cu care se confruntă Biserica. 2. În perioada 2 august – 21 septembrie se binecuvintează desfășurarea unui Drum al Crucii în jurul Moldovei (pe jos), Drum de pocăință al întregului popor cu cereri de iertare și de biruință asupra vrăjmașilor văzuți și nevăzuți.Citiţi mai multe articole interesante pe siteul http://mitropolia.md/a-avut-loc-sinodul-bisericii-ortodoxe-din-moldova/
Mitropolia Moldovei

„Luând prin jurământ datoria de a sta la strajă și de a ne opune cu orice preț răspândirii păcatului, situația ne cere astăzi să alegem între veșnicul Hristos și vremelnica guvernare cu toată legislația sa anticreștină. Desigur că noi alegem a prima cale. Această rațiune a lucrurilor ne face să ne declarăm oponenți și să ne depărtăm deschis de cei care prigonesc fățiș Biserica lui Hristos și să apelăm la scopuri strict terapeutice – la tradiția canonică a excomunicării lor din Biserică până la îndreptare. Acest fapt îi va lipsi dintru început pe guvernanți de accesul la Sfânta Taină a Împărtășaniei, ca mai apoi, în dependență de pocăință, să fie primiți, sau respinși definitiv, de la oricare slujire bisericească”

Vezi intreaga hotarare aici: http://mitropolia.md/a-avut-loc-sinodul-bisericii-ortodoxe-din-moldova/

Si in Romania si peste Prut societatea este oripilata de politicieni si de guvernanti care, dupa cum se vede, au facut atata rau zecilor de milioane de oameni  si inca fac. Motivele le cunoastem: ambele state sunt pe marginea prapastiei datorita jafului sistematic la care au fost supuse de acesti adevarati diavoli.  Daca acesta masura iesita din comun ar putea sa isi aduca contributia la o oarecare readucere pe drumul cel bun al politicienilor, atunci ea este benefica, o accept si o consider benefica si in cazul tarii noastre.

Indiferent daca esti credincios sau nu,  teama de necunoscut (poate o fi ceva, poate nu) si certitudinea mortii poate provoca schimbari benefice si ne poate determina sa adoptam un comportament moral si uman.

Poate aducera aminte a faptului ca, indiferent cat fura, indiferent cate vile, case, masini, amante si curve au, va veni un moment in care nicio justitie lumeasca, nici mama nici tatal nici prietenii nu ii vor putea ajuta atunci cand vor trece in lumea celor „drepti”. Nimeni nu scapa de judecata si nimeni nu va ramane nepedepsit pentru cele facute cu intentii distructive (dati-mi va rog voie sa visez ca dreptatea va fi facuta in final). Din acest punct de vedere masura BOM este utila. Poate asa politicienii nu vor mai produce atata rau societatii, nu o vor mai jefui si vor avea minime principii de viata si vor respecta fiinta umana.

Am fost de parere, in permanenta, ca biserica are un rol extrem de important in determinarea omului sa adopte un comportament responsabil, pacat insa ca acum si biserica, cu rare exceptii, a trecut de partea noului zeu – banul – si uita, la nivel de varf, de menirea ei. Desi pare excentrica decizia BOM este de apreciat.

PS: AR FI MOMENTUL  CA SI BISERICA ORTODOXA ROMANA SI NU NUMAI SA ARATE CA II PASA SI SA EXCOMUNICE CATIVA VINOVATI DE PRIN POLITICA MIORITICA!

Iata aici decizii ale politicienilor CARE NE ADUC  MOARTEA:

VIDEO. Demonii puterii – despre realitatea din spatele realitatii, despre genocid, elite, manipulare…

VIDEO DRAMATIC! Gazele de sist pot aduce apocalipsa! Atentie, imagini incredibile!