DETALII CARE ZGUDUIE ROMÂNIA. VEZI AICI LA CE S-AU PRETAT „REPREZENTANȚII” POPORULUI
Ce veți citi și urmări aici nu apare în presă, judecați voi de ce. VĂ ROG SĂ CITIȚI ARTICOLUL APOI SĂ URMĂRIȚI CLIPUL VIDEO ATAȘAT. Dacă doriți ceva și mai tare citiți AICI
…
Așa de mult au degenerat lucrurile în țara asta încât indivizii care decid pentru noi, nici nu se mai obosesc să mimeze verticalitatea și imparțialitatea. Recent o comisie pentru UNESCO (plină de politicieni și lipsită de prezența unor experți în patrimoniu și nu numai) din partea Parlamentului a vizitat Roșia Montană în scopul informării și luării unor decizii extrem de importante.
Antenista Gabriela Vrânceanu Firea (psd), ajunsă și ea prin Parlament și membră a acestei comisii (habar nu am ce calități o fi având în domeniul culturii), Ministrul Culturii, Gabriel Barbu și Raluca Turcan (din partea pdl), sunt principalii membri ai comisiei. Aceștia ar fi trebuit să facă o vizită de informare la Roșia Montană, să stea de vorbă cu ambele tabere, doar că lucrurile nu au stat deloc așa.
DĂ CLICK PAGINII CETĂȚENII UNIȚI (click aici)
Ajunși la Roșia Montană, aceștia nu au discutat cu cei care se opun proiectului, ci doar cu reprezentanții proiectului mamut, s-au plimbat doar pe unde au dorit canadienii, au pozat zâmbitori, au râs, totul pe banii sponsorilor de la Roșia Montană Gold Corporation. De unde până unde o așa mărinimie!?
De fapt, vizita lor a fost orchestrată de RMGC: întâlnirile s-au derulat în spațiile companiei miniere, transportul s-a făcut cu mașini RMGC, au vizitat doar obiectivele din proprietatea Gold și au adus cu autobuzele oameni din comunele învecinate, să ceară locuri de muncă.
click pentru a citi „Era să iau bătaie de la angajații RMGC”
După cum probabil v-ați așteptat, comisionații au decis în favoarea companiei, devenind asemeni șefilor lor (Băsescu și Ponta), avocați ai canadienilor. Mai că îmi dau lacrimile când citesc declarațiile „distinșilor”, total favorabile unui proiect ce va otrăvi România, neaducându-i niciun câștig. Nici o vorba despre dezastrul chimic ce se va produce, despre distrugerea celei mai vechi așezări românești sau despre tunul financiar pe care statul îl va „incasa” și despre care am scris AICI.
Iată declarațiile AIURITOARE ale membrilor comisiei
Ministrul Culturii (pnl): „Proiectul de exploatare de la Roșia Montană poate începe”
Raluca Țurcan (pdl): „România nu își poate permite să rateze un asemenea proiect”
Florin Pâslaru (pnl): „După această vizită sunt pentru ca investiția să se realizeze”
Dorin Dobra (pnl): „Avem o minimă datorie morală față de cei care au investit sute de milioane de euro”
…
Cu tupeu maxim, „distinsele” Gabriela Vrânceanu Firea și Raluca Turcan au pozat chiar în uniformele RMGC, promovând-o și girând-o astfel. Acestea „au uitat” că reprezintă UNESCO, Parlamentul României și interesele votanților lor și s-au transformat în adevărate lobiste, deși activitatea lor trebuia să fie cu totul alta. O dau pe față, ce să mai … Despre prestanță și sobrientate, nici vorbă. Ce dovadă mai clară de IMPARȚIALITATE DORIȚI!? Ce jenant, ce urât!
Nu ar fi așa de grav dacă nu am vorbi de o companie care, prin ceea ce urmează să facă, va otrăvi pentru mii de ani Romania.
Pentru ca mârșăvia să fie deplină, din partea Comisiei pentru UNESCO, au răsărit acuzații total deplasate cum că opozanții nu vor să stea de vorbă cu ei… Au pățit precum EBA… ȚIGĂNIE DE STAT sponsorizată de noi!
DESPRE UN SIMULACRU DE VIZITĂ
Numai pe timpul lui Ceaușescu se realizau astfel de scenarii jegoase de mobilizare „populară”. Foarte mulți dintre cei cărați pentru a face figurație, unii destul de violenți și lipsiți de educație primară, habar nu aveau pentru ce au fost aduși, inclusiv cu autobuzele școlare. Cei mai mulți nici nu erau din Roșia Montană! În plus, ziariștii neprieteni au fost blocați de popor, mai aveau un pic și luau bătaie, pe lângă flegmele și înjurăturile adresate de așa-zișii locuitori de la Roșia Montană.
Forțele de ordine tăceau oarbe și nu reacționau. Primari și responsabili locali, plătiți și cărați de o companie pe banii ei, (de fapt ai noștri, pentru că deja suntem datori companiei cu banii pe care i-a băgat în spoturile publicitare de promovare a proiectului) nu făceau niciun efort pentru a servi interesele statului și nu ale unei companii private.
Faptul ca afacerea e putredă e dovedit, pe lângă calculele matematice simple pe care orice om (inclusiv copil de gimnaziu) le poate face și de lipsa de atitudine a mediei din România. Ce-i drept, milioanele de dolari băgați în publictate au închis gura și orbit ochii tembeliziunilor trădătoare de neam și de țară, care și-au uitat menirea!
DE CE ESTE JAF? VOI CUM AȚI CATALOGA O ASTFEL DE AFACERE?
…
*Este vorba despre compania care urmează să exploateze aurul la Roșia Montană, implicând statul român într-o afacere deloc profitabilă pentru el, dar al dracului de profitabilă pentru ei.
AVEM NEVOIE DE AJUTORUL TĂU!
SPARGE BLOCADA MEDIA IMPUSĂ SUBIECTULUI „ROȘIA MONTANA”, ARATĂ TUTUROR ADEVĂRUL DESPRE CEL MAI MARE TUN DIN ISTORIA ROMÂNIEI!
TELEVIZIUNILE ȘI ZIARELE CUMPĂRATE CU PUBLICITATE DE MILIOANE DE LEI, TAC ȘI ÎȚI VÂRĂ PE GÂT SUBIECTE CE NU CONTEAZĂ ASCUNZÂNDU-ȚI ADEVĂRUL DESPRE TUNUL DE LA ROȘIA MONTANĂ.
EI ȘI-AU DAT MÂNA PENTRU A VINDE ROȘIA MONTANĂ, IGNORANȚA TA ÎI POATE AJUTA!
Te rugăm să distribui știrea și clipul atașat ei oriunde.
La d-na Turcan nu te poţi aştepta decât la tupeu pur băsist, bine acumulat în anii anteriori din doctrina portocalie! Ruşinos îmi pare, implicarea d-nei Gabriela Vrânceanu Firea în această mârlănească propagandă în favoarea firmei canadiene!
În fapt, aceste aspecte sunt efecte grave ale mult trâmbiţatei COABITĂRI POLITICE, prin care cetăţeanul furnică a fost din nou păcălit în năzuinţele şi speranţele sale, de cei pe care i-a ales şi le-a netezit drumul spre putere.
Tot respectul meu D-ului Eugen David,Președinte Asociația Alburnus Maior, pentru atitudinea domniei sale în ” Scrisoare deschisă către Moise Guran, în urma emisiunii TV privitoare la Roşia Montana” http://blog.activewatch.ro/rubrica-cetateanului-necenzurat/alburnus-maior-scrisoare-deschisa-catre-moise-guran-in-urma-emisiunii-tv-privitoare-la-rosia-montana/
Eu cred ca la Gabriele Firea poti sa te astepti la orice. Turcanu e la fel. Ambele habar nu au de nimic in domeniu, au primit sarcina sa faca ce-au facut si rad ca proastele in poza. Sunt bucuroase ca li s-a dat atentie. Doamne, ce vaci…
Dar cata spaga a luat Nastase pentru Rosia Montana ?
Aceşti oameni sunt trădători de ţară. Cum e posbil să dai pe nimic această bogăţie naţională?? Mai ales acum, când suntem săraci şi plini de datorii. Dacă tot vor să distrugă locul, dacă tot li se blehamăie de istorie, cultură şi ecosistem, măcar să exploateze zăcământul exclusiv în favoarea României.
Din ce motive n-o fac? Că n-au tehnologia sau nu cunosc metodele de exploatare?
Avem o mulţime de specialişti care stau pe tuşă de multă vreme. Ar fi fericiţi să-şi reia activitatea şi să-şi dovedească priceperea.
N-au bani de investiţia iniţială?
Păi dacă n-ar mai da cu banii aiurea,pe tot felul de proiecte lipsite de rost, ar putea face o minimă cheltuială de început. Şi apoi, în scurt timp, activitatea s-ar autofinanţa.
Dar, deh, asta ar duce la prosperitatea României, în vreme ce canaliile n-ar mai primi comisioanele şi atenţiile după care bălesc!
😦
mare nesimtire… rusine lor .pentru un pumn de bani sa vinda si sa distruga zona….trebuie sa facem ceva dar nu pe hartie ca ei, sa iesim in numar mare.
Acesti oameni ca asa zisi conducatori ai neamului toti au fost pradatori numai interese personale au vandut totul pe nimic asa este si cu Aurul spagile s-au loat .Mias fi dorit sa-i vad ca sant Patrioti ca le pasa de tara si popor nu vad pe nici unu Regretam pe Ceausescu ca fost patriot el a fost condamnat pentru Subminarea Economiei nu el a subminat si cei dupa el ar trebui condamnati .Dumnezeu sa ne ajute sa vad oameni cinstiti cu caracter si sale pese de Tara
BRAVO REPUBLICA , HALAL SA-TI FIE !!!!!!!!!!!m-am saturat de lamentatii….iesiti in strada toata tara ….vom disparea ca natiune ….TRZITIVA…..UNDE SUNT ELITELE INTELECTUALE PTR A CONDUCE SI INFORMA TOT POPORUL PRIN ORICE MIJLOACE …CE NAIBA ,SUNTEM CEL MAI DE KK POPOR DIN LUME?!!!!
Moldoveanca aia de vrancioaica (a uitat, daca a stiut vreodata cine a fost Vrancioaia cea din balade) nu face decat sa prosteasca de ani buni consumatorii de media… de fapt ca si toti ajunsii la putere din ultimii 23 de ani nu urmareste decat profitul personal, asezonat (uneori) cu demagogia care sa tina in functie propria persoana sau apropriatii… tara asta nu se mai poate face bine, scapa cine poate !!!
RUSINE! RUSINE! RUSINE!
cred ca voi nu intelegeti ca aici este o lupta a serviciilor secrete pe care Romania a pierdut-o.voi nu intelegeti ca orice companie puternica are in componenta sa structuri de securitate bine organizate care beneficiaza de spijinul serviciilor secrete din tara unde se duce profitul. acestea gasesc cai (cinstite sau necinstite) ca interesele pe care le reprezinta sa fie cat mai bine protejate.Wolframul aflat la Rosia Montana este folocit de NASA la sateliti, deci cine oare are interese mari aici? cine ne vinde F16 in loc de Gripen? cine a investiti in campaniile electorale ale lui Ponta si Crin? si cel mai interesant cine a investit cel mai mult intr-un post de televiziune care are posibiliti nelimitate de intervievare a persoanelor – antena 3(vezi interviurile luate in USA)? Americanii care au creat cea mai mare bresa de securitate intr-o tara fosta comunista considerata ghimpele in coasta al Rusiei. astfel ca Americanii au decis ca tara noastra sa fie exploatata la maxim de catre firmele agreate de ei si care ii au pe ei ca beneficiari finali.
de aceea nu ma mira ca Vranceanu si Turcanu vand tara desi au copii. nu ma gandesc ca vor scolariza copii in Romania sau ca ii va trata in spitalele de aici. de aceea politicienii actuali fac ce vor. au in spate cea mai puternica natiune a lumii si sprijinul (prin spionaj) al serviciilor secrete Americanu. nu sunt fabulatii. faceti investigatii si veti realiza usor ce se intampla.
Oameni buni este tîrziu să mai avem regrete. Ne-am bucurat precum …. în urmă cu 24 de ani, ne ţinînd cont de faptul că istoria noastră este plină de crime împotriva conducătorilor vremelnici ca şi noi de altfel, şi mai devreme sau mai tîrziu viaţa se răzbună.
Toti care si-au dat concursul pentru Rosia Montana,,TRADATORI DE TARA,,pentru asta iti trebuie ,JUSTITIE,,Cinstita ,curata,nu asta care in majoritate asculta la Basescu, de zona Politica nu vorbesc caci si acolo e putred,si nu mai dati ca vrem sa cream locuri de munca,cucoana asta de se da desteapta sa ne spuna cate localitati din Tara sufera din cauza lipsei locurilor de munca ,si ea cate locuri de munca a infiintat de cand traieste boiereste pe baniii UE,implicit a Romanilor care trebuie sa ii dea inapoi,de RALUCA vorbesc ,,of,of,of.-
Românii sunt un popor cu o răbdare derutantă. Acceptând tacit distrugerea industriei, vânzarea flotei, înstrăinarea petrolului, gazelor, cimentului, alumuniului, oţelului, pădurilor, terenurilor agricole, băncilor, vandalizarea întregii economii, hemoragia valorilor, i-au determinat pe jefuitori să creadă că nimic nu le mai poate sta în cale. Dar, ca de atâtea ori în zbuciumata noastră istorie, ursul românesc, după ce s-a lăsat umilit, flămânzit, tras de mustăţi să i se bage chiştoace în gură, călărit, tăvălit, se trezeşte brusc, atunci când nimeni nu mai crede în vitalitatea lui, şi îi spulberă pe vrăjmaşi cu o forţă miraculoasă. Proiectul mârşav „Roşia Montană” va fi detonatorul Marii Revoluţii de Eliberare Naţională şi Socială de sub dominaţia descreieratelor regimuri mafiote postdecembriste. Pe Câmpia Libertăţii de la Blaj şi la Marea Adunare Populară de la Alba Iulia au fost puţini şi numai ardeleni. De data aceasta vom fi cu mult mai mulţi şi din toate provinciile româneşti. Îi vom spulbera ca pe făina orbilor în cele patru vânturi.
Proclamaţia de la Roşia Montană va pune bazele Noului Stat Naţional Unitar Independent şi Suveran „DACIA ETERNĂ”. Slugoii hoardelor străine şi cleptocraţii lacomi şi apatrizi vor fugi mâncând pământul în lumea largă să ajungă acolo unde şi-au cărat averile. O vom lua de la capăt şi în curând lumea care ne dispreţuia pentru laşitatea şi trădarea noastră ne va aclama. Noii conducători patrioţi, Dumitru Prunariu, Alexandru Atanasiu, Ion Coja şi mulţi, mulţi alţii, vor readuce Ţara în rândul ţărilor lumii civilizate şi prospere. Doar aşa ne va ajuta Dumnezeu !
ROSIA MONTANA, seamana tot mai mult cu asa zis a COLECTIVIZARE ,de pe vremuri,aici snt probleme grave dar cetatenii patriei nu le vad ,vin niste nemernici care vor s scoata cu forta populatia din zona,ca s isi faca mizerii, si POLUARE de grd max,unde snt PATRIOTII DIN POLITICA ROMANE????????CE FEL DE CONDUCATORI SNT AIA CARE PROMOVEAZA actiunile mizerabile la niste straini,care vin si vor s transfere bogatia Romaniei in depozitele lor,si cu ce urmari,HELLO PATRIOTIILOR DE CARTON UNDE SUNTETI LA VOI CE REPREZINTA VALORILE TARII ,AVETI GRIJA C VIN UNGURII,SERVICIILE CARE VEGHEAZA PT SIG NATIONALA PE ECONOMOIC ,UNDE SNT???VIATA ASTA A DEVENIT O MINCIUNA MARE DE TOT PE TERITORIUL RAMANIEI
Sunt momente cum e si asta in care imi doresc cu parere de rau ca ardealul sa fie al ungurilor….rusine
Punctul de vedere al Academiei Române cu privire la exploatarea de la Roşia Montană…
Reblogged this on pongogonzo.
Imi este foarte greu sa cred ca s-a degradat atat de tare conditia umana. Lipsa bunului simt, al discernamantului au devenit blazoanele politicienilor. Regret ca traiesc astfel de vremuri. Munteanu Maria
NUMAI TINERETUL POATE FACE CEVA BUN . EI SA SE REVOLTE SI SA IASA IN STRADA,CA TERMINE SCOLI,FACULTATI SI NU AU UN LOC DE MUNCA. BANUIESC CA IN EI,N_AR AVEA CURAJ NEMERNICII SA-I LOVEASCA ORI SA TRAGA IN EI….TOT CE AM CITIT MAI SUS,M-A DAT PESTE CAP,MI_E SCIRBA SA MAI AUD DE VRINCIOANCA…NU STIU,CINE v-A REUSII SA NE SCOATA DE LA REANIMARE,MURIM SUFLETESTE DE LA O ZI LA ALTA….AM SI EU DOI COPII,CE SE CHINUIE PRIN GRECIA,SA MUNCEASCA SI SA-SI FACA UN ROST….MIE MILA DE GENERATIA TINARA,,..MI-E MILA DE BATRINII RIMANIEI.
N-ati inteles? Am intrat la stapan! I-am votat, acum ei decid, iar noi executam. Si la urmatoarele alegeri, ii votam din nou, PSD, PDL, etc, nu conteaza, important e sa-i votam, ca sa o duca ei bine. Iar noi ramanem in continuare slugile lor. Asta e democratia: puterea legislativa, executiva si judecatoreasca, adica in totalitate a lor. Iar „puterea poporului” e cea cu care ni se scot noua ochii.
Pingback: Cele mai viralizate articole pe bloguri si site-uri de stiri in ultima saptamana din august | refresh.ro
„NU NE VINDEM TARA, DAR O DAM DEGEABA!” – ASTA FAC PARLAMENTARII SI GUVERNELE POST-DECEMBRISTE. BA NU, NU DEGEABA, PE BANII CARE MERG IN BUZUNARELE LOR SI POPORUL SARACESTE INTR-O TARA EXTREM DE BOGATA. PE TINERI II TRIMITEM LA MUNCA IN ALTE TARI, AICI N-AU CE CAUTA.
„MUNTII NOSTRI AUR POARTA, NOI CERSIM DIN POARTA-N POARTA”
JOS CU HOTII !!!
Pingback: Proiectul Roșia Montană: Detalii care zguduie România | jurnal berlinez
Dezamagire, mahnire si in acelas timp revolta. Oamenii , numai ei au cea mai mare vina , pentru esecurile suportate de noi toti in aceasta mica tara. La baza acestor crime produse mediului, economiei, avutului national si in toate domeniile de interes , patroneaza manipularea, prostia, minciuna, intimidarea celor care au ceva de spus in favoarea realitatii.
Romani trezitiva, tara e furata de cei care ii platim bine!
Citiţi aici un comentariu venit din patrea unui cetăţean canadian, care locuieşte într-o zonă a Canadei unde se fac exploatări miniere folosindu-se cianuri.
CITEZ din Ovidiu Ionut Acatinca şi DATI SHARE LA COMENTARIUL ASTA: CITEZ „Traiesc intr-o zona a Canadei unde cheltuim peste 1.5 miliarde dolari in fiecare an ca sa oprim expansiunea arsenicului si a cianurilor rezultate din exploatarea vreme de 50 de ani a minelor de aur din zona. Stiti care este singura metoda d…e a stopa propagarea cianurii in panza de apa freatica? Pai sa va spun eu pentru ca sunt implicat in acest proiect. Se foloseste tehnologia de criogenizare a solului pe zeci de km patrati. Pur si simplu s-au sapat puturi de 500 metri adancime pe toata suprafata si s-au instalat masini criogenice care mentin temperatura solului sub zero grade. Va rog sa retineti ca nu exista solutii la ora actuala de „decontaminare” a zonelor afectate. Tot ce putem face este sa inghetam solul pentru a impiedica arsenicul si cianurile sa se infiltreze adanc in panza de apa freatica. Costa enorm si deocamdata nu exista alte solutii desi cei in domeniu cauta solutii de 10 ani. Nimanui nu-i convine sa arunce 1.5 miliarde dolari in fiecare an pentru a „izola” porcariile facute de minele aurifere. Dar nu avem alta solutie.”
CONCLUZIILE CRED CĂ SUNT CLARE, DACĂ VREM UN MEDIU CURAT PENTRU COPII NOŞTRI!
Pingback: DETALII CARE ZGUDUIE ROMÂNIA. VEZI AICI LA CE S-AU PRETAT “REPREZENTANȚII” POPORULUI | Puzzle de viata
sa le fie rusine doamnelor mai ales pentru ceia ce reprezinta, si uite cum se pierde firea omeneasca cand Firea face lobi, sa va fie rusine!
Pingback: Aurul și argintul de la Roșia Montană sunt de fapt o acoperire pentru o afacere și mai și. | SANTINELA ORTODOXA
Pingback: DETALII CARE ZGUDUIE ROMÂNIA. VEZI AICI LA CE S-AU PRETAT “REPREZENTANȚII” POPORULUI | blogul lui costel
Cum de este posibil ca o mana de oameni sa decida soarta unui intreg popor?
Cand este vorba de un astfel de proiect de asemenea proportii, nu ar trebui sa decida populatia tarii?
Cum de nu se fac sondaje de opinii ale cetatenilor?
Oare, nu ar fi bine sa se mearga la vot pentru un asa mare proiect?
voi toti ce sustineti ac proiect aveti copii?nepoti?SA VA BATA DUMNEZEU.PTR TOT RAUL FACUT ROMANIEI.SA VI SE INTOARCA TOATE RELELE FACUTE POPORULUI SI TARII ACESTEIA.ASA SA NE AJUTE D-ZEU/
sint contra proiectului rosia montana , bineinteles