ȘTIAI CĂ AVEM UN REGE UNS DE BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ ÎN ANII 90?! SUNTEM REGAT!


breaking_news-620x33012

Gest fără precedent al Bisericii Ortodoxe Române consumat în anul 1991 și ținut până acum la secret. La Curtea de Argeș, locul în care au fost încoronați  regii României și unde își dorm somnul de veci mai mulți domni ai țării, a fost încoronat, în 1991, Ilie Badea Stănescu drept (poreclit „Tortică”)  rege al rromilor. Așa-zisa încoronare s-a desfășurat în biserică, cu participarea unui sobor de preoți. Deci, BOR ne vrea regat.

REGELE TORTICĂ

REGELE TORTICĂ

Vorbim despre aceeași instituție care a refuzat să îl îngroape creștinește pe Sergiu Nicolaescu, pe motiv că urma să fie incinerat.

Ilie Badea Stănescu s-a autoproclamat, în anul 2003, „Rege Internațional al tuturor rromilor creștini de pretutindeni”, fiind încoronat, așa cum se cuvine, de BOR. Conform Antena 3, care a difuzat imagini de la așa-zisa încoronare, preoții care au săvârșit slujba au declarat că au răspuns unui ordin primit pe scară ierarhică.

Ei, de asta ce spuneți? Conform BOR, suntem regat și supuși ai regelui Stănescu.

Surprize! Surprize! Wikipedia spune (știa de mult) (vezi sursa aici)

La data de 31 august 2003, bulibașa Ilie Badea Stănescu a fost încoronat de către patru preoți ortodocși, în Catedrala Episcopală de la Curtea de Argeș, ca „Rege Internațional al tuturor rromilor creștini de pretutindeni”, în opoziție față de regele Cioabă care a trecut la Cultul Penticostal.

Împăratul țiganilor, Iulian Rădulescu, a emis un „Decret imperial de încoronare”, care a fost citit în Catedrală de către unul din preoți. Textul actului emis de către împărat este următorul: „În baza unui decret imperial, cu acordul Curții de la Viena, în conformitate cu Divanul și cutumele etnice ale rromilor din România și diaspora, formând un popor mondial cu un total de 78 de milioane de rromi, s-a acordat funcția supremă de rege internațional domniei sale, majestății Stănescu Badea Ilie din orașul Costești-România”. Imediat dupa citirea “decretului” și sfințirea coroanei, preoții i-au așezat pe cap lui Ilie Badea Stănescu o coroană din aur bătută cu nestemate, care cântărește peste un kilogram. [2]

Cum Molitfelnicul ortodox a scos din edițiile noi slujba specială de încoronare a unui rege, preoții care au asistat la ceremonie au afirmat că ei au sfințit de fapt coroana „regelui Ilie Stănescu Întâiul”: “Am primit ordin pe linie ierarhică și nu ne-am făcut decât treaba.