Legătura dintre condamnații la moarte în SUA, lagărele de exterminare ale lui Hitler și Roșia Montană. Iata ce nu trebuie ca tu să știi.
Tot ce vei citi și urmări aici nu gasești în presă. Oare de ce? Trage tu o concluzie după ce urmărești clipul video atașat.
Există o legătură sumbră între modul în care erau executați condamnații la moarte din SUA (vezi aici), prizonierii și evreii din lagărele de concentrare și extermianare naziste din Germania celui de-al doilea război mondial și exploatarea ce se va deschide din 2016 la Roșia Montană. Acidul cianhidric este legătura morții ce unește aceste regiuni și epoci. A fost folosit până de curând în execuția condamnaților la moarte din câteva state americane, dar și de către regimul nazist al lui Hitler, în exterminarea evreilor, romilor și prizonierilor de război din celebrele lagăre de concentrare care au înghițit milioane de oameni nevinovați și va fi folosit (sau mai bine zis produs în cantități astronomice și eliberat în atmosferă) și în exploatarea de la Roșia Montană. Acesta plus multe alte substanțe ce vor fi folosite pentru a exploata aurul de la Roșia Montană, vor ajunge și la voi, purtate de vânt și nori încărcați cu ploi acide. Ne mai întrebăm de ce o sută de mii de români suferă de boli incurabile?
Pe canadieni nu îi interesează. Exploatarea e la noi și pe ei nu îi afecteează iar politicienii oricum se tratează în spitalele și clinicile din afară și oricum nu se mai dau jos din mașinile de lux. Ar fi capabili să mearga și la wc cu ele.
Ei bine, acum știți de ce guvernatorii ponta și basescu, promotorii tunului de la Roșia Montană și a actului de trădare națională despre care s-a scris aici, nu vor ca voi să cunoașteți dedesubturile periculoase de la Roșia Montană.
Conform specialiștilor, care citează studiile de impact asupta mediului eleborate chiar de RMGC și ministerele corupte din țară, acidul cianhidric se va găsi din abundență în iazurile de decantare de la Roșia Montană și nu nu mai.
Acidul cianhidric este un lichid gălbui, inflamabil, cu o solubilitate bună în apă, cu un miros neplăcut de migdale amare, extrem de toxic. Mirosul asemănător cu cel de migdale se explică prin faptul că semințele de migdale conțin un glicozid cianogen, care sub acțunea enzimei hidroxilnitrilază se descompune în glucoză și acid cianhidric. În combinație cu potasiul formează o sare cianură de potasiu, care este utilizată la obținerea aurului. A fost folosit în timpul Germaniei naziste în lagărele de exterminare sub denumirea comercială de Zyklon B[1]. Acidul cianhidric este trecut în lista armelor chimice (gaz de lupta)[2] si se obtine in prezenta platinii si la 1000 grade C: CH4+NH3+3/2O2–>CHN+3H2O (sursa aici)
Oare la acest aspect se referea cocoana din clipurile publicitare ale RMGC care plangea ca e nevoita sa croșeteze șosete pentru a-și întreține copiii când, luata de val, si-a dat drumul la gură?! (VEZI AICI UN MOMENT JENAT CU ADEVARAT PENTRU O „DOAMNĂ”)
Trag clopotele pentru morți?!
Acidul cianhidric se va găsi în cantități industriale în iazurile de decantare de la Roșia Montană cât și în procesul de producție.
In 1993 acidul cianhidric a fost declarat gaz toxic de razboi.
Acidul cianhidric va aduce moarte la Roșia Montană
IATĂ ADEVARUL DUR SPUS DE VICTOR BOȘTINARU
citește și –
SOS! SPRE CE SE ÎNDREAPTĂ ROMÂNIA! CEA MAI ORDINARĂ LEGE, GATA SĂ FIE APROBATĂ! VA FI MĂCEL!
UN ACT DE TRĂDARE NAŢIONALĂ (cotidianul.ro)
20 de probleme juridice în exploatarea de la Roşia Montană
Rosia Montana: Loviti Pontaurii din Guvern! Trimiteti o sesizare catre DG Justitie/MCV!
Un argument economic împotriva exploatării aurului de la Roşia Montană
Propunerile USL pentru guvernare



Sunt de accord cu stoparea oricarui gen de atrocitati!
si acum jidanii ne otravesc? de ce nu i-au decimat oare? nu fiti tampiti! jidanii ne controleaza viata
Erau plictisiti indivizii de acolo pacat
Poporul român: primul popor care va dispărea din Europa…
Un dezastru sigur platit in aur. Mult aur. Genicid, ecocid, economicid. Ore chiar suntem un popor suicidar?
Pingback: LAGARELE DE EXTERMINARE GERMANE « Cerul Albastru
Pingback: Rosia Montana si ce EI nu vor sa stiti | adspedia.ro
Dumnezeu sa ne mantuiasca!Jos calaii neamului!Ne traim propriul blestem!
Acesti politicieni, daca sunt incompetenti, nestiind sa puna economia Romaniei pe picioare, ar putea sa aduca oameni cu renume din Germania, Anglia, Franta, platindu-i cu darnicie, pt. a absorbi fondurile europene 100%,si a investi in ceeace poate crea locuri de munca in toate ramurile economiei nationale: industrie chimica,agricultura,turism,samd. Atunci nu ar mai fi nevoie de imprumuturi paguboase de la FMI sau de altundeva.Aceasta afacere paguboasa numita Rosia Montana le va aduce politicienilor nostri, ceeace vor: BANI SI MOARTE. Sa nu creada ca vor scapa, indiferent unde s-ar ascunde: VOR FI VINATI SI UCISI UNUL CITE UNUL, PINA LA ULTIMUL !
„lichid incolor, gălbui” ???
Apreciez initiativa, si eu sunt impotriva proiectului, dar va rog frumos sa redactati materialele cu atentie, riscam sa ne facem de ras.
Cautati ce inseamna termenii „red herring” si „Godwin’s law”
Am si eu o nelamurire… cu privire la canadienii astia… care de fapt sunt evrei…http://economie.hotnews.ro/stiri-companii-15523170-miliardarul-beny-steinmetz-investitor-rosia-montana-este-investigat-cateva-tari-legatura-mare-proiect-minier-din-africa.htm
Daca „2012 – sfarsitul lumii” nu s-a aprobat la timp, au ei grija sa puna tot felul de clauze si despagubiri prin contracte…ca sa fie aprobat pana la urma. Ne infundam rau cu Ponta….si mizeriile lui..
Evrei , canadieni ce-or fii , sa stea fiecare in tara lor ,noi avem capete luminate si speram sa faca ce trebuie facut ,chiar si cu banii europenii , nu avem nevoie de nemti ,engleji si mai stiu eu ce tradatori de tara . MULT SUCCES
pai pina la urma nu canadieni exploateaza aurul, in spatele lor sint trei jidani, din care unul este anchetat de fbi in state pt lucruri necurate pe care le-a facut