Majestatea Sa Regele MIHAI, la 92 de ani! La multi ani!
Pentru România, pentru poporul român, ziua de 25 octombrie este zi de mare sărbătoare. Majestatea Sa Regele Mihai, împlinește onorabila vârstă de 92 de ani. Îi urăm, pe această cale, să ne traiscă întru mulți ani fericiți și să vegheze asupra poporului său! Și tot pe această cale, ne cerem scuze, în numele acestui popor, pentru faptul că, din lașitate, neștiință și deseori prostie, o parte însemnată a națiunii noastre – încă – nu ia în calcul readucerea țării la normalitate, adică readucerea monarhiei la putere.
Oricât ar vrea unii să nege, monarhia este singura care poate și vrea să SALVEZE ROMÂNIA! O Românie mândră și prosperă nu va putea renaște decât în jurul unei Case Regale legitime, iar cu cât o să amânăm această decizie, cu atât o să avem de suferit mai mult.
Ne întâlnim pe pagina Facebook „SUPUȘII MAJESTĂȚII SALE” (nu uita să îi dai un „LIKE” paginii)
De peste doua decenii liderii republicii, în fapt urmașii mafiei și burgheziei roșii, pradă acest stat, umilesc trecutul, distrug natura, ucid cetățenii. Urmele comunismului, îndoctrinarea masivă și forța, au distrus o șansă unică, imediat după 1989, când România putea face, cu adevărat, un pas important spre recâștigarea gloriei de altă dată.
Majestatea Sa este (și puțini oameni știu acest lucru) singurul șef de stat din timpul celui de-al doilea război mondial, în viață. El este cel care a scurtat durata acestui măcel cu câteva luni, salvând viața a sute de mii de români. Prin propriul sacrificiu, prin propria abdicare, a împiedicat o tragedie de la care comuniștii nu aveau nici o reținere. Mii de studenți de atunci îi datorează astăzi viața celui care a preferat să renuțe la tron pentru viața supușilor săi. Ce dovezi de iubire, de respect și de prețuire mai avem nevoie de la Majestatea Sa?
Mai mult, Majestatea Sa, de peste doua decenii, reprezintă, alături de Case Regală a României, cu loialitatea, simplitatea și demnitate, țara și poporul român, la cele mai înalte evenimente din lume, aducându-ne faimă și prestigiu, plasându-ne acolo unde doar cei puternici pot fi, în frunte. Pentru dăruirea cu care faceți bine acestui stat, Majestate, vă mulțumim.
Majestatea Sa Regele Mihai, este un monarh despre care s-a scris si se va scrie masiv, al cărui destin dur și nedrept, se identifică cu destinul greu încercatului popor român. Regele Mihai și-a lăsat, indubitabil, amprenta asupra secolul XXI, asupra noastră, fie că vrem sau nu să recunoaștem acest adevăr… Mihai I a făcut și încă mai face istorie, precum au făcut și inaintașii săi iluștri, este un simbol al speranței pe care milioane de români o nutresc, este un erou atât al vremurilor sale cât și al prezentului, indiferent cat s-ar chinui comuniștii de ieri si de astăzi să ascundă această realitate. Viața Majestății Sale este un subiect de film care, cu siguranță ,va vedea lumina zilei cândva. Este singurul, alături de Dumnezeu, spre care mulți români își întorc privirea și de la care așteaptă o scăpare. Majestatea Sa a fost și este un model de prestanță, integritate, decență, curaj, înțelepciune, respect, corectitudine, eleganță și bun simț, atuuri de care „clasa politică” actuală este departe.
La mulți ani MAJESTATE!
NIHIL SINE DEO, NIHIL SINE REX!
TRĂIASCĂ ROMÂNIA, TRĂIASCĂ REGELE ÎN PACE ȘI ONOR!
DISTRIBUIȚI PE PROFILUL VOSTRU ARTICOLUL ȘI/SAU IMNUL REGAL. MULȚUMESC.
CLICK PE IMAGINE APOI DĂ SHARE PE FACEBOOK. CERE ȘI TU MONARHIE!
Frumos articol! La multi ani MAJESTATE! Pacat insa, mare pacat ca Romania n-a avut parte de Dvs.! Erati si sunteti unica salvare, dar cati intelegem asta si ce putem face???
Ce tara am fi fost daca nu traiam cosmarul comunist ! Nu ne-au fi lovit atatea nelegiuiri care se intampla si acum la noi ! Era si la noi bunastare si demnitate ! Acum ne bucuram cand gasim o sursa de imprumut mai ieftin ! La multi ani Majestate !
LA MULTI ANI, MAJESTATEA VOASTRA!
Probabil bunicii care-ti povesteau vrute si nevrute n-or fi fost dintre cele DOUA MILIOANE DE FAMILII DE TARANI IMPROPRIETARITE DE R E G E L E CAROL I , DUPA CUM NU CRED C-OR FI AUZIT NICI DE ACEL REGE FERDINAND , CARE IN PRIMUL RAZBOI MONDIAL A DECLARAT RAZBOI TARII DE BASTINA SI … A FAURIT ROMANIA MARE . !?! Si ar mai fi multe de povestit , dar ar insemna sa stric …. orzul pe gaste .
mda. sincer nu stiu ce a insemnat monarhia pentru romania si sincer am indoieli asupra bunelor intentii asupra unei care regale care nu este de origine romana. cand eram copil bunicii aveau obiceiul sa imi povesteasca cate in luna si in stele si din povestile a doi tarani romani care au fost considerati chiaburi nu imi amintesc sa spuna lucruri bune despre rege si regalitate. din cate am mai citit si eu pe ici pe colo, romanii au fost vesnic saracii europei, iar lucrurile nu se deosebeau cu nimic pe vremea regelui de zilele actuale. singura diferenta de care personal nu imi pasa este denumirea asupritorilor, pe timpul regelui incepea cu el, continua cu burghezia, nobilimea si se termina cu administratorul mosiilor regale/burghezesti. acum au fost inlocuiti de comunisti imbogatiti peste noapte. care este diferenta dintre ei? din punctul de vedere al omului obisnuit nici una.
iar chestia aia cu unsul lui Dumnezeu este varza, mai dgraba unsul lui peste ca Dumnezeu nu are de a face cu politica, asa scrie si in biblie (este una dintre ispitele lui Isus) sa ii dea pamantul in schimbul inchinarii la necurat. deci …..
stima celor care o merita
@laurian on octombrie 25, 2013 la 07:24,
În parte aveţi dreptate în comentariul dumneavoastră, cu observaţia că lucrurile mari ce ţin de ţară, sunt făcute de regi, iar găinăriile … de slujbaşi, de regulă fără ştiinţa regilor.
În cea ce priveşte Casa Regală, din cei patru regi pe care i-a avut România din 1866 şi până la 30 decembrie 1948, doi s-au născut, au crescut şi au fost educaţi în spirit românesc, pe teritoriu românesc. Deci putem vorbi că 50% din conducătorii Casei Regale, în decursul a 82 de ani de regalitate, au fost români. M.S. Regele Mihai I de România este fiul unui rege romăn M.S. Regele Carol al II-lea, amândoi născuţi în România la Sinaia.
Faptul că Casa Regală de România se înrudeşte cu principalele case regale din Europa, este o oportunitate pentru România, dacă ar fi REGAT. Dezvoltarea şi modernizarea unui stat se face nu numai prin puteri proprii ci şi prin releţi şi lobi, la cel mai înalt nivel… chestiune neîndeplinită benefic de nici o republică pe care România le-a avut ca beneficiar istoric.
Un articol frumos ce demască parte din „gulgutele” securisto-comuniste, cu privire la imaginea M.S. Regele Mihai I al României şi a Casei Regale.
Sunt optimist şi am speranţa că românul nu şi-a pierdut memoria precum au dorit-o alţii. Monarhia Constituţională, intrarea statului român în legitimitatea istorică, firească şi legalitate ca formă de organizare a statului de drept în democraţie, sunt deziderate ce pot fi împlinite de către român prin schimbarea constituţiei, prin modificarea acelui art.152 din Constituţia României, ce nu permite organizarea unui referendum în acest scop nobil.
Personalitatea Regelui nostru Mihai I al României, este o dovadă vie a adevărului istoric trecut, prezent şi de ce nu viitor.
Un discurs de excepţie cu tema „Democraţia nu este un sistem de guvernare ci un mod de a trăi” al M.S. Regele Mihai I al României, a avut loc la 30 decembrie 1997, acasă în Bucureşti în faţa membrilor familiei Majestăţii Sale şi a unora din personalităţile politice, reprezentanţi ai guvernului României la acea vreme http://www.princeradublog.ro/atitudini/democratia-nu-este-un-sistem-de-guvernare-ci-un-mod-de-a-trai/-
La mulţi ani, Majestate!
Toti a ti vorbit frumos la adresa Casei Regale a Romaniei dar pacat de cei 23 ani trecuti ani in care nomenclatura comunista sia facut de cap cu concursul marii parti a populatiei care l au votat pe ilici iliescu in proportie de 90%,cind urla constiinta comunista n ei nu ne vindem tara celor care n au mancat salam cu soia ca noi mare gafa la un popor fara cultura si educatie…… Toti cei normali dorim Ms Sale Regelui Mihai multa sanatate,Casei Regale ganduri bune la adresa Tarii prost gospodarita de nomenclatura comunisto securista in complicitate cu incultura si prostia…
la multi ani si multa sanatate majestate
Ma refer la unul din comentariile de pe Facebook :Daca am ajuns CA UN ASA-ZIS STUDENT LA S T I I N T E P O L I T I C E SA SE MIRE CA „NATIONALISTII CER LA CONDUCEREA TARII O FAMILIE GERMANA ” FARA A STI CA VORBESTE DE O FAMILIE REGALA A ROMANIEI, CARE ESTE DE RELIGIE ORTODOXA SI A LUPTAT INCLUSIV IMPOTRIVA PROPRIEI FOSTE NATII , A CREAT ROMANIA MARE , A DAT ROMANIEI CEA MAI I N T E L E C T U A L A DEZVOLTARE DIN ISTORIA SA . Pai daca avem in zilele de azi S T U D E N T I (!?!) cu asemenea cunostinte de istorie si …. politica , ce asteptari mai putem avea de la tanara …..”degeneratie ” ????????? Cu asemenea populatie vom ramane ceeace ne-au facut comunistii , a caror creatie se stravede la tot pasul. . As indrazni sa-l parafrazez pe Dante : ” Lasati orice speranta voi, cei care ati trecut prin cincizeci de ani de comunism, ale caror <> le traim si azi si , din pacate , le vom mai trai multi ani de acum incolo . ” E suficient sa priviti in jur : Aceasta populatie va seamana cumva cu generatiile pasoptiste, ale unor Iorga, Bratianu , etc ????? Priviti in jur si aratati-mi patura sociala (si intelectuala) care va readuce Romaniei monarhia si nivelul de trai interbelic !?!
Majestate !
Domnul să Vă dea o viață tihnită, lină,cu sănătate și bucurii pentru Voi și Familia Voastră !
Domnul să Vă țină printre noi cât mai mult, împreună cu Majestatea Sa Regina Ana, pentru a ne bucura de Lumina blândă și înțeleaptă , pe care o răspândiți în jurul Vostru , pentru avea mereu în față, exemplul Demnității Voastre !
La mulți și buni ani, Majestate !
Ana Ciucan Țuțuianu
Traiasca Regina si Regele!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Acum când în parte este devoalat adevărul istoric, avem încă un motiv în plus să credem că REGATUL şi MONARHIA CONSTITUŢIONALĂ SALVEAZĂ ROMÂNIA!!! Regele nostru M.S. Regele Mihai I de România, a fost, este şi va rămâne un model de demnitate, onoare şi patriotism, pentru mine şi generaţia mea. Nutresc speranţa că acest frumos bărbat, să-şi reia locul dat de Dumnezeu, pe tronul Regatului ROMÂNIA. TRÂIASCĂ M.S. REGELE MIHAI – I DE ROMÂNIA!
Happy Birthday Majesty !
From a pro-monarchist.
mai ce barbat frumos a fost regele….