Regele Mihai în lacrimi
După cum mai multe surse online relatează, Majestatea Sa Regele Mihai este prezent la Săvârșin unde, alături de ceilalți membri ai Familiei Regale a României, primește colindători și oferă daruri. Nu sunt deloc puțini cei care, plini de emoție, au ales să îl viziteze și să îl colinde pe Majestatea Sa și nu numai. Printre colindatori s-au aflat si membri corului Catedralei Episcopale din Deva alături de copiii, tinerii și cei trecuți de prima tinerețe care au ținut să îl colinde pe cel care a făcut și face istorie.
Colindele minunate, urările și darurile au creat o atmoseferă magică pe domeniul regal, atmosferă care a reușit să smulgă lacrimi Regelui Mihai.
Ne întâlnim pe pagina Facebook “SUPUȘII MAJESTĂȚII SALE” (nu uita să îi dai un “LIKE” paginii)
Așa este, regii lăcrimează poate nu doar cuprinși de emoția momentului, ci și la gândul suferințelor pe care acest popor le are de îndurat de la comuniștii, securiștii și de la urmașii acestora. Să nu uităm că aceștia care ne conduc și astăzi au furat puterea, călcând pe cadavre în 1944 și în 1989 și țin de atunci acest stat și pe locuitorii lui prizonieri.
Crăciunul în Familia Regală
Acesta este colindul pe care îl dedicăm Majestății Sale, Casei Regale și vouă!
PS – Să ne facem opțiunea monarhistă cunoscută tuturor, postați imagini ale regelui și Imnul Regal pe rețelele sociale.

Reblogged this on wanoo'blog.
Cinste şi onor M.S. Regele Mihai I al Romăniei!
Noi, nu mai ştim să lăcrimăm.
Ajutăne Doamne! Să vedem, să înţelegem, să acţionăm!
Zilele trecute, am pus o intrebare Casei Regale a Romaniei, referitor la intentia unui infractor de a desfiinta MTR, Inaugurat sub Inaltele auspicii ale lui CAROL I. Raspuns: 0 Poate dupa ce trec colindele……………….
Alaturi de toate urarile de bine , sanatate , viata lunga si fericire , as remarca la Majestatea Sa ceva care spune foarte mult despre modestia , bunul simt , educatia , demnitatea si cinstea acestui OM : Remarcati cu cata demnitate poarta ACELASI FAS MATLASAT PE CARE L-AM MAI VAZUT DE ATATEA ORI !?! Aratati-mi MACAR UN OM POLITIC CARE SA POATA SUPORTA COMPARATIE CU MAJESTATEA SA ??????????????
Politicienii români sunt mai presus de lege?
https://www.facebook.com/pages/MAREA-Corup%C5%A3ie-Politic%C4%83/374630432656096
Traiasca Regele Mihai
Tarie de caracter
Tarie de libertate
Chiar daca are o virsta inaintata este singurul care mai poate salva Romania
Sa ne rugam cu toata credinta in ziua de craciu si anul nou sa lumineze Dumnezeu poporul roman
Ana
REGI si PRESEDINTI !(republicare-2008)
Pentru ca se apropie alegerile din Ro.si ca tot romanul care se pricepe la fotbal, agricultura si politica (ultima, mai ales in ultimii 20 de ani),vreau sa fac cunoscut un punct de vedere -din pacate, si stiu,
aparent nu tocmai popular(parere personala)- o parere,o idee, pe care am dezvoltat-o de multe ori, pe spatziile pe unde am (mai) scris si anume problema Monarhiei in Ro.care -la un cetatean ca mine,cu intreg trecutul meu social, politic,etc.inclusiv a toate generatiile trecute , cat de cat adnotate in amintirile nescrise ale familiei-”pasiunea”pentru aceasta problema ar trebui sa fie ca si inexistenta, insa istoria tarilor “retrogade”, monarhiste ,in comparatie cu istoria tarii noastre
– referindu-ne chiar si numai la aspectele pur practice- dovedeste
de peste o suta de ani (desi nu ar fi eronat sa extindem aceasta
declaratie chiar la sute de ani) si -cu atat mai mult si mai intens, mai imposibil de negat in ultimii 80 de ani cu subliniere pentru ultimii 20 ani- ca “omul este cel care sfinteste locul” insa rezultatele vor fi logice si pe masura, daca locul sfiintit este gresit ales, iar pentru a face translatia necesara, aici, “locul” este de fapt cadrul, sistemul in care omul isi va
desfarsura activitatea pentru asi transforma in realitate dorintele, visele, planurile pe carea le-a avut la momentul “sfintirii”locului.
Din literatura nationala cat si cea universala stim ca metaforele permit asemanarea, compararea unei natzii, a unui popor, cu orice: cu soarele,luna, cu puteri cosmice,entitati fantasmagorice s.a.m.d.
Dar ce ar fi sa comparam o natie, un popor, chiar daca prin reductie, cu un singur om, care pana la urma este elementul de baza al unei natzii si chiar daca o tara ar exista geografic,insa fara oameni, ea nu ar insemna nimic, pentru simplul motiv
ca nu ar avea cine sa o constientizeze, ca existenta.Deci, haideti sa comparam Romania cu un om de orice grad social, care a avut insa un accident si si-a rupt un os, la o mana sau un picior(pentru simplificare).Ce va face el? In cazul ca este vorba de timpurile moderne se va duce la un medic, in timpurile vechi se va duce la un vraci sau (accidentat intr-o padure intinsa) el singur
-instinctual- va face cea ce cei doi amintiti mai sus, ar face: va gasi cateva crengute de
lemn cat mai tare si singur isi va confectiona o atela, isi va alinia oasele rupte , le va lega zdravan in acele stinghiute si astfel va putea iesi din padure iar in
timp, osul rup, mentinut cap la cap, se va suda la loc si respectivul va putea
reveni la activitatea lui obisnuita in cateva luni. Dar daca nu va proceda asa? Raspunsurile sunt multiple, insa il vom lua in discutie doar pe cel care reprezinta doar cea mai usoara consecinta: oasele, nealiniate, cu chiu,cu vai,se
vor suda pana la urma, insa indivdul va schiopa pentru tot restul vietii sale,nu va mai putea (prin activitatea sa) fi cotat ca si inainte si destul de
probabil, va fi privit cu o oarecare reticenta de ceilalti.Exact acest lucru s-a intamplat si cu Romania, care a fost fracturata , odata cu schimbarea regimului monarhic cu unul “democratic” schimbare efectuata prin forta si santaj.Insa Dumnezeu( pentru cei care cred ) Karma, sau pura intamplare, in 1989, dupa aproape 50 de ani de schiopatat national,ne-a dat sansa istorica, unica si de nesperat inainte, ca singuri sa ne lecuim piciorul rupt, si anume sa punem cap la cap cele 2 capete de oase rupte si astfel sa putem ajunge la
performantele(economice,juridice, sociale generale) ale celorlate natii care nu au au avut nesansa sa fie
“accidentate” cum Romania, a fost.Si totusi, noi romanii si nu “fortele oculte din exterior”or “agenturili straine” am ales (de cateva ori) dupa “89 sa fim in continuare schiopi si astfel in loc sa ne putem lucra manosul pamant, cu care
am fost binecuvantati de natura(de Dumnezeu , pentru cei care vor asa), pentru a “ajunge din urma” natiile prospere, am inceput mai degraba sa cersim la ei,sa furam, sa talharim sau sa fim sclavii lor.
Nu este nici o umbra de indoiala ca acesta este adevarul pur, chiar daca unora nu le pica bine, indiferent de motivele lor personale sau de grup.Dealtfel din cele 2 milioane de romani plecati din tara dupa “89, cel putin 80% muncesc de obicei sub calificarea lor si in general sunt platiti mai putin, uneori trec prin situatii
sociale mai mult decat deplorabile,insa nici picati cu ceara nu ar recunoaste
starea de lucruri,in general mimeaza o bunastare si o situatie sociala pe care o pot totusi atinge, dar nicidecum fara indelungi ani de munca grea si
respectivele situatii amintite(este adevarat insa ca, comparat cu Ro. se fac mai multi bani insa numai fiecare in parte stie daca sacrificiile respective se merita).
Asta face parte- mai mult ca la alte popoare- din tipologia romaneasca si nu poate fi invinsa cu usurinta. Intrebarea este, insa :nu credeti ca suntem
deja cu timpul trecut (totusi, mai bine mai tarziu decat niciodata) ca sa ne adunam istoric si sa ne reparam piciorul rupt, sa avem apoi curajul, mandria ,dar mai ales dreptul sa ne ridicam intre natiile ajunse pe adevaratele culmi ale
prosperitatii si justitiei sociale? Cea ce este un paradox, este ca sute de mii de romani (nu neaparat doar de 18 ani) muncesc in tari monarhice (unde,intr-adevar, sunt tratati si platiti mai bine decat in alte tari, o alta dovada a superioritatii
sistemului monarhic, care se bazeaza pe realul respect fata de fiinta umana si nu pe cel declamativ si urmare nu directa a unui ordin al casei egale, ci urmare a interactiunii directe dintre populatia bastinasa- cu aspiratiile lor sociale implinite si/mai ales, implinite, datorita sistemului monarhic- si “emigranti”)
dar cand se intorc acasa(ei,familiile si prietenii lor), sau voteaza in tarile respective, aleg ,mereu, pe aceiasi, care, de acum e dovedit, au interese ca Romania sa ramana o tara cu-macar- un picior rupt.
Iata de ce, consider ca de actualitate, a privi in istoria trecuta si recenta a noastra, in paralel cu cea a natiilor care “s-au incapatanat” sa ramana blocate in istorie, cu regi sau regine (sau imparati), iar republicarea articolului de mai jos reprezinta modul meu de a spune “Buna ziua” tuturor romanilor, inclusiv celor care urasc monarhia(rational sau visceral) si carora le sugerez sa
priveasca acest lucru doar cu un ochi critic, practic si nu emotiv , ca in cazul “regele e strain”( si casa regala a Norvegiei isi are obarsia tot in Germania iar Norvegia,
la toate topurile pozitive este intre primele 5 tari de pe mapamond),sau ca
“regele e de neatins,iar populatia este intr-un status de slugarnicie”,pentru
ca -stim cu totii- ca regii si reginele actuali sunt mult mai populari decat
multi presedinti, iar Spania s-a ridicat din nou intre natiile prospere, incepand cu anul revenirii tarii la sistemul monarhic.
In Romania, ca in multe alte tari care se confrunta cu probleme economice serioase cronice, mai direct zis , pauperizare la scara intinsa,in fondul problemei ,invariabil,se regaseste criza continua politica, politica care ,in toate societatile trecute sau actuale defineste atat economicul unei tari,
natii,cat si profilul social general.Nu mai e nici un secret ca aderarea la comunitatzi economice internationale (continentale,regionale sau mondiale) poate
aduce o imbunatatzire -chiar subtantiala- in bunastarea generala a populatiei unei natii,dar aceasta nu poate continua prea mult in timp , daca local- in tara respectiva, aici Romania- sistemul politic cuplat cu managementul economic,nu
face eforturi, chiar sacrificii, sa aduca tara pe un drum economic sanatos, adica in care productia sa fie eficienta prin pretul de cost si grad de productivitate ,mai mult decat acceptabila calitativ si abundenta
cantitativ, iar distribuirea profitului sa se faca in mod echitabil.Nu e deasemeni nici un secret ca Romania postdecembrista , sub masca unei
democratizari de tip occidental, a importat ( din occident) mai mult decat democratzie in sine , un imperialism economic extrem de agresiv( bazat in special pe vanzare de bunuri produse in alte tari, sau loco insa sub patronaj strain), care-alaturi de alti factori- in mai putin de cativa ani, a dus la o
polarizare economica in special, din care deriva polarizarea sociala in general, nemaiintalnita nici chiar in perioada antebelica. Mai precis spus,
peste noapte, s-a creat o oligarhie economica (cuplata pe persoane politice) in care un singur individ a acumulat sute de milioane( de euro,ca sa ne referim la moneda actuala cea mai puternica) in timp ce milioane de cetateni au saracit
rapid si atat de intens incat magazinele cu haine vechi, au devenit parte din
cotidian iar speranta ridicarii nivelului de trai a ajuns loteria.Dar ce sta la baza acestei stari generale -pentru prea multi, desperate- nu este nimic
altceva decat coruptia si aranjamente mafiotice la nivel guvernamental, atat la
centru cat si in teritoriu. Situatia aceasta este atat de acuta prin intindere
in spatiu (mioritic) si atat de cronica deja, daca ne raportam la cealalata
dimensiune, timpul, incat omul obisnuit, s-a resemnat si a pierdut chiar si
speranta ca lucrurile se mai pot indrepta.Exista desigur, grupuri sau indivizi
izolatzi care aduc zilnic aceasta problema pe tapetul public si vin cu solutii,
insa caracatitza coruptiei e atat de mare, atat de organizata si atat de puternica, incat sufoca rapid aceste incercari de normalizare a politicii
roamanesti, care este -fara dubiu- raspunzatoare de intreaga situatie creata si perpetuata in Romania.Intrebarile , cum sa se faca redresarea, exista peste
tot,raspunsuri de asemeni,insa punerea in practica e …simpla teorie.De ce?
Pentru ca, coruptia nu este numai la nivele inalte -care, de departe este cel mai periculos lucru pentru o societate- dar este infiltrata chiar in patura sociala cea mai de jos.Un director corupt, de la o interprindere mica, deobicei
incompetent , hot si lipsit in general de caracteristici morale, nu poate
supravietui in functie daca nu e sustinut de diversi alti, inclusiv -macar
catziva – muncitori din intreprinderea respectiva.Folosirea cuvantului “catziva”
creaza- poate – perceptia ca fenomenul este extrem de restrans, insa in
realitate este extrem de intins, acest lucru regasindu-se din plin intr-un numar
imens de unitatzi comerciale(indiferent de profil, productie, desfacere
etc.)sistem educational, sanatate, s.a.m.d.,folosind cifre, putem spune ca in
acest sistem vicios , nesanatos, sunt inglobati poate chiar peste un milion de
cetateni, unii dintre ei facand acest joc chiar si pentru un extrem de mic
profit (ilegal, absolut, chiar daca are alura legalitatzii).A porni o lupta
generala impotriva acestei situatii este egal cu a porni la lupta impotriva
vantului sau apelor marii, este absolut absurd si nonsens, mai ales- repet, mai
ales- ca institutiile care ar trebui sa duca aceasta lupta, sunt profund
infiltatate, ele insele, de indivizi corupti , pusi cu orice pretz, pe
capatuiala.In sfarsit, se poate spune ca aceast cancer social, coruptia, este, nu o exceptie ci o regula, din pacate secular cronica si ajunsa la grad de
mentalitate populara.Singura solutie practica de a indrepta lucrurile, se
regaseste in doua proverbe romanesti ” Pestele se impute de la cap” combinat cu al doilea,”Raul trebuie taiat din radacina”.Desi aparent , radacina ar fi grupul
celor “de jos” intrati in acest cerc al coruptiei, realitatea este , ca in
sistemul politic, varful reprezinta radacina.Si, in toate administratiile
cunoscut de noi,cetateni inca in viatza( nu facem referire la istoria mai
recenta sau de mult trecuta , cunoscuta din cartzi) ,pornind cu cea imediat
postbelica si culminand cu dictatura criminala ceausista, observam usor ca in
toate aceste administratii, coruptia , minciuna ,razbunarea politica,
dezinformarea, etc. etc. au fost si raman trasaturi de baza ale
stabilimentului.Iar in cazul fostului presedinte Iliescu,ranchiuna adanca si
razbunarea personala ,au culminat cu executarea ilegala si prematura a cuplului ceausist, tocmai pentru a a-si satisface dorinta criminala de razbunare personala si- in acelasi timp-pentru a bloca aducera la lumina- pentru eternitate- a unor adevaruri cunoscute-foarte posibil- numai de cuplul dictator.Presedintia lui Constantinescu, bazata mai mult pe infatuare personala si dezavuare a unui
sistem fost legal in Romania( regalitatea) ,frica de actiune civica, a dus la
cufundarea si mai adanca a tarii in mocirla in care inca se zbate tara si la
aceasta data.Lupta actuala a presedintiei cu diferse parti ale eshicherului
politic romanesc , mentine nivelul de trai al romanilor la cele mai joase cote
in randul tarilor fost comuniste,chiar si speranta de mai bine abia mai
palpaie.Revenind la solutia eradicarii aceste stari de lucruri, trebuie
subliniat inca o data ca radacina raului in Romania, este de fapt capul
pestelui, si lucrurile se vor indrepta – nu peste noapte, dar se vor indrepta-
odata cu retezarea capului imputit si inlocuirea cu unul sanatos, aceasta nu
presupune doar inlocuirea unei persoane- a presedintelui,care din orice parte
ar veni ramane tributara unui grup social- ci cu inlocuirea sistemului care e
dovedit ca are extrem de mari deficiente si ca nu poate fi tratat de multimea de
boli, atata timp cat otrava vine din interior,din propiul organism .In opinia
mea,regaliatatea este singura garantie a unei vieti economice si -in general-
sociale, sanatoase, iar traditia romanilor de mii de ani este monarhia, plus ca, avem exemple concrete de natii conduse de case regale ” demodate, in afara
istoriei” etc., care nu numai ca ” o duc bine” dar sunt chiar in varful piramidei bunastarii.Trebuie sa fii idiot sau rauvoitor din cale afara sa nu vezi si sa
recunosti ca Belgia, Suedia, Olanda,Japonia s.a.m.d. sunt tarile cu cele mai
prospere economii din lume(evaluat inclusiv ,si prin ajutorul social oferit
paturii sarace) iar Spania ,care a revenit la sistemul regalitatii (indepartat
nu prea mult timp inainte de a fi fost abolit si in Romania) intr-un timp record
a ajuns in randul tarilor enumerate mai sus,aceasta tara devenind ,in ultimii
ani, un paradis pentru cautatorii de viata mai buna, chiar si pentru unii din
tarile vestice.O mentalitate populara bazata pe idea ca “ne descurcam” cu datul
de shpaga,cu mica invarteala si cu furtishagul,au facut si vor face ca
bunastarea generala sa fie doar un deziderat si niciodata un fapt.Dar pentru a
atinge acest deziderat trebuie sa intelegem ca o casa buna are un arhitect bun,
un plan bun, un model bun si verificat. Modelul il avem in situatia tarilor
enumerate mai sus, cea ce ne lipseste -cel putin aparent- este curajul si
onestitatea de a recunoaste aceste lucruri si a incerca, cea ce , de fapt, nu
este deloc nou sub soare, cea ce de fapt , apartine de sute de ani acestui neam si tinut ,romanii si Romania, inca din vremurile antice,cand ne numeam daci.Nu am sa fac nici o disertatie asupra avantajelor regalitatii ereditare sau constitutionale, totusi , daca facem referire chiar la Biblie observam ca regii Izraelului, cei mai multi,nu erau ereditari.Consideratia mea este ca pentru Romania monarhia constitutionala ar fi cea mai benifica,regele sau regina( pentru a nu fi nici urma de discriminare sexuala) putand fi ales/aleasa (pe baza unor preconditii si reguli bine gandite, rationale) pe viata dar in acelasi timp putand fi demisi la constatarea dovedita ca si-au depasit -in negativ-
atributele oferite si impuse de lege.Monarhia constitutionala va oferi o
stabilitate politica solida, care va sta la baza dezvoltarii economice ,iar
administratia regala, neutra, va fi tamponul si arbitrul luptei politice a
partidelor, care nu dovedesc o democratie cu nimic mai solida daca sunt cu mult
mai multe de 3-4.Regele sau regina, in opinia mea poate fi orice cetatean cu
drept de vot care depaseste conditiile generale de candidatura: numai cetatenie romana, cazier judiciar curat, examen medical fizic si mental trecut fara nici cea mai mica dificultate,absolvent de liceu si minimum 2 -3 ani de invatamant superior sau echivalent, o limba straina de circulatie internationala cunoscuta mai mult decat bine,neafiliat politic,sau macar disident al unui partid , fara a se mai fi inregistrat in altul, apartenenta religioasa neutra,cunoscut in media
-chiar si numai locala-ca activist al drepturilor si libertatilor
cetatenesti.Acestea ar fi -in opinia mea- conditiile generale de candidatura,
dar tot in opinia mea ,ar fi de adaugat verificarea oficiala asupra raportului
subiectului cu alcoolul, drogurile si fumatul, si desi aceste aspecte par a
aduce atingere vietii private, totusi ele -neverificate-ar putea avea o
importanta majora in cazul luarii deciziilor in criza.Nu mai este o problema de
ghicit ca un fumator tanar chiar, in timp, i-si aduce prejudicii serioase
sanatatii iar tara are dreptul -si obligatia ,in acelas timp-la un rege/regina
sanatosi care pot efectua serviciul in conditii de stress fara a recurge la
medicatie sau spitalizare,iar alcolul abuzat- chiar si in trecut- ca si
drogurile , lasa urmari permanente – uzual inaparente in conditii obisnuite-
asupra facultatilor mentale si a sanatatii generale.Al doilea motiv care ar
impune si aceste conditii ca eliminatorii (daca nu sunt satisfacute) este faptul
ca ,casa regala TREBUIE sa fie un model pentru intreaga societate si mai ales
pentru tinerele generatii care vin, si care, in urma occidentalizarii
neselective, au de infruntat serioase probleme in viata personala si sociala.Un
rege, obligatoriu si sotia, sau o regina , obligatoriu si sotul, care nu sunt
fumatori nu au avut si nu au probleme cu alcoolul, drogurile sau jocurile de
noroc, nu pot fi decat cel mai serios si atractiv model pentru copiii proveniti
chiar si din familii cu aceste probleme. Ori se stie, ca orice invatatura are
roade bune daca cel care o raspandeste, el insusi o aplica zi de zi, cu
seriozitate si nu numai o propavaduieste.Un rege si/sau o regina (ca de altfel
si un presedinte de tara) sunt perceputi ca persoana cu cel mai inalt grad de
moralitate si instructie civica si daca este adevarat, masele deobicei ii
urmeaza pe acestia iar rezultatele benefice nu se lasa prea mult asteptate, asa
cum in caz contrar, un conducator de tara corupt sau cu deficiente morale sau de
comportament, induc in randul maselor cel putin confuzie ,delasare si chiar
nesiguranta , dar destul de frecvent, riscul cel mai mare este pauperzarea pe
scara larga si cresterea criminalitatii, ca rezultat direct al saraciei si
indirect ca rezultat al lipsei de control al fortelor de ordine- si in general
al sistemului juridic- care devin -ca si primul om al tarii- corupte.Coruptia se
propaga cel mai rapid de sus in jos, ca un cancer de la celula la celula, aici
de la om la om, pe scara ierarhica, iar – cum bine stim- un presedinte ,
exponent al unui partid politic, este imposibil ca sa nu i se ivesca ocazia sa
fie impins, fortat,sa plateasca pentru faptul ca a fost propulsat in sus, iar
aceasta plata, “favoare” va fi ceruta- aproape fara exceptie- in afara legii,
tocmai pentru a ascunde sau musamaliza o situatie ilicita sau chiar numai
prejudiciatoare sub alte aspecte.In sfarsit, cum spuneam si altadata,se zice
ca republica e un model de guvernare nou, insa stim bine ca e mai veche de doua
mii de ani, iar daca pentru multe sute de ani a disparut de pe harta politica a
lumii este tocmai pentru ca s-a dovedit a fi foarte vulnerabila la coruptie,
flagel care realmente poate distruge un popor.Sunt convins ca -poate- multi din
cei care citesc acest articol,le repunga gandul de a avea un rege (sau si mai
rau, regina!) in subconstient, aceasta fiind tradus “regele are drepturi
supreme iar noi suntem sclavi !”, cea ce face ca sangele sa coloreze obrazul in scarlet, adrenalina sa tasneasca prin toti porii , iar ratiunea albastra sa fie impinsa in afara oricarei discutii.In realitate ,monarhiile de azi sunt cu mult mai populare atat in propiile tari cat si in afara, decat orice presedintie in propiile lor tari, iar legatura si raporturile dintre cetateanul “umil” si rege sunt mult mai calde si mai cordiale decat ne putem imagina.Desigur ca acest
lucru are valoarea sa, insa cel mai important lucru ramane daca ” supusii
altetei sale regale” ( adica poporul de rand) au un loc de munca decent si bine
platit, daca au mancare mai mult decat suficienta, apa calda permanent, si un
automobil chiar de mic litraj.Iar cum bine stim, acum dupa “89, si dupa cum
banuiam destul de aproape de adevar, inainte de “89, toate acestea erau si sunt
realitati indiscutabile in tarile occidentale dar mai ales in cele cu
monarhii.Se spune ca fiecare popor are soarta pe care o merita.Partial, este
adevarat, insa toate popoarele merita sa traiasca in bunastare,problema este
daca invatatorii neamului sunt onesti si nu sunt vanduti unei ideologii sau
alteia, pentru avantaje materiale sau pur si simplu din “mandrie patriotica” sau
alte lozinci cu iz patriotard care au scopul de a bloca pe multi sa gandeasca
independent, sau chiar de ai rusina, pe cei care o fac.Concluzia mea,cu privire la forma de guvernamant , pentru toate tarile, dar aici, pentru Romania, este ca monarhia constitutionala ar scuti natiile de multe din necazurile si problemele cu care se confrunta de peste un secol.Dupa cum se stie din media internationala,in toate tarile cu forma de guvernamant Republica (presedintie) alegerile prezidentiale -la 4,la 5 sau 8 ani- nu numai ca consuma resurse
financiare in mod inutil, insa – si este extrem de important- pentru motive
aproape viscerale, in populatie se produce o diviziune adanca, marcata de
agresivitate verbala si chiar fizica, si nu numai intre grupuri sociale dar
chiar si in cadrul familiilor.Poate ca psihologia acestui mecanism nu este greu de descifrat,insa in mare se poate vorbi de o mandrie si prejudecata exacerbate care au ca subiect in primul rand persoana in cauza, votantul -si nu cel “de ales”- care o data ce si-a declarat adeziunea si sprijinul pentru un anume candidat (la presedintie) nici cele mai valabile argumente nu-l vor face sa-si schimbe opinia, pentru ca astfel el ar trebui sa recunoasca ca EL,- niciodata EL- a gresit! Prejudecata vine din faptul ca ne facem o parere despre un
candidat din aparenta acestuia si din modul de exprimare,din generozitatea
regala (de data aceasta) cu care promite mii si mii de lucruri si- din mare
nefericire- nu prin analizarea trecutului acestui individ si a actiunilor
prezente care sunt de fapt oglinda nevenetiana a caracterului.Cea ce mai e de
remarcat este faptul ca cobarand la ceilalti “alesi”( senatori , reprezentanti)
pasiunile se domolesc, chiar rapid, pe cand ,fiind in discutie omul pentru
postul suprem, pasiunile clocotesc ajungand la extrem, manifestate prin injurii
si insulte, maltratari fizice si chiar omucidere.Aceste acte nu se intalnesc la
alegerile parlamentare din nici o tara cu monarhie ca si forma de guvernamant,si
nu s-ar intampla nici in Romania daca tara ar fi condusa de o administratie
regala care are si ar avea tot interesul sa mentina stabilitate in toate
domeniile si la toate nivelele, chiar si pentru simplul motiv doar pentru a-si
asigura continuitatea pe tronul tarii pana la limita maxima.Un alt aspect , din
ce in ce mai demonstrabil in timp, inclusiv (si mai ales) la republicile cu
democratie, este alunecarea spre dictatura fie sub acoperirea de satisfacere a “spatiului vital”(Germania inceputului secolului trecut) fie pentru “apararea
victoriilor revolutionare”( Rusia -URSS-ul stalinist al secolului trecut),fie pentru contracararea “imperialismului mondial”(Korea de Nord a zilelor noastre) incercari similare in America de Sud(in trecut si in prezent) si intr-un mod sofisticat in SUA zilelor noastre .Cea ce este de remarcat, ar fi ca mai toate
aceste dictaturi afisate sau mascate ,nu numai ca aduc o multime de probleme in interiorul propiilor societati, insa prin forta armata -pe motivatii false- intervin in tari diverse fie ocupandu-le , fie producandu-le seisme sociale care, realmente, aduc asupra poporului respectiv iadul veritabil. In acest context,”international” e interesant de remarcat ca in ultima suta de ani
monarhiile au tendinta reala de a fi adevarati slujitori ai poporului, pe cand guvernele prezidentiale devin tot mai agresive atat pe plan intern dar si extern, atat in plafonarea sau chiar reducerea nivelului de trai al populatiei dar si prin abuzuri grave impotriva drepturilor cetatenesti. Nu am enumerat la
acest capitol dictatura din Romania postbelica, nu pentru ca nu ar fi existat, ci pentru ca a fost o dictatura ceva mai aparte, “dictatura proletariatului”,iar
Romania datorita fiasco-ului economic total si aproape din start, nu ar fi putut sa intervina armat in nici o alta tara , nici pentru o singura zi.Nu e nici un dubiu asupra faptului ca dictatura de o jumatate de secol din Romania a fost una
dintre cele mai urate din istoria omenirii, fiind sustinuta prin segregare economica (chiar daca saracia era plenipotentiala ,totusi anumite paturi ,grupe sociale erau apropape sclavagizate) dusa la extrem- cum bine stim- de ex-presedintele Iliescu ( primul presedinte “democrat”) prin actul oficial de
instigarea la omucidere a unor grupe sociale impotriva altora.Se spune ca regele( guvernarea monarhica) ar fi lasate de Dumnezeu ; noi nu stim daca e adevarat sau nu, insa cea ce stim clar este ca desi tarile cu monarhii ,nu sunt in fiecare zi cap de afis in stirile ziarelor sau televiziunilor,ele sunt
constant adnotate cu plus, iar linistea lor -inclusiv si cea aparenta- e dublata de o viata dusa in indestulare modesta si neprovocatoare,in care cetateanul de rand,”umil supus al Majestatii Sale” isi traieste in tihna si din plin, visele.
Cu permisiunea Dumneavoastra, imi permis sa urez FAMILIEI REGALE „CRACIUN FERICIT” care sa aduca si multa sanatate si bucurii.
Sincer, nu cred că ar fi ceva de natură să-i „smulgă” lacrimi Regelui. Regele Mihai e natural ca aerul. Lacrimile Regelui Mihai sunt calde, spontane. Şi discrete.
Fie ca sfintele sărbători ale Crăciunului şi Anului Nou să ne aducă tuturor sănătate şi înţelepciune!
Trăiască Regele!
TRAIASCA MAJESTATEA SA REGELE MIHAI I !
TRAIASCA INTREGUL POPOR ROMAN !
TRAIASCA ROMANIA !
THE BEST DEAL.( republicare-2011)
Sa lasam referintele istorice la o parte, macar de data aceasta, pentru ca le-am tot adus in discutie, si sa ne aplecam asupra a cea ce este mai important, adica asupra laturii practice a lucrurilor, asupra cailor de a iesi din aceasta dezastruoasa situatie, creata de aceste guverne postdecembriste, nu numai vicioase moral, dar si incompetente tehnic, administrativ. Totusi, este de repetat -chiar daca este foarte evident- ca in Ro. problema nu mai este una doar de o anume factura (politica sau economica) CI ESTE UNA DE SISTEM, ADICA ESTE DOVEDIT CA SISTEMUL REPUBLICA ESTE TERIBIL DE NOCIV SOCIETATII ROMANESTI, SI REVENIREA LA MONARHIE ESTE SINGURA SOLUTIE VIABILA, IN ACEASTA SITUATIE. IAR DUPA CUM STIM, EXISTA SI PERSOANE SI GRUPARI CARE SUSTIN SI MILITEAZA PENTRU ACEST LUCRU, insa la fel de bine stim ca bisericutele de tot felul sunt o specialitate nationala, inclusiv in cadrul simpatizantilor Monarhiei existand diferenduri, cel mai important este -desigur- cine va fi Rege.Si stim bine ca unii il vor pe Printul Nicolae, altii pe Paul si destui pe Printesa Margareta si sotul ei. Se pare ca insasi actuala putere are ceva intentii monarhice (macar ca rezerva) si anume presedintele Basescu este in mare cumetrie cu Printul Paul, insa in acelasi timp permite si mutarea unor fonduri (si unele ” facilitati”) celeilalte aripi, adica joaca la doua capete, doar pentru a avea o parasuta de salvare in caz ca -pana la urma, populatia satula de prezidenti- va vira spre Monarhie.
Nu putem sa nu remarcam -in paralel- raceala prelungita dintre actualele (si foste) Case Regale europene si Casa Regala romana, pe motive multiple unele chiar nedeslusite, insa este o realitate ca actualele Monarhii europene, cele mai stabile guvernari la nivel mondial, nu arata nici un interes in restaurarea Monarhiei in Romania.Si de aici deriva factorul numit practic, de care trebuie sa tinem seama, mai ales in circumstantele noastre istorice(insula de latinitate intr-un ocean slav, iar 2 vecini imediati, niciodata cu gaduri prea ortodoxe), cat si cele actuale (poate chiar mai mult) si anume degringolada totala a tarii, statului si natiei adica degringolada socio-politico-economica, circumstanta in care chiar surorile din Ginta Latina se uita stramb la noi, altfel zis, suntem saraci, necivilizati si rauvoitori, de unde si vine aceasta crescanda izolare internationala , nu numai regionala. Revenind la acelasi cuvant “practic”, cred ca este deja trecut momentul cand trebuie sa intelegem ca este singurul concept pe care trebuie sa strangem randurile si sa ne unim intr-o actiune mare, care ne poate transforma din cenusereasa, in printesa si trebuie sa lasam la o parte toate galcevele si sabotarile partinice si sa ne preocupam doar de latura practica a lucrurilor, care pana la urma se va dovedi ca ne va aduce la toti prosperitate, chiar si fara actuala bataie de cap, a celor care deja au ajuns la ea. Desi sunt convins ca intre sutele de mii de cupluri de romani s-ar gasi o pereche care sa exceada calitatile si pretentiile noastre pentru slujba suprema (Rege si/sau Regina), cerinta practica ne sopteste necontenit ca o alianta este cu mult, cu mult mai de dorit decat un nationalism chiar moderat si -in consecinta- izolarea internationala crescanda, de care am amintit. Cu atat mai mult cu cat aceasta alianta s-ar comite cu cel mai mare imperiu al tuturor timpurilor, si anume o alianta cu United Kingdom, cu Anglia(deci) , in care Romania are sansa sa intre cu drepturi egale si cu status special, si anume prin aducerea pe tronul Romaniei a Printului Harry , print de Wales, fiul mai tanar al Printului Charles( si al fostei Diana , Princess of Wales) si -desigur- nepotul
Reginei Elisabeth II si Printului Philips , Duce de Edinburg,
un statut pe care nici o minte normala nu-l poate trece cu vederea. Deci este vorba de a intra intr-un conglomerat de 16 state, fara nici o exceptie, printre cele mai bogate, civilizate si respectate, in aceasta lume.Aceasta alianta , cu statut special ( Tara Independenta, cu propriul Rege) ar aduce -sub toate aspectele- masive imbunatatiri tarii, si -deloc de neglijat- ne-ar permite sa dormim mult mai linistiti, gandindu-ne la integritatea granitelor nationale. Pentru a nu intra acum in prea multe amanunte, cer pe aceasta cale tuturor asociatiilor, organizatiilor si persoanelor interesate de aceasta idee, sa reflecteze asupra ei si, impreuna sa incepem demersurile, pe langa Regina Angliei, care nu cred ca va ramane rece la o asa propunere, prin care si celalat nepot al ei va fi uns rege, iar Regatul Englez, va creste, cu o tara plina de promisiuni. In rest lucrurile vor fi simple, va trebui sa-l invitam pe tanarul Print Harry, in Romania, unde va cunoste 10-15 fete de varsta sa, fete pe care le vom selecta dupa cele mai stricte criterii, si una din ele il va place pe el, si el o va place pe ea, si astfel vor realiza o alianta care va pune Romania pe un fagas al civismului popular si al prosperitatii, deasemeni, populare, totale, intinsa pana la cel mai de pe urma cetatean al acestei tari.
Pe deoparte spuneţi „Sa lasam referintele istorice la o parte, macar de data aceasta,…” dar mai jos în comentariul dumneavoastră îmi aduceţi aminte de „ginta latină” într-o mare de slavi.
Dacă tot vorbim de latinism, opinia mea este că suntem de gintă traco-geto-dacică şi nu latină.
În fapt avem şi opinia unui fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea: “nu limba română este o limbă latină, ci limba latină este o limbă românească!!!” (Video din 2012) http://www.youtube.com/watch?v=luWa_vLgc2o şi de ce nu şi ultimele descoperiri arheologice şi paleogenetice, aici putem da ca exemplu lucrarea de excepţie „Genomul Uman” a doamnei Dr Georgeta Cardoş şi Prof.Dr.Dr.Alexander Rodewald cercetător german.
În cea ce priveşte Casa Regală a României că ne place sau nu, ea există şi are şi un statut interior ce reglementează succesiunea la tron după decesul M.S. Regele Mihai I al Romăniei, publicat cât se poate de transparent, vezi aici http://casa-regala.blogspot.ro/2009/12/linia-de-succesiune-la-tronul-romaniei.html
Povestea aşa zisului „prinţ” Paul, ştim foarte clar ce înseamnă „dizgraţie”şi faptul că el nu este văzut de Casa Regală ca un membru cu drepturi depline!
Legăturile clare între Casa Regală a României şi Casa Regală a Angliei sunt întărite şi de arborele genealogic al Regelui Mihai I al României vezi aici http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/genealogia-regelui-mihai-i
Cel puţin Regina Angliei cât este în viaţă, nu va permite o negociere în chestiunea prinţului Harry… mai ales avînd în vedere legăturile de sânge foarte apropiate cu M.S. Regele Mihai I al României.
La 1866 a fost adus în ţară un principe străin în persoana M.S. Rege Carol de Hohenzollern-Sigmaringen şi prin acest gest, ia fiinţă şi Casa Regală a României ce a condus cu onoare, demnitate şi respect istoric destinele României până la oribilul act impus prin forţa armelor şi şantaj, de USSR la 30 decembrie 1947, „Abdicarea Regelui Mihai I”
Credeţi oare că România va mai avea aceaşi imagine dacă s-ar pune în aplicare acea virtuală propunere cu monarh Prinţul Harry?!
Eu unul cred că va avea o imagine şi mai proastă decât în prezent.
Numai la atât este estimată averea Casei Regale ? Puţin foarte puţin după 4 generaţii de regi.
Aţi avut curiozitatea să faceţi o mică comparaţie cu averea lui Cocoş, fost bărbăţel a lui Udrea sau cu „Jiji” Becali şi exemplele pot continua…
‘referintele istorice’ se refera doar la casa regala roman(care are voci si pro si contra), iar aceasta delimitare-cum am zis-a fost facuta doar cu scopul practic, ca Romania sa intre intr-o alianta mai mult decat excelenta, mai ales ca previziunile expertilor spun ca Anglia va deveni cea mai mare putere economica a Europei. Iar despre Printul Harry sau Williams, raman la convingerea ca Regina Mama isi va da acceptul imediat, pentru ca este o sansa unica, ca cei doi nepoti ai Sai sa devina Regi, in acelasi timp, iar imaginea Romaniei se va imbunatati considerabil, nu exista nici o logica pentru a crede ca se va inrautati.Fantasmagoria cu limba romana „inainte de limba latina” am mai auzit-o nu are nici cel mai subtire support, apartine ultranationalistilor(mai ales din epoca comunista) si se bazeaza pe elucubratiile si fabulatiile total teoretice a doi”idealisti nationalisti romantici”(cum ii numea Maiorescu pe fondatorii protocronismului-dacomania) Desunsian fiind colector de folclor iar Hasdeu, un filolog si -eventual- istoric, care-el insusi- era in cautarea unei identitati elevate(numele sau Tadeu).Despre averea regala, banuiesc ca este mult mai mare, insa cea au facut acesti membri ai casei regale romane in acesti 24 de ani, decat sa consume fonduri pe lucruri fara importanta (desi erau suficiente pentru o statiee TV si radio-care inseamna PUTERE) si sa acumuleze abuziv noi averi, in timp ce peste 60% din romani sunt saraci lipiti??
U R A N U S spune:
13 martie 2012 la 0:07 (Mircea Batranu-Cronica Romania de azi; Paul Goma Readers; Religia in Romania)
NOUA DACOMANIE.
Inainte de a aprofunda aceasta analiza, trebuie sa definim un cadru mai general si anume cel al notiunii de “istorie-istoric”, despre care -cei mai multi- stim ca este o stiinta “exacta” si ca ce e scris in istorie este sfant, adica de veridicitate maxima. Insa la fel de bine suntem ultragiati de istoria zilelor noastre, si anume ca guvernele o scriu dupa interesele lor, si chiar doar a unui individ(mai rar , dar adevarat).Ei bine in acest realist context, dublat de cel universal ca “nu este om sa nu greseasca”, se poate spune ca si oamenii trecutului(chiar foarte indepartat) erau si ei oameni si deci greseau, asa cum este dovedit(din contradictiile existente intre multe surse istorice) ca guvernele diferite, scriau istoria conform cu punctul lor de vedere, iar istoricii -la randul- lor executau ce ce li se ordona, exact cum insasi marele istoric Herodot a recunoscut, ” am scris ce mi s-a spus” cea ce inseamna fie ca ce mi s-a ordonat fie ” ce am auzit de la altii”, amandoua ideile fac sens, pentru ca asta e natura lucrurilor, iar despre a doua parte, este absolut evident ca Herodot nu a fost decat in procent infim, parte, la evenimentele descrise. Mai mult, surse contemporane cu el il dezavueaza, iar altele il numesc “parintele minciunii”(si nu al istoriei- sau sugereaza -implicit- ca istoria este de multe ori fabricata).Pe de alta parte, cel mai vechi istoric(acelasi, Herodot) a trait in sec V i.e.n., Strabo, in ultimul secol(si 24 ani, in primul secol, e.n.), iar Tacitus in primul secol al erei noastre, iar la toti observam ca incursiunile lor nu se refera la timpul trecut, ci doar la prezent, Herodot nefacand nidiodata sugestie la ce ar fi fost inainte de el, si mai ales (in problema ridicata) ce evenimente, oameni, etc. au fost 3-4 sau 5 mii de ani in urma, mai ales pe meleaguri indepartate.
Si acum, intr-o ordine cronologica, stim ca in Europa s-au descoperit urme a existentei “omului” (ca animal) datand cu peste 30 mii de ani in urma, insa la fel de bine se stie , suta la suta, ca in Europa (medie si de nord) nici la anul o mie i.e.n. nu exista nici macar un singur stat organizat, sau concentrari mari de populatie (orase) , populatiile traind in triburi mici, nomade sau seminomade.Spre deosebire de Europa, in Asia (in actualul Iraq) pe linia Ninive Ur(adica NE-SV, urmand albia fluviului Tigru), s-au ridicat foarte multe orase, incepind cu anul 4 mii I.e.n., iar acestea nu s-au ridicat intr-un an sau o suta, ci in multe sute de ani, cea ce presupune o activitate real umana, incepand cu anul 7-8 sau 10 mii i.e.n., si astfel -in Sumeria- la anul 3000 i.e.n., in Uruk , peo suprafata de aprox. 500 ha locuiau 50 mii oameni, iar la anul 2200 i.e.n. pe aceiasi suprafata si suburbiile (acum) locuiau un sfert de milion de oameni, cea ce este un mare oras chiar in aceste timpuri! Urmand firul evenimentelor (prin prisma rationalului, unul din putinele carcteristici care ne defineste ca om si nu animal inferior) intelegem ca majoritatea lucrurilor au aparut fortat, ca o necesitate pentru ca noul om sa-si faca viata mai usoara, chiar confortabila, si rezulta ca si pictogramele si mai apoi scrierea, au aparut ca o necesitate si anume acea de a stoca si transmite informatii in alte locuri, sau in timp, pentru viitor, iar la aceasta data, nu se regaseste acesta necesitate in Europa sub nici o forma, abia la anul 5 mii sau 4 mii i.e.n. dezvoltarea oraselor sumeriene, cresterea productiilor, necesitatea contabilizarii acestora cat si a taxelor, amenzilor etc. au dus la aparitia scrisului, undeva, pe la anul 3500 i.e.n., eveniment al carui apogeu “imediat”,a fost scrierea “codului lui Hammurabi”(1851, i.e.n., deasemeni o necesitate in a reglementa activitatile sociale).
La fel de bine stim ca abia pe langa anul o mie i.e.n. cel mai organizat stat-in Europa- era (actuala) Grecie, care si-a dezvoltat propriul alfabet dupa anul 900 i.e.n.(cu originea in cel sumerian) si -desi vecini cu Moesia si dacii de peste Dunare, nu gasim in istoriile lor nimic care sa sugereze o civilizatie comparabila, pe aceste tinuturi, nord-danubiene. Insasi marea cetate si marele imperiu (Roma si-prin extensie- imperiul roman), la acea dat, nu erau decat dealuri si vai, pe care ciobanii locali isi pasteau oile si caprele, fondarea acestei cetati-oras se face cu doar aprox 750 de ani i.e.n., insa se dezvota rapid, inclusiv militar, iar propriul alfabet este pus la punct la anul 650 i.e.n., ca o necesitate majora a unui oras extrem de promitator , inca din fasele existentei sale. Nu dupa mult timp, Roma se dezvolta atat de puternic incat incepe a cuceri alte tinuturi si astfel primeste -in mod natural- calificativul de imperiu.De aici stim -la fel de bine- ca ochiul lor s-a oprit si asupra bogatiilor dacilor si fara ezitare au pornit campania de cucerire a acestor tinuturi, pe care au si obtinut-o, in urma celor 2 campanii (razboaie) militare.
Este evident ca in acele 2 razboaie, corp la corp, au fost ucisi mai multi barbati daci si luati prizioneri si trimisi ca sclavi unde era nevoie(si unde acestia au murit). Iar mai departe, toate sursele recunosc ca a fost o “colonizare masiva”, cu siguranta ca cu mult mai multi barbati (romani, macar ca si cetatenie) care au avut copii cu femeile dace si destul de probabil ca, in aceasta “masiva colonizare” s-au instalt in Dacia si familii romane(administratie, etc.) adica cu femei si copii, cea ce-in timp- va amplifica repercursiunile acestei colonizari. Deasemeni se stie clar ca inainte de anul 300 e.n. trupele si administratia romana s-au retras din 2 motive majore : era prea scump si riscant sa tina piept noilor aparuti, popoarele migratoare, si “isi facusera plinul”, transportasera -la Roma- sute de tone de aur si argint, si multe alte sute de tone de alte materiale (minereuri diverse,lemn, etc. etc). Deasemeni toate sursele recunosc ca imediat si in valuri, cateva sute de ani la rand, Dacia-Romana(pentru ca fusese romanizata, chiar daca procesul inca a mai continuat) a fost tinta popoarelor migratoare, unde s-au produs noi interhibridari, dar nu atat de multe ca dupa al doilea razboi (106) daco-roman.Oricm , aceasta perioada trebuie sa fi fost permanent umpluta cu lupte si distrugeri de orice natura, de unde totala lipsa a oricaror dovezi de stabilitate umana , pe aceste meleaguri.
Dupa aceasta perioada, prima dovada de continuitate romana este constituita- la anul 1100 – din surse bizantine(deci neutre, ori chiar adverse, ei nefiind vorbitori de latina) care spun ca in zona respectiva se vorbea o limba romanica.La 1600(si ceva) Grigore Ureche, confirma originea linguistica “de la Ram”si originea noastra (“toti de la rami ne tragem”)iar D.Cantemir si (nu doar) Scoala Ardeleana, sunt fermi in originea romana a noului popor, chiar incercand sa impuna o teorie cu o origine pura(imposibila, de fapt).
B.P.Hasdeu(Tadeu) (pe langa anul 1900)a fost un filolog valoros pentru limba romana, insa extrapasiunea sa la tarat pe un teren necunoscut, iar aceasta pasiune era -pare-se – cautarea propriei identitatii romanesti, si nu oricare, el luandu-si singur numele de Petriceicu, pentru a reflecta iluzoria descendenta din osul domnesc , Stefan Petriceicu. Insa efervescenta sa-in cautare de suport psihologic, intrisec- a continuat, si s-a extins asupra natiei si trecutului antic , el reclamand ca va demonstra ca domnitorul Bogdan I se trage pe linie directa de la conducatorii daci, iar Dacia a fost cea care a dominat Roma antica.Lucru pe care nu l-a dovedit niciodata si nimeni nu o va face. Si acum, o scurta intoarcere in timp, la anul 5 sau 6 mii i.e.n., cand Roma nu exista, iar dupa ce a fost ridicata a lasat markere arheologice absolut impunatoare. Deci-conform dacomaniacilor- Dacia era atat de dezvoltata incat a dus la formarea si dominarea Romei, insa pe propriile teritorii nu a construit nimic care sa demonstreze aceasta civilizatie(viaducte, drumuri pietruite, orase deosebite, etc.), insa a ridicat cea mai infloritoare civilizatie a timpului, la doua mii km.distanta! Pare logic?
N.Densunsianu, nu a fost arheolog sau antropolog el a fost colector de folklor insa a avut aceasta inspiratie , care a nascut protocronismul(sau Dacomania) bazata pe idea sa (sau culeasa de la altii), si anume ca in mileniu 6 i.e.n. s-a format acest stat, ocrotit de zei(Uranus si Saturn)!!! Eu cred ca asta spune tot, dealtfel Titu Maiorescu (intr-o scrisoare) spunea de spre cei doi (Desunsianu si Hasdeu), ca sunt “amatori si nationalisti romantici”.Sa ne oprim aici, desi cei multi stiu ca el a folosit si termenul de “fantasmagorii” despre ideile celor doi!De aici si distantarea de el, si a celui mai mare istoric roman Nicolaie Iorga, recunoscut ca atare si chiar ca un geniu european, de lumea stiintifica internationala. N.Iorga, a fost ferm in sustinerea ideii ontogenezei si continuitatii romane pe actualul teritoriu romanesc.
Iata de ce nu este nici o mirare de ce acesti noi corifei ai “dacomaniei” nu vorbesc despre cei doi predecesori prea mult, pentru ca este evident ca dovezile lor se bazeaza pe aberatiile mentale a doi indivizi care – deasemeni, este evident- ca au suferit de o oarecare labilitate mentala specifica, de unde “opera” lor (legata de acest subiect) este considerata groteasca, pentru ca asa se intampla cand cineva vrea sa fie luat in serios, despre un lucru fantasmagoric.
In final, este imposibil sa accepti aceasta idee, a dacomanistilor, pentru ca nu exista nimic concludent fizic, iar cei mai mari istorici romani (cat si cei recunoscuti international, apartinand altor natii)-Dimitrie Cantemir si Nicolae Iorga, amandoi recunoscuti international- sustin continuitatea romana.
Si atunci ce-i impinge pe acesti noi desunsiani si hasdei sa mentina inca vie aceasta problema? Singurul raspuns este interesul personal, banii si -asa cum declara insasi unul dintre ei- dorinta de publicitate, satisfacerea infatuarii patologice, de unde si dispretul aratat “stimabililor romani” si celor cu “neuron zburdalnic”. Banii se strang prin donatii de la persoane fara a cunoaste problema, ori sunt cu vederi nationaliste(fals nationaliste*), si chiar de la guvernul roman (pe canale subterane) care – ca si regimul ceausist- foloseste retorica lui Densunsianu si Hasdau, pentru a crea o stare de abatere de la problemele reale, si a le muta in planuri ezoterice si istorice, imposibil de probat. Iar in al treilea rand, aceasta propaganda sustinuta financiar este sustinuta (inclusiv financiar) de elemente straine si din interior cu ambitii irevendiste, separatorii, pentru ca nu poate fi mai mare lovitura data unui corp, decat separea sa, iar in acest caz, corpul este Romania, pe care acesti indivizi vor sa o divida, cea ce practic este sinucidere nationala (daca acceptatm**), aceasta tara fiind formata din 3 elemente care – in peste o mie de ani- s-au contopit intre ele, dar care prin limba si cultura, releva ca constituenta latina a avut intotdeauna prioritate. Nu ar fi nici cel mai mic necaz daca s-ar demonstra ca partea dacica primeaza, noi nu putem insa sa fim mandri mai mult de o parte sau alta, noi suntem un popor -poporul ROMAN- care am aparut natural si ne-am pastrat identitatea nationala pe aceleasi teritorii.
Pentru aceste motive care nu pot fi tagaduite, consideram ca acest nucleu de indivizi, duc o activitate antiromaneasca si pericliteaza integritatea statului national roman, de unde consideram ca guvernul Romaniei ar trebui sa ia masurile necesare, pentru a delimita efectul negativ al aceste propagande antiromanesti.
Armata trebuie sa retraga orice grad si onor militar acestor cativa indivizi racolati in aceasta actiune antiromaneasca, si sa le reduca pensiile la nivel de subzistenta.
Organizatiile, asociatiile, etc. de arheologi, paleontologi si antropologi, sunt datoare sa intervina in curmarea acestui simulacru istoric si sa oblige pe doctorandul SS sa-si retraga sprijinul acordat acestor mercenari, care vor sa cumpere tacerea romanilor care altfel stiu, inteleg ca majoritatea popoarelor sau creat prin colonizari de catre diverse alte natii, popoare, mai ales triburi nomande, insa mari si razboinice.
Iar daca guvernul vrea sa dovedeasca ca nu este implicat in aceasta actiune antiromaneasca, trebuie sa ia masuri impotriva acestor ageamii (dar mai ales excroci), si anume prin Interzicerea de ridicare de orice monumente care sa interfereze cu istoria dovedita, cat si plantarea de panouri-langa actualele “monumente” false- panouri care sa fie explicite despre falsitatea noilor “monumente” si mai ales despre conotatia lor. Indivizii acestia cred ca sunt ca in perioada sclavagisto-colonialista, cand cumparau sclavi din Africa, pe margele stralucitoare si oglinzi, asa procedeaza ei cu ridicarea de aceste false monumente.
* intr-adevar, acesti nationalisti sunt fals nationalisti, pentru ca adevaratii nationalisti lupta pentru integritatea natiei lor in detrimentul altor natii sau etnii conlocuitoare, acesti falsi nationalisti lupta insa pentru sfasierea natiei actuale, care este organizata sub aceasta forma de sute de ani, si a carei istorie dovedeste ca asa a fost de 2 mii de ani. Este evident ca nu poate fi nimic mai distrugator decat sfasierea propriului corp, iar ei, pentru bani si putere(promisa) sunt in curs de a executa acest lucru impotriva propriei natii.
Deci acesti mari “nationalisti”, nu sunt altceva decat “Satana arata intr-un stalp de foc”! Deci sa-i trimitem acolo unde le este locul!
**Absolut oricine are intentii separatiste sau revendicari de teritoriu, va putea face demonstratia -in fata oricarui tribunal international- ca cererea sa este legitima si morala, pentru ca insasi romanii recunosc ca -pana acum- am fost un popor fals, al istoriei derulate pana la momentul actual.
Da mă consider un admirator a celor ce susţin dacismul şi sunt numiţi „dacologi”. Mult prea multe argumente istorice vin să suţină opiniile acestor cercetători istorici, fie ei arheologi, paleologii, paleogeneticieni sau antropologi.
Argumentele mele, în acest comentariu, provin din textele antice (pe istoricul Herodot, l-am omis intenţionat având în vedere că nu-l agreaţi) ale unor personalităţi greceşti şi de ce nu romane, precum şi texte din evului mediu şi contemporan românesc şi european Textele pe care le evoc ca argument, fac referire directă la ştiinţa şi arta militară a dacilor, limba română, vlăstar al limbii dacilor şi mândrie şi principii morale:Consider că aceste trei elemente difinesc civilizaţia, cel puţin din p.v. spiritual.
1.ŞTIINŢA ŞI ARTA MILITARĂ A DACILOR, ELOGIATE DE GRECI ŞI ROMANI:
(Deceneu) i-a instruit în aproape toate ramurile filosofiei, căci el era în aceasta un maestru priceput. El i-a învăţat morala (…), i-a instruit în ştiinţele fizicii (…), i-a învăţat logica, făcându-i cu mintea superiori celorlalte popoare (…), demonstrându-le teoria celor 12 semne ale zodiacului, le-a arătat orbita lunii, şi cum globul de foc al Soarelui întrece măsura globului pământesc şi le-a expus sub ce nume şi sub ce semne cele 346 de stele trec în drumul lor cel repede de la răsărit şi până la apus, spre a se apropia sau îndepărta de polul ceresc. (Iordanes, Getica, XI, 69-70)
Dio Cassius – “Decebal era foarte priceput în planurile de război şi iscusit în înfăptuirea lor, ştiind să aleagă prilejul de a-l ataca pe duşman şi a se retrage la timp. Dibaci în a întinde curse, era un bun luptător şi se pricepea să folosească izbânda, dar şi să iasă cu bine dintr-o înfrângere. Din aceasta pricină, mult vreme a fost un duşman de temut pentru romani.”
Iordanes, Getica – “… ce mare plăcere, ca nişte oameni viteji să se îndeletnicească cu doctrinele filozofice, când mai aveau puţin răgaz de războaie. Puteai să-l vezi pe unul cercetând poezia cerului, pe altul proprietăţile ierburilor şi ale arbuştilor, pe acesta studiind creşterea şi scăderea lunii, pe celălalt observând eclipsele soarelui şi cum, prin rotaţia cerului, soarele vrând să atingă regiunea orientală, este dus înapoi spre regiunea occidentală…”
Dio Chrysostomus, Discursuri- ” Se întamplă că am facut acum o călătorie lungă, drept la Istru şi în ţara geţilor am ajuns la nişte oameni întreprinzători, care nu aveau răgazul să asculte cuvântări, ci erau agitaţi şi tulburaţi. Acolo, la ei, puteai să vezi peste tot săbii, platoşe, lănci, toate locurile fiind pline de cai, arme şi oameni înarmaţi, veneam să văd oameni luptând, unii pentru stăpânire şi putere, iar alţii pentru libertate şi pace”.
Strabon, Geografia- “Prin ţara lor curge râul Marisosm ce se varsă în Dunare. Ei (romanii) numeau Danubius partea superioara a fluviului şi cea dinspre izvoare până la cataracte. Ţinuturile de aici se afla, în cea mai mare parte, în stăpanirea dacilor. Partea inferioară a fluviului, până la Pont – de-a lungul căreia traiesc geţii – ei o numesc Istru. Dacii au aceeaşi limbă cu geţii”.
Inscripţia lui Acornion de la Dionysopolis – “În tinereţea sa, pe când era rege Burebista, cel dintâi şi cel mai mare dintre regii stăpânitori asupra Traciei şi obţinând de la acesta stăpanirea peste întreg ţinutul de dincolo de Potamos şi peste împrejurimi, Acornion face foarte multe lucruri bune patriei sale, spunând şi dându-i totdeauna cele mai bune sfaturi şi câştigând prin vorbele sale bunăvoinţa regelui pentru oraşul său.”
2.LIMBA ROMÂNĂ, VLĂSTAR AL LIMBII DACILOR
Şi nici nu trebuie dacă vei afla defecte în poeziile ce le fac şi cari sunt aproape opera unui poet get. (Ovidiu, Ex Ponto, 1,iv,13,v. 16-22)
Latineasca, departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc azi s-ar putea zice că este mai puţin în firea celei dintâi firi romane, că ea a schimbat mai mult vorbele sale cele dintâi si dacă nu m-aş teme să dau o înfăţişare paradoxală acestei observaţii juste aş zice că ea e cea mai nouă dintre toate, sau cel puţin a aceea în ale cărei părţi se găsesc mai puţine urme din graiul popoarelor din care s-au născut. Limba latinească în adevăr se trage din acest grai, iar celelalte limbi mai ales moldoveneasca sunt însuşi acest grai. (D`Hauterive, Memoriu asupra vechei si actualei stări a Moldovei, Ed. Acad., p 255-257, 1902)
Şi supt acel nume [Dacia] au trăit aceste ţări, până la al doilea descălecat cu Dragoş Vodă. Şi acum mulţi ne zic nouă, ţării noastre şi Ţării Munteneşti, streinii, Datzia (M.Costin:1632-1691, De neamul Moldovenilor)
Nevinovata nenorocire de a fi produs o şcoală [Ardeleană] destul de numeroasă de romani noi, care făr a-şi sprijini zisele cu faptele, socot că-şi trag respectul lumii asupra-şi când strigă că se trag din romani, că sunt romani şi prin urmare cel întâiu popor din lume. (M. Kogălniceanu)
Altminteri, norodul şi la noi în Moldova ca şi în alte ţări pe care ştiinţa nu le-a luminat încă, e foarte plecat spre eres şi încă nu s-a curăţat desăvârşit de necurăţia cea veche, încât se mai închină şi acuma în poezii şi cântece la nunţi, îngropăciuni şi alte întâmplări ştiute, la câţiva zei necunoscuţi şi care se vede că se trag din idolii cei vechi ai dacilor.
(D. Cantemir, capitolul despre Religia moldovenilor)
Acesti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wölsche, ci vlahi, urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor, care şi acum, îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane. (Schlözer, Russische Annalen- sec XVIII)
Dachii prea veche a lor limbă osebită având, cum o lăsară, cum o lepădară aşa de tot şi luară a romanilor, aceasta nici să poate socoti nici crede. (C.Cantacuzino)
Nu ne putem mira îndeajuns care e pricina că voi ungurii ne-aţi apăsat pe noi într-atâta şi ne-aţi aruncat după cap şi jugul iobăgiei, când noi suntem şi am fost întotdeauna mai mulţi decât ungurii şi ce e mai mult, suntem şi mai demult decât voi în această ţară, căci suntem rămăşitele încă a vechilor DACI. (Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae)
Opreşte dacule, nu şti tu că adierea aceasta de viaţă care suflă de la munte a uscat lacrimile copilăriei mele, a dezmierdat visurile mele de tânăr şi mă găseşte iar după lungă despărţire, tânăr, îmbătrânit, cu fruntea brăzdată, cu inima sfărâmată, dezamăgit! (Alecu Russo)
Da, am zis-o şi o voi repeta până voi putea fi auzit, că misiunea noastră este să dăm ştiinţelor arheologice pe omul Carpaţilor preistoric, anteistoric. (Cezar Bolliac)
Este vorba de un popor care prin strămoşii săi îşi are rădăcini de patru ori milenare, aceasta este mândria şi aceata este puterea noastră. (Nicolae Iorga, Originea, firea şi destinul neamului românesc în Enciclopedia României)
(Cu ocazia intrării triumfale în Roma a lui Constantin cel Mare) s-au strâns în jurul draconilor, legaţi cu vârfurile aurite şi ferecate în pietre strălucitoare ale suliţelor, umflaţi de un vânt mare şi astfel şuierând ca şi stârniţi de mânie, lăsând să fluture în vânt cozile ample. (Ammianus Marcelinus, Rerum gestarum, 16,10,17)
Românii despre care am mai spus că sunt daci. (Bocignoli, 29.6.1524, la Răgusa)
Cantitatea de grâu adusă din Pont e mai mare decât tot ceea ce ne devine din celelalte porturi comerciale, deoarece, acest ţinut produce cea mai mare cantitate de grâu.(Demostene, Discursuri)
3.MÂNDRIE ŞI PRINCIPII MORALE LA GET-O DACI:
Getul zdrenţăros sau scitul pribeag târându-şi avutul de ici-colo, n-au de ce să-l pizmuiască pe stăpânul celei mai întinse moşii…Căci nicăieri ca printre aceşti pribegi nu întâlnesti mame maştere care-şi iubesc cu duioşie de adevărată mamă copiii vitregi. Aici nu întâlneşti soţie îngâmfată de zestrea ei şi mândră de adulterele ei sau de soţul ei din care a făcut un sclav! Zestrea cea mai frumoasă e socotită aici cinstea tatălui, virtutea mamei şi credinţa sotiei! (Horaţiu)
Neamul geţilor, care au fost mai războinici decât oricare dintre oamenii care au trăit cândva şi aceasta nu numai datorită tăriei trupului lor, dar şi pentru că astfel îi convinsese slăvitul lor Zamolxes. Crezând că nu mor, doar că îşi schimbă locuinţa, ei sunt mai porniţi pe lupte, decât ar fi înclinaţi să întrepindă o călătorie. (posibil citat din Getica lui Traian) (Iulian, Cezarii,Traian,22)
(Cato:) Feriţi-ne, zei ceresti, ca, printr-un dezastru care i-ar pune în mişcare pe daci şi pe geţi, Roma să cadă, iar eu să mai rămân teafăr…(Lucanus, Pharsalia, II, 295-297)
Civilizaţia şi istoria au început acolo unde locuieşte azi neamul românesc. (W. Schiller, arheolog american)
Volumul de informaţii despre daci este unul imens. Ignorarea acestor dovezi de către cei ce au calitatea şi responsabilitatea de a ne scrie istoria oficială poate fi interpretat drept un semn de rea-credinţă sau, cu atât mai grav, de superficialitate profesională… asta pentru a se vedea aşa zisa “conspiraţie”de care faceţi vorbire…
Măi bădie… ce-o fi în capul tău când scrii astfel de năzdrăvenii, te citez „Pentru aceste motive care nu pot fi tagaduite, consideram ca acest nucleu de indivizi, duc o activitate antiromaneasca si pericliteaza integritatea statului national roman, de unde consideram ca guvernul Romaniei ar trebui sa ia masurile necesare, pentru a delimita efectul negativ al aceste propagande antiromanesti.
Armata trebuie sa retraga orice grad si onor militar acestor cativa indivizi racolati in aceasta actiune antiromaneasca, si sa le reduca pensiile la nivel de subzistenta.”
Oare ce ar trebuii să păţească adevăraţii impostori, ce de peste 100 de ani ne falsifică istoria şi ne învaţă prostii prin şcoli, cu scop clar de a putea fi mai uşor manipulaţi?!
Şi ca să nu se considere că vorbesc neargumentat, am să dau şi un exemplu de nemernic ajuns mare academician, ce falsifică cu intenţie istoria Transilvaniei, pupând în c.. diaspora maghiară, prin alocuţiunea sa undeva în New York, dl. Rector univ. Ioan Aurel Pop.
E bine că mai există şi daci printre noi, ce ştiu să le răspundă unor astfel de RAPANDULE academice.
Pentru convingere lecturaţi acest material http://www.rbnpress.info/wp/corespondenta-de-la-new-york-neadevaruri-si-mistificari-grosolane-ale-istoriei-romaniei-si-situatiei-etnice-din-transilva-sub-patronajul-icr-new-york/#ixzz2nl6U1aFG
TRAIASCA MAJESTATEA SA REGELE MIHAI I !
„badie”… iata cum stau lucrurile; despre acel academician poate fi foarte adevarat, realitatea este ca 90% dintre academicienii romani sunt „rapandule”,atat intelectual(ajunsi academicieni pe plagiat) cat si moral, neavand nici cel mai subtire curaj sa porneasca o campanie impotriva „conducerii”(total criminale si incompetente) tarii. Cat despre subiectul discutat, da, este unul fals si artificial intretinut, doar cu scopul(ca si pe vremea lui ceausescu) de a deflecta interesul maselor catre probleme ezoterice, care niciodata nu mai pot fi solutionate, si -desigur- de a ascunde (sau musamaliza) imensele probleme la zi, In comentariul de mai sus nu se releva nimic deoasebit , doar ca traco-dacii erau harnici, etc., insa aceasta mixtura de caracteristici s-a regasit si se regaseste la orice alt popor, pentru ca iata ce zicea acelasi sincer Herodot (in „istoriile” sale, Cartea a V-a paragraful 6:
“La ei, la traci, trîndăvia este un lucru foarte ales, în vreme ce munca cîmpului e îndeletnicirea cea mai umilitoare; a trăi de pe urma jafului este…”) Iar scoaterea lui Herodot dintre surse (doar pentru ca a fost onest si a recunoscut ca in istorie pot exista erori , chiar si complete) mi se pare un cheap trick, idea voind sa impuna ca ceilalti istorici ar fi mai veridici, desi niciunul nu avea telefon mobil sau era racordat la satelit, vestile(transformate de ei in istorie) parveneau si dupa ani de zile, modificate de gurile prin care au trecut.Iar din Dio Casius, se intelege clar ca „dacii erau un dusman de temut al romanilor”(datorita vitejiei) , dar este la fel de clar ca aceasta vitejie se arata la propriile granite, adica romanii venisera aici, cea ce presupune multe, inclusiv construirea unui pod peste Dunare, si insasi faptul ca reusesc sa cucereasca Dacia, spune ca romanii erau mult superiori triburilor locale.ori aceasta superioritate nu era cazuta din cer , ci se construise in sutele de ani scurse, iar daca Dacia ar fi fost precursorul Romei, ar fi fost mai puternici(mai ales ca erau ‘acasa”) si nici romanii nu ar fi indraznit sa-si atace rudele cele mai apropiate. Parerile sunt impartite, cert este ca sunt 3 lucruri majore, care nu vor da niciodata castig de cauza dacomanistilor, iar aceaste sunt 2 surse istorice ale timpului de dupa retragerea legiunilor si administratiei romane, 2 surse neutre sau chiar potrivnice, care nu aveau nici cel mai mic interes sa spuna ca populatia din zona discutata, vorbea o limba romanica. si anume sursa bizantina si sursa ungara , care prin „Faptele Ungurilor”(Gesta Hungarorum, scrisa cam in aceiasi perioada, pe langa anul 1000 e.n.) confirma acelasi lucru , ca populatiile „de peste paduri” vorbeau o limba romanica.La fel de importante sunt dovezile fizice(arheologice) , abundente si sofisticate pe teritoriu Italiei, dar primitive(sens de lipsa de tehnicitate) si foarte putine pe cel al Romaniei, la acesti 3 factori se pot adauga cele lingvistice(saracie de vocabular dac si scriere), dar si situatia evolutiva a istoriei, inclusive la zi, tarile cu istorii consistente sunt bine dezvoltate si reprezentate, Romania, cu exceptia perioadei Monarhice, este aproape un intuneric general, -cum am zis- inclusiv la zi, atat economic dar si general social, suntem un dezastru.Chiar si noile descoperiri arheologice (din Turcia si China) dovedesc ca „nucleul originar” al omenirii a aparut in zona asiatica si imediat extins spre marea Mediterana, cel mai elocvent exemplu este cel al Marelui Popor(Izrael) care a migrat din Irak, prin actuala Turcie(de unde miile de dovezi arheologice, excelent conservate) si a transformat tinutul unde s-au stabilit in cea ce promisese D-zeu(sa zicem) adica o gradina unde curge lapte si miere, cu atat mai intens reprezentat in aceste ultime zeci de ani, prin compartie cu vecinii imediati, cu mult mai multe bogatii naturale (Egipt) si mult mai mari ca populatii si suprafata.Inteleg ca fiecare ins are dreptul sa-si apere ideile, credinta ,etc., insa este clar ca sunt destui indivizi perversi care , impotriva evidentelor, vor sa sustina , sa ajute la oprimarea si exploatarea maselor (poate nici pentru cei 30 de arginti) prin mentinerea in circulatie a acestor povesti care fac furori 3 zile si apoi se sting, ramanad ca portavoce a lor doar cei platiti, care trebuie sa-si faca”datoria”.
Se pare că în noul dumneavoastră comentariu aţi purces în al recunoaşte pe Herodot şi aţi ales din vorbele lui cea ce consideraţi de trebuinţă, motiv pentru care sincer vă felicit şi cu această ocazie sper că nu aveţi nimic în potrivă dacă-l voi folosi şi eu, în argumentaţia mea.
M-am întrebat de multe ori care este motorul schimbărilor pozitive într-o societate şi trebuie să recunosc că de cele mai multe ori sunt tinerii, care refuză să accepte un adevăr relativ, mincinos, contestabil. Ei sunt cei ce nu sunt legaţi de interese politice ori religioase de moment, ei sunt cei ce caută un adevăr absolut. Deci pe ei îi îndemn să-şi întrebe profesorii de istorie şi de limba română:
– Cât la sută din Dacia a fost cucerită de romani? Şi dacă profesorul ştie răspunsul: 14 % din teritoriul Daciei (care se întindea de la vest la est, de la lacul Constanţa-Elveţia de azi şi până dincolo de Nipru).
Urmează altă întrebare:
– Câţi ani au ocupat romanii acei 14% din teritoriul Daciei? Şi dacă profesorul va răspunde: numai 164 ani, atunci puteţi merge la următoarea întrebare:
– Soldaţii „romani” chiar veneau de la Roma şi chiar vorbeau fluent în limba latină ? Aici le va fi şi mai greu să vă răspundă, căci acei soldaţi „romani” vorbeau orice limbă numai latina nu!
Cohortele aflate pe pământul Daciei cuprindeau soldaţi din diferite părţi ale imperiului roman, uneori foarte îndepărtate. Găsim Britani din Anglia de azi, Asturi şi Lusitanieni din peninsula Iberică, Bosporeni din nordul Mării Negre, Antiocheni din regiunile Antiochiei, Ubi de la Rin , din părţile Coloniei, Batavi de la gurile acestui fluviu, Gali din Galia, Reţi din părţile Austriei şi Germaniei sudice de azi, Comageni din Siria, până şi Numizi şi Mauri din nordul Africii (C.C..Giurescu, Istoria Romanilor, I, 1942,p.130).
Şi ultima întrebare:
– Cum a fost posibil ca într-un aşa de scurt interval istoric TOATĂ populaţia Daciei să-şi uite limba şi să înveţe o limbă nouă, limba latină , de la nişte soldaţi „romani” care nici ei nu o vorbeau?
Când toate popoarele civilizate din lume iniţiază, desfăşoară şi promovează valorile istorice care le îndreptăţesc să fie mândre de înaintaşii lor, găsim opinia unor astfel de „adevăraţi români”, care, nici mai mult, nici mai puţin, spun despre formarea poporului daco-român: „soldaţii romani au adus femeile şi fetele dace în paturile lor şi aşa s-au născut generaţii de copii, care învăţau numai limba latină de la tatăl lor, soldatul „roman”…
Cum or fi venit ele din Moldova de azi, din Basarabia, de pe Nistru, Bug şi de pe Nipru, acele soţii şi fete de traco-geţi şi carpi, de la sute şi sute de kilometri depărtare ca să fie „fecundate” de soldaţii „romani”?
După părerea stimabililor, femeile daco-gete erau şi „curve”, ba chiar şi mute, nefiind în stare să-şi transmită limba strămoşească copiilor lor! Cât despre noi, urmaşii lor, cum ne-am putea numi altfel decât „copii din flori” apăruţi dintr-o aventură amoroasă a întregii populaţii feminine daco-gete, la care masculii autohtoni priveau cu „mândrie”, aşteptând apariţia „sâmburilor” noului popor şi grăbindu-se, între timp, să înveţe cât mai repede şi mai bine noua limbă, limba latină , când de la soţii, când de la fiicele lor (iubite ale soldaţilor romani cuceritori) ba chiar şi direct, de la soldaţii romani năvălitori ce le-au înjosit căminele.
La Centrul Cultural Român [din New York], pe data de 26 octombrie 1999, am aflat de la o altă somitate, de origine română, prof.dr. în arheologie Ioan Pisso, că dacii au învăţat latina , de la romani, prin băile de la Sarmisegetuza lui Traian! De ce prin băile romane şi de la nişte soldaţi cam fără haine pe ei?
Nu prea ştiu ce a vrut să spună stimabilul profesor din Cluj despre bărbaţii daci, dar cred că nici un român, nici măcar în joacă, nu are voie să facă o astfel de afirmaţie decât dacă….
De fapt tot dânşii ne spun că ne tragem din „doi bărbaţi cu… braţe tari”! Astfel de declaraţii „istorice” te fac să-ţi doreşti să fii orice, numai român nu!
Domnilor , Dacia a fost cotropită de romani în proporţie de numai 14% şi pentru o perioadă istorică foarte scurtă, de 164 de ani. 86% din teritoriul Daciei nu a fost călcat de picior de legionar roman. Este greu de crezut că într-o aşa de scurtă perioadă istorică, dacii să fi învăţat latina , fără ca pe 86% din teritoriul lor să-i fi întâlnit pe soldaţii romani (apropo de telefonia mobilă sau masmedia televizată, internet nu exista!!).Dar dacă nu de la romani au învăţat dacii latina , atunci de la cine? – se întreabă aceiaşi demni urmaşi ai lui Traian?
Herodot ne spune că cel mai numeros neam din lume după indieni erau tracii. Dio Casius ne spune şi el: „să nu uităm că Traian a fost un trac veritabil. Luptele dintre Traian şi Decebal au fost războaie fratricide, iar Tracii au fost Daci”. Faptul că dacii vorbeau ” latina vulgară”, este „un secret” pe care nu-l ştiu numai cei ce refuză să-l ştie.
„Când sub Traian romanii au cucerit pe daci la Sarmisegetuza n-au trebuit tălmaci, afirmă Densuşianu şi asta schimbă totul. Deci dacii şi romanii vorbeau aceeaşi limbă!” Dacă astăzi se consideră că 95% din cunoştinţele acumulate de omenire sunt obţinute în ultimii 50 de ani, să vedem cum şi noţiunile noastre despre istoria poporului daco-român pot evolua. Când nu de mult s-a publicat teoria evoluţiei speciei umane în funcţie de vechimea cromozomală, s-a ajuns la concluzia că „prima femeie” a apărut în sud-estul Africii. Următorul pas uriaş a fost în nordul Egiptului, iar de aici, în Peninsula Balcanică. Când profesoara de arheologie lingvistică Marija Gimbutas, de la Universitatea din Los Angeles , California , a început să vorbească despre spaţiul Carpato-dunărean ca despre vatra vechii Europe, locul de unde Europa a început să existe, am fost plăcut surprins şi m-am aşteptat ca şi istoricii noştri să reacţioneze la fel. Dar, din partea lor am auzit numai tăcere. Când profesorii Leon E. Stover şi Bruce Kraig în partea „The Indo-European heritage”, apărută la Nelson-Hall Inc., Publishers , 325 West Jack son Boulevard, Chicago , Illinois 60606 , vorbesc la pagina 25 despre Vechea Europă a mileniului 5 î.d.H., care-şi avea locul în centrul României de azi, să nu fim mândri? Când studiile de arheologie moleculară ne îndreptăţesc să ne situăm pe primul plan în Europa ca vechime, nu-mi este uşor să le răspund unor persoane care nu citesc nici ceea ce spun inteligent alţii despre noi şi nici măcar ce scriu eu. Studii impecabile cromozomale, la nivel de mitocondrie, folosind PCR (polimerase chain reaction), pot determina originea maternă a unor mumii vechi de sute şi mii de ani.
Teoria genoamelor situează spaţiul carpato-dunărean ca fiind, nici mai mult nici mai puţin decât, locul de unde a început Europa să existe, locul unde acum 44.000 de ani sosiseră primele 3 Eve şi primul Adam. Când s-au scris „Epopeea Poporului Carpato-dunărean” şi volumele „Noi nu suntem urmaşii Romei”, „În căutarea istoriei pierdute” şi „Călătorie în Dacia – ţara Zeilor”, autorul Dr. Napoleon Săvescu s-a bazat pe astfel de cercetări, dar şi pe cartea unei somităţi în domeniul preistoriei Europei, D-l V. Gordon Childe, profesor la Universitatea din Oxford , Anglia , căruia i se publica, în anul 1993, la Barnes&Noble Books, New York , „The History of Civilization” , „The Aryans”. El explorează într-un mod fascinant originea şi difuzarea limbilor în Europa preistorică. Între paginile 176-177 publică şi o hartă arătând leagănul aryenilor în timpul primei lor apariţii; şi minune mare, spaţial Carpatodunărean este cel vizat! Când roata, plugul, jugul, căruţa cu două, trei şi patru roţi apar pentru prima dată în lume pe teritoriul nostru, dacic, când primul mesaj scris din istoria omenirii se găseşte tot pe teritoriul nostru, la Tartaria, când primii fermieri din Europa sunt descrişi pe acelaşi spaţiu, într-o perioadă când Anglia abia se separa de continent şi din peninsulă devenea insulă – 6,500 î.d.H., (vezi John North, „A new interpretation of prehistoric man and the cosmos”, 1996, Harper Collins Publishers, 1230 Avenue of Americas , New York , 10020, Chronology), nu-ţi vine a crede că tocmai cei pentru care aduni aceste informaţii formidabile despre poporul şi spaţiul pe care îl ocupa ţara noastră, te decepţionează!
Nu de mult, la Primul Congres Internaţional de Dacologie, Bucureşti, hotel Intercontinental, domnul profesor doctor în istorie Augustin Deac ne vorbea despre „Codex Rohonczy”, o cronică daco-românească, însumând 448 pagini, scrisă în limba română arhaică, ” latina vulgara”, cu alfabet geto-dac.. Pe fiecare pagină se aflau scrise circa 9-14 rânduri. În text sunt intercalate 86 de miniaturi executate cu pana, care prezintă diferite scene laice şi religioase. Direcţia scrierii este de la dreapta la stânga şi textul se citeşte de jos în sus. Descoperim că în bisericile vechi, daco-româneşti, cultul ortodox se exercita în limba ” latina vulgară”, chiar până în secolele XII-XIII, când s-a trecut la oficierea cultului în limbile greacă şi slavonă. Codexul cuprinde mai multe texte, ca „Jurământul tinerilor vlahi”, diferite discursuri rostite în fata ostaşilor vlahi înaintea luptelor cu migratorii pecenegi, cumani, unguri, o cronică privind viaţa voievodului Vlad, care a condus Vlahia între anii 1046-1091, imnul victoriei vlahilor, conduşi de Vlad asupra pecenegilor, însoţit de note muzicale etc. Atunci se miră şi se întreabă, pe bună dreptate, domnul profesor doctor în istorie Augustin Deac: „de ce institutele de specialitate ale Academiei Române au rămas pasive la descoperirea şi descifrarea acestui document istoric, scris în limba dacoromână, latina dunăreană, într-un alfabet geto-dacic existent de milenii, cu mult înaintea celui latin al romanilor?” Dar, după orientarea ideologică ce o au, cei sus amintiţi ar fi preferat ca acest diamant să nu se fi descoperit. Academia Română ar fi trebuit să organizeze o mare sesiune ştiinţifică cu caracter nu numai naţional, cât mai ales internaţional. Dar şi ei, la fel ca şi „românii adevăraţi”, vajnici urmaşi ai lui Traian, vor să arate omenirii ce înseamnă să fii umil şi să-ţi dispreţuieşti strămoşii, trecutul şi neamul… Faptul că NOI, Românii, suntem strămoşii tuturor popoarelor latine şi nicidecum o rudă marginală a latinităţii, ar trebui să ne facă să ne mândrim şi nicidecum să căutam contra argumente, precum cei lipsiţi de înţelepciune care îşi taie cu sârg craca de sub picioare….
Codexul Rohonczi
O carte veche de 1.000 de ani, păstrată la Budapesta, răstoarnă toate teoriile istorice despre cultura strămoşilor noştri. Dacii scriau de la dreapta la stânga, iar citirea se făcea de jos în sus.De la daci nu au rămas izvoare scrise. Prea puţine se ştiau despre locuitorii zonei carpato-dunărene, după retragerea romanilor.
O carte veche de aproape 1.000 de ani, păstrată la Budapesta, răstoarnă teoriile istoricilor. Manuscrisul cuprinde primele documente scrise în această perioadă istorică. A fost scrisă cu caractere dacice, de la dreapta la stânga, şi se citeşte de jos în sus. Vorbeşte despre despre vlahi şi regatul lor.
Mulţi au încercat să descifreze Codexul Rohonczi, dar n-au putut. Arheologul Viorica Enachiuc a tradus, în premieră, filele misteriosului manuscris.Dăruită de un grof În 1982, Viorica Enachiuc a aflat dintr-o revistă publicată în Ungaria de existenţa în arhivele Academiei Ungare a Codexului Rohonczi. Se spunea că e redactat într-o limbă necunoscută. A facut rost de o copie. Timp de 20 de ani, a muncit ca să-i descifreze tainele.
Manuscrisul se afla în Arhivele Academiei de Ştiinţe a Republicii Ungaria.
E o carte legată în piele. A fost păstrată în localitatea Rohonczi până în anul 1907. Groful Batthyany Gusytav a dăruit-o Academiei de Ştiinţe a Ungariei, în 1838. Nu se ştie prin câte mâini a trecut de-a lungul secolelor.
„Scriere secretă”
După Al Doilea Razboi Mondial, doctorul Vajda Joysef, preot misionar, îi scria cercetătorului Otto Gyurk, în legatura cu Codexul: „Se găseşte în Arhivele Academiei de Ştiinţe a Ungariei o carte rară, Codexul Rohonczi. Acest Codex este scris cu o scriere secretă, pe care
nimeni n-a reusit s-o descifreze până acum. Şi eu am Încercat. Literele sunt asemănătoare scrierii greceşti. M-am gândit că seamănă şi cu literele feniciene, apoi am încercat pe baza vechii scrieri ungureşti, dar n-a mers. Toate încercările le-am aruncat în foc”.
După ce a studiat Codexul, cercetătorul Otto Gyurk a publicat, în 1970, o parte din observaţiile sale într-un articol, în care a încercat să identifice acele semne din manuscris care ar putea semnifica cifre.
Alfabet dacic cu 150 de caractere
Viorica Enachiuc a descoperit că textele Codexului au fost redactate în secolele XI si XII, într-o limbă latină vulgară (daco-romana), cu caractere moştenite de la daci. „Sunt semne care au aparţinut alfabetului dacic, ce cuprindea aproximativ 150 de caractere, cu legăturile respective. Textele din Rohonczi au fost redactate în latina vulgară, dar într-un alfabet dacic, în care dominante sunt străvechile semne utilizate de indo-europeni în epoca bronzului”, spune aceasta.
Solii şi cântece ale vlahilor Codexul are 448 de pagini, fiecare cu circa 9-14 şiruri. În text sunt intercalate miniaturi cu scene laice şi religioase. E scris cu cerneală violet. Cuprinde o culegere de discursuri, solii, cântece şi rugăciuni, care include 86 de miniaturi. Consemnează înfiinţarea statului centralizat blak (vlah), sub conducerea domnitorului Vlad,
între anii 1064 si 1101.
„Sunt informaţii despre organizarea administrativă şi militară a ţării ce se numea Dacia. Avea hotarele de la Tisa la Nistru şi mare, de la Dunăre spre nord până la izvoarele Nistrului. Mitropolia blakilor avea sediul la Ticina – cetatea din insula Pacuiul lui Soare”, a descoperit
Viorica Enachiuc.
„Jurământul tinerilor blaki”
Codexul conţine şi versurile unui cântec de luptă, numit „Jurământul tinerilor blaki”, care a fost tradus în felul următor:
„O viaţă, tăciunele Şarpelui, puternic veghetor,
Înşelator, să nu primeşti a te uni
Cu prorocirile Şarpelui, anuale, pentru că lovit Vei fi
Cântecul cetăţii aud îndelung
Mergeţi vioi, juraţi pe caciulă, pe puternica caciulă!
Să juri cu maturitate şi cu convingere!
Să fiu ţie putere vie, trăiesc, în luptă să fiu!
Alesul jurământ preţuieşte şoimul tău,
mergi cu jurământ puternic!”
Notă:
Codexul Rohonczi (grafii alternative: Codicele şi Rohonczy sau Rohonc, în toate combinaţiile) este un document controversat al cărui sistem de scriere este inedit şi încă nedescifrat în mod convingător.
Este numit după orăşelul Rohonc (Rohoncz e grafia maghiară veche; pe germană Rechnitz, pe croată Rohunac), aflat astăzi în provincia Burgenland din estul Austriei.
Membra UNESCO Viorica Enachiuc e absolventă a Facultăţii de Filologie, secţia Română-Istorie, din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, promoţia 1963.
Lucrarea de licenţă şi-a luat-o în arheologie.
E membră UNESCO din 1983.
Mulţi ani a condus şantiere arheologice în Oltenia, Muntenia şi Moldova.
A cercetat scrierile vechi din neoliticul mijlociu şi epoca dacică.
Şi-a prezentat lucrările la conferinţe în ţară şi în străinătate: Austria, Franţa, Germania, Italia, Israel.
Burse de studiu a primit în Italia, pe probleme de arheologie, şi in Danemarca, unde a studiat scrierea runică.
Aici aveţi în original câteva file ale Codexului http://www.dacia.org/codex/original/original.html
Aici traducerea unei părţi din Codex, de Viorica Enăchiuc
http://www.digit.nkp.cz/knihcin/akvizice/odf/odzl/Aktuality/rohonczi.htm
Aceste fapte nu sunt secrete, dar mă întreb şi vă întreb: de ce tac autorităţile politice şi ştiinţifice de la noi? Sau mass media.
Pentru că sunt mai importante furturile, violurile sau accidentele auto sau se „vând” mai bine? Incompetenţi nu sunt.
Sau au primit ordin să tacă?
Toata elucubratia de mai sus*** se bazeaza pe 3 + presupuneri unilaterale(si „documente controversate”): daca se pune intrebarea cutare si se raspunde asa, (si adoua intrebare si tot asa).etc. Interesant mod de „logica”, exact ca al lui Desunsianu care era sigur ca Dacia a fost opera zeitatilor Uranus si Saturn, de unde chiar si Maiorescu le spunea celor 3 (initiatorii protocronismului) ca emana fantasmagorii.Ca sa nu o mai lungim cu un subiect non-sens, eu urez succes tuturor celor care vor sa schimbe numele Romaniei in Dacia, insa -daca vreodata se va intampla- aceasta va fi mai degraba bazat pe sictireala pe care populatia o resimte de cand tiganii isi zic rromi, si -un alt motiv- din cauza saracieii, sperand -ca deobicei in fantasme- ca schimband numele tarii, se va schimba si nivelul de trai, si ca restul lumii o sa-si trimita amintirile la tomberonul de gunoi, facandu-se ca nu mai stiu cine ar fi noii aparuti daci Slabe sperante, chiar zero, dar daca sunt si indivizi care spera, e treaba lor…Deci, din partea mea, fiecare are dreptul sa faca ce vrea, insa schimbarea nu va veni pana nu se va schimba sistemul intreg, pana nu vor fi arestati si judecati „cei o mie de hoti, cu alibabaii in frunte”, care inca isi permit sa fure ca’n codru, tocmai pentru ca diversi pseodointelectuali ii ajuta, inclusiv prin deturnarea atentiei de la problemele reale, la „probleme” inventate si care -logic- nu vor fi niciodata rezolvate.(***inclusive cu curvele, care prin insistenta impugn intelesul din zicala cu funia si spanzuratul… sau cu hotul care striga cel mai tare, „pazea hotul!”)
Toata elucubratia de mai sus*** se bazeaza pe 3 + presupuneri unilaterale(si “documente controversate”): daca se pune intrebarea cutare si se raspunde asa, (si a doua intrebare si tot asa).etc. Interesant mod de “logica”, exact ca al lui Desunsianu care era sigur ca Dacia a fost opera zeitatilor Uranus si Saturn, de unde chiar si Maiorescu le spunea celor 3 (initiatorii protocronismului) ca emana fantasmagorii.Ca sa nu o mai lungim cu un subiect non-sens, eu urez succes tuturor celor care vor sa schimbe numele Romaniei in Dacia, insa -daca vreodata se va intampla- aceasta va fi mai degraba bazat pe sictireala pe care populatia o resimte de cand tiganii isi zic rromi, si -un alt motiv- din cauza saraciei, sperand -ca deobicei in fantasme- ca schimband numele tarii, se va schimba si nivelul de trai, si ca restul lumii o sa-si trimita amintirile la tomberonul de gunoi, facandu-se ca nu mai stiu cine ar fi noii aparuti daci !Slabe sperante, chiar zero, dar daca sunt si indivizi care spera, e treaba lor…Deci, din partea mea, fiecare are dreptul sa faca ce vrea, insa schimbarea nu va veni pana nu se va schimba sistemul intreg, pana nu vor fi arestati si judecati “cei o mie de hoti, cu alibabaii in frunte”, care inca isi permit sa fure ca’n codru, tocmai pentru ca diversi pseodointelectuali ii ajuta, inclusiv prin deturnarea atentiei de la problemele reale, la “probleme” inventate si care -logic- nu vor fi niciodata rezolvate.(***inclusiv cu curvele, care prin insistenta impun intelesul din zicala cu funia si spanzuratul… sau cu hotul care striga cel mai tare, “pazea hotul!”)-versiune corectata-
„. Între paginile 176-177 publică şi o hartă arătând leagănul aryenilor în timpul primei lor apariţii; şi minune mare, spaţial Carpatodunărean este cel vizat!” Sa fim seriosi, o noua mistificare, ca mai tot textul plin de fraze de opereta! Iata realitatea, care nu e chiar deloc, „minune”:
„In 1926 he published a successor, The Aryans: A Study of Indo-European Origins, exploring the theory that civilisation diffused northward and westward into Europe from the Near East via an Indo-European linguistic group known as the Aryans;” Exact teoria pe care o sustin si eu, ca „nucleul originar”, s-a format in Asia, intr-o zona calda(face sens) si de acolo a difuzat, desi pot fi chiar mai multe nuclee(African, central-sud American) , insa toate au aparut in zonele calde ale Terrei.Tocmai pentru acest lucru, cele mai mute situri arheologice de reala valoare si excelent conservate , cat si toate civilizatiile mari ale antichitatii, se gasesc in Asia ,si in jurul Marii Mediteraniene
Da de acord cu dumneavoastră în cea ce priveşte „nucleul original”… iar pentru Europa acest nucleu se suprapune ca areal, peste spaţiul carpato-danubian -pontic,cu extensie în Asia mică dacă recunoaştem că cetatea Troia este o cetate Tracică. Aici avem şi comentariul dl-lui prof. univ. şi istoric Mihai Popescu http://www.youtube.com/watch?v=eM9HOSqcAjw
Iar dacă recunoaştem acest fapt şi ştim că civilizaţa romană a luat naştere (aşa cum o spun şi izvoarele latine antice) din migrarea populaţiei troiene (fac trimitere la legenda lui Eneida), în urma războiului elado-troian, cu influenţa unor triburi italice aşa cum a fost cazul etruscilor (triburi tracice ce au roit cu 2000 de ani î. H. din zona munţilor Apuseni de astăzi şi s-au stabilit în nordul peninsulei italice) avem şi argumentul faptului că războaiele daco-romane 101-102 e.n. şi 105-106e.n. au fost în fapt războaie „fraticide”.
Un alt aspect care nu merită a fi ignorat este şi „furtul” la nivel spiritual, de către civilizaţia romană (fie în formă de organizare republică, fie imperiu) a unor zeităţi de sorginte traco-geto-dacică, folosite şi de civilizaţia greciei antice. Ce este important de reţinut este faptul că dacii (consideraţi barbarii necivilizaţi ai Europei)au trecut la credinţa monoteistă cu mult înaintea civilizaţiei Greciei antice sau a civilizaţiei romane (aici putem vorbi de sec.III e.n., oficial pentru romani trecerea la creştinism, cu edictele date de împăratul roman Constantin cel Mare). La Daci se vorbeşte destul de des în izvoarele antice scrise greceşti, încă din perioada sec.V-IV î.H. de credinţa monoteistă a acestora în Zamolxe, pentru alte surse Zalmoxe, creştinismul (ortodox- după marea schismă 1054) realizându-se mult mai uşor începând cu sec.I e.n. prin sfântul Andrei.
Chiar dacă par lipsite de importanţă cunoaşterea acestor adevăruri istorice ale neamului nostru, în opinia mea ele sunt extrem de importante. De ce?
Pentru că pornind de la câteva “vorbe cu tâlc”, cum că poporul care nu-şi cunoaşte trecutul,sau îl cunoaşte dar nu-l acceptă, nu are cum să inţeleagă prezentul său şi nu poate să intuiască viitorul, devine o populaţie usor de manipulat precum o “bilă magică” de biliard în bătaia “bâtelor” altor popoare şi naţii ale lumii.
cel putin suntem de acord cu ‘nucleul ” in cauza, eu banuiesc , totusi, ca nu este chiar atat de „original”, s-a mai intamplat si pe alte planete, insa pe pamant trebuie sa fi fost „originaR”!
Interesant spirit de observaţie (da originar)… dar numai atât?
IMPERIALELE GRESELI ale unui REGE (republicare).
Avea dreptate Cromwell (care a dat o puternica lovitura monarhiei engleze) cand spunea: Increde-te in Dumnezeu, dar fereste-ti praful de pusca, de umezeala”. Se pare ca Regele Mihai I ori nu a inteles ori doar nu a respectat acest elementar adevar, care confirma clar ca, indiferent de crezul personal, natura are legile ei implacabile si numai cei care cauta sa o inteleaga, ii pot rapi din bogatii si secrete si chiar o pot supune, intr-o oarecare masura. Iar aceasta a fost apanajul oamenilor rationali si pragmatici, cei care au avansat omenirea, si nu clerul religios sau “credinciosii” laici, care mai degraba au asteptat sa “pice para malaiata…”, iar pentru ca aceasta nu voia sa cada,ei, pentru supravietuire – ca oricare alt animal- se furau si se omorau intre ei, lucru care “se intampla”(matematic) chiar si in aceste zile. Totusi, vorbind despre Regele Mihai I , nu putem a-i contesta meritul de a fi scurtat implicarea dezastruoasa a Romaniei in cel de al -II-lea RM, prin trecerea de partea aliatilor, care (cred ca aici suntem cam toti de acord)a dezamorsat teribila bomba pe care se instalase Romania, luptand impotriva Uniuni Sovietice , care – ca putere invingatoare neta- nu ar fi avut nici o mila pentru o tarisoara care incercasea marea cu degetul, infruntand-o. Personal sunt convins ca terminarea razboiului alaturi de Hitler, ar fi insemnat dezintegrarea, disparitia Romaniei. Iar ca un cadru mai general, Monarhia Romana (1866-”81- 1947) a fost extrem de benefica tarii, cu cateva pete negre, inerente oricarei guvernari, in oricare tara a timpului respectiv. Totusi, abdicarea fortata(dupa cate stim) a Regelui Mihai I, la 1947 cat si evenimentele premergatoare, sunt inca nedeslusite in totalitate, insa din punct de vedere tactic (strategie politica) ,putem spune ca Regele Mihai I a facut multe greseli, care au avut ecou si regasire in exact scopul final -si neatins- si anume revenirea sa pe tronul tarii si retransformarea Romaniei in Monarhie, asa cum lucrurile s-au derulat in Spania, cu un succes admirabil. Prima greseala postabdicare, pare a fi autoizolarea de Monarhiile europene, prin rezidenta intr-o republica(Elvetia) , e adevarat dupa un sejur in Anglia. Una dintre cele mai mari greseli a fost insa izolarea de varfurile fostei guvernari monarhiste, parte din aceasta ramasa in occident, sau care a reusit sa fuga din tara. O alta problema a fost faptul ca Regele Mihai nu a actionat statul comunist roman , in instante internationale pentru a cere eliberarea detinutilor politici. Si mai avea si alte multe motive pentru o asa actiune, iar pentru ca nu a facut-o, perceptia a devenit ca abdicarea nu ar fi fost tocmai fortata ci mai degraba, o intelegere intre doua parti.Iar daca in primii 20 de ani nu ar fi avut prea mari sanse de castig, dupa 1980 aceste sanse au crescut masiv, pentru ca occidentul,organizatiile, institutiile si instantele internationale, ajunsesera la deplina cunostinta de cauza, despre ce se petrecea in interiorul granitelor comuniste. O alta greseala a fost faptul ca in Iunie 1989 s-a lasat tarat in semnarea “Declaratiei de la Budapesta” , un document controversat si perceput ca antiromanesc de foarte multi romani, plus ca in acest fel, el a incalcat consemnul pozitiei politice si sociale, a rupt codul si cordonul de echidistanta fata de partide si orice alte grupe sociale, iar documentul este cu atat mai tendentious, prin referirea explicita la autonomia unei parti. a tarii. Insa cea mai mare greseala a fost facuta in anul 1989, cand Casa Regala a fost gasita complet nepregatita de a reintra in scena romaneasca, iar aceasta greseala era un cumul si o perpetuare a celor din primii ani de exil si a constat in lipsa creerii unui nucleu – in care regele sa fie pionul principal- nucleu format din macar 15-20 de personalitati ale Romaniei Monarhice in exil, in care ar fi trebuit cooptati si dizidenti autentici, fugiti de regimul comunist., toti acestia trebuind sa fie persoane realizate bancar prin profesionalismul si capacitatile manageriale recunoscute de comunitatile de business, unde acestia activau. Una din marile greseli -cum am zis- a fost nementinrea contactului cu Monarhiile europene si nu neaparat la nivel de cumetrii sau conveniente,ci la nivel de real business, in special prin intermediul Ligii Internationale Monarhiste(create in 1943),(daca ar fi fost jenant la modul direct) care are acest scop , de a promova valorile sistemului si care -sunt sigur- s-ar fi raliat la un plan bine intocmit, in eventuala cadere a comunismului, foarte previzibila dupa 1980.Iar aceasta actiune ar fi trebuit sa vizeze trei tinte, amandoua sub patronajul Regelui(declamat oficial, chiar daca altfel formal) si al respectivei asociatii: primul ar fi trebuit sa fie un adevarat plan Marshall al Monarhiilor (chiar din toata lumea) pentru Romania, iar la acea data , chiar numai cateva sute de milioane de dolari(adica cateva zeci mil. /Monarhie) ar fi fost o suma impresionanta pentru populatie si ar fi tinut gura inchisa neocomunistilor care la acea data erau paduchi(ei au facut bani vanznd avutul national). A doua tinta trebuia sa fie interventia directa, cu ajutoare (alimente, medicamente , haine, etc.) insa fiecare Monarhie ar fi avut o anumita regiune de acoperit (la acea data, cam doua Monarhii pe judet) si prin acest procedeu ar fi fost acoperita absolut toata tara, toata populatia cu cate ceva, si nu ar fi fost totul comasat in marile orase sau in anumite zone ale tarii. Iar a treia tinta, trebuia sa fie populatia tanara a tarii, exact in momentul distribuirii acelor ajutoare, trebuiau efectuate recrutari de tineri muncitori si tarani, 1 sau 2 din fiecare sat si 1 sau 2 din fiecare fabrica, si imediat luati in “occident” pentru munca de max. 2 luni, in care -indiferent ce ar fi prestat- ar fi fost cazati si intretinuti in conditii de exceptie(adica foarte normale pentru nativi) si excelent platiti, iar dupa doua luni trimisi acasa si aduse inca 2-3 serii, aceasta ar fi fost cea mai buna propaganda despre cum se traieste in tarile Monarhice. Pe de alta parte, harnicia si buna-cuvinta a acestor tineri muncitori ar fi impresionat pozitiv, populatiile din Monarhiile gazada, cea ce a ar fi dus la o contributie directa si substantiala in ajutarea Romaniei.Romania insa a optat imedia sa deschida granitele si sute de mii de romani s-au napustit in occident, unde au adus si trambitat “slava” poporului roman! Daca Regele ar fi avut acest plan, si el era acum Rege de facto, iar Romania nu ar fi ajuns un fel de circ european , daca nu chiar mondial (adica noroc ca mai exista si Corea de Nord si tarile africane!)! Daca Regele Mihai I ar fi venit -in 1990- in Romania macar cu acesti 15-20 de persoane puse intr-un singur pluton si cu inca cateva duzini de investitori seriosi, cunoscuti personal de cei de mai sus, sansele de reantoarcere la Monarhie ar fi fost extrem de mari. Si chiar si in aceste circumstante, Rgele ar fi trebuit sa faca ca ce a facut republicanul Lech Walesa in Polonia, in aceiasi perioada, s-a dus la marile “curti” europene si a obtinut stergerea datoriilor externe ale Poloniei. Si mai mult, Regele trebuia sa mearga personal la fiecare Monarhie europeana si Japonia si sa ceara ajutoare(macar in acest ceas, cel de al 12-lea) , pentru ca la aceasta data Monarhiile europene erau deja cele mai bune economii din Europa, iar interesul acestora era de regasit si in consolidarea sistemului, prin atragerea in club a noi tari, oricum, fostele Monarhii. O alta greseala este faptul ca Regele Mihai nu a inteles nici pana in ziua de astazi, ca informatia da puterea, altfel nu vad de ce nu au deschis o statie TV sau macar radio, prin care sa stea in contact permanent cu populatia si prin care zilnic, sa demonteze minciunile si frauda savarsita de aceste guverne. Iar sumele disponibile au fost, insa Casa Regala romana a preferat sa deschida yacht club, si alte asemenea intreprinderi, cea ce da impresia ca intentia lor nu a fost alta, decat “trai, pe vatrai”(si mai ilustrativ,”Traiul Nacai pe banii babacai!”) .Mai mult, in acesti ultimi zece ani , se spune ca, Casa Regala primeste sume frumoase, chiar de la guvern, dar in continuare acesti bani sunt folositi in activitati mondene si calatorii in strainatate, si nicidecum pentru scopuri serioase, utile, ca deschiderea unei televiziuni controlata total de Casa Regala. In sfarsit, impresia mea generala, este ca , Casa Regala , intre anii 1947-1989 s-a izolat si a trait intr-o lume paralela, crezand, sperand, ca daca v-a da Domnul sa cada vreodata comunismul, reintronarea sa va fi o actiune automata si fara intarziere. Astfel s-a facut ca la momentul cel mai oportun, anul 1989, Regele Mihai s-a comportat total neadecvat, si in loc sa vina in tara cu cei 20-30 de experti economici si cu droaia de investitori seriosi, el a venit cu cateva sticle de ulei (tone) si autobuze pline cu haine la mana a doua, care nu au facut nici un rau, dar care nu au asigurat traiul la o familie pe mai mult de cateva zile, la care trebuie adaugat ca aceste ajutoare nu au atins nici unu la suta din populatia tarii, deci impactul real a fost nul.La aceasta s-a adaugat si problema de imagine, un rege -chiar daca de jure dar nu si de facto- nu se ocupa de asemenea lucruri, de “chimen si marar”, ci de “credinciosie si dreptate” adica prosperitate si justitie sociala, si imediat, ar fi fost un motiv foarte propice, ca conducator de tara de jure (se admite ca a abdicat fortat), ar fi trebuit sa ceara asistenta ONU pentru restabilirea si normalizarea situatiei, in Romania Nu au facut nici acest lucru, cea ce a amplificat si consolidat idea ca Regele Mihai I si Casa Regala, nu numai ca au fost total surprinsi de evenimente, dar s-a instaurat si perceptia ca acestia, de la 1947 incoace, nu au facut decat sa pandeasca la cotiturile istoriei, sperand ca altii sa le bage sacii in casa. Este dea dreptul extraordinar si incredibil( insa foarte adevarat si revoltator, in aceiasi masura) ca Regele Mihai si Casa Regala au avut la dispozitie aproape 40 de ani(!!!) pentru a pune la punct un plan efectiv -as zice ca trebuia sa fie chiar imbatabil- pentru reinstaurarea Monarhiei in tara, insa “planul” lor a fost un zero mare si taiat ! Si mai departe -din nou, din nefericire- in urmatorii 20 de ani,ei nu au incercat (macar) nici o actiune de amploare, decisiva, dimpotriva , s-au angajat in actiuni ridicole, precum participarea la alegerile prezidentiale, iar focusul lor de a scoate economia la liman, a fost …(eventuala)administrare a fondurilor europene, adica “pasarea malai viseaza”. Cel putin intelegem de ce oameni ca Ioan Ratiu, Printul Stirbei (?) si altii, nici nu au catadicsit sa se asocieze cu Regele! Multi, foarte multi, sustin ca Monarhia este anacronica. Realitatea insa este ca Monarhiile au evoluat si s-au adaptat cel mai bine actualelor cerinte sociale, de unde si succesul lor extraordinar , in toate domeniile.Si nu exista nici macar un singur domeniu la care acestea sa nu fie in top ten, pozitiveSi sa nu uitam ca de fapt prima republica dateaza de peste 2 mii de ani(deci ar fi tot anacronica) si ca a disparut pentru multe sute de ani datorita coruptibilitatii foarte inalte, fenomen care se regaseste din plin si in imensa majoritatea a actualelor republici,iar vorbind specific despre Romania , aceasta, republica, este un dezastru multilateral, o catastrofa cosmica! (Sept. 17, 2011)
Acest articol comentariu prezentat de dumneavoastră, este un articol bazat doar pe prezumţii false. Teza ce stă la baza colomniei, are în conţinut teoria lui „DACĂ” ar mai fi existat „PARCĂ”, probabil alta ar fi fost realitatea.
Vorbim şi jignim, fără a ţine cont de adevăr, de realităţile istorice specifice timpului istoric.
Păi să vedem şi alte opinii vizavii de ce a făcut şi ce putea să facă M.S. Regele Mihai I al României pentru ţară şi pentru neamul său??
„Am obosit să mai dau atâtea relaţii privitor la istoria nefastă a perioadei postbelice din România până în 30 decembrie 1947, când a fost silit Regele Mihai I de către bolşevici să abdice.
Istoria nu iartă. La fel şi liderii câştigători a celui De-al Doilea Război Mondial, SUA, Marea Britanie şi URSS.
Regele Mihai I, indiferent de reacţia acestuia, nu a avut şi nici nu a putu avea un cuvânt de spus cu privire la soarta României postbelice.
Regele Mihai a evitat soarta unui alt fost aliat german, prințul Kiril, regentul Bulgariei, executat de sovietici în 1945, și a fost ultimul monarh din spatele Cortinei de fier care să-și piardă tronul. Actul de la 23 August 1944 se estimează a fi scurtat Al Doilea Război Mondial cu șase luni, salvând sute de mii de vieți omenești. Totodată, aceasta a oferit armatei române posibilitatea de a elibera nordul Transilvaniei de sub ocupația ungară. La sfârșitul războiului, regele Mihai a fost decorat de președintele SUA Harry S. Truman cu Legiunea de Merit în cel mai înalt grad (Comandant Șef). Mihai a mai fost decorat și de Iosif V. Stalin cu Ordinul Victoria cu diamante, „pentru actul curajos al cotiturei hotărâte a politicei României spre ruptura cu Germania hitleristă și alierea cu Națiunile Unite, în clipa când încă nu se precizase clar înfrângerea Germaniei”, potrivit descrierii oficiale a decorației.
Deci, prin insurecţia armată din 1944, regele a sperat că România va fi tratată ca şi câştigătoare a războiului alături de SUA, MAREA BRITANIE şi RUSIA.
Toate reacţiile sale, bune sau rele, au fost şi pentru a-şi salva familia şi Casa Regală şi de a nu cădea România, în totalitate pe mâna Ruşilor.
La 6 martie 1945, la presiunile ocupantului sovietic, Mihai a acceptat un guvern prosovietic dominat de Partidul Comunist Român, prim-ministru fiind numit Petru Groza. Sub regimul comunist, Mihai a funcționat ca simplu șef de stat fără autoritate.
Între august 1945 și ianuarie 1946, Mihai a încercat fără succes – prin ceea ce s-a numit mai târziu „greva regală” – să se opună guvernului comunist al lui Petru Groza, refuzând să-i semneze decretele.
La presiuni sovietice, britanice și americane, regele Mihai a renunțat în cele din urmă la opoziția sa față de guvernul comunist, încetând să-i mai ceară demisia.
Nu i-a amnistiat pe Ion Antonescu sau pe liderii opoziției, victime ale proceselor politice comuniste, deoarece, potrivit unei interpretări, constituția îl împiedica să facă aceasta fără contrasemnătura ministrului comunist de justiție. Alte surse, precum memoriile mătușii regelui, principesa Ileana de Habsburg, citându-l pe fostul membru în biroul politic executiv al PCR, spion sovietic, ministru al apărării naționale și presupus amant al Ilenei, Emil Bodnăraș, afirmă că, dacă regele ar fi refuzat să semneze sentințele de condamnare la moarte a deținuților politici condamnați pentru „crime de război”, guvernul comunist i-ar fi susținut decizia: „Păi, dacă regele decide să nu semneze sentința la moarte, vă promit că îi vom sprijini punctul de vedere.” Principesa Ileana se îndoia că regele ar fi fost de acord să semneze un document neconstituțional, precum o sentință la moarte, emisă de tribunale politice neconstituționale: „Știți prea bine (…) că regele nu va semna niciodată de bună voie un astfel de document neconstituțional. Dacă o va face, vi-l va pune în brațe și guvernul dumneavoastră va purta vina în fața întregii națiuni. Cu siguranță că nu vă doriți acest handicap adițional în acest moment!” Ultimul coleg de celulă al celei mai importante victime comuniste, Iuliu Maniu, liderul opoziției anticomuniste și președinte al PNȚ, partidul câștigător în alegerile generale din 1946, fraudate de comuniști, a mărturisit procurorilor comuniști că Maniu l-ar fi înjurat pe Mihai din spatele gratiilor închisorii politice în care a decedat, pentru că nu făcuse nimic în apărarea țărăniștilor, în ciuda multor servicii aduse de aceștia monarhiei.
Mihai a fost silit să abdice la 30 decembrie 1947. Comuniștii au anunțat abolirea monarhiei și instaurarea unei republici populare și au transmis la radio înregistrarea proclamației regelui despre propria sa abdicare
Dar soarta României a fost tranşată la Conferinţa de la Yalta în 1945, ireversibil către COMUNISM.
Condiţiile impuse de către Stalin în faţa lui Churchill şi Roosevelt au fost clare: ROMÂNIA trebuie să fie ,,anexată” Mamei Russiei.
Cea mai mare gafă istorică mondială, de a ceda ţările estice bolşevicilor, printre care şi ţara noastră, generând astfel cumplitul RĂZBOI RECE cu toate repercursiunile nefaste şi naşterea altor dictatori comunişti sau neo-comunişti, a făcut-o MAREA BRITANIE şi SUA care a dat aceste state pe mâna RUŞILOR.
Dar despre această GAFĂ MONDIALĂ nu discută nimeni.
Regele nu a avut alte opţiuni. Doar una: SĂ MOARĂ CA UN EROU! Şi asta i se reproşează mereu.
Majoritatea populației din Europa de est a considerat şi încă mai consideră Conferința de la Yalta drept un act de trădare din partea Occidentului.
Acesta își are originea în credința că puterile aliate, deși afirmau valorile democratice, au încercat să asigure stabilitatea sacrificând pentru următorii 45 de ani națiunile din Europa de est.
Eu însă nu-i reproşez nimic regelui. A fost victima Istoriei necruţătoare şi a conjucturii politicii politice româneşti de atunci şi a expansiunii nemiloase a bolşevismului.
Instituţia Monarhiei româneşti trebuie să revină din nou în România. O Românie devalizată de către 588 de parlamentari semianalfabeţi corupţi până în măduva oaselor.
M-am săturat până peste cap de republicani. Nu s-a schimbat nimic pe scena politică din România de după 1989.
Vreau o schimbare majoră!
De ce să nu încercăm şi cu sistemul monarhic care funcţionează extrem de bine în celelalte state europene şi internaţionale respectabile, nu puţine la număr.
Nu mai contează ce-a făcut Mihai I, ce ar fi trebuit să facă sau cum ar fi trebuit evitat dezastrul ţărişoarei noastre greu încercate.
Însă, ştiu un lucru: sistemul actual republican este mai mult decât DEZASTRUOS şi trebuie să scăpăm de el !!!
Haide-ţi să nu-l mai criticăm pe rege. Regele, personal nu mai doreşte să se implice direct. Avem o Casă Regală, avem moştenitori, avem o clasă de oameni intelectuali, cu adevărat finuţi şi entuziaşti, care doresc să facă ceva cu adevărat pentru România.” – Robert Orzan
În opinia mea, atât cât a făcut şi face în continuare M.S. Regele Mihai I al României, pentru neamul său, pentru ţara sa şi pentru Casa Regală, se situează cu demnitate şi onoare mult deasupra RAPANDULELOR , secretari de partid şi preşedinţi de republici ce au condus mediocru (o vorbă mult prea dulce) destinele acestei ţări.
„badie”, slavu, care sunt acele ‘prezumtii false”, faptul ca regele nu a facut nimic din cea ce trebuia sa faca, si tocmai pentru acest lucru este tot ex-rege si tara este asa cum este? A, da, a facut „…pentru casa regala”, aici brodeala este buna, si-a insusit averi fabuloase ca plata pentru intrarea in mafia post comunista-si aplicarea legii omerta-, impreuna sug, ca niste capuse, aceasta tara…
„…tarisoarei noastre greu incercate”, cel putin pentru mine, acest gen de fraze suna a cel mai gretzos fariseism, mai ales cand sunt urmate sau precedate de datul cu buretele de genul „nu mai conteaza …ce ar fi trebuit sa faca”; pai daca nu mai conteaza de ce ar conta cine este, cine va fi rege, mai ales in varianta cunoscuta -de acum- ca ex-regele „nu a facut ce ar fi trebuit sa faca”? Exista vreo garantie ca el sau sarpele de dudau vor face altceva decat cea ce fac la zi, sindrofii si plimbari pe banii obtinuti de la actualii guvernanti, parte a pactului mafiotic? Intrebarea mea este, cat timp ne mai dam cu parfum de mimoze (prin oratorii de operetta) si cand devenim seriosi si analizam lucrurile de la baza si nu de cand ne convine?
Păi dacă pornim analiza de la „bază” … a cerut cumva V. Stalin şi pupincurişti lui din ţară (rari la vremea respectivă, dar mulţi astăzi) vre-o aprobare de la „bază” (neamul românesc), aşa democratic prin referendum, ca „baza” să renunţe la monarhie şi regele să abdice la 30 decembrie 1947 ??!
NU!… deci actual de abdicare este ilegal în opinia mea, iar cei care-l consideră legal nau decât să joace cazacioc în continuare cu Putin.
Intrarea statului de drept român în legalitate şi legitimitate istorică, înseamnă corect reinstaurarea Monarhiei.
Casa regală prin Regulamentul şi statutul ei reglementează succesiunea la tronul României şi este singura în putere să facă acest lucru, nu „trepăduşi” în a căror mental mai aleargă încă într-o veselie, fel de fel de GULGUTE securisto-comuniste.
Succesiunea la tronul României se cunoaşte public şi a fost mediatizată cât se poate de transparent. De altfel într-un comentariu mai vechi, v-am pus la dispoziţie acest document.
Uite accesaţi link http://casa-regala.blogspot.ro/2009/12/linia-de-succesiune-la-tronul-romaniei.html
Apropo de ce trebuia sau nu trebuia să facă regele. Sunteţi cumva rege?
Aveţi cumva experienţa regelui sau ceva în plus??
Bădie, ce-i cu matale! Încă susţii teza ce are în conţinut teoria lui, “DACĂ” ar mai fi existat “PARCĂ”, probabil alta ar fi fost realitatea?!
Şi dacă dau în mintea matale, pot să afirm cu subiect şi predicat că România de azi avea un statut mult mai bun ca monarhie. 1989 a fost o opartunitate pe care am pierduţ-o NOI nu regele.
iar 2001 a fost o altă oportunitate pierdută …
Babatie, nu te supara, dar joci prost rolul de mare promonarhist, ori te preface ori ata ai in cap, monarhia este un system, si nu trebuie confundat cu o casa regala, asa cum o casa regala nu trebuie pusa pe aceiasi treapta cu o persoana, fiecare casa regala a avut oile sale negre… asa ca a reistaura Monarhia in Romania este una (si asta spun de peste 20 de ani) dar nu este nimeni batut in cuie, adica „ei decid cine sa fie rege, s.a.m.d.”; clar si raspicat a fost rege si nu a fost in stare nici sa-si apere tronul si nici sa-l recastige , pentru ca el ABDICAT MENTAL AI SUFLETESTE, cand a venit in Ro. -1990- a venit „la plezneala”, daca nu castiga tronul, macar va jefui tara in alt mod,, cum a si facut-o.Ori esti neam de mosier si acum aperi noua conjuratie, ori esti neocomunist si interese pe care le are noul regim instalat REGIMUL BURGHEZO-MOSIERESC NEOCOMUNIST, altfel ai intelege ca Romania se afla in aceiasi situatie ca cea dinainte de Carol I, de unde aceiasi necesitate:Print strain, iar cea mai buna optiune este cea engleza.cat despre „optiunea” din „90 si 2001, te umfla si rasul, ex-regele a venit cu niste damigeni de ulei, iar pe parcurs, l-a pus pe ginerica sa candideze la presedintie…cea ce pare normal, pentru ei, este acelasi lucru, important este sa fie la ciolan… jenant ca asemenea indivizi sa primeasca averi furate de la popor, de catre cei care l-au alungat pe rege si care-sa-i astupe gura- I-au facut aceste cadouri.Stie ponta de ce I-a vizitat, omul lor este pe pozitie, si tocmai pentru acest lucru „casa regala’ a si acceptat asa oaspete
Păi să vedem, în primul rând vin cu un mic amendament ce ţine de gramatica limbii române.
Verbul a se preface, ar fi trebuit folosit în contextul „…ori te preface ori ata ai…” la forma corectă pentru persoana a doua singular, te prefaci şi nu „…te preface”!
Probabil aveţi şi o problemă cu tastarea cuvintelor „…system…” sistem tastare corectă!
In mare parte in acest comentariu se subliniaza ideiile mele din cel precedent, eu sustin la modul definitiv ca ex-regale Mihai sa fie retinut de istorie ca cel care a salvat Romania de la terminare statala (in al doilea RM), insa asta este tot ce a facut pozitiv pentru tara, iar la o judecata(fie si a istoriei) indivizii sunt adusi pentru a li se imputa ce a u facut rau, sau ce nu au facut bine desi -era, este evident- puteau s-o faca.Cred ca aici putem cita doua maxime enuntate (cred) de Napoleon (Imparatul si nu de vreun napoleon din sectiile de psihiatrie) si Mark Twain, care spuneau: 1) „Un rege nu abdica si nu fuge, ramane si lupta fie ca moare fie ca traieste” si 2) „Un rege pribeag este ridicol”, si amandoua au miezul lor. Insa nu putem sa-i anulam dreptul ex-regelui in a-si salva pielea (si abdicand) , este o chestie instinctuala, insa modul dezastruos cum s-a prezentat in fata istoriei dupa abdicare, dovedeste ca el chiar A ABDICAT DE FACTO, psihologic, el a renuntat sa mai fie rege, iar domonstratia nu o mai repet, este detaliata in respectivul articol.Asa ca articolul meu este bazat pe realitati demonstrabile oricand,iar „impartirea lumii”(la Yalta) nu a fost o gafa mondiala, a fost un act normal la acele timpuri, retrospective poate fi evaluat ca o gafa, dar asta este cu totul altceva, la care trebuie adugat esentialul, ca vina aceste impartri a apartinut in totalitate Romaniei duplicitare si -mai ales- extreme de prost inspirata(prin „geniul” lui Antonescu), alegand sa intre in razboi de partea Germaniei si -mai tarziu- sa-si arate caracterul duplicitar, evident in politica romaneasca chiar si azi.Mai jos un mai vechi comentariu-despre subiect- adus de pe Flamura Verde:
„De acord ca exista si au existat abuzuri-chiar grave- implicand toate partile, insa mi se pare ca noi, romanii, am ajuns un popor de plangaciosi, care nu facem nimic sa ne maturizam, tot timpul gasim vinovati pe altii, si tipam impotriva rusilor, a bolsevismului, a faptului ca nu au venit americanii, ca ungurii ne saboteaza, ca tiganii sunt hoti si evreii* conspira permanent, asa si pe dincolo, etc.etcetera.
Adevarul este ca ne meritam total soarta si ar trebui sa multumim lui Stalin ca nu ne-a desfintat complet si ne-a lasat sa existam ca natie(oricum, ne vor desfinta “conducatorii”, get-beget romani, cei de azi),cred ca este timpul sa spunem lucrurilor pe nume:
la 1914 cand a inceput razboiul I, Romania (desi regele era german ) Romania a facut o alegere responsabila si a intrat in razboi de partea Rusiei, care imediat a sarit in ajutorul Serbiei** atacata de imperiul austro-ungar, cu care-aproape simultan- s-a aliat Germania.
Pentru acest lucru, dupa razboi, marile puteri redau Romaniei drepturile naturale asupra Transilvaniei, Basarabiei si Bucovinei, parte din ele pierdute-mai tarziu- cu ocazia celui de al doilea razboi mondial, ca urmare a unei aliante total iresponsabile, de data aceasta cu Germania si nu din cauza regelui (progerman, sa zicem) ci din cauza unui alt roman “verde”!
Ma intreb cat de tampit sau ignorant trebuie sa fi fost auto-numitul maresal antonescu, sa nu se uite si el pe harta sa vada impotriva cui porneste la razboi (iunie 1941, luna cand Germania declara razboi Rusiei, desi in 1939 au impartit Polonia), desi Rusia a facut presiuni pentru o alianta cu Romania;
-oare nu stia din istoria recenta (traita de el) ca Rusia a fost forta principala (din primul razboi) care a infrant Puterile Centrale si a facut si un gest frumos sarind imediat in ajutotul Serbiei ?
-oare nu stia si el din istoria mai veche ca Rusia este o tara imbatabila, mai ales pe propriile teritorii, dovada fiind decimarea absoluta a celei mai mari armate paneuropene(Grande Armee) a lui Napoleon, chiar daca ajutati de iarna ruseasca, dar -oricum- tot ruseasca?
-oare nu stia ca Rusia este o tara industrializata (la acel timp: producea ceasuri de mana si autoturisme, radiouri, armament, etc.,etc.) in timp ce noi eram eminamente agrari?
– si (nu neaparat ultimul argument) de ce sa pornesti razboi impotriva unui vecin, mai ales atat de mare si puternic ?(Nici macar USA nu a mai atacat Cuba prosovietica, tocmai pentru ca , cu un vecin nu trebuie sa te lupti).
Toate analizele duc la concluzia ca noi am fost agresori impotriva Rusiei si ca ne meritam soarta, insa intotdeauna pentru noi , istoria incepe dupa 1945, cu bolsevismul importat, sau impus, insa asta este natura lucrurilor, invingatorii fac cartile si impart rolurile, iar noi, am fost -cu dea sila- acceptati la masa invingatorilor, nici macar pe jumatate, norocul nostru a fost ca regele Mihai a facut o inteleapta alegere, chiar daca in ceasul de pe urma, si a salvat -realmente a salvat- natia romana de la exterminare.
Revenind, da, din toate partile si impotriva a toate partile au existat abuzuri, insa decaderea actuala si fara precedent a Romaniei se datoreaza suta la suta “conducatorilor” care sunt romani nascuti si crescuti in aceasta tara, pe care o vor distrusa.
* Niciodata in Romania nu au trait mai mult de 1,5 milioane de evrei(adica sub 10% la acel timp) la ora actuala, mai putin de 30 mii; la acel timp, sub 3 milioane locuiau in URSS si aprox. 2 milioane in Polonia
** asa cum in 1989 a facut USA cu Kuweit, la invazia savarsita de Iraq, si nu prea multe tari au avut de comentat
pe aceasta cale propun administratiei sa puna un buton cu „Postari recente” (minimum 10), altfel rog pe cei care raspund sa o faca in avalul paginii si sa specifice pentru cine sau ce postare,si sa nu mai raspunda la „Raspuns”, pentru ca devine prea mult de citit (over and over) pentru a gasi noile postari.Multumiri.
deci:@ insul cu „vorbe de talc”, poate pricepe ceva- apropos de ilegalitatea abdicarii Monarhiei, poate i se aprinde un bec , de ce „regele nu a facut ce trebuia sa faca”, asa cum am spus in acel articol, el trebuia(in 1990) sa denunte acea ilegalitate la toate instantele internationale, iar daca ar fi avut un guvern format deja(stim ca a venit in tara-insa- singur-cuc!) cu Ratiu, Campeanu, printul Stirbei, etc.,etc., succesul era garantat.Si tot apropos de situatie, nu Stalin (daca exista un Dumnezeu sa-l pedepseasca pentru crimele infaptuite, dar sa-l binecuvanteze pentru ca a avut mila de noi si nu ne-a terminat ca stat, asa cum meritam), ci insasi casa regala a condus la acea situatie, au avut zeci de ani la dispozitie sa faca dreptate (mai ales economica) insa nu au facut-o, monarhiile europene au rezistat tocmai pentru ca nu au fost puse pe capatuiala in 2 generatii, ci putin dar constant in sute de ani, oferind toate oportunitatile maselor largi sa se imbogateasca, de unde in aceste Monarhii nu prea avem miliardari insa avem zeci de milioane de cetateni de rand , care au averi estimate la peste 1 million euro, in schimb in Romania avem cate sute de multimilionari(inclusive ex-regale, si cativa miliardari), adica cam sub 0,2% din populatie, in timp ce peste 60% sunt deja datori cateva zeci de mii, la diverse banci, si doar un procent mic se descurca, riscand insa de mai multe ori, sa cada in patura saracilor.. Cat despre „vorbe cu talc”,, incep sa cred ca individul este ‘fetita”, si aceasta punand impreuna si comentariul de mai sus despre”curve”, iar acum cu „bate lungi”, cred ca vrea sa ne sugereze ca nu este clona ci ca a avut o mama, poate si o sora, o fiica si -mai ales- o so tie!
Nu ştiu de ce, dar o vagă impresie am că iubeşti singurătatea!
Numele de user mă duce la acest raţionament… Uranus, o planetă … hm!
În definitiv este numai problema ta, dar să tot repeţi la infinit aceleaşi idei, conştientizez alte „vorbe cu tâlc” de data aceasta nu create de mine, deci citez “Prostia ar trebui purtată ca o cruce, nu vânturată ca o secure!” autor (ai onoarea să ghiceşti)
programul prin care se filtreaza ce scriu produce aceste inconveniente, uneori si dupa ce fac corecturile necesare, in final apare cu greseli.Asa ca, cele de mai sus sunt de aceasta natura, insa sunt sigur ca am facut si voi mai face reale greseli gramaticale, insa a ne cobora la acest nivel(adica circovaiala), pare ca nu prea e in regula… mi se pare o „greseala” prin nestiinta(nu prostie) folosirea eronata a cuvantului „originar’ in loc de „original”; dar pentru ca se intampla si la case mai mari(de ex. sotia ex-regelui spune cateva cuvinte in romaneste de parca ar avea prune renglote pe amandoua falcile- la scris, banuiesc ca inca foloseste hieroglifele!), propun unarmistitu grammatical.
Propunerea mea este să faci un mic armistiţiu cu tine însuţi(ăţi în loc de „uţi” în situaţia în care eşti femeie)… Freud te poate înţelege mai bine, eu nu !
Draga URANUS iti adresez o simpla si nevinovata intrebare: „Cand ai achitat ultima cotizatie la partidul roscat al carui membru „vopsit” esti ??? Nu de alta… dar PCR „s-a dus Dracului”!
Astept raspuns!
Oh, te-ai simti lezat… cel putin eu te inteleg ca tu nu ma intelegi, este evident ca nu intelegi o multime de lucruri, altfel nu ai mai abera pe seama ideilor unor visatori(to be nice) si atacuri la persoana, ultima forma de manifestare(f. raspandita)a unui incult ce nu poate sustine o conversatie civilizata…
Uite ca am gasit si „maxima” cu prostia si securea: se pare ca sunt la purtator…(vorba Eclesiastului:”Nimic nou sub soare!”), prima hipertofiata, a doua, stirba…
@Stefancaliga,
Pentru ca te-ai adresat frumos iti raspund, nu am fost niciodata membru pcr, sau al altui partid „postrevolutie”, nici macar din cele istorice(desi am fost imbiat) insa am fost membru cotizant al miscarilor proMonarhice … cat despre respectivul pcr, nu cred ca s-a dus (mai ales dracului) , doar s-a metamorfozat, iar daca traiesti in Ro., este imposibil sa nu-I simti efectul pe propria-ti piele, indiferent in ce clasa sociala te situezi.O intrebare si din partea mea (la care nu astept imperios raspuns) pe ce „ratiuni” se bazeaza intrebarea ta?
„Chiar si noile descoperiri arheologice (din Turcia si China) dovedesc ca “nucleul originar” al omenirii a aparut in zona asiatica si imediat extins spre marea Mediterana, cel mai elocvent exemplu este cel al Marelui Popor(Izrael) care a migrat din Irak, prin actuala Turcie(de unde miile de dovezi arheologice, excelent conservate)…”(citat dintr-un comentariu anterior):
________________________–––––––––––––_______________________
GGANTIJA TEMPLES – THE OLDEST FREE STANDING STONE STRUCTURE IN THE WORLD
Ggantija is the site of two prehistoric temples on Gozo, the second-largest island in Malta. One of the Ggantija temples is the oldest stone structure in the world, predating Stonehenge and the Great Pyramids by hundreds of years.
Round in shape and containing statues of full-figured goddesses, the Ggantija temples were dedicated to the Great Mother Earth and probably included an oracle…”
Si inca 2 stiri f. recente -la zi- care confirma cele de mai sus:
1)Mormantul berarului-sef al faraonilor, descoperit in Egipt
O echipa de arheologi japonezi a facut o descoperire importanta in orasul Luxor, la necropola Tebei, din Egiptul. Mormantul vechi de 3.200 de ani descoperit, care are diverse picturi pe pereti, dezvaluie detalii despre viata din acele timpuri…”
2)Descoperire extraordinara: Un alt zid chinezesc, mai vechi decat Marele Zid (Video)
Marele Zid Chinezesc este relativ nou fata de un alt zid antic descoperit recent si care este mai vechi cu cateva sute de ani…”
Artefacte vechi de peste 5000 de ani descoperite în judeţul Vaslui, aici http://valentinro.blogspot.ro/2013/09/artefacte-vechi-de-peste-5000-de-ani.html#more
Tezaur vechi de 7000 de ani descoperit în localitatea Isaia – Iaşi aici http://valentinro.blogspot.ro/2013/12/un-tezaur-vechi-de-7000-de-ani.html –
Cea mai mare locuinţă a civilizaţiei pre-cucuteni datând din anul 5200-5100 î.d.H
http://adevaruldespredaci.ro/descoperire-in-romania-cea-mai-mare-locuinta-pre-cucuteni-datand-din-5200-5100-i-hr/
Iar la problema scrieii, Sumerul se pare că are scrierea datată în timp, după cea pelasgo-tracică. Sumerul devine un interesant mic „plagiator” avînd în vedere ultimele descoperiri. http://danielroxin.blogspot.ro/2013/12/savant-german-cea-mai-veche-scriere-din.html
Începe să se cam clatine teoria „nucleului originar”.
toate bune si frumoase, insa nu se spune-nici macar sugereaza- cine a facut datarile(cu ochiul liber ???!!!), ce laborator recunoscut si acceptat international pentru acuratete, a dublat citirea initiala… Arheologia nu se face pe ghicite , vezi si cazul- cu o imensa eroare de interpretare- celui adus de tine in discutie-Gordon Childe- care (btw) a practicat o „arheologie marxista”! Cea ce nu vreti voi sa intelegeti este faptul ca o civilizatie, cu cat este mai veche cu atat lasa urme mai solide, inaintand spre prezent, tipic (si logic) pentru zona asiatico-mediteraniana.Toate civilizatiile vechi au last in urma -pentru ca ei au fost creatorii(prin selectie in timp indelungat), rase de cai, de caini, soiuri de pomi(toate cat mai performante, obligate la „adaptare”), etc si-la fel- au lasat in urma arhitecturi si constructii( gradinile suspendate, etc.***)de exceptie care nu pot fi depasite- in rezistenta, igeniozitate si frumusete- nici de stiinta la zi Sa punem problema pentru viitor , coroborat cu „la zi”(maine se va intampla o catasrofa cosmica si omenirea -nu planeta- va dispare):peste 50 mii de ani va parea -din nou- omul si va descoperi aceste artefacte: pe teritoriul romanesc, secur, coase , etc. la americani, rusi, chinezi, rachete spatiale nedecolate , la sud coreeni laboratoare de clonare, etc.Desi traim in aceasi timp, civilizatiile difera, adica -cum zicea un filozof- „desi traim sub acelasi cer, avem orizonturi diferite”.
Iar cu „scrierea” eu zic sa-i schimbam numele Sumer-ului in ponta !!!
(*** Vezi ca cele 7 initiale minuni ale lumii-catalogate de Herodot si inca un istoric- sunt toate plasate in Asia si proximitatea marii Mediterane.)
Interesantă opinie aveţi vizavi de laboratoarele „X” sau „Y”… întrebarea mea este cât se poate de simplă. Oare artefactele expuse în muzeele româneşti nu au nici un fel de atestare ştiinţifică?
Dacă tot o daţi pe „Toma Necredinciosu”de ce nu vizitaţi aceste muzee şi luaţi informaţia de la sursă. Articolele postate mai sus, specifică muzeele care au aceste artefacte în custodie. Nu cred că vre-un muzeu îşi permite gafa de a păstra artefacte neverificate.
Uite un nou exemplu, Muzeul Naţional de Istorie deţine un artefact vechi de 7000 de ani sau şi acest muzeul deţine falsuri! Miramaş!! Aici http://valentinro.blogspot.ro/2013/12/descoperire-7000-de-ani-are-cea-mai.html
Iar dacă doriţi şi un exemplu în care este specificat şi laboratorul de atestare, aici http://valentinro.blogspot.ro/2013/10/asezare-veche-de-aproape-6000-de-ani.html
Nu ştiu dacă la astfel de dovezi, mă refer la vechimea acestor artefacte, mai putem vorbii şi de alte civilizaţii prin vecini… poate terenuri îngheţate supuse încă la vremurile respective, efectelor erei glaciale!
Interesant este şi faptul preluării unor simboluri dacice (ex. căciula dacilor) de către simbolistica mondială Aici http://valentinro.blogspot.ro/2013/12/dezvaluiri-caciula-dacilor-prezenta-in.html
Şi de ce nu zvastica, este cunoscut ca simbol traco -geto-dacic de cel puţin 7000 de ani în arealul carpatic. Aici http://bindiribli.ro/2013/07/24/svastica-hitlerista-isi-are-originea-in-carpati-vechimea-7-000-de-ani/
fara sa vreua sa fiu acuzativ, insa -la un moment dat-chiar ma intrebam cand acest slavu o sa-si arate coltii(pentru ca observe imediat ce Marfa este): azi, din intamplare la un alt articol, un comentariu fluviu al respectivului, care spune ca „evreii sunt cei mai mari falsificatori ai istoriei, etc.”, in sfarsit un antisemit si un xenofob plin de venin; deci el isi aratase coltii de mult, numai ca nu am notat eu, deobicei doar spicuind postarile lungi, probabil ca oricare altul. Printre altele am observat ca considera poporul roman idiot ,etc., raliindu-se la ideile lui tutzea cel dobitoc, cea ce vine exact ca o manusa pe ideologia sa, de dacomaniac si -banuiesc- sustinator al celui de-al „treilea „, sustinatorul celor doi protocronisti, e vorba de A. Xenopol, care (probabil este considerat precursorul legionarilor) era ferm convins ca romanii sun un neam superior, iar etniile si popoarele invecinate, inferioare, desi si pe vremea lor, dar mai ales dupa, s-a dovedit si se dovedeste ca noi stam mai rau si decat ungurii, si decat sarbii si decat bulgarii, ba chiar si mai rau decat ucrainenii, care macar au dovedit ca sunt in stare de o miscare civica cu zeci de mii de manifestanti, si nu ca la bucuresti cu cate 2-3 sute…Pentru cei care se cred deasupra poporului roman (desi sunt absurzi, este clar) iata mai jos un comentariu mai vechi, pentru un asa gunoi (cu mai multe nume)de pe revista 22:”
In curand se vor implini 20 ani de cand haladuiesc pe ‘spatii virtuale’ si am intalnit tot soiul de specimene, inclusiv din cei care blamau poporul si-l faceau troaca de porci, insa toti dupa ce si-au varsat focul odata, de doua ori, au spus clar si raspicat ca renunta la a mai fi romani, isi vor schimba si numele si nu-si vor mai aminti sau aminti de Romania, iar eu ii apreciez pentru acest lucru, pur si simplu au disparut, s-au integrat in noua comunitate si-si vad de treburile lor in rolul de cetatean al altei tari. Cu atat mai mult, gasesc ca cele mai mari jogodii ale acestei natii sunt-alaturi de politicieni- cei care ataca zilnic poporul, care este singurul care munceste(insa este furat, inclusiv de acesti indivizi latratori si ragitori), si care a construit totul in aceasta tara, inclusiv scolile la care acesti”intelectuali” tzafnosi s-au scolit si au primit o diploma, tocmai ca sa traga si restul poporului dupa ei, insa ei -netrebnicii- in loc sa multumeasca poporului il batjocoresc, dealtfel una din modalitatile prin care nulitatile intelectuale si spirituale isi gasesc “rostul” si se pot supraevalua, diferentia, fata de masele de oameni, poate ignoranti, dar nu prosti, poate obositi dar inca care muncesc si-si aduc aportul la ce se produce si construieste in tara.Habar nu am cine sunt aceste gunoaie cu ifose, care latra toata ziua impotriva poporului(neuitand sa-si pupe-de 24 X/zi- in koor, idolii politici) insa chiar anonimi cum sunt, le trimit un scuipat cat ei de mare, direct intre ochi…
Răspunde
U R A N U S | 16 Decembrie 2013 la ora 02:27
Recitind postul de mai sus am observat ca nu am postat “punctul forte” al cretinului si gunoiului respectiv, si pentru ca l-am postat si pe alta pagina (Vocea Rusiei) am notat ca de acolo, dupa 2 zile, a fost scos din pagina…Interesant, nu?12.12.2013 | Doru a scris: Catora dintre voi va este rusine ca sunteti romani? Mie imi este si sila, scarba. Un popor amorf.
PS La zi, comentariul a aparut din nou pe Vocea Rusiei, chiar a doua zi, semn ca poate a fost doar o eroare tehnica
Iata ca am gasit comentariul respective la art. Romania risca sa dispara (sau aprox.)
„De altfel , vechea Romă a existat pe locul actualului oraş Roman , iar cuvântul Roma este de origine tracică…
Tot el ne spune că numai ei ştiau să lupte călare şi să folosească arcul ca armă de luptă .
Traco- macedonenii au creat şi primul imperiu din Europa , cel al lui Alexandru Macedon , care a creat şi cultura “elenistică”. Dascălul său , Aristotel din Stagiro-Makedonia , era tot un traco-macedonean .
Scrisul a apărut mai întâi în spaţiul tracic, apoi în cel greco-roman . Primii poeţi au fost tot de origine tracă . Traco-dacii se remarcau printr-o corectitudine deosebită , toate convenţiile fiind încheiate doar verbal.De pildă, lipsa de acasă era semnalată printr-un băţ aşezat la poartă. De remarcat că acelaşi obicei îl aveau şi mayasii ! Oare cine îi invăţase să traiască într-un asemenea identic spirit de cinste?
3.Dacia a avut cea mai veche agricultură din Europa. .. .
„Realitatea de care evreii , cei mai mari falsificatori ai istoriei, fug ca dracul de tămaie , este ca filosofia pozitivă creştină s-a născut pe teritoriul Daciei , ei nefăcând altceva decât să o preia in folos propriu pentru a distruge din interior Imperiul Roman şi a-şi justifica pretenţiile de “popor ales” , dornic de a stăpani Lumea ! …”
___________________––––––––––––––––____________________
Roma-Roman, chiar ca te umfla rasul cand vezi ca individul chiar crede ca ” Roma a existat pe locul actualului oras Roman…”; eu cred ca Roman isi trage numele de la Roma, prin numele fiului lui Alex. cel Bun, prima inregistrare a respectivului asezamant dateaza de pe langa anul 1400 (ERA NOASTRA!!!)
2)Deci numai „dacii luptau calare”, dar noi nu avem nici o rasa de cai de mare viteza, aceasta fiind rasa pur sange arab, care a fost special selectata pentru viteza, mii de ani, calul fiind cel mai rapid mijloc de comunicare si transport.iar numele rasei spune si regiunea unde aceasta a fost formata…
3)Cu agricultura , la fel , una esa fii contemporan cu cineva si alta e sa fii mai civilizat, mai avansat… iar „uitam”, de Gradinile Suspendate, documentate -cel putin- cele din Ninive, deasemeni datand cu 7-800 de ani I.e.n.Iar la 1500 cand in actuala Romanie se ara cu plug de lemn in Anglia existau utilaje mecanice( f. simple), iar in Olanda, retea de canale de irigatii …iar continuitatea si efectul acestora este vizibil si azi, Olanda care e de cel putin 5 ori mai mica decat Ro. si are doar 25% teren arabil(si de cea mai proasta calitate), adica un judet din Ro., insa sunt pe locul 3 in lume la productii totale (dua USA si Franta) si in primele 3 locuri la cateva produse specifice. De ce: pentru ca a existat o continuitate in toate activitatile , pentru ca a existat o solidaritate sociala,s.a..m.d.
4)Scrisul a aparut…” insa oamenii „puneau un bat la poarta…Aiurea! Daca stiau sa scrie, ar fi facut un semn cu o piatra de var sau cu un taciune, etc., puneau batul, tocmai pentru ca nu aveau alt mijloc de comunicare , pe langa cel verbal…Iar cu mii de ani inainte, nu existatu case cu, curte si porti, eventual il puneau la usa bordeiului, pentru ca astea erau casele celor mai multi oameni, ai timpului…
Chestia cu Mayasii, este si mai trasa de par, dacii nu au fost atat de dezvoltati incat sa construiasca un pod peste Dunare, dar aveau ambarcatiuni sa ajunga pe continentul American… Hop, am vazut in Argentina o localitate numita Posada, e clar ca si Argentina a fost cucerita de daci…ce sa mai, e clar ca suntem buricul pamantului…Multa sanatate (mentala)!
U R A N U S nu ai argumente pentru comentariul meu anterior şi cauţi scăpare prin frânturi de comentarii de-ale mele, postate la alte articole cu luni de zile în urmă, scoase din contextul lor şi aruncate aşa „fleoşc”, doar doar te mai citeşte cineva!
Ce este mai grav, este că la vremea respectivului comentariu nu te-am văzut să postezi… vre-o părere, vre-o opinie, dar de jignit jigneşti în continuare, asta de fapt te şi descalifică.
Nu râd de tine, pentru că la căt tupeu ai, îţi vei închipuii că ai umor. (vorbe cu inspiraţie din Montesquieu)
Se pare că atâta poţi…
si apropos de laboratoare, de ce arheologii de la Cluj imediat dupa ce au „descoperit” tablitele de la Tartaria, le-au ars(copt) pentru a le „conserva” , desi mai puteau fi mentinute in starea initiala o luna-doua pana la citira lor stiintifica? Tocmai pentru ca a fost o „facatura” si stiau ca prin ardere, respectivele artefacte nu mai pot fi citite (si datate) prin metodele de datare cu carbon…Nici macar curajul sa le duca la laboratorul agreat de napoleonul sef, care spunea cu gura lui ca ” a luat un fragment de os , „s-a repezit la Roma” (nu la Roman!) si imediat respectivul os a fost datat cu o vechime de aprox. 7 mii ani si -SA VEZI SI SA NU CREZI- nu numai atat, dar s-a demonstrat ca respectivul fragment de os apartinea unei femei si nu oricarei femei ci uneia schioape, si nu ca era doar schioapa, dar purta in spinare si o tolba cu sageti si arcul… Asta da laborator! cred ca voi, astia, dacomanii ati face bani frumosi cu o emisune de comedie, spunand povestile astea la TV, ar rade lumea si cu koor-ul de voi! Iata ce zice un publicist roman de „napoleon si ceata” :
„“Această viziune asupra istorie naţionale, creată şi dezvoltată în laboratoarele securităţii ceauşiste(Cercetările de Dacologie ale domnului Săvescu sunt finanţate de securistul notoriu G.C. Păunescu: “Prezenta cu totul speciala in sala a presedintelui Aliantei Confederatiilor Patronale din Romania (ACPR), dr. economist George Constantin Paunescu – sponsorul Congresului International de Dacologie – a fost indelung aplaudata de audienta”), urmărea/urmăreşte un scop perfid: îndepărtarea românilor de creştinism, de identitatea lui. Înlocuirea lui Dumnezeu cu Zamolxe, adică a tradiţiei şi a fiinţei noastre cu o abstracţiune, servea perfect regimului comunist …”
Un fragment din articolul „Surorile tăbliţelor de la Tărtăria, descoperite la Vadu Rău-Dacia, leagănul civilizaţiei”
„Tartaria demonstreaza ca scrisul a aparut in sud-estul Europei, nu in Sumer
Asa cum arata artefactele de la Vadu Rau, se poate observa asemanarea lor izbitoare cu tablitele de la Tartaria. Povestea acestora din urma a trezit, in timp, deopotriva, entuziasm, dar si multe reticente, in asa fel incat, desi probe indubitabile atesta vechimea lor, inca mai sunt sceptici care nu vor sa accepte realitatea. De altfel, astazi, foarte putini specialisti romani se mai incumeta sa discute deschis despre aceasta unica descoperire. O fac insa cercetatorii straini, carora nu le este nici rusine, nici teama sa afirme deschis ca prima scriere a omenirii a aparut in sud-estul Europei si nu in Mesopotamia, cum se credea pana acum.
Ei au in vedere cand sustin acest lucru, atat artefactele de la Tartaria (pe care nu le cred nicidecum o pierdere de obiecte sau o negustorie a unor sumerieni ajunsi intamplator sau nu in zona bastinasilor de la Tartaria, cum se mai sustine uneori!), cat si alte doua descoperiri: cea de la Karanovo, din sud-estul Bulgariei, unde pe o colina, intr-un nivel neolitic corespunzator mileniului III i.Hr., au fost gasite cateva sigilii de lut, printre care unul rotund, cu pictograme gravate intr-un mod semanator celor de la Tartaria, si cea de la Gracianita, din nord-vestul Bulgariei.
Acolo, s-au descoperit doua platouri mici. Pe fundul unui dintre ele este redata o reprezentare schematica antropomorfa, iar cel de-al doilea prezinta o forma de scriere foarte apropiata de cea de pe sigiliul de la Karanovo si de cea de pe una dintre tablitele de la Tartaria.
Arheologul britanic Colin Renfrew, care a efectuat sapaturi tot in Bulgaria, la Sitagroi, sustine aceasta ipoteza. Apoi, celebrul profesor arheolog italian Marco Merlini, director al Prehistory Knowledge Project, membru al World Rock Art Academy Italia, care, impatimit de “miracolul” de la Tartaria, a cautat si a descoperit oasele gasite de Vlassa impreuna cu cele trei tablite.
Dupa ce acestea au fost analizate si datate la Departamentul de Geologie al Universitatii din Roma, profesorul Merlini a concluzionat: Datarea e foarte veche, in jur de 7.300 de ani! Iar oasele au apartinut unei femei in varsta de 50-55 de ani, careia el ii atribuie un rol religios, fiindca printre oase au mai fost gasite 23 de obiecte sacre, printre care o ancora pentru tesut, niste bratari si niste statuete de idoli. Aflat in anul 2004 in tara noastra, celebrul arheolog italian avea sa declare unui confrate: “Oasele ca si tablitele sunt foarte vechi. Acum este o certitudine. Acum este randul nostru sa gasim ca scrierea a inceput in Europa cu doua mii de ani inaintea Sumerului. In Romania, avem o comoara imensa, dar ea nu apartine numai Romaniei, ci intregii Europe.”
sursa: http://dezvatatorul.blogspot.com/2010/06/surorile-tablitelor-de-la-tartaria.html
ce conteaza pentru tine si cei ca tine cateva luni, cand voi va jucati cu miile de ani…Nu am scris nimic „atunci” pentru simplul motiv ca am descoperit acest site doar la sfarsitul lunii decembrie(2013), undeva pe langa craciun, si am inceput sa postez.Nu vad ce este scos din context , declaratia cu evreii, este negru pe alb, ca si cea cu poporul roman ca (zicea tzutzea) este idiot, iar tu „nu poti sa nu fii de acord cu el”… astea nu sunt jigniri(dar sunt din partea ta) sunt doar aduceri aminte, iar arhiva paginii poate fi consultata de oricine. Asa ca nu mai juca rolul florii aleia… cum ii zice, oh, da, mimosa pudica…
Mulţumesc pentru compliment!
A fi comparat cu o floare de cel care te critică este întradevăr CEVA…
Pe când răspunsuri competente la comentariile mele?!
Până acum nu am lecturat decât, mojicii şi informaţii false din partea ta, U R A N U S …într-un cuvânt mediocritate. Poate eşti vre-un „zvonac” sub acoperire, sau cine ştie ce „răspândac” de GULGUTE…
Rar chiar foarte rar am văzut la mătăluţă câte o critică „constructivă”, dar numai atât poţi?
Iar n-ai inteles nimic… Tu doar joci rolul respectiv(constient sau nu) comparatia sigura se face doar cu o alta floare, Scleroderma Vulgare. Te inteleg ca percepi informatiile mele ca a fi ‘mojicii si false” , pentru ca asta iti este natura, cine-si considera propriul popor ca a fi idiot, este mai mult decat clar ce „caracter” are…
Interesant raţionament aveţi cu privire la „caracter”!
Dar luminaţi-mă puţin! Caracterele adevărate au cumva nume de „planete”sau lipsa respectului faţă de numele propriu, îi fac pe anumiţi indivizi să se ascundă ?!
Aşa că vorba cu „bârna din ochi…”,vi se cam potriveşte.
Este evident ca tie iti plac comentariile bazate pe diverse surse, insa unde este logica ta? Daca scrierea a inceput in Europa, nu pare logic ca aceasta sa se fi dezvoltat , sa creasca precum un fluviu care devine foarte larg, spre varsare(timpurile noastre)? Ori aceste „dovezi” sunt extreme, extreme de rare, nu au nici un cod de descifrare (cum a fost cu Roseta Stone) iar in paralel, scrierea sumeriana a urmat suta la suta, logica explicata mai sus, adica s-a dezvoltat, a evoluat, s-a impastiat si a fost modificata (si) in alte tinuturi si asa au aparut alte familii de limbi, si s-a ajuns si la cele actuale(ca scriere).Iar „drumul scrisului” este sustinut de evidente fizice, insasi de la inceputuri , stalpul de piatra pe care este scris „Codul lui Hamurabi”, perfect descifrat, si datat cu 1700+ ani, inainte de anul zero.Iar pe acest stalp sunt scrise cateva sute de legi(mii de semen cu sens), , pe cand pe tablitele respective sunt trasate cateva semne si forme, carora nimeni nu le-a gasit sensul…
Da, dar cu vreo 4000 de ani înainte de anul „0” aşa cum îţi place a spune şi cu vreo 2300 de ani înaintea sţâlpului tău misterios!
SLAVU IOAN on decembrie 30, 2013 la 16:55 said:
Rate This
Quantcast
@Cristian Teodosiu on decembrie 30, 2013 la 12:36
Subscriu comentariului dumneavoastră d-le Cristian Teodosiu. Veniţi cu argumente serioase şi logică în tot cea ce afirmaţi.
M.S. Regele Mihai I al României, un martor de valoare incontestabilă a istoriei noastre, nu merită astfel de mojicii din partea nici unui român.
Cu părere de rău, în urma lecturării comentariilor dumneavoastră, doamnelor şi domnilor înclin să dau dreptate spuselor filozofului român Petre Ţuţea citez: ” Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să faci treispreze_ce ani de temniţă pentru un popor de idioţi! De asta numai eu am fost în stare…”(Articolul „Cat de parsiv loveste ponta in casa regala…”)
_____________________–––––––––––––––____________________
ce este „scos din context” in aceasta declaratie? macar tzutzea si-a meritat soarta, pentru ca el a fost un individ care umbla de la o bordura a alta a drumului, si -cum era previzibil- a cazut in canalizare: a fost marxist si a cochetat cu ateismul, dar cand ta-cso (care era popa)l-a taiat de la subventia de coliva si colaci, „i-au venit mintile la cap”, si s-a intors la ortodoxie, si inca hard line, si a inceput sa spumege impotriva ateismului…Iar in respectiva declaratie a incercat si ultimul castig, sa se automartirizeze, sa faca pe eroul, adica ca s-ar fi sacrificat pentru popor…Notorietatea sa nu a aparut ca ar fi foast si asta vreun filozof, ci doar pentru ca a avut sansa(intamplarea) sa fie coleg de redactie cu cateva capete luminate ale timpului, care au si intrat in patrimoniu universal… „Maximele” lui, sunt de fapt mestecate de altii inainte, el doar le-a mai imbarligat putin, pe ici pe colo, unele fara sens precum „Sau nascut ei ateistii, dar s-au nascut degeaba”, ca si cum aparteneta la o grupare sau alta anuleaza efectul ultim (degeaba), pentru ca orice persoana s-a nascut degeaba, atata timp cat nu se poate obtine nemurirea, iar pe durata vietii, este dovedit, ateistii au eefectuat cele mai umaniste intreperinderi din lume si din toate timpurile, tocmai pentru acest motiv tarile „ateiste”(Norvegia, Suedia, Uruguay, proportii mari de ateisti sau necredinciosi) sunt cele mai prospere si -in acelasi timp- cu cele mai mici rateuri in procesul de justitie si justitie sociala.
Şi ce vă pare anormal în comentariul meu domnule?
Faptul că acest comentariu vă aduce dovada că mai sunt şi alte opinii, pertinente, ce susţin idea că M.S. Regele Mihai I al României încă mai face lucruri bune pentru neamul românesc şi ţară, la onorabila vârstă de 92 de ani?
Să înţeleg că sunteţi un tânăr invidios pe potenţele M.S. aşa cum vă exprimaţi în opiniile dvs.despre” ce n-a făcut regele şi ar fi trebuit să facă… ” Revedeţi-vă comentariul din decembrie 30, 2013 la 22:54. Cu o propoziţie îl lăudaţi şi cu şapte fraze atacaţi Regele prin năzdrăvana teorie a lui „DACĂ” ar fi fost „PARCĂ” altfel ar fi arătat realitatea… interesanţă „intuiţie”?!
Păi cum să nu fi de acord, să subscrii opiniei d-lui Cristian Teodosiu (categoric nu mă refeream la dvs. ci la mine), care prin politeţe aduce arugumente serioase şi încărcate cu multă logică, vizavi chiar şi de opiniile dvs. URANUS! Dar să vedem ce spune comentariul respectiv:
„OK. Cand spuneti, de pilda, ca Regele sta la masa cu mafia declansati doua campuri de dezbatere. Unul faptic, mai putin important, Regele nu a stat la masa cu Ponta acum, s-a intamplat insa acum doua luni si Principesa Margareta a fost reprezentanta Casei Regale, aici nu va condamn fiindca in substrat aveti dreptate (faptic insa nu!). Dupa cum Ponta nu este Iliescu, chiar daca este sustinut de acesta. Al doilea camp este legat de o dezbatere de fond pe tema: este sau nu normal ca Regele sa stea la masa cu prim-ministrul tarii si seful unui partid aproape majoritar in Romania de astazi? Sigur ca in decursul timpului, Casa Regala de la noi, dar si din alte tari, a purtat un dialog continuu cu politicienii aflati la putere si in opozitie. Si Regele nostru incearca acest lucru, dialogand cu Ponta, Tariceanu, Antonescu, MRU, Paleologu, Leanca, etc, oameni cu diverse orientari politice, unii pro-monarhisti, altii nu, in interes national (indraznesc eu sa spun), creand punti de dialog si o anumita stabilitate a valorilor nationale (democratice si de integritate nationala). Asta se intampla si in Marea Britanie, Spania, Olanda sau Japonia, oriunde exista monarhie in lume. Asta s-a intamplat si in scurta istorie monarhica romaneasca. De aceea monarhia are sisteme politice mai stabile si crizele politice sunt rezolvate mai repede. Asta nu inseamna implicare politica sau girarea unor actori politici. Monarhul va avea acest dialog cu oricine e votat democratic si in situatii critice cu oricine guverneaza tara. E rolul lui de arbitru, de mediator si de om de stat care are o viziune mult mai indepartata decat mandatele electorale de 4 ani. Dumneavoastra veniti acum si spuneti ca oamenii nostri politici sunt mafioti si isi distrug tara, ne distrug pe noi, poporul ei! Din pacate nu va pot contrazice in aceasta afirmatie si exemplele guvernarilor comuniste si cripto-comuniste din ultimii 65 de ani va dau dreptate, guvern dupa guvern, presedinte dupa presedinte. Regele este pus in situatia, neplacuta pentru Domnia Sa, de a se retrage din orice dialog cu politicienii nostri (fiindca toti au aceeasi radacina si fac cam aceleasi lucruri) sau de a cauta niste punti de dialog si a incerca sa se implice in apararea valorilor democratice si nationale (nu si politice!). Privita cu atentie, Casa Regala se delimiteaza de clasa politica atunci cand valorile democratice sau populare sunt incalcate, ii incurajeaza atunci cand merg in directia buna, adica isi urmeaza menirea sa de Monarhie Constitutionala! Sigur ca si Majestatea Sa si-ar fi dorit niste interlocutori mai putin securisti, comunisti, “mafioti”, KGB-isti si cum vreti sa-i mai numiti. Dar care sunt optiunile reale ale Regelui atunci cand poporul nostru voteaza acesti oameni? Atunci cand au toate parghiile televiziunilor, economice, administrative si politice in aceasta tara? Majestatea Sa poate sa aleaga fie sa se retraga spre bucuria celor mai sus mentionati, fie sa incerce sa scoata ce este mai bun pentru tara cu cei votati de oameni. Implicarea Domniei Sale o vad benefica pentru Tara si cu o sansa de restaurare a monarhiei constitutionale in Romania. O atitudine intransigenta, radicala, imaculata politic o vad ca o atitudine antisistem fara nici o sansa de atragere a unei majoritati alaturi de miscarea monarhica, dar si fara sanse de dialog si stabilitate democratica.”
Faptul că Petre Ţuţea este pentru mine un mare filozof şi de ce nu, un patriot?
Faptul că nu pot fi de acord cu opinia dvs. citez.”…macar tzutzea si-a meritat soarta, pentru ca el a fost un individ care umbla de la o bordura a alta a drumului, si -cum era previzibil- a cazut in canalizare…”, vă infurie?!
Interesantă iluzie trăiţi în a vă crede „superior” filozofului şi patriotului Petre Ţuţea, de altfel în opinia mea un frumos român. Reveniţi-văăă!!!
Aşa cum am mai spus-o, astfel de opinii vă descalifică.
DA URANUS, îmi asum integral comentariul de care faci vorbire şi chiar nu-mi este ruşine cu el.
Si epopee continua…
_________________________–––––––––––____________________________
Descoperire unica: tabel de calcul vechi de 2.300 de ani
Oamenii de stiinta de la Universitatea Tsinghua din Beijing au facut o descoperire unica in istoria Chinei. Neobisnuita descoperire reprezinta cel mai vechi tabel de multiplicare zecimal. Oamenii de stiinta estimeaza ca artefactul are 2.300 de ani.
… Cercetatorii banuiesc ca aceasta tabla a inmultirii era folosita pentru a calcula suprafete de teren, productia agricola si valoarea impozitelor.
… Este cel mai vechi artefact din lume al unui tabel de multiplicare zecimal”, a spus Joseph Dauben, un istoric de la City University din New York.
Iar în anul 2003 în munţii Bucegi se descoperă o adevărată bibliotecă, camera proecţilor, datare cu 50000 de ani vechime (sursa Radu Cinamar).
Informaţii ţinute sub un strict secret astăzi faţă de populaţie.
mosule, incep sa cred ca nu esti in toate mintile.
Mda…
Mystery pharaoh and his tomb identified in Egypt
Charlene Gubash,
16 hours ago
„This was the first time in history to discover the king,” Asfar told NBC News on Wednesday.
He and other archaeologists say Senebkay lived roughly 3,650 years ago, during the second intermediate period of ancient Egyptian history…
‘Lost dynasty’
Senebkay’s tomb was found earlier this month by a team of archaeologists led by the University of Pennsylvania’s Josef Wegner…”
______________________–––––––––––––______________________
Mda…
Descoperire incredibila facuta langa piramidele de la GizaFoto: Ancient-Origins
Piramidele de la Giza se numara printre cele mai cunoscute piramide din antichitate, ele fiind considerate una dintre cele sapte minuni ale lumii antice. Aici, langa piramide arheologii au facut noi descoperiri incredibile, printre care si ramasitele unui port din urma cu 4.500 de ani…”
_________________________–––––––––––-______________________
‘ da!
Turcia: Arheologii au descoperit o basilica scufundata
Arheologii turci au descoperit o basilica scufundata sub lacul Iznik. Descoperirea a fost facuta dupa ce s-au facut fotografii ale lacului si s-a observat o structura la 20 de metri de marginea lacului.
Este vorba despre o basilica bizantina, cu trasaturi ale arhitecturii crestine timpurii, scrie Hurriyet….
Se crede ca edificiul are o istorie de 1.600 de ani, fiind construita in secolul IV sau V, si s-a prabusit in timpul unui cutremur ce a avut loc in regiune in anul 740. Biserica a fost construita in onoarea sfantului Neofitos, ucis la 16 ani de soldatii romani, in anul 303.”
____________________–––––––––––__________________
Dovezi de aparitie si continuitate a crestinismului, exact cum este descrie si de Biblie, prin calatoriile unui sfant, in sudul Europei, prin Turcia, unde si in aceasta localitate-Iznik- sunt prezervate in conditii excelente , mii de artefacte si site-uri arheologice, din toate perioadele, demonstrand indubitabil , continuitatea civilizatiei, in spatial respective.
Descoperire fabuloasă în Egipt: Statuia unei fiice a faraonului Amenhotep al III-lea, descoperită într-un templu din Luxor
de A.M.P • 07 Mar 2014
(…)
Luxor, un oraş de 500.000 de locuitori construit pe malurile Nilului în sudul Egiptului, este un muzeu în aer liber în care au fost descoperite numeroase temple şi morminte faraonice.
__________________–––––––––––––-____________________
daca se mai fac „sapaturi” , précis ca se va demonstra ca respectiv printesa era de origine dacica sau poate chiar slav-onica!
Reblogged this on Monarhia Salvează România.
Recitesc cu multă plăcere comentariile mele pe acest site şi constat aprecierea multor cititori… gest ce nu pare a fi făcut faţă de comentariile dvs. „d-le sau d-nă” U R A N U S!