CRIMINALII!!!!
Sunt plătiți cu bani grei, din banii tăi, pentru a administra țara spre folosul tău și al copiilor tăi. Sunt plătiți să supravegheze și să determine instituțiile țării să funcționeze indiferent de situație și mai ales în cazuri excepționale (cutremure, războaie, inundații, incedii etc). Băsescu și Ponta sunt două nulități penale care au sub papuc o țară – de care își bat joc – și din cauza cărora mor oameni nevinovați zilnic.
Ce legatură există între băsescu, ponta și accidentul aviatic de la Beliș, soldat cu moartea a două persoane? Ei bine, ei sunt șefii, la ei se oprește firul deciziei și al responsabilității, ei coordonează și ei sunt vinovați pentru incompetanța și bâlbâiala șocantă a autorităților. Ei au și au avut toate pârghiile să rezolve aceste probleme dar nu au făcut nimic… În vârful pixului lor se află viața noastră, a tuturor, realizați asta…? Viața noastră depinde de decizia unui incompetent și a unui plagiator. EI SUNT CRIMINALII ADEVĂRAȚI, nu cine știe ce directoraș numit politic pe la nu știu ce instituție. BĂSESCU ȘI PONTA sunt, din acest punct de vedere, responsabilii reali pentu moartea celor doi, de bulibașeala care i-a cuprins pe toți, adică de CRIMĂ…!!! Vrem nu vrem, este CRIMĂ! Ei sunt giranții sistemului mafiot și responsabilii pentru dezastrul din țară.
Să ținem aproape! Dă LIKE paginii CETĂȚENII UNIȚI
Ne îndreptăm atenția și spre băiețașii care mustesc a politic și incompetență criminală de la ISU, STS, SRI (care îi ascultă pe toți dușmanii poantei și băsescului), SMURD, INTERNE, ROMATSA etc. Fiecare dintre toți acești mari directorași, alături de șefii lor supremi, ponta și băsescu, și-a adus contribuția la moartea unor nevinovați, prin pasivitatea și neimplicarea de care au dat dovadă. Să ne înțelegem bine, România este prizoniera unor servicii incompetente care îi apără pe politicienii corupți și pe trădătorii de neam și țară. Să nu uităm că la nivelurile superioare de conducere din aproape orice instituție există un baiețaș deștept (… sau mai mulți), pus sau agreat de un partid, drept șefuleț. Responsabilitatea aparține celor care i-au numit pe acești incompetenți în funcții de conducere. Dacă mergem la rădăcină, ajungem la băsescu, antonescu, boc, ponta etc…
Politizarea a fost cuvântul de ordine în ultimele două decenii, iar acum culegem roadele!
Accidentul aviatic reprezintă un alt exemplu de mizerie odioasă și criminală, de degradare, la care instițiile statului au ajuns. Și cum să nu miroase a hoit pe holurile oricărei instituții publice când aproape toate curvele, amantele, copiii, nepoții și prietenii politicienilor, care mai de care mai analfabet, incompetent și unsuros, au fost aciuați ca șefi și șefuți pe unde s-a putut. Au fost eliminați specialiștii pentru a face loc, în mult prea multe cazuri, incompetenților cu crustă politică. Sunt și excepții, desigur… Faceți un sondaj, vedeți câte familii întregi sunt angajate prin instituțiile patriei!!
În România secolului XXI durează multe ore până când așazisele autorități se sesizează și actionează. S-au băgat probabil zeci de miliarde de euro în dotarea, redotarea, modernizarea și organizarea unor instituții cu tot cu aparatura de rigoare, care au menirea să acționeze în caz de dezastru, care ar trebui să salveze vieți. Rezultatul este egal cu zero. Autoritățile nu sunt capabile nici măcar să se orieteze pe hartă…
Îmi este teamă să mă gândesc câți oameni nevinovați vor muri în cazuri cu adevărat dificile datorită acestor nenorociți de o incompetență strigătoare la Cer. Este imposibil, într-o lume în care tehnologia evoluează și se ieftinește rapid, ca statul român să nu aibă un elicopter capabil să zboare pe timp de noapte și pe vreme capricioasă. Ei bine, statul lui băsescu și ponta a preferat să cumpere avioane la mâna a șaptea pentru armata română, printr-o țară intermediară, desigur, de la americani – probabil realizați și la ce preț. Pentru asta au fost bani…
Domnul profesor Irinel Popescu, șeful Clinicii de Chirurgie și Transplant Hepatic de la Spitalul Fundeni a declarat:
„Dacă ar fi avut șansa să fie descoperiți mai repede, probabil că toți ar fi fost în viață. Cred că erau șanse să fie salvați dacă se ajungea la ei mai devreme” (
Între timp, domnii miniștri și ajutori de miniștri s-au mișcat extrem de rapid în cazul apărării intereselor chevron și gold corporation de la Pungești respectiv Roșia Montană. Tovarășul ministru STROE a trimis chiar jandarmii, la ordinul poantei criminale și a criminalului de la Cotroceni, să dea o mamă de bătaie în propria ogradă țăranilor bătrâni de la Pungești, care își apărau dreptul de a savura un pahar de apă curată și neotravită. Acum te întreb eu pe tine, INCOMPETENTULE, CRIMINALULE, unde erau jandarmii, de ce nu au fost la fel de rapizi ca la Pungești?!!
Dobitocii se joacă cu focul și cu mânia lui Dumenzeu. Cei doi care au murit în accident nu sunt primii și nu vor fi nici ultimii.
PS: Victimele sunt, în realitate, cu mult mai numeroase. Oare conștiința celor care au acest stat în administrare acum ce spune în fața – poate – a sutelor de mii de români morți înainte de vreme din cauza unor politici bășcălioase, criminale și odioase. Câți oameni nu au murit din lipsa banilor, din cauză că nu au avut cu ce să-și cumpere medicamente sau mâncare? Câți nu au murit din cauza accidentelor cauzate de drumurile dezastruoase din țara asta? Câți români nu au murit prin țări străine deoarece politica de stat a dus la închiderea fabricilor și uzinelor din țară?






EU MIROS CA S-A CAM PUS LA CALE ASA CEVA .. SINT FFFF VINOVATI NU NUMAI DE ACEST ACCIDENT CI DE TOT CE SE PETRECE IN TARA DE 24 DE ANI SI SINTEM STAT MEMBRU AL UE.TREBUIE OPRITI SI ‘bine ocrotiti ” ,la MITITTICA !
Si atunci ce-i de facut?Nu se vede ca romanul se complace in mizerie si lacomie ,nu se vede ca asteapta de la stat pomeni ca sa nu munceasca,sa stea la birt si sa bea toti banii primiti ca asa zise ajutoare sociale?Ne meritam conducatorii pe care ii avem pentru ca ne asemanam cu ei in toate.
Ce tot ii trageti cu Europa?! Nu Europa, ne-a adus aici?
Nu cred ca Europa te-a invatat sa fii putoare sau sa furi, a fost alegerea ta, a 20 milioane de nemernici
Vorbeste in numele tau! Nu toti romanii sunt putori, hoti si nemernici. Sunt milioane de romani care muncesc cu onestitate pentru a-si duce traiul ei si familiile lor. Si daca am facut alegeri gresite nu e vina noastra ca oameni, am fost lipsiti marea noastra majoritate de o cultura politica adecvata si am fost pusi in fata alegerilor necorecte. Chiar daca unii nu au mers la vot, altii au votat contra celor care candidau pentru un post, a iesit cine trebuia. „In urna pui pe cine vrei si iese cine trebuie”. (Tudor Musatescu) E valabil oricand acest citat.
Dati-mi un singur exemplu de persoana din tara asta ca fiind cel mai cinstit,sa nu fi furat ceva, sa nu fi mintit pe cineva sau care sa fie vrednic de ceea ce a-ti spus in comentariul dumneavoastra. Dupa mine, nimeni,inclusiv eu.
EU AM SPUS LA TOATE CERERILE DE OPINIE CA TOTI POLITICIENII DE DUPA 1990 SA FIE JUDECATI PENTRU GENOCID CUM AU FOST JUDECATI NEMTII DUPA AL DOILEA RAZBOI MONDIAL MILOSEVICI SAU CEAUSESCU SI ORI EXECUTATI LA UNIVERSITATE ORI LA MUNCA SILNICA , DAR POPORUL ROMAN NU STIU DECE ORI PLEACA CA SLUGI ORI SE SINUCID SI MAI VOTEAZA PE ACESTI CRIMINALI IN LOC SA FACA CA LA KIEV . DESTEAPTATE ROMANE
corect ! iata ca nimeni nu a ajutat la gasirea lor ma refer direct la bucuresti la cei platiti de noi sa faca fata unei crize ! ministrii si alti tepari politruci ; mister poanta ce zici? numa la pungesti ai stiut sa coordonezi trupele de rahati jandarmi sa bata alegatorii nu ? si cu ce succesuri inca! pai in caz de cutremur bai papagalilor voi santeti in rahat panan gat ! regicumul comunist condus de ceausescu a fost nr 1 la cutremurul din 77 cu o mobilizare fara precedent iar voi nu ati fost in stare sa gasiti 6 oameni ziua cu tehnologie de varf ! vai de capul nostru ! plecati baaaa de la conducere ca mancati banii nostri degeaba !
Vezi cine controleaza STS. Vezi cine are control pe „siguranta” noastra. Vezi cine a castigat alegeri folosind sistemele de comunicatii… Vezi cine hahaie multumit!
Nu de la Europa s-au cumparat sistemele? De ce nu este deranjata Europa de tot ce nu functioneaza in Romania? Ghinionul lor, ca nu erau urmariti de justitia lui Basescu, ca……..ii gaseau inainte de accident!
Sunt revoltat sa constat ca suntem țara în care din 1989, se acționează în mod pompieristic. Cu toată tehnologia din lume, contractata cu comision, tot un țăran pădurar netehnologizat a localizat avionul lui Iovan, cu medici. Ne trezim numai când dam cu capul de pragul e sus, fără sa îl vedem și suntem surprinși ca exista asa ceva, și după cum se vede nici atunci.
Nici un pic de viziune, nici un pic de organizare, totul lăsat la voia sortii. Pe principiul: „Lasă ca merge și asa”.
Resursele nu sunt folosite sa preîntâmpinam, sa facem ca lucrurile sa funcționează, pentru ca tot ceea ce trebuie sa funcționează este lăcomia celor puși sa ne călăuzească.
Suntem țara în care ne furam singuri căciula sau ne furam unul altuia, căciula.
E un sport național.
Diagnostic de țară: POȚI MURI CU ZILE
REPUBLICA prin instrumentul ei de bază statul şi-a demonstrat pentru a nu ştiu câta oară neputinţa în a avea calitate şi creativitate în actul decizional. Se dovedeşte încă o dată mediocritatea factorilor de decizie în conjictura evenimentelor deosebite, aşa cum a fost şi cazul accidentului aeronautic de la Beliş, jud. Cluj.
Degeaba căutăm vinovaţi pentru nelegiuirile făcute economiei şi nivelului de trai al cetăţeanului onorabil plătitor de taxe şi impozite, în ultimii 24 de ani. De ce?
Pentru că îi ştim, îi găsim vinovaţi cu argumente serioase, dar ne amărâm mai tare când vedem că sistemul îi protejează şi ei, RAPANDULELE, ne răd în nas …
Lipsa unei elite serioase, de calitate în domeniul politic, economic ş.a.m.d. a creat un anumit tip de sistem ce nu agrează caracterele şi dimensiunea morală a lucrului bine făcut şi care prin perfecţionarea lui în ultimii 24 de ani, propulsează pe bandă rulantă lideri naţionali mediocri, lipsiţi de caracter, ce acţionează mai mult sau mai puţin conştient, împotriva interesului public, împotriva cetăţeanului obişnuit. Ca efect, apar din ce în ce mai mulţi indivizi care îşi ascund mediocritatea după diplome false şi ocupă locuri de decizie nemeritate în societate.
Lipsa CARACTERELOR în nivelul decizional al societăţii româneşti, mă duce cu gândul la vorbele M.S. Regele Carol I, vorbe rostite cu ocazia aniversări primei universităţi româneşti „Universitatea Bucureşti”, la siârşit de secol XIX ,citez „La început am nevoie de caractere şi apoi de specialişti…” şi evenimentele istorice au dovedit că a domnit bine 47 de ani.
stiti ce nu mi place mie? ca de fiecare data aruncati cu noroi in cineva, fara macar sa ganditi putin, daca erati voi astia de la uniti nu stiu cum la putere v ar fi placut sa fiti facuti asa? nu prea cred, v-ati gandit macar o clipa ca singurul vinovat putea sa fie alcineva, dupa toate episoadele cu romanita lui, acest om nu mai avea demult ce i trebuie in cap, putea sa si fi inscenat moartea, si dovada sta aceea poza pe mormant, cu indicatiile de rogoare, insa dupa aceea daca e cum spune acel domn zamfir, s-a desteptat si a vrut sa traiasca…..sa fim seriosi….multe chestii se insceneaza deja in lumea asta…dar e un mare pacat sa dati vina asa fara dovezi pe cei de la putere. deja sunteti penibili.
Hai sa fim seriosi! Si-a inscenat moartea punand in periol alte 6 vieti? Un om care toata viata lui, la fiecare cursa a salvat vieti? Datorita lui sunt cei 5 in viata. Daca vroia sa moara, se putea arunca de la etaj. Ipoteza asta mi se pare aberanta, scuze!
Ce dovezi mai mari doreşti domnule, cînd un pădurar şi alti doi băştinaşi ai locului, localizează cu exactitate locul accidentului aeronautic, dau primul ajutor victimelor şi mai şi anunţă autorităţile, anunţate deja de victime dar care de 4 ore jumate nu au făcut NIMIC?!
Aceşti patru concetăţeni, în condiţii vitrege climatologic vorbind, din propie iniţiativă şi cu dotări rudimentale reuşesc în secolul XXI, să localizeze şi să intervină la locul accidentului cu mult înaintea autorităţilor.
În opinia mea pilotul Iovan este un EROU la fel ca şi cei trei localnici care au acţionat cu credinţă în suflet.
Auttorităţile, instituţii conduse de nişte RAPANDULE, care nu ştiu decât să consume banul public aiurea pe dotări inexistente sau existente ce dau eroari de zeci de kilometri!
Ce merită acesti mediocrii respectiv secretarul de stat al ministerului de interne ce avea obligativitatea prin lege să organizeze şi să coordoneze această activitate, gen Coldea ofiţer al SRI ce ar fi trebuit să colaboreze în această acţiune, Opriş menegerul STS ce îi trebuie 6 ore să localizeze victimele şi epava avionului căzut după vre-o trei erori de 10;12 şi 14 Km faţă de locul accidentului ?? Păi vă spun eu,un şpiţ zdravăn în nada c….i şi înfundate puşcăriile cu ei.
Cum va reacţiona politicul???
Cum „i-am învăţat”, vor trage de timp cu fel de fel de anchete, vor muşamaliza problema şi vor găsii un ţap ispăşitor în persoana pilotului Iovan. RUŢINE!
Acolo sus!
Acolo sus, la cer
Nu-i ceață, nu-i frig
Nu-i gheață, nu-i noroi
Nu mai avem nevoi
Nu mai ne trebuie motoare și avioane
Nu ne mai trebuie salvare
Nu ne mai trebuie o pâine, școli
Nu mai vrem să fim cu voi
Să ne ridicăm cu toții și să vă lăsăm,
fără de noi!
https://www.facebook.com/viorel.muha
…papagalul asta de ponta sa ajuns fitar neamu lu mata de taran coclit ..meritati arsi bagavas in …..sa putreziti gunoaielor ce sunteti ..da..da ..voi guvernantii din romania
DE CE NU SE AUTOSESIZEAZA PROCURATURA?DACA ERAU NISTE GAINI LA MIJLOC……
e deja un cliseu… sa spunem ca ministrul MAI si cel de la MAPN ar trebui sa isi dea demisia in secunda asta.. e tardiv si sa mai spunem ca EI ne guverneaza(politicienii) si ne conduc.. tara asta mai traieste inca datorita noua care suflam si traim si trudim aici.. Ei nu au nici un merit in afara de acela ca ajung acolo traiesc bine sunt platiti din banii TARII asteia amarate si isi fac interesele. Tara asta traieste asa din inertie fara contributia niciunuia dintre ei,, care oricum nu-si fac treaba ptr care sunt pusi acolo… va imaginati o moarte mai cumplita si paradoxala decat aceea sa mori printre cinci doctori renumiti?? Si ei ce fac?? Dau vina unii pe altii.. acum sa aflu ca din cauza unei semnaturi de ministru nu s-a facut nimic pentru ei… Era sa zic ca asta e tara in care traim… dar nu tara e de vina.. si nici cei ce o locuiesc.. ci cei ce o conduc…si da.. poate si noi ca stam ne uitam si acceptam asemenea deseuri genetice acolo…Dumnezeu sa ii ierte pe Aurelia Ion si Adrian Iovan si sa aiba grija de sufletele lor…
Tragedie aviatica in Apuseni: Autoritatile romane dau vina pe rusi – raport official(ziare . com., nu revista 22, CUIB de VIPERE- CIOCOI!)
Primul raport oficial referitor la accidentul aviatic din Apuseni, in care pilotul Adrian Iovan si o tanara rezidenta si-au pierdut viata, da vina pe un centru din Moscova, cu ajutorul caruia…’
______________–––––––––––––––––––_______________
sa mai zica cineva ca autoritatile romane nu au viteza de decizie: dosar inchis, vinovatii desconspirati!!!
2)
Lichidarea preşedintelui României, Nicolae Ceauşescu. Partea I (Vocea Rusiei , nu revista 22, CUIB de VIPERE-CIOCOI !)Dincolo de multele sale defecte, Ceauşescu era cinstit şi patriot, calităţi care au lipsit cu desăvârşire tuturor celor care l-au urmat….”____________________—————————-____________________“..Ceausescu cinstit si patriot..”, asta da umor negru, trebuie introdus in Guinness Book…Adica inginerii si intelectualii de marca ai tarii la canal, iar el cumpara tehnologie straina uzata moral(chiar si fizic), in timp ce milioane de romani au murit prin frig, foame(calitativ) lipsa de acces la medicatie eficienta, etc., in timp ce Romania avea resurse mai mult decat indestulatoare .Ca actualii ii pun capac lui ceausescu este adevarat, asta insa nu inseamna ca trebuie preferat unul sau altul, ceausescu si-a luat portia pe aceasta lume, e randul celor de dupa decembrie, dar cum societatea romaneasca nu a fost niciodata solidara , nu ne putem pune sperantele decat in cativa adevarati patrioti din randul Armatei, SS, Politie, Justitie, etc., care prin congregare pot alcatui un commando care sa duca la bun sfarsit cuaratenia de naparci autohtone, inceputa cu ceausescu
Former Virginia Gov. Bob McDonnell and his wife, Maureen, were indicted on federal corruption charges for loans, shopping sprees and wedding money.
RICHMOND, Va. — Former Virginia Gov. Bob McDonnell, once viewed as a rising star in the GOP, and his wife were indicted Tuesday on federal corruption charges accusing the couple of accepting tens of thousands of dollars in loans, shopping sprees, money for their daughter’s wedding — and even a joyride in a Ferrari — from the owner of a company that makes health supplements.
The 14-count indictment portrays the former governor as deeply entrenched in credit card debt even before he took office and willing to accept lavish gifts from Star Scientific CEO Jonnie Williams, who hoped the first couple’s endorsement for his products would propel his company to fortunes.
Former Va. Gov. Bob McDonnell, Wife Indicted
Former Va. Gov. Bob McDonnell, Wife Indicted
2 hr ago 0:47 Views: 2k AP Online Video
Twelve of the counts are punishable by up to 20 years in prison each, and two are punishable up to 30 years. Fines can range from $250,000 to $1 million….”
___________________————————–______________________
Chiar si amenda este mai mare decat a primit ca imprumuturi, etc., iar nastase care a furat sute de milioane (impartiti cu “echipa”) a stat 8 luni la puscarie, iar voiculescu (care a dat si el tunuri de sute de milioane), nici nu e sigur ca va face puscarie, iar daca da, din cei 5 ani daca va face-efectiv- 2…Nu mai amintim de marele satrap cainele basset si iapa breaza care au dat lovitura secolelor, furand statului si poporului roman cel putin DOUA SUTE MILIARDE de euro, prin vanzarea flotei tarii si blocarea dosarului penal
Dumnezeu sa-i odihneasca…nepasarea si prostia domina Romania……….
„Aflatul în treabă este metodă de lucru la români!” (Petre Ţuţea). Da, din păcate, această stare de „merge şi aşa” a unor instituţii ale statului a avut urmări tragice. Orice om cu o minimă cultură ştie că, doar în câteva secunde, se poate localiza un telefon mobil de la care se apelează. Ori, dl. doctor Zamfir a avut în permanenţă telefonul mobil în funcţiune. Dar, ca în filmele cu proşti, cei „abilitaţi” (?!) să-i caute şi să-i găsească în cel mai scurt timp, au orbecăit ca nişte dobitoci la mare distanţă de locul tragediei. Şi, ca şi cum ironia sorţii, care a scos la iveală incompetenţa crasă a celor plătiţi anume pentru a interveni în astfel de cazuri, nu a fost completă, iată – treaba care le revenea acestor structuri (de doi lei sau de tot jegul sau…) au făcut-o nişte localnici fără niciun fel de aparatură sofisticată, nişte oameni care nu au uitat ce înseamnă solidaritatea umană şi care merită tot respectul nostru. La ora 19 au auzit de tragedie iar în mai puţin de 2 ore au fost la locul ei; dacă ar fi ştiut din momentul în care s-a produs, A. Iovan şi studenta la medicină ar fi fost acum în viaţă!
Am ajuns „pe culmile disperării” căci nu trece zi de la Dumnezeu în care să nu se adeverească spusele lui Karl Marx: „Fiecare popor îşi are conducătorii pe care şi-i merită!”. Disperarea mea şi furia împotriva celor care ne conduc sunt cu atât mai mari, cu cât există printre noi oameni care chiar nu merită asemenea lichele şi secături ca şi conducători. De data aceasta ei sunt localnicii care au ajuns primii la semenii lor care aveau disperată nevoie de ajutor. Dumnezeu să le întoarcă înzecit binele făcut! Iar în privinţa celor care ne conduc strig: LA GUNOI CU VOI LICHELE ŞI SECĂTURI CARE AŢI ADUS ŢARA PE MARGINEA PRĂPASTIEI!
Pătraşcu Marian , sti cum sta treaba ? De vina e tot Cel de sus . Ce a facut zisul Dumnezeu ca nu i-a ajutat pe acei oameni nevinovati ? Hai scoate-te ba crestinule , ca la o alta discutie tineai cu stafia ! Acuma te iei de guvernanti . De vina pentru accident este Prea fericitul ala care e patrihotul BOR, ca nu s-a rugat la seful lui Domnul ala care conduce universul. Deci :LA GUNOI CU VOI LICHELE ŞI SECĂTURI CARE AŢI ADUS ŢARA PE MARGINEA PRĂPASTIEI! presupun ca e vorba de voi credulii in zeitati si fantome ridicate la rang de Dumnezeu ! A uitat sarmanul Iovan sa treaca pe la biserica sa linga racle , sa pupe icoane si sa umfle buzunarul unui excroc numit popa, de aia l-a pedepsit Dumnezeu. Unde draqu a fost religia care nu a aparat o biata studenta sa se stinga in floarea varstei ? Sa-ti fie rusine CREDINCIOSULE ! Poate dezvalui cu ce te ocupi . Esti predicator sau popa ? Te dai lebada in lighean si de fapt nu esti nici macar in stare sa calci apa !Poate a spus Iovan ceva de rau despre Dumnezeu , precum comandantul Titanicului .Acuma ai ocazia sa-ti susti seful , scuze a ta Sfanta treime !
„Ştii”, nu „şti”! Mai mult nu-mi trebuie să citesc! Mi-ajunge!
Normal ca nu trebuie sa citesti tot,pentrucă cineva a uitat un i ! Nu trebuie sa STII mai mult de Dumnezeul pe care stii bine sa-l preaslavesti injurand pe altii ! LA GUNOI CU VOI LICHELE ŞI SECĂTURI , tu ai scris , deci e valabila pentru dubla ta identitate . Cand Pătraşcu Marian cand chircutz ?! ADICA O DATA CHIMIST SI APOI CREDINCIOS Mai baga un pseudonim si o sa fi Sfanta Treime !! Pacat de studiile facute pe banii Statului si de prostia cu credinta. Te simti lovit cand vine vorba de stafie si de minciuna tocata de smecherii care se imbogatesc pe prostia si frica unora ! Nu mai ocoli subiectul . Mai bine explica cine e stafia care atunci cand e de bine o ridicati in slavi ( a glorifica pentru merite deosebite ) , iar cand e de rau , nu mai pomeniti nimic de ea ! Frica de inexistent te-a prostit bine. Mare dreptate are URANUS !
Acest fapt sinistru care s-a petrecut sub ochii noștri arată încă o dată că România nu mai este o țară a noastră, a românilor (am pierdut definitiv independența acestei țări), ci suntem conduși de forțe oculte internaționale ce doresc distrugerea noastră ca neam și țară
Nimic nu ma mai surprinde in tara asta! Avem niste conducatori de ,……..
Greşiţi profund, d-le Mitică! Mentalitatea aceasta, că noi suntem cei mai cei de pe faţa Pământului, dar ce să facem dacă străinii „ne poartă sâmbetele”, este una… mioritică, pentru a nu spune altfel, căci v-aţi simţi jignit (adică aţi spus-o fără nicio logică şi fără nicio judecată, aşa… ca să vă aflaţi şi dvs. în treabă). Ce amestec au avut străinii în această tragedie aviatică? Absolut niciuna! Şi, la urma urmei, dacă străinii îşi bat joc de noi, o fac pentru că pot şi pentru că au de acine-şi bate joc, nu credeţi? Ne arată din nou străinătatea cu degetul şi râde de noi? Da, pentru că o merităm! Lichelele şi secăturile care ne conduc nu ne-au picat din cer, sunt tot românaşi de-ai noştri. Am adus „aflatul în treabă la rang” de „metodă de lucru”, principiul care ne călăuzeşte este „merge şi aşa”- adică superficialitatea; neseriozitatea, incompetenţa şi şmecheria au ajuns la noi virtuţi… ca la noi la nimenea! Mai mult, câtă lipsă de bun simţi şi ce caracter execrabil poţi să ai pentru a da vina pentru această tragedie fie pe Adrian Iovan (Dumnezeu să-l ierte!) că n-a condus bine avionul (ca întotdeauna la noi, mortul e de vină!), fie pe dl. dr. Radu Zamfir (bine că a scăpat!) pentru că…nu a dat el informaţiile corecte, n-a ştiut el să calculeze longitudinea şi latitudinea unde căzuseră, vai, vai ce incompetent a fost dr. Zamfir… Cea mai mare vină pentru „calitatea” celor care ne conduc nu oare nimeni în afară de noi! Noi i-am pus acolo sus, tot noi i-am lăsat să-şi facă de cap. Ce drac de popor e acela care alege să fie condus de un criminal? Care este criminalul? Ion Iliescu, desigur! Ce drac de popor este acela care alege să fie condus de un bembeluc care de fiecare dată când deschide gura, îmi roşeşte obrazul! Care bembeluc? Traian Băsescu, desigur! Am, mai pus în fruntea ţării unul care se smiorcăia că l-a învins securitatea, iar la ultima mineriadă, şi la Viena fiind, a spus textual: „Mi-e scârbă de ppoporul meu!”. Cine este smiorcăitul? Emil Constantinescu, desigur! Înainte ăstora trei cine ne-a condus? Un cizmar! Ăştia suntem, nu avem decât ceea ce merităm, nu suntem în stare decât să ne văităm în loc de a pune mâna şi a da de pământ cu toate lichelele şi secăturile care au sufocat România! „Poporul acesta ar putea fi un popor mare dacă ar scăpa de lichele şi de lichelism!” (Marin Preda). Noi, nu numai că nu am săpat de lichele, le-am pus în fruntea noastră! Iar acum chiţăim stând cu mâinile-n sân şi aşteptând ca alţii (străinii?) să ne scape de ei… Halal să le/ne fie!
Îți dau un singur exemplu că să pricepi, cât de cât, că suntem conduși de forțe oculte internaționale. Noi acum (România) ne aflăm într-un veritabil război economic, în care loviturile se dau nu cu armele și cu băncile. Acest război va ține cât timp noi, românii, vom sta relativ liniștiți și ascultători, plătind taxele și impozitele la timp. În momentul în care, nu vom mai suporta acest lucru, răzvrătindu-ne împotriva sistemului mafiot care conduce, la ora actuală, România, atunci razboiul invizibil, care se poartă acum (cel economic), se transformă într-un război real, în care România va fi armat ocupată (vizibil de această dată !!!). Atunci ai să-ți dai seama, dar va fi mult prea târziu. Exemplele pot continua, dar nu vreau să-mi pierd timpul cu oameni care au o plasă pe ochi și nu pot vedea acest lucru, oricâte exemple de acest fel le poți da.
Nu îmi aduc aminte să se va mai fi întîmplat aşa ceva în istoria noastră. În primul rînd DUMNEZEU SĂ ÎI IERTE PE CEI DOI, care a u decedat dintr-o gravă neimplicare a celor care sînt plătiţi cu bani grei de către poporu român. Aceştia ar trebui să fie daţi afară nu să le fie cerută „demisia de onoare” fiindcă ei nu au onoare. Pentru ei onoarea înseamnă funcţii bine plătite de români, privilegi cît cuprinde aşa că aceştia fiind lipsiţi de bun simţ şi onoare nu îşi va da demisia niciodată. Aceştia trebuie aruncaţi precum se aruncă măselele stricate.
Fraţi români vin peste noi imediat alegerile aşa că gîndiţivă bine pe cine alegeţi sau dacă este bine să ne mai pierdem timpul cu alegeri că doar tot sîntem într-o dictatură ordinară. Deci ATENŢIE FRAŢI ROMÂNI.
Prima demisie ar trebuii sa fie a lui Arafat care conduce SMURDUL, cand ne gandim ce profituri are ca singura societate de interventie in situatii de urgenta pe banii nostrii , cu cata tehnica medicala se lauda si care acum a fost inutila, mai ales faptul ca se cunostea de aceste curse cu avioane de mici dimensiuni care faceau zboruri in scopuri umane ( prelevare de organe de la persoanele aflate in moarte clinica si de la care aveau acordul rudelor si puteau salva cateva vieti) iar d-l Arafat tine pentru fundul lui un asemenea avion care ar fi utilitar romanilor , daca el stie sa faca asa interventii sa se duca in tara lui, la semeniiiiii lui si sa faca asa medicina.De ce sta in tara noastra daca este incapabil sa gestioneze un asemenea serviciu, pentru ca a gasit niste romani toleranti asa cum am fost de veacuri, dar cred ca a venit vremea sa-i alungam din tara si sa faca pe sefii in alte tari sa vedem cum ii primesc respectivii ( francezi, englezi, nemti,americani, chinezi, etc)
De guvernul actual ce sa zicem , si-au prezentat in elogii foarte mari „incompetenta” dar mare vina o avem cu totii ca am crezut in minciunile lor , iar unii pentru un pahar de tuica pe zi timp de o luna au votat cu acesti neobrazati. Am schimbat un guvern de hoti care totusi a mai lucrat 5 minute pe zi pentru tara cu aiti si mai hoti care nu-i intereseaza deloc de tara.Uitativa la cresterea impozitelor , la inventarea altor impozite, la scumpirile in lant produse si cele care vor urma dupa introducerea celor 0.7 eurocenti la combustibili, vor mai exploda din nou, de cand au preluat puterea in stat. Premierul , ce sa mai zic de el, este un incapabil din start, el trebuie sa-si revizuiasca atitudinea, sa-si evalueze munca depusa pana acum si sa ne lase in pace , pentru ca el nu stie ce inseamna economie si mai ales cea de piata, el stie ce pedeapsa sa dea la unul care a lovit pe altul, atat a invatat, si a facut din campania sa electorala una care sa-l distruga pe Basescu, altceva nu stie.
In loc sa se ocupe de tara sa o guverneze asa cum trebuie, face campanie electorala impotriva lui Basescu, care isi vede de treaba si isi duce mandatul pana la capat si ii rade in nas.
Mai punem la socoteala si gevernarile anterioare care au fost de cacao, in frunte cu Iliescu, Nastase , Constantinescu, s.a , ne-au vandut tara pe un euro (Nastase care ar fi trebuit sa stea in puscarie toata viata pentru ce a facut tarii si iliescu la fel – care culmea ne mai da lectii de democratie cel care a stat in umbra lui Ceausescu atatia ani si a profitat de toate clementele regimului comunist) ne-au distrus industria au transformat-o in ruina, si acum oameni sunt dat afara de la servici fata de regimul trecut cand trebuia sa ai obligatoriu servici altfel erai inchis.
Totusi sunt un om optimist si cred ca va veni cineva care vor incerca sa lucreze macar 1 ora pentru tara si atunici vom atinge nivelul Germaniei la dezvoltare si nu exagerez cu nimic, deoarece avem potential fantastic din toate punctele de vedere.
@ilie on ianuarie 22, 2014 la 07:47,
Domnule, cum poţi să dai dovadă de atâta mojicie, tupeu şi mârlănie şi să faci astfel de afirmaţi despre Arafat?
Gelozia şi invidia se pare că îţi întunecă minţile!
Citez cu mare lehamite din comentariul tău mizerabil „Prima demisie ar trebuii sa fie a lui Arafat care conduce SMURDUL, cand ne gandim ce profituri are ca singura societate de interventie in situatii de urgenta pe banii nostrii , cu cata tehnica medicala se lauda si care acum a fost inutila, mai ales faptul ca se cunostea de aceste curse cu avioane de mici dimensiuni care faceau zboruri in scopuri umane ( prelevare de organe de la persoanele aflate in moarte clinica si de la care aveau acordul rudelor si puteau salva cateva vieti) iar d-l Arafat tine pentru fundul lui un asemenea avion care ar fi utilitar romanilor , daca el stie sa faca asa interventii sa se duca in tara lui, la semeniiiiii lui si sa faca asa medicina.De ce sta in tara noastra daca este incapabil sa gestioneze un asemenea serviciu, pentru ca a gasit niste romani toleranti asa cum am fost de veacuri, dar cred ca a venit vremea sa-i alungam din tara si sa faca pe sefii in alte tari sa vedem cum ii primesc respectivii ( francezi, englezi, nemti,americani, chinezi, etc)”
ŞI ACUM PENTRU ŞTIINŢA TA POATE TE LUMINEZI UN PIC …
1. Funcţia de care faci atâta caz, şef al forţelor care acţionează în cazul unui accident aeronautic, este ocupată prin lege de Radu Stroe- ministrul M.I sau înlocuitor Constantin Chiper- secretar de stat M.I. Deci răspunderea pentru „degringoladă”este în altă parte.
2. În momentul în care s-a petrecut tragedia, d-ul Arafat era plecat din ţară în interes de stat. A reprezentat România ca vice preşedinte a Comitetului NATO a medicilor la întrunirea de la Budapesta (Ungaria), în probleme de colaborare şi coordonare a structurilor medicale NATO în diferite situaţii. Habar n-am cât de priceput eşti pentru a înţelege importanţa acestei întruniri
3. Vestea accidentului din România i-a parvenit pe aeroportul din Budapesta, telefonic de la colegul domniei sale dr.Irinel Popescu medic al Centrului de transplant organe umane.
4.Avionul de care faci vorbire a fost achiziţionat din bani publici în luna iunie 2013 şi până în prima decadă a luni decembrie a efectuat 154 de ore de zbor după cum urmează: 23 ore pentru pentru rulajul tehnic de verificare a avionului şi acomodarea piloţilor numiţi a efectua misiuni cu acest avuon, 131 ore în interes public prin 64 de misiuni medicale (3 curse externe şi 61 de curse interne). În a doua decadă a lunii decembrie 2013 avionul intră în revizie tehnică,contractual (cu referire la producătorul avionului în discuţie) pentru achiziţionarea unor piese de schimb /revizia tehnică este estimată la un termen de 60 zile ( până în prima decadă a lunii februarie 2014). În loc să bârfeşti fă şi tu o socoteală simplă şi vezi că avionul este neoperativ pe timpul accidentului, deci nu putea fi folosit în acţiunile medicale de transport organe umane sau intervenţie.
CONCLUZIE:
Având în vedere aceste argumente avem următoarea situaţie:
1. D-ul doctor YASER ARAFAT nu are nici o vină cu privire la degringolada produsă pe timpul acţiunilor de localizare a victimelor şi epavei avionului căzut, intervenţie la locul faptei, acordarea primului ajutor victimelor şi transportul acestora către spital.
2. Tu ILIE ori eşti un „RĂSPÂNDAC” al gulgutelor Băsiste, neinformat şi fain manipulat, ori eşti un „ZVONAC” care cu intenţie prin comentariul tău îmi faci dovada ce „falnic” pupinc….t băsist eşti. În ambele cazuri eşti un MARE NEMERNIC.
3. Tu ILIE prin opinia ta dai dovadă de o imensă prostie, în condiţiile în care mai primeşti un calificativ, de PROST
SFAT UTIL:
Dacă nu ai cunoştinţă de informaţii exacte, dă în cărţi (citeşte ziarul) şi caută acele surse mass-media care te pot ajuta să ai o opinie de care să nu-ţi fie ruşine.
La asa vremuri, asa „barbat”!
De cand l-a desemnat pe nasu-sau, rezultatul era unul previzibil, deci:
Bravo „doctore”!
Eu unul am fost mai circumspect. Eram convins ca va fi gasit, eventual, numai un singur „acar”. Bravo, esti impresionant, „doctore”!
Ai cumva si un orizont de timp vizand disolutia statului”? Nu de alta, insa sa ne orientam, ca nu toti avem GPS. S-a vazut la tragedie.
Sa traduc?
1.Cine iese din arenă își vinde scump pielea. Are multe unelte docile la îndemână. Cu ele a câștigat alegeri, a înregistrat convorbiri, a făcut dosare, pregătește viitorul familiei și acoliților.
2.Cine e la putere azi cumpără sisteme de localizare prin prieteni și pune în funcții impostori.
3.Poporul televizist și vegetal urmărește cu sufletul la gură crime în direct.
4.Soluția: înființarea ADN(Alianța Demnității Naționale) pentru cei fără DNA în ADN și cu ADN-ul iubirii de Țară. Avem nevoie de 25.000 de semnături, de un statut, de un tabel cu membri fondatori în fruntea cărora să se afle cosmonautul Dorin Prunariu, episcopul Harghitei și Covasnei Ioan Sălăjan, economistul Radu Golban, profesorul Ion Coja și alți mari patrioți autentici capabili să relanseze societatea infracțională.. Altminteri se va prăbuși curând însăși ROMÂNIA!!!
Adică, ce să înţeleg din comentariul dvs. că „cosmonautul Dorin Prunariu, episcopul Harghitei și Covasnei Ioan Sălăjan, economistul Radu Golban, profesorul Ion Coja „sunt infractori??!
Aţi scris următoarea frază, vă citez „…cosmonautul Dorin Prunariu, episcopul Harghitei și Covasnei Ioan Sălăjan, economistul Radu Golban, profesorul Ion Coja și alți mari patrioți autentici capabili să relanseze societatea infracțională.. ”
Cum adică „…să relanseze societatea infracțională.. ” ??! EXPLICAŢI!
Mare-i Romania lui dumnezeu !
Viitorii alesi vor fi din ….Sumatra,acolo nu se cunoaste furatul !
Nu se mai poate !!!Toata lumea comenteaza si nesimtirea e in floare
Daca tot asa o sa continuam……….asa o sa disparem si noi stravechii geto – daci, romanizati, culturalizati, regionalizati, integrati,……….reeuropenizati: ” in integrum „
lehamite de niste gunoaie care au distrus o tara.
Jigodii fara scrupule,rahatii neamului si slugoii sistemului care nui al nostru.Rusine.
If they are criminals who and how are you???????????????????????????????
Mai basishtilor, chiar nu va duce capul ca numai puteti minti acest popor ??? Chiar credeti ca prin alaturarea lui Ponta langa Basescu veti realiza ceva ??
Poate ne spuneti ce a facut pentru tara asta si romani marinarul in ultimii 10 ani ! Apoi, puteti spune si ce a facut rau Ponta intr-un an de cand doreste sa schimbe in bine Romania in interior, dar si in exterior, insa marinarul actioneaza TOT TIMPUL impotriva, asa cum a facut-o pana acum !
Ponta a distrus, în mai puțin de un an, celebrul Institut Cantacuzino. Pur și simplu l-a făcut praf și pulbere. A măturat cu el pe jos, desființând și filiala Iași a acestui Institut. Și cu asta am spus suficient, pentru că, ce decurge de aici înainte (fiind un Institut strategic național), mă înspăimântă teribil de mult. Este o gravă atingere la siguranța națională a acestui popor !!!
Să nu uităm și de exploatarea gazelor de șist de la Pungești, apoi și Roșia Montană etc, totul făcut cu tact pentru distrugerea poporului român.
CA SA FIE LUCRURILE CLARE
Nu mai vorbiti de soft-uri, autostrazi, turism intr-o tara cu peisaje frumoase si ape limpezi
ASTEA SUNT ILUZII PENTRU PROSTIT TINEREUL
Adica ce-i aia RADIOLOCATIE ??? cum sa se folosesca oamenii de ea asta e o metoda STRICT SECRETA care daca ar fi cunoscuta de toata lumea ar distruge STRATEGIA NATIONALA
Mi-e mila de Badea ca nu s-a maturizat. Ca vorba aia bietul om si-a pus si pene pe cur si conluzia e o bucata de autostrada de nicaieri pana nicaieri
deci IDEEA FUNDAMENTALA mult mai simpla, veche de cand e natia asta pe lume si nu pricep de ce nimeni nu o sesizeaza desi este STRATEGIA MILENARA ROMANEASCA:
DISTRUGETI DRUMURILE SI OTRAVITI APELE
Si asta pentru ca poporul roman s-a format intr-un regim conflictual intre DACI si ROMANI
Cand Roamanii care au civilizat o Europa construind drumuri si apeducte au incercat chestiunea asta si in Dacia triburile locale au convocat toti batranii si au facut mare sfat mare :
“ ce vor ma Romanii astia ???”
“ pai cica sa ne faca drumuri”
“prostii, vor doar sa ne ia aurul si sarea si nu au cum sa le transporte si ii tampeste pe aia mici ca o sa faca negot si le iese si lor de o baie ca cica sa le faca si niste apeducte si saune sa spele si sa faca baie de parca n-ar putea sa spele in rau, vezi ca cica e mare smecherie sa-imbaiezi in bai publice?
“ cum adica sa se imabaieze la un loc cu totii ???”
“ da, ca asa e moda pe la Roma”
”cica si apa de baut o s-aduca pe apeductele ale, n-ar fi tocmai rau”
“ adica ce le cad mainile la muieri daca se duc sa ia apa de la izvor ???”
“si trebuie si sa le dai taxe la romani si vezi bine ca fac temple d-ale lor unde ii cheam p-astia micii si-i invata la rele, ca au inceput sa vorbesca limba lor de caini si pe unii i-au invatat sa scrie si sa socotesca de nu mai poti sa te tocmesti si au ajuns pustanii sa fie plini de arginti, maine poimanie li se suie la cap si o sa ceara locuri in sfat”
“Io zic ca nu e bine !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Ne pierdem autoritatea !!!!!!!!!!!!!!!!”
“ Totusi baile nu-s chiar de lepadat , fac bine cand te dor oasele”
“ da dar se imbaiaza toti la un loc si mai dai si taxa, si uite ce vile si-au tras legionarii aia”
“ adica muierile noastre sa imabaiaza la un loc cu cainii de legionari, pe chestia asta le mai dam si bani, si fututi si cu banii luati, ba da prosti mai sunteti”
“Pai hai s-auzim ce zice fiecare:”
“Io zic asa: daca-si fac drumurile lor no sa mai tocmeasca carusi si calauze de la noi si o sa inceapa negotu si tot felul de neaveniti d-astia micii care sa ne inlocuiasca pe rand din sfat”
“Pai atunci sa le distrugem”
DISTRUGEM DRUMURILE
“Cu apa cum ramane ??????”
“Pai cu apa n-ar fi rau sa negociem cumva, ca ne-ar trebui , numa sa facem cumva sa nu ne strice obiceiurile, chestia cu imabaiatul la comun s-o schimbam.”
“Bine sa zicem ca rezolvam cu imbaiatul la comun, care-I marea smecherie cu care ne alegem, ca ei o sa ne ia taxe pentru apa, adica in loc sa-ti trimiti muierea la izvor o sa la dai bani la romani sa faca temple si dupa aia no sa te mai intelegi cu aia micii. Sa vezi cum o sa te intelegi tu cu nepotii cand or sa sties a soctesca de no sa-ti mai dea nici o galeata de apa degeaba ti-o trece la socotela, ca de o sa fie pe bani.
“Si la urma urmei apa e tot a noastra , cum vine aia sa ne ia ei taxe pentru ea, ca sunt muntii si izvoarele noastre de la mosi , ba da prosti mai sunteti ba, astia se fac stapani pe apa noastra si pe urma ne-o vand.”
“Stiu si eu ??? ce sa zic ?? pai sa zicem ca nu-i ajutam la chestia cu apa ei tot o s-o faca, ca ei asa sunt obisnuiti, atat doar ca ai nostri nu o sa profite de ea si no sa le dea taxe, dar cand o sa le trebuiasca o sa puna taxe inzecite mai bine negociem cumva si eventual ne asociem sa scoatem si noi ceva ca doar o sa ia apa de la izvoarele noastre.”
“Pai daca-i asa le luam banii cand or construiasca, ca doar tot ai nostri o s-o faca si dupa aia cand o fi gata lucrarea dupa ce le luam banii ii lasam sa se bucure de ea un pic si cand or baga taxe pe apa o OTRAVIM si n-au decat s-o ia de la capat. Ce ziceti ????”
OTRAVIM APELE
CONCLUZII :
STATEGIA ROMANIEI IN SECOLUL 21
(pastrata cu sfintenie de la marele sfat pana astazi de serviciile asa zis inteligente)
– FARA DRUMURI
– FARA CANALE DE NAVIGATIE SI IRIGATII
– APE CU CIANURI
Se vede bine de departe fara mari analize ca ne pastram cu sfintenia stategia. De ce sa acuzam autoritatile pentru cativa morti acolo ????? niste biete victime colaterale in razboiul cumplit de pastrare a STRATEGIEI MILENARE ROMANESTI : DISTRUGEM DRUMURILE – OTRAVIM APELE
Pentru Ela Simona: dintre cei enumerati de tine singurul cu adevarat nevinovat este Arafat; in locul lui a fost instalata o „pila” a ministrului de Interne, ca sa conduca o operatiune de salvare: un imbecil. Iar la STS huzureste un grup de idioti si criminali pe deasupra! Astia de la STS sunt principalii vinovati fiindca ei au trimis oamenii lui Arafat, jandarmeria si Salvamontul unde a intarcat mutu’ iapa!
Sigur ca si fatuca aia de la SMURD Cluj, care statea cu mainile in buzunare printre raniti, e tot o japita proasta, ajunsa acolo pe „pile”; dar ea e de la SMURD Cluj, nu a fost aleasa acolo de Arafat. Te suspectez ca ai ceva personal cu el (zici ca vii din „sistem”!), dar nu e moral sa te razbuni ca sa te „racoresti” tu! Fiindca atunci inseamna sa gandesti precum basistii de la STS, care, ca sa puna guvernul in „off-said”, au sacrificat niste oameni de mare valoare!
Daca nu interveneau localnicii, din proprie initiativa, puteau muri si ceilalti!
In rest, sunt (aproape) total de acord cu tine.
ne meritam soarta!!! stam ca vitele, nu iesim in strada, ce mai asteptam? sper ca neamul asta sa dispara, cat mai repede, oricum numai codosi, pupincuristi, si incompetenti.
Păi un cetăţean sunt şi eu, plătitor de taxe şi impozite, dar opinia mea diferă cu o sută optzeci de grade faţă de a dvs.
Parcă suntem în noaptea minţii, cum puteţi dvs. un simplu individ membru (probabil) al societăţii româneşti, să luaţi astfel de decizii?! Vă citez „sper ca neamul asta sa dispara, cat mai repede, oricum numai codosi, pupincuristi, si incompetenti.”
Măi bădie, îţi aduc aminte că acest neam,aşa cu bune şi cu rele, dăinue în arealul geografic românesc de peste 7000 de ani(din câte se cunoaşte), aşa că tu o mică „insectă” care nu trăieşti mai mult de 60-70 de ani, nu poţi să iei astfel de decizii.
Şti de ce?
Pentru că TU ca individ, vei dispărea atăt spiritual cât şi fizic înaintea neamului românesc.
Pacat de noi ca popor, suntem dupa parerea mea umila, un popor cu multe calitati dar si defecte, nu este cazul sa ne razboim intre noi, important este sa facem ceva sa oprim acest sistem ticalosit cu cei care ne conduc indiferent de apartenenta politica, pacat ca suntem o tara atat de frumoasa pe care o vindem cu buna stiinta, as avea multe de spus ”dar sunt prea mica pentru un razboi atat de mare” si totusi am credinta ca uniti putem face ceva, putem schimba ceva …sa ne ajute Dumnezeu mai departe si sa-
i odihneasca in pace pe ceu doi…
@ioan slav
Draga domnule, ai perfecta dreptate in cea ce-l priveste pe Arafat, el nu poate fi invinuit direct in aceasta problema, cel mult general si indirect, precum pot fi invinuiti toti cei care conduc Romania, pentru toate problemele, mici sau mari… Altfel, limbajul uzat, te descalifica pana la desfintarea de pe treapta umanitatii…
@ cei care reclama ‘iesitul in strada”, poate fi o solutie insa este extrem de riscanta(razboi civil), intr-o tara in care diviziunea societatii este profunda si dubla: bogati/saraci si „ideological”, probasescu/ prousele… Solutia consta in iesitul in strada si PICHETATUL COMENDUIRILOR ARMATEI,SS,Politie, Justitie, pentru a fi obligati sa-si faca datoria, ei sunt cei care trebuie sa ‘scoata castanele din foc”, pentru asta sunt platiti zeci de ani, acum este momentul sa lupte impotriva dusmanului tarii, care este insasi conducerea ei…Numai asa se poate realiza si obtine o normalizare in Ro. , prin arestarea intregii clase politice actuale si trecute, executarea -legala- in public a tuturor pres.-edintilor, pm-lor si guvernatori de banca centrala (cu state de serviciu de peste 6 luni) , recuperarea sutelor de miliarde devalizate de catre acestia si -de aici- se poate vorbi de refacere si normalizare
Interesant cum un imens grup social alearga pentru a-si construi idoli ” surzi, orbi si muti, care nu pot sa faca nimic”, adica –pe stil nou- eroi de mucava… Si nu ma refer la mult hulitul popor roman, pentru ca minerii, soferii, agricultorii, sudorii, etc . si etc., isi vad de munca lor inrobitoare care-alaturi de “necazul zilei”(al fiecareia)- nu cred ca le mai da sansa psihologica dar nici fizica(cei mai multi nu au computer) sa mai piarda fie si o ora pe internet… Este clar ca ma refer la acea grupa sociala (si nu cred ca este redusa, trebuie sa fie aproape de un million +) numita intelectualitate , care este de fapt patura care directioneaza masele (in bine sau rau, se pare ca mult prea mult, in rau) si care ar trebui sa fie cea care trage de maneca si urechi guvernul, dar nu o face.In acest tragic caz, din nou, aceasta clasa sociala, intelectualitatea(in mare parte pseudointelectualitate) repeta –pana la un punct-schema aplicata locotenentului major, Alexandru Gheorghe, pe care timp de cateva zile l-au proslavit ca pe un erou national, dar nici nu au asteptat macar al treilea cant al cocosilor si l-au si dat uitarii, l-au ingropat sau chiar rastignit, odata ce acesta a fost destituit din armata, desi acela era momentul cand lt. maj. trebuia cel mai mult sustinut.Dar asta este sablonul de gandire al “intelectualilor” romani: sa vina El Salvador, iar daca nu poate face ceva, nu-I bai, il asteptam pe urmatorul, desi avem destule exemple clare ca nu un singur om poate face lucruri mari(totusi prin charisma, poate fi un catalizator, o “piatra din varful unghiului”) ci solidaritatea umana, a cat mai multi, care pot alcatui un cadru in care toata suflarea sa fie obligata sa actioneze in accord cu principiile umaniste, singurele care conteaza.Iar aceasta putea sa o faca insasi lt. major A . G., desigur daca nu ar fi fost tradat imediat, de majoritatea “intelectualilor”, care –indiscutabil- se calca pe bombeuri(unii pe altii) in capitala tarii, si care au fost cei care au ‘demonstrat” pentru acel remarcabil militar, dar s-au desumflat ca un balon intepat, la primul semn aratat de stapanire, ca nu accepta asa ceva.Da , romanii au nevoie de eroi, dar de eroi morti pe care-I pot “plange” si despre care pot face orice presupunere, desi –in acest caz- suntem departe de a afla adevarul (daca-l vom afla) .In primul rand se vehiculeaza si idea unui act sinucigas al pilotului comandant, este posibil dar cred ca este foarte improbabil, chiar daca acesta isi facuse deja testamentul si-si rezervase locul de veci: as zice ca aceasta inseamna –mai degraba- un lucru practic, de om chibzuit, macar la acest capitol. Pe de alta parte, actul nu intra in tiparul sinucigasilor “ in public”, deobicei acestia lasa o notita incriminatoare sau de alta natura(sacrificiu din “dragoste”, “justitie”, etc.) si actul in sine este facut in stil bombastic, aici ar fi trebuit ca avionul sa fi fost manevrat direct intr-un versant de munte, ori toate elementele(inclusiv numarul imens de supravietuitori) arata ca pilotul a incercat sa aduca aparatul la sol, intr-un mod cat se poate de amiabil.Asta nu inseamna ca este un erou, pentru ca –pana la urma- toata responsabilitatea ii revine, mai ales prin cea ce a facut inainte de a porni in cursa.Intrucat multe lucruri nu se stiu précis, putem doar specula dupa comentariile facute de media scrisa sau TV, si anume faptul ca respectivul avion nu era dotat cu acea cutie neagra, care –puntru un fost pilot de curse lungi si pe aparate mari- ar fi trebuit sa fie un semn de intrebare, iar la aceasta se adauga si faptul ca el stia ca avionul respectiv ar fi avut ceva probleme, la care se poate adauga faptul ca –in conditiile vitrege de zbor anuntate- trebuia sa amane cursa, sau sa se intoarca inapoi la aeroportul de unde plecase, mult mai bine dotat tehnic (inclusiv lumini de semnalizare pentru aterizare pe ceata), dar nu a facut-o cea ce duce la 2 concluzii:1) individual avea o mentalitate de tractorist sau purtator de atelaj care “stie” el ca poate traversa o autostrada exact la 90 de grade, sau 2) asupra sa a fost exercitata o presiune , unde deasemeni poarta toata vina, pentru ca a cedat, desi mai poate fi si a treia circumstanta, el nu pilota doar de placere sau pentru scopuri”umanitare” ci pentru a face cat mai multi (extra) bani , adica un fel de lacomie, banuind ca pensia sa de pilot era totusi substantiala, raportat la alti pensionari.Si vorbind de presiune psihica, daca asa a fost, inca nu s-a spus nimic de ce era asa important ca sa fie prelevate acele organe umane, “cu orice risc”, exista in asteptare o persoana f. importanta care platea oricat pentru a avea acele organe(sau unul) pentru el/ea sau pentru cineva apropiat? S-ar putea ca tocmai pentru acest lucru media a primit ordin sa nu ‘sape “ prea mult, pentru ca intram pe taramaul celei mai ingrozitoare crime a ‘omului” prelevarea ilegala de organe, comisa de medici, pentru bani.In fond, in Bucuresti si imprejurimi, locuiesc cam doua milioane de suflete iar rata mortalitatii (10 la mie )conduce la rezultatul ca lunar mor cam 200 persoane, probabil in conditii de intretinere mai bune, iar multe dintre aceastea chair mai tinere decat media pe tara, datorita –desigur- aglomeratiei si accidentelor rutiere inevitabile (asa zis).Deci daca s-a optat pentru un transplant de organe de la distanta, inseamna ca era ceva foarte planificat si se astepta momentul cand donatorul se potrivea (cat mai bine) cu primitorul, iar deplasarea unei echipe atat de mari, presupune ca “primitorul’” era chiar o VIP.De aici se pot fac si mai multe speculatii, si ridica intrebari, cine era victima(donatorul) , in ce conditii murise, etc. pentru ca s-ar putea sa descoperim ca de fapt aceasta cursa era facuta in folosul unei mafii medicale a furtului de organe, pentru bani.Nu stiu cum suna legea in Ro., sub aspectul transplantului de organe, dar aceasta practica –ca si asigurarile “de viata”- au deschis larg calea asasinatelor comandate , sau oricum, calea spre cele mai inhumane fraude produse vreodata.De acord ca o persoana poate sa-si doneze corpul pentru scopuri stiintifice (inclusiv pentru transpanturi) dar numai daca o face absolut la propria vointa si numai cand este in deplina sanatate mentala, altfel apartinatorii legali nu ar trebui sa aiba nici o putere de decizie asupra corpului defunctei persoane. Si chiar si in acest caz, orice persoana care a semnat un asemenea act, la moarte, ar trebui investigat (in caz de recoltare de organe) daca decesul a fost natural sau provocat.Deasemeni de acord ca orice persoana (de varsta legala sau doar sarita de 16 sau 14 ani) sa poata decide donarea unui organ din compasiune, insa prelevarea de organe trebuie analizata la modul extrem si impusa o legislatie pe masura, in cazu incalcarii acestei legi. In acest caz, -pana acum- toata poveste impune ca ceva a fost deosebit, pana la urma orice medic local , poate executa o asemenea operatie , de la un muribund sau un cadavru proaspat, insa deplasarea unei intregi echipe presupune ca aceasta “operatiune” trebuia sa fie cumva, discreta, daca nu chiar secreta.———————————————————————————————————————————Pentru descretirea pielii de pe gushi: Pilotul , catre turnul de control: Am piedut un motor, asteptam indicatii… Peste un minut , din nou: am pierdut si al doilea motor, asteptam urgent indicatii… Turnul de control: Descurcativa cum puteti… ——- Pasagerii, ingroziti de tangajul avionului, se holbeaza prin hublouri spre cer…Se aude o voce in difuzoare: StImati pasageri, uitativa afara si veti vedea 6 ciuperci frumos colorate, care plutesc in aer: aceste este echipajul avionului, care va ureaza “calatorie placuta”!
Si pentru ca am omis(nu am uitat, aceste lucruri nu se pot uita, doar am omis), trebuie repetat ca aceasta situatie (nu neaparat accidentul in sine) se datoreaza datorita capusilor „intelectuale” care au acaparat puterea in tara (si dupa chipul si asemanarea lor, toate structurile subordonate), care au delapidat sute de miliarde de euro(pe total) fie din imprumuturi externe fie din taxe, bani furati si de la astfel de destinatii , de siguranta a diverselor forme de transport si circulatie, sisteme de alerta si aparare, etc., de unde rezultatele teribile in toate domeniile. Iar aceasta se datoreaza in mare parte varfurilor intelectualitaii romanesti, asa-zisa academie romana de stiinte, o institutie hipertrofiata si bugetofaga, care stiindu-se a fi un fals evident(cu mici exceptii) nu indraznesc sa faca ce ar face orice alta asa institutie autentica,cand tara lor este la grea cumpana, cum este acum Romania.pentru ca daca numai o suta din acesti indivizi s-ar uni si ar mai insufla inca cate o suta de persoane din celelalte 4 institutii importante ale statului(Armata, SS,Politie si Justitie), deci constituind un nucleu „greu”, ar atrage automat si imediat suportul a milioane de cetateni, pentru a actiona in forta si a curma situatia din tara, o situatie dezastruoasa. Pe scurt, intreaga clasa politica din Romania(varfurile de la centru si teritoriu,aprox. o mie de indivizi) trebuie arestati, judecati dupa fapte si rezultate, recuperarea sutelor de miliarde devalizate (inclusiv prin confiscarea extentiva a averilor), si introducerea unor sisteme de guvernare si sociale deja dovedite valide, in tari precum Norvegia si -in general – tarile nordice, adica bazat pe echitate in redistribuirea profitului, iar Romania poate crea un system chiar mai competitiv si aducator de prosperitate generala, prin implementarea planului descris in SANSA ROMANIEI! Mai mult, in actuala forma sociala, si in eventualitatea realista si (chiar)obiectiva a aparitie catasrofelor naturale inevitabile(vara secete nemaintalnite si mici glaciatiuni, iarna, iar la un moment dat , ultimele , confluate), cel putin 3/4 din populatia Romaniei va muri prin infometare rapida (ca mai in intreaga lume), sau prin impuscare la granita altor state(incercand sa gaseasca supravietuire, desi peste tot va fi cam la fel), si chiar prin impuscare de catre guvernul roman, care odata cu declansarea glaciatiunii(si practicarea canibalismului devenita cotidiana),isi va ucide proprii cetateni pentru ai face conserve, incercand astfel sa supravietuiasca cat mai mult, cu speranta ca cei cativa ani de iarna totala se vor sfarsi macar dupa alti cativa…cea ce nu stie nimeni, insa este clar ca vor rezista cei care sunt pregatiti, iar aceasta pregatire nu consta neaparat in depozite masive de alimente ci -mai degraba- in construirea de microferme (chiar subterane) si asigurarea de energie de la o statie atomica,iar -in aceasta eventualitate- cele 10 asemenea microcentrale atomice -tip garaj- enumerate cu alte ocazii de mine, ar fi insuficiente, probabil ca numarul cel mai potrivit ar fi cel putin triplu.Iar de ce sufera actuala societate romaneasca-infatuare si un teribil individualism- va duce ca -intr-o sigura (cel putin ) microglaciatiune, de 50 sau o suta de ani- la iesire din acea perioada, poporul roman sa fie complet disparut de pe planeta. Iar aceasta se datoreaza actualilor conducatori bezmetici si criminali, care trebuie exterminati- legal, desigur- pana inca mai este timp pentru a se lua masurile necesare, care coincid si cu asigurarea pentru respectiv situatie, dar si pentru ridicarea imediata a standardului social al intregii populatii. Iar aceasta situatie poate incepe oricand, chiar cu aceasta iarna, sau cu vara viitoare, initial alternand cativa ani, sau zeci de ani, apoi (speram ca doar) microglaciatiunea se va instala peste planeta si -cum am zis- va dura cateva decenii, desi pare mai logic sa dureze cateva mii de ani.
@ _ _ A N U S,
Tu vorbeşti?!
QED! (pentru ion the slave)…iar mai jos o preluare de la Zona Interzisa, articolul „Romania pe cale de disparitie”:
cel putin vii cu o noua confirmare ca am avut dreptate cand am zis ca nu esti in toate mintile, trebuie insa nuantat, ai dat in mintea copiilor, daca crezi ca punctezi ceva, venind cu aceste incercari infantile de a insulta…Ba mai mult, confirmi teoria mea , precum ca anumiti indivizi au ramas la stadiu de animal inferior, aici la cel de corcitura intre catzea si diverse rase de porcine… Iar daca intr-o singura propozitie esti constrans sa recunosti 2 greseli, eu asigur audienta ca exista multe altele, cea mai mare greseala fiind cand ai fost fatat, dar -cel putin- asta nu-ti apartine, insa o poti corecta, cu putin curaj si compasiune pentru umanitate, oricum faci umbra in zadar ‘tinuturilor traco-geto-dacice”…la un moment dat ma si intrebam cand o sa te dai in spectacol, indivizii ca tine sunt usor predictibili, mai ales dupa ce ti-ai dat de cateva ori in petic, acum -precum curva cea mare- ti-ai pus poalele in cap…( Ma si intrebam “ce ai in cap”…)Ar fi frumos sa “nu ma mai bagi in seama”, insa nu-ti pot garanta reciprocitatea, trebuie sa inveti ca daca deschizi cutia Pandorei, risti nu doar o briza sarata , ci chiar un uragan cu ploi acide, sa te izbeasca direct peste ochi… chiar daca porti ochelari de cal, care te fac sa crezi fantasmagorii(dacomaniac), conform carora ar trebui sa-ti schimbi numele din slav in dac…
“Daca slav devine dac/ Doesn’t matter:tot un drac!”
@_ _ A N U S
Nimic nou în zona scrisului (tău, bine înţeles!) …
Acelaşi fel mediocru, caracteristic entităţii tale. Foloseşti aceleaşi idei lipsite de conţinut şi fără formă, repetându-le la nesfârşit fără talent, iar dacă aş face o comparaţie, un papagal ţi-ar putea face concurenţă lejer fără prea mult efort. Nu ştiu ,dar în situaţia asta îţi rămâne ţie onoarea de aţi alege regnul animal compatibil, deşi eu am încercat să te ajut cu trimitere directă la categoria bovinelor.
Vorbeşti despre cutia pandorei fără a cunoaşte în esenţă ce înseamnă, aruncând haotic un şir aiurea de cuvinte. Văd în exprimarea ta, multă furie şi gelozie în faptul că ai găsit individul ideal care să-ţi dea peste bot ori de câte ori scri nerozii.
Păi dacă tot vorbeşti despre „cutii” fără noimă, îţi fac trimitere la un proverb străbun „cine sapă groapa altuia, tot el cade în ea”.
Aşa că atenţie pe viitor, fi mai modest şi… mai politicos! Dacă poţi!
@koor the slaves,
cel mai mult mi-a placut chestia cu „papagal si concurenta”, facuta mie, chiar ca mi-o faci…Altfel, asta este problema ta, ca am aparut eu pe aceasta pagina si-ti infig furca in rat de cate ori scrii prostii (adica 99% din cazuri) , cei de pe aici te-au lasat in pace, au vazut ca esti sarac cu duhul si palavragiu, insa eu am timp berechet sa-ti dau peste bot…Oricum, ce mai este nou cu „biblioteca veche de 50 mii de ani” tinuta „secret” dar de care stii tu…vei fi vreun uns al domnului?(daca nu esti, ai nevoie de ceva vaselina, pentru ca „cutia” iti scartzaie rau de tot…)Si, oh, parca te laudai ca nu o sa mamai bagi in seama, sau ti-ai adus aminte de proverbul cu cei din care te tragi… adica decat pe asta -comentariu-ca e cald?!
1)
Americans grapple with income inequality. Income inequality hurting Americans. 8 hours ago ….It just confirms that the free-market economy is working, Breen says, by rewarding those who do for themselves. „Capitalism is about seizing opportunity. A lot of people get more opportunities than others, but a lot of people aren’t comfortable seizing it,” he says. When President Barack Obama promised to do something about growing economic inequality in his State of the Union address, he spoke to a public whose own experiences have, like Breen’s, shaped very personal views about who makes it in today’s economy and who gets left behind. „Those at the top have never done better. But average wages have barely budged. Inequality has deepened. … Our job is to reverse these trends,” Obama said…” ___________________––––––––––––-___________________
Exact ce am spus de sute de ori, capitalismul este o stare naturala a lucrurilor(concurenta, etc.), insa omul nu poate sa nu se detaseza de restul lucrurilor , deci trebuie sa actioneze incat acest capitalism sa dea sanse egale fiecaruia, nu neaparat retributii egale, cea ce ar duce-in final- la colaps economic. Acest lucru l-am explicat in detalii in cele 2 articole(si pe aceasta pagina) , SANSA ROMANIEI si SALVATI ROMANIA!, in care aratam ca Romania trebuie sa creeze aceste premise ale prosperitatii generale, nu prin egalizare si redistribuirea bogatiei, ci prin crearea de oportunitati oricarei persoane ajunse la varsta de 17 ani. Iar de aici icolo, capacitatile fiecaruia il vor plasa intr-un segment oarecare al societatii, insa nimeni nu va mai fi fara casa sau piandit de spectrul foamei sau al incapacitatii de a accede la sistemul de sanatate.Iar pentru Romania, (teoretic f. usor de infaptuit***) este necesara nationalizarea pamantului pentru o zi, si redistribuirea acestui unic mijloc de productie, cate un ha. per persoana , asa cum este explicat in cele doua articole, la care se impune (in Romania) recuperarea celor cateva sute de miliarde euro furate de aceste conduceri postdecembriste.(*** e nevoie doar de un mic effort, o incordare a vointei nationale, iar aceasta incordare trebuie intiata de Armata& Comp.)
2)
Traian Băsescu: „Fac un apel la preşedintele Ucrainei să nu trimită armata pe străzi” Preşedintele Traian Băsescu, a făcut un apel, sâmbătă, omologului său ucrainean, Viktor Ianukovici, în cadrul Conferinţei pentru Securitate de la Munchen, să nu scoată armata pe străzi împotriva demonstranţilor, ..”
______ ________––––––-___________________
In timp ce in America se vorbeste despre combaterea inechitatilor economice, cainele basset a achizitionat (cu bani furati) 300 ha pamant, si -bineinteles- nu vrea armata pe strazile Kievului, pentru ca este contagios, s-ar putea „intampla” (de fapt se va intampla) si in Romania, iar Armata romana s-a oparit deja cu ciorba, asa ca va fi de partea populatiei, iar cei vizati (pentru arestare si decapitare) vor fi ei, pres.-edintele, pm-ii si cohortele de gansteri in functii inalte ale statului..
Pe contributors. ro, am gasit acest text al unei total necunoscute pentru mine, careia, ii dau dreptate in mare parte , inclusiv pentru ca mentine discutii cu comentatorii, cea ce denota macar profesionalism, daca nu-cumva- chiar respect pentru ei(mai degraba apparent).Totusi, pentru ca , comentariile mele-absolut pertinente- pe acea pagina nu au foat postat deact in proportie de sub 50%, nu ma obosesc sa incerc postarea acolo, o fac pe paginile obisnuite. Cea ce mi se pare deplasat intr-unul din comentariile sale este cel in care subliniaza “dreptul de a tacea”, probabil, luand ca model cea ce a spus un filozof, care –referitor la Drepturile Omului- zicea ca in aceasta lista a fost uitat dreptul de a tacea si cel de a pleca.Insa acest “drept” de a tacea, -cu siguranta- se referee la dreptul unei persoane victimizate, in cazul de faca , “dreptul de a tacea” este un abuz, practic translatia este “ eu sunt la butoane, iti tai microfonul cand vreau”, cea ce de fapt reflecta mentalitatea conducerilor Romaniei, cel putin de dupa 1947, desi –cred – ca dintotdeauna.Si mai ciudat este ca autoarea, pornind de la particular, generalizeaza, adica “spune ca ei nu I s-a cenzurat niciodata nimic”, insa ea va cenzura “in numele bunului simt”, inclusive “ironiile nejustificate”… In primul rand ironia este o forma de inteligenta (acida), iar daca si ironia este cenzurata, atunci ce “mai trece”? In sfarsit, autoarea , aparent, il ciufuleste pe gabriel liiceanu, desi altfel are mare “respect intelectual” pentru el, probabil pentru ca-la urma urmei- si ea practica acelasi ‘cerc vicios” de care il invinuieste pe liiceanu, care vorba cea, este un fel de James Bond dupa care Securitatea ceausista alerga dupa el prin toata Europa, si nici prin gand sa-l prinda…In schimb ii prindea el din urma, la drum intors… In cateva fraze din articolul incriminat (al lui g. liiceanu) este introdusa si o remarca bine plasata(un fel de Nero si Roma), numai ca aceasta ii apartine lui m. cartarescu, care se vede ca a invatat ceva din colaborarea cu mai marii politici ai vremii. Si ea mai are dreptate cand se refera la cele 3 categorii de oameni (categorisiti filozofic de g. liiceanu) care tin Romania running, da, are dreptate sunt multe categorii de cetateni , care tin Romania, macar la linia de plutire. Cat despre cianura(lui) liiceanu, , expresii ca “sa dam cu cianura in dictatura”, complementeaza perfect pe cea din vechiul “slagar”: “veniti cu noi, sa dam in caine cu-n pietroi!”.Iar asta spune tot, chiar daca cumva s-ar referi la cainele basset!
________________________–––––––––_________________________
Scrisoare deschisa Domnului Gabriel Liiceanu
Adriana Gorga ianuarie 30, 2014 Educatie
84 comentarii 3,113 Vizualizari
Domnule profesor,
Pentru ca am acest respect intelectual fata de tot ceea ce ati realizat pentru cultura româneasca, ultimul dumneavoastra articol publicat pe platforma Contributors (Cianura noastră cea de toate zilele) m-a surprins si m-a intristat.
Mai intâi, am fost mirata sa constat ca, din punctul dvs. de vedere, România de astazi s-ar sprijini pe doar trei categorii de oameni:…
Nu v-as fi semnalat acest lucru daca cele doua comentarii unde se rectifica informatia cu privire la acest aspect nu ar fi insotite de prea multa cianura, marca Antena 3. E culmea ca textul dumneavoastra e acum aparat cu aceleasi tipuri de instrumente pe care am certitudinea ca le dispretuiti. E un cerc vicios din care, pentru a putea iesi, e nevoie de ajutorul dumneavoastra…”
V. Marton spune:
30/01/2014 la 21:09
“Va asigur ca, spre deosebire de alte publicatii online, platforma Contributors e un loc unde, din când mai si invatam unii de la altii, implicându-ne reciproc si in deplina libertate de exprimare (…).”
libertate de exprimare?
Sa va fie rusine! –
Răspunde
Adriana Gorga Adriana Gorga spune:
30/01/2014 la 21:51
Cum am mai spus-o si cu alte ocazii, pe aceasta platforma autorii se exprima fara niciun fel de opreliste. Mie personal nu mi-a interzis nimeni niciun articol. Si autorii au de invatat multe unul de la altul.
Si tot cum am mai spus-o, comentatorii care aleg forme social acceptate de exprimare cu privire la articolele publicate sunt de asemenea liberi sa o faca.
In ceea ce-i priveste pe ceilalti comentatori, care, pentru ca sunt prea suparati, emotionati, revoltati, frustrati sau din alte motive, nu gasesc cuvantul care sa nu jigneasca, sa nu ironizeze fara motiv, sa nu indeparteze discutia de la subiectul articolului etc. pentru acestia exista dreptul la tacere. Le-am mai spus acestora ca, in ceea ce ma priveste, va fi intotdeauna cenzura, in masura in care voi putea decide asupra comentariilor care se publica : in numele bunului simt, al respectului fata de ceilalti cititori, al curiozitatii pentru diferitele interpretari ale argumentelor pe care le dezvolt, in numele convingerilor despre care vreau sa discut.”
Cianura noastra cea de toate zilele.
Gabriel Liiceanu ianuarie 29, 2014 Opinie, Societate/Life
137 comentarii 12,819 Vizualizari
In două situații publice am auzit pronunțat în ultimii ani cuvântul „cianură”. O dată, în contextul Roșia Montană, legat de procedurile de prelucrare a minereurilor aurifere cu cianuri. Se vorbea, dacă nu mă înșel, de un „lac de cianuri”. A doua oară, cu ocazia manifestațiilor din iarna lui 2012 din Piața Universității, când sloganul agreat de toți manifestanții era „Să dăm cu cianură în dictatură!”. Nu puține doamne onorabile, care se plictiseau seara în casă, își dădeau întâlniri mondene în Piață și se distrau de minune manifestând sub cupola acestui slogan „încărcat de otravă”. M-a sunat și pe mine într-o bună zi o prietenă să mă întrebe dacă nu vin „să strigăm diseară «să dăm cu cianură în dictatură!»”. ..
„Sunt în stare să dea foc la țară, ca să scape ei”, a spus Cărtărescu…”
8.000 de oameni la mitingul PDL impotriva guvernarii USL. Stolojan: Clasa politica e in stare sa dea foc Romaniei ca sa scape de puscarie…”(presa romana)
______________________––––––––_______________________
Se pare ca anumite remarci „e” ca focul : se intinde repede! Numai ca acest stolojan este unul din cei care a aruncat mii de sticle molotov in Romania, si acum incearca sa dreaga busuiocui, sperand ca nu se va baga de seama ca el este unul dintre marii vanzatori ai poporului si ai tarii… inainte de „89 , mare mahar in Comertul Exterior, apoi s-a fofilat si tot la putere a ajuns, indiferent prin cate grupari politice a trecut.In sfarsit, un alt sobolan care trebuie tras in furca, asta este singura solutie care ar mai da rezultate in Romania: pus foc intregii clase -caste politice, iar cei care incerca sa fuga(ca acest stolojan) infipta furca, in ei…Daca actiunea se va face cu o mied de indivizi, insa numai din varf, justitia poate fi satisfacuta, iar caracatita intinsa peste tara va muri singura, chiar daca in slow motion, de frica si fara organizare, sustinere si acoperire…
Asistam la sfarsitul miracolului norvegian? Acum vreo jumatate de secol, un noroc neasteptat a cazut din senin peste una din tarile Europei: Norvegia. Cunoscuti pana atunci mai mult ca negustori de peste si de busteni, norvegienii s-au pomenit aproape peste noapte ca sunt stapani peste cele mai mari rezerve de titei ale continentului. Astfel, ei au reusit sa adune pana in prezent o avere de 600 de miliarde de euro, care creste de la un an la altul, pentru ca guvernele tarii n-au fost presate de vreo politica populista si au reusit sa-si gestioneze averea, fara sa o risipeasca… Dependenta de titei In al doilea rand, dependenta unilaterala a intregii economii norvegiene de resursele sale petroliere atarna ca o sabie a lui Damocles deasupra capului tarii. Traim intr-o lume care se zbate sa gaseasca surse alternative de energie, in timp ce rezervele de hidrocarburi nu sunt vesnice. Scaderea brusca a cererii de petrol ar putea determina prabusirea catastrofala a PIB, in tarile axate pe o singura structura. Trebuie subliniat ca energia hidroelectrica pe care o obtine Norvegia din potentialul apelor sale se preteaza in slaba masura exportului si este putin probabil sa fie reorientata rapid astfel incat sa inlocuiasca golul cererii de hidrocarburi, potrivit La Tribune. Neglijarea structurilor nepetrolifere Entuziasmata de succesul extractiei si prelucrarii petrolului, Norvegia n-a mai acordat atentie altor structuri industriale,…”)Bla, bla , bla) _________________–––––––––____________________ Cat de rauvoitori si ignoranti pot fi anumiti „oameni”… dar daca asa este ordinul, sa devalorizam orice la nivelul nostru… Adevarul este ca petrolul a creat un boom economic, insa Norvegia este pregatita pentru orice, este singura tara din lume care obtine energie electrica , in proportie de 99%(!!!) din reserse regenerabile(hidro), este nr. 2 (dupa imensa China) la export de peste si detine locul 6 in lume(si sunt doar aprox. 5 milioane locuitori, intr-o tara ingetata!) ca si putere prin flota comerciala(pres-edintele Romaniei a vandut-o ca fier vechi!) si are un fond forestier (ca si Finlanda , dealtfel) extraordinar de eficeint conservat si exploatat (se taie un pom abia dupa ce s-au plantat 5- in Romania defrisarile sunt de domeniul apocaliptic!).Toate acestea au facut ca Norvegia sa ajunga la un GDP(per capita de peste 101 mii dolari(per locuitor), fata de Finlanda, nici 50 mii/locuitor(nr. de populatie egal, si suprafete aproximative)! Chiar daca maine s-ar epuiza tot petrolul norvegian, tara -prin sistemul social-umanist- impus la scara nationala (The egalitarian values of Norwegian society), guvern redus si stabil prin continuitate(Monarhie-sistem popular, nu populist!), Norvegia are toate resursele man-made sa ramana printre cele mai bogate si civilizate tari din lume
“The egalitarian values of Norwegian society have kept the wage difference between the lowest paid worker and the CEO of most companies as much less than in comparable western economies.[92] This is also evident in Norway’s low Gini coefficient…. Other nations with economies based on natural resources, such as Russia, are trying to learn from Norway by establishing similar funds. The investment choices of the Norwegian fund are directed by ethical guidelines; for example, the fund is not allowed to invest in companies that produce parts for nuclear weapons. Norway’s highly transparent investment scheme is lauded by the international community…” ________________––-———————–––––_______________
daca Rusia reuseste sa implementeze acest system, va deveni tara de electie pentru emigrantii de oriunde… pana una alta, in primele 3 locuri la Soci, troneaza Monarhiile europene si Canada(“vasala”), iar in primele 3 zile, pe primul loc a fost Norvegia… Totusi, finalul poate fi diferit… Iar in particular, daca exista dumnezeu(desi femeile rusoaice sunt istoric considerate printre cele mai frumoase), se pare ca El a lucrat ceva mai multe zile, cand a facut-o pe aceasta pustoaica, patinatoarea Julia L., si ca faptura si ca talent…
Basescu, despre acciza la combustibil: Nu accept acest abuz, ii voi chema pe oameni la miting
Presedintele Traian Basescu a declarat, marti seara, ca nu va accepta acciza la combustibil, catalogand-o drept un abuz pentru care ii va chema pe oameni sa iasa la proteste.
„Bugetul nu are nevoie de acciza pe combustibil, ci au nevoie Dragnea si Ponta de bani pentru alegeri. Ii voi chema pe romani la miting, sa se apare in strada de aceste abuzuri”, a declarat Basescu, invitat la B1 Tv.
„Sunt doua lucruri pentru care nu semnez scrisoarea catre FMI: daca apare acciza la carburanti de care au nevoie Dragnea si baronii ca sa aiba bani in campanie.
Eu ii voi chema pe romani sa se manifeste in strada. Este un abuz. Una este sa iei masuri cum s-a intamplat in 2010 ca sa nu lasi 300.000 de oameni in strada si altceva e sa ai bani si sa impui o taxa ticaloasa”, a continuat seful statului…”
_________________––––––––––-___________________
Desi este o noua impovarare a populatiei, trebuie inteles ca Romania este dependenta de import de petrol, deci de preturile pe piata respectiva, si nu de aici ar deriva problema ci din incapacitatea guvernului de a exploata posibilitatile energetice nationale…
Altfel -si mai degraba- declaratia este una din smecheriile lui ieftine, populiste, vrea sa faca pe aparatorul populatiei, dupa ce a distrus tara si -peste toate-a vandut unul dintre cei mai ieftini si mari aducatori de valuta, flota comerciala.In proportie de 75% , apreciez ca va semna scrisoare respectiva, si -bineianteles- va gasi scuzele „potrivite”…Daca nu o va face si va chema populatia la rascoala, dovedeste ca este oparit rau, vrea „sa dea foc la tara”***, doar scapa-cumva- cu pielea netabacita! Sau poate este doar un test, vrea sa vada daca este sprijinit de un minim popular, altfel va trece la planul B, va fugi din tara inainte de expirarea madatului!deci atentie la helicoptere!!!(***in acest fel, in fumul creat, va avea si scuza si posibilitatea tehnica sa paraseasca tara si sa nu se mai intoarca)
Mai jos ceva scris de g.liiceanu, jam-esul bold-ul Romaniei, niciodata prins de securitate, prin intreaga Europa: ce vrea sa spuna el in acest ‘articol(de gasit pe “revista 22, CUIB de VIPERE-CIOCOI!) este ca scriitorii vor fi cumva retribuiti de public, peste decenii si -implicit- si el va intra in aceasta categorie, a ‘legendelor” (“gabi legenda”- suna apetisant, nu?).Cea ce nu spune acest individ, este despre cartarescu, si anume cum l-a trata el pe Adrian Paunescu, recunoscut si de contemporani si post-mortem, ca o forta in lirica romaneasca. Cum am mai spus, acest cartarescu poate sa fie un scriitor(in proza) bun, chiar foarte bun(desi -se zice-ca succesul traducerilor s-ar datora intereselor Romaniei, si deci traduse pe banii tarii si nu la cererea publicului si editurilor straine), insa ca “poet” este doar o caricatura facuta cu magiun mucegait, cea ce -se pare- ca realizeaza si aceasta tanara(pare a fi in anul ultim de liceu).Mai la vale si comentariul acelei tinere cat si 2 comentarii ale mele, de anul trecut:
Cuvintele lui Mircea Cartarescu
de Gabriel Liiceanu
“…Când, peste decenii, se va deschide seiful limbii române de astăzi, grație lui Cărtărescu și altor scriitori ce vor intra în legendă, el nu va fi gol…”
—————————————————————————————————————
“…stea mica, nichelul meu te doreste, sifonul meu a bolborosittot felul de cântece pentru tine, cum se pricepe si elvasele cu resturi de conserva de pestete-au si îndragit…”(Poema chiuvetei, de M.Cartarescu)
Ramona adela 1year ago
Groaznicaaa! Daca imi pica asa ceva la Bac Romania decade la nivel international. Nu stiu cum poate sa ne puna sa invatam prostia asta pt. Bac. Rusine! Bine ca se scot autori minunati, cu adevarate capodopede, si se impun mizeriile astea
——————————————————————————————–
20.06.2013 | U R A N U S a scris:
Mircea Cartarescu ————————– La o artista prieteno, dormi linistita cu capul pe perna mea iar eu voi sta sÄ ma uit la tine ne-am jucat mult timp unul cu altul sticla de vodca e la jumatate iar noaptea e-n toi… …am prins zile misto si am facut multa dragoste dar totul e ca un anotimp incheiat tu vei mai uimi Ĺi pe altii cu clasa ta eu voi mai scrie alte poezele.” —————————————— Adrian Paunescu – Cine iese ultimul din tara ? Saracia noastra ne omoara, De atĂŽta mars ne doare splina, Cine iese ultimul din tara E rugat sa stinga si lumina…” ___________———–__________ Se pare ca aici avem un castigator! Plus lingaii de servici, care in loc sa-l besteleasca pe Paunescu (pentru a fi pe placul lui cartarescu) sau sa-l laude pe cartarescu (pentru a fi si mai pe placul sau) ei fac ce au in consemn, ataca comentatorii onesti, care isi spun parerea fara a lua in seama omul politic, ci doar artistul (cum zice insasi subiectul comentariilor), pentru ca daca punem in ecuatie omul politic, vom avea surpriza sa constatam ca chiar si geniile omenirii ar trebui radiate din orice statistica , pentru ca -deobicei- au fost homofobi, xenofobi, etc., asa cum este cazul cu N.Paulescu, cu “cei 3 prieteni”, cu Schopenhauer (care btw, spunea ca “universul nu este un loc rational”) si chiar marii artisiti ai renasterii, politic, erau afiliati catolicismului timpului, care sub privirea lor a comis cele mai intinse genociduri din istoria omenirii. Insa vom mai putea sta de vorba peste 8-10 ani, cand si m. cartarescu va fi la 3 -4 ani dupa trecerea ‘in lumea dreptilor” si vom vedea cine este ramas in mintea si inima opiniei publice, pentru ca (un citat aprox. din Dr. Jivago), “poporul isi iubeste poetii” si le iarta orice, cam acesta este adevarul, oamenii dintotdeauna au fost fascinati de abilitatea poetilor(reali) de a pune in RIME, idei frumoase sau nastrusnice cat si adevaruri verificabile, ori mircea cartarescu nu este un poet.Pentru nici un standard.(Iar pentru aerisire: Mai rasfirati, paracioclilor, mai rasfirati!) Cinstit, poezele ca ale lui cartarescu le scrie orice paznic de noapte de pe la vechile ce-ap-euri sau lacuri de acumulare, asa ca -as zice- cand e vorba de poezie, tipul este expropriat de talent, iar lingusitorii sai, de bun-simt!
20.06.2013 | U R A N U S a raspuns:
Dupa cum se noteaza , comentariul meu nu este insultativ, insa foarte grafic-comparativ(cele doua “poezea”/poezie) , in schimb pe pagina sunt binevenite comentarii mizerabile si din greu voit insultative la adresa lui A.Paunescu si a celor care nu-l sustin pe cartarescu. Iar -ca profil psihologic- acest cartarescu sufera de mania grandorii dublata de cea a persecutiei:in primul caz este evident ca el se crede vreo stea internationala (daca nu intergalactica) loveste in cel mai mare poet national (contemporan si nr 2 , dupa Eminescu) si, in deraiajul etic al mintii sale, il ataca pe J.Lennon, cel mai cunoscut om de pe pamant, al tuturor timpurilor, chiar mai cunoscut (si regretat, plans) decata insasi Christos…Nu este nici o exagerare ! Asta dovedeste ca individul este in mare suferinta, de unde orice punere obiectiva la punct, i se pare “lovitura securista”, cea ce probeaza ca sufera si de mania persecutiei, cea ce mi se pare ca este “normal” , in conjunctura cu prima manie obsesiva.Individul este practic de o hipocrizie crunta, el a facut exact ce a facut Paunescu, insa deosebirea este ca Paunescu si noi toti ceilalti eram fara termen de comparatie, dupa “89 toti am avut acces la acel termen de comparatie (si -banuiesc- mult mai intim si complet, indivizi ca si cartarescu, cu bani) insa cartarescu s-a transformat in lacheu de curte din bunavointa, el si cei ca el ar fi trebuit sa faca diferenta asteptata, insa ei au ales de fapt pe noii ceausesti, de care-vezi doamne!- il acuza pe Paunescu ca i-a cantat osanale, insa ei au facut -la modul cel mai practic- acelasi lucru, in fapt distrugand singura sansa de reabilitare a tarii…Iar acum, cand si cei pe care-i laudau, i-au scuipat din gura, se simt victimizati…Too bad!
Fostul diplomat Silviu Ionescu, condamnat la 6 ani de inchisoare – decizie definitiva
Fostul insarcinat cu afaceri al Romaniei in Singapore Silviu Ionescu a fost condamnat definitiv, joi, de Curtea de Apel Bucuresti la sase ani de inchisoare pentru cele doua accidente rutiere din decembrie 2009, instanta marind cu trei ani pedeapsa dispusa anterior in cazul acesteia…”
_______________––––––––––––_______________
Diplomat? Un jeg nenorocit care nici macar nu recunoaste…probabil din cauza orei f. matinale (3 dim.) umbla dupa curve ( si nu vrea sa adimta, probabil ca nevasta-sa este cea cu banii, si-l trimite la plimbare), ca doar de’asta a fost platit de statul roman…In sfarsit, 6 ani e cat de cat dreptate, ce se intampla insa cu cazul huidu, care a omorat din grava culpa 3 personae si a fost „condamnat” cu „suspendare”? Si ce se intampla cu teodor baconschi, care a delapidat statul(si poporul ) roman de sute de mii de euro, ca ambasadar la Paris, nu ar trebui adus si acesta in fata justitiei, inchis pentru vreo 10 ani si confiscarea averii, pentru a se obtine macar „restitution”?
O tara de langa Romania, aproape de haos. Se aprind Balcanii?
De mai bine de o saptamana, Bosnia-Hertegovina este zdruncinata de proteste de strada, unele violente….
In Bosnia, peste 100.000 de oameni au murit in conflictul etnic din 1992-1995. Razboiul intre sarbii ortodocsi, croatii catolici si bosniacii musulmani a fost incheiat de un acord de pace ce a distribuit puterea si a semanat germenii actualei crize, scrie Reuters… Mai mult, sindicatul politistilor din Serbia a avertizat ca “primavara bosniaca” poate ajunge in Serbia.”
______________—————————————————-____________
Inca o noua dovada ca “dictatorul” Tito a fost unul din extremii de putini dictatori care a reusit adevarata democratie(drepturile omului, prosperitate generala si justitie nediscriminatorie) si ca fosta Yugoslavie ar fi surclasat demult Elvetia si Norvegia, daca nu aparea -la putere- milosevici, ci tot un cunducator precum Tito.Daca razmerita se apropie si de Romania, cea mai buna solutie de a o contracara, este inceperea ei din interior, la rece si terminate intr-o singura zi, lucru care mai poate fi efectuat doar de Armata & Comp.
Iata o paralela: presedintele Obama este dat in judecata de un republican, pentru interceptarile telefonice, lucru care nu-i apartine nici lui Obama, nici democratilor, este o problema de siguratna nationala.Si -pe de alta parte- Obama a executat doua mariri de salarii, a injectat de doua ori sute de miliarde de dolari in economie, lucreaza la asigurare de sanatate universala, si a salvat de la colaps cel mai mare producator auto, care si-a revenit si a platit-deja- datoria catre guvern.In sfarsit, Obama a salvat natiunea si chiar si lumea(inteligenta si onesta-nu Romania) de la adancirea crizei.Si cu toate acestea, cineva indrazneste sa il acuze de chestii foarte generale, si nu de furt, de vanzarea flotei, etc. In Romania, pres-edintele a vandut cea mai mare intreprindere aducatoare de valuta, in secret si pentru folosul propriu si de grup, a comis multe alte ilegalitati si ticalosii si nimeni nu are curajul sa-l aduca in fata judecatii? Chiar nu exista -in Romania- un magistrat -om , care sa aiba curajul sa-l puna pe talhar sub acuzatie?
EXCLUSIV Cum a fost ascunsă Iulia Ionescu în Mănăstirea Sihăstria Rarăului. Stareţul Ioan Larion Neagoe: „Îmi pare rău că am păcălit Poliţia“(adevarul.ro)
________________––––––––_________________
Acest calugar si toti cei implicati trebuie judecati pentru infractiunea de tainuire a adevarului(minciuna) in fata ofiterilor legii, iar aceasta cu scopul de a pune in pericol (si a ascunde) bunastarea (poate chiar si viata) unei persoane, iar situatia trebuie considerata agravanta, fiind vorba de un minor, si -in plus-parte femeiasca.Mai mult, trebuie verificat daca fata a fost violata(sexual), pentru ca la varsta ei chiar daca a facut-o din proprie initiativa sau cu deplin accord, tot viol(statuar) se numeste, si -deasemeni- trebuie verificata relatia ei cu „duhovnicul” din bucuresti, care -posibil- , sa scape de ea, el a „indrumat-o” sa se duca la o manastire, si -se vede- la una de masculi(jegurile astea nu pot fi numiti barbati) , tocmai pentru a complica afacerea, adica acest „duhovnic” este cel care a abuzat-o(sexual) primul, profitand de tumultul si confuzia mentala din mintea unei fete cu toti hormonii la viteza maxima.
Basescu ameninta: Ziua in care ii fac plangere penala lui Ponta nu e departe(presa romana)
(…)
_________________________–––––-_______________________
Devine tipic acest gen de santaj (reciproc) prin amenintari televizate , etc., dar niciodata puse in practica, pentru ca talhariile sunt la amandoua pozitiile: totusi, ceva benific poate veni si din acest circ , si Armata si poporul vor intelege mai usor ce nenorociti au ajuns sa carmuiasca o tara si -astfel- vor trece la actiune, adica maturarea intregii caste-clase politice din Romania.Si , Armata ar trebui sa fie chiar mai interesata de acest lucru, banuiesc ca inaltii ofiteri de la NATO, inteleg perfect privirile partenerilor, cand li se adreseaza: „si voi sunteti tot ca aia de acasa, care conduc Romania?” Jenant dar foarte adevarat, acesti ofiteri, cu incuvintarea -chiar tacita a partenerilor- trebuie sa dirijeze „lovitura de palate” din Romania, sa-i aresteze pe acesti o mie de tembeli criminali si apoi vom dovedi ca Romania se transforma -chiar peste noapte- intr-o PASARE PHOENIX! Pentru ca -la ora actuala- Romania a ajuns o cenusa care poate fi spulberata oricand in(tre) cele 2 vanturi!
1)Cazul Vlad Cosma: Deputatii decid daca isi lasa colegul arestat
Comisia juridica a Camerei Deputatilor urmeaza sa il audieze, luni, pe deputatul PSD Vlad Cosma, in cazul caruia Ministerul Justitiei a solicitat incuviintarea arestarii preventive….”
2)Vlad Cosma scapa de arest – deputatii au respins ridicarea imunitatii acestuia
Camera Deputatilor a respins, luni, ridicarea imunitatii deputatului PSD Vlad Cosma.
Decizia a fost luata cu 222 de voturi impotriva solicitarii DNA si 105 in favoarea ei. La vot a participat si premierul Victor Ponta, care initial declarase ca nu stie daca va participa si nici nu a vrut sa spuna cum va vota…”
___________________–––––––––-__________________
Nu cred ca poate exista bataie de joc mai urata-la adresa Justitiei, poporului si bunului simt- decat asa ceva, in acest fel fiecare breasla, organizatie, intreprindere,etc., trebuie sa aiba dreptul sa decida daca unul de al lor va fi anchetat, arestat, etc. Pana la urma Justitia nici nu mai are sens in Romania, daca accepta acest „verdict”, ei ar trebui sa emita un mandat de arestare si -impotriva vointei acestor grupari de infractori, parlamentarii- sa-l aresteze efectiv, pe individ si apoi sa vedem cum reactioneaza aceasta mafie, pentru ca Politia(care va executa ordinul) este la ordinele Justitiei si la cheremul parlamentului.Pe aceasta cale cer cetatenilor Romaniei sa adere la aceasta idee si sa incite Justitia sa-l aresteze pe individ, indifferent de ragetele care vor veni dinspre staulul parlamentar…
errata-„…si NU la cheremul parlamentului.”
18.02.2014
Un sărut pe gură
de Gabriel Liiceanu
Cine nu știe cum se încheie povestea Marelui Inchizitor din Frații Karamazov?
Ivan îi povestește fratelui său Alioșa, care este pe cale de a se călugări, ce crede el că s-ar întâmpla dacă Isus ar coborî o clipă din nou pe pământ, la o mie cinci sute de ani după răstignirea sa. Scena se deschide în Spania, într-o piață din Sevilla, în plin exerciţiu al Inchiziţiei…
Ce-i reproşează Marele Inchizitor lui Isus în lunga adresare din celula în care Acesta este aruncat? Faptul de a fi evaluat prost natura umană. După cincisprezece secole de istorie christică, se dovedeşte că oferta făcută de Satana lui Isus şi respinsă de Acesta, atunci când a avut loc „ispitirea în pustie”, fusese una realistă. Isus se dovedise a fi fost un prost negociator. El, spune Marele Inchizitor, nu a înţeles de fapt cum trebuie priorităţile omului: nu de „pâinea Cerului”, în speţă de duh şi de libertate, are omul nevoie în primul rând. El este gata oricând să se supună (şi astfel să renunţe la darul împovărător al libertăţii), în schimbul primirii fără griji a pâinii obişnuite. Mulțimea se va pleca de bunăvoie în fața celui care va şti să-i asigure pâinea „cea de toate zilele”. Mai mult, ea va fi chiar bucuroasă să scape de libertatea spiritului, pe care Isus o considera un dar divin, în vreme ce pentru oameni, pentru cei mai mulţi, ea nu era decât o povară. Natura umană nu e, conchide Marele Inchizitor, pe măsura învățăturii lui Isus….Pare limpede acum cine e de fapt Marele Inchizitor, de ce îl arestează el pe Isus, urmând să îl ardă pe rug, şi a cui ordine o reprezintă. Cândva pe parcursul evoluţiei creștinismului, Marele Inchizitor şi-a însuşit proiectul Satanei, cel refuzat de Isus în pustiu, dar care acum e introdus în lume printr-o operaţie de falsificare şi manipulare. Ordinea propusă de Marele Inchizitor e cea a Satanei, dar e reprezentată de o Biserică ce acţionează în numele lui Isus. Satana este ascuns în însăşi Biserica ce a preluat, sub conducerea Papei şi a Marelui Inchizitor, legatul Dumnezeului întrupat.––-
„Agent Smith: Did you know that the first Matrix was designed to be a perfect human world? Where none suffered, where everyone would be happy. It was a disaster. No one would accept the program. Entire crops were lost. Some believed we lacked the programming language to describe your perfect world. But I believe that, as a species, human beings define their reality through suffering and misery. The perfect world was a dream that your primitive cerebrum kept trying to wake up from. Which is why the Matrix was redesigned to this: the peak of your civilization.”(Matrix)
______________________–––––––––-_____________________
Mai sus, 2 comentarii, unul apartine agentului „gabitza legendutza”, al doilea, agentului Smith.Deci asta era, papa e satana si nu bisericile! Mai si mai, da ce mare filozof avem si nu stiam… Cat despre sarutul pe gura, stim bine ca gura este doar unul din cele 2 capete ale tubului digestiv, se pare ca „urmaritul de securitate” a inceput sa sarute -la capatul opus gurii- biserica stramoseasca.Asteptam cu interes faptele de vitejie pe care le-a facut biserica ortodoxa romana( adnotate de gabi neprinsul), pentru a reusi marea revolutie, de a transforma o natie intreaga si in sclavi , si fara paine!
Ce vrea Hannes Swoboda de la România? (Vocea Rusiei)
______________________–––––––––––____________________
„Ce-au voit acel Apus? De pe fruntea ta de fier,A cununei biruinta,/Dorea orice cavaler…” Sigur ca dramatizarea lirica contine si un anume adevar, pe mine nu ma intereseaza insa daca vestul sau estul doreste o bucata din Romania( in fond si Romania are aceleasi ganduri dar nu si putinta!), important este ca nimeni nu poate lua nici un singur mp din Romania, daca nu ar exista tradatorii si vanzatorii de tara, insurubati in cele mai inalte posturi…Romania inca mai are resurse de refacere, inca mai are sanse, insa numai dupa lichidarea completa a intregii clase-caste politice post-decembriste, pentru ca acest infim procent din populatie- sub 0,0002% sau la mie- au pus cizma pe grumazul tarii si o sufoca…acestia sunt marii criminali, vanzatori de tara si tradatori, „conducerile” de dupa „89, si acestea trebuie urgent annihilate, iar acest lucru nu-l poate face societatea civila, decat aliata cu Armata& Comp.
“SE BRUCIASSE LA CITTA”- un hit musical al carui titlu se potriveste perfect cu cea ce se intampla in Kiev, pentru care cetatenii trebuie felicitati, pentru ca lupta pentru ce cred ei ca este bine… Din pacate nu si in Romania se intampla aceleasi lucruri, motiv pentru care trebuie cerut populatiei sa iasa in strada si -cu ajutorul Armatei- sa inlature (prin arestari) aceste mafii politice , numite pres-edintie, guvern, parlament, etc., ata pe cele actuale si trecute, pentru a scoate tara DIN SCLAVIA in care au adus-o acesti tirani camuflati. pres-edintii, pm-ii si guvernatorii bancii centrale trebuie-dupa un proces legal- executati in public , prin ghilotinare sau spanzurare(cu o sarma de balot folosita-pentru a fi mai ieftin), rand pe rand, numai asa se va transmite mesajul corect, pentru viitorii conducatori ai tarii.Toate ONG-ourile care zic ca nu sunt catelusii guvernului si a conducerii tarii, trebuie sa o dovedeasca si sa initieze aceste miscari.
Peste 50 de persoane vor fi puse sub acuzare pentru uciderea manifestanţilor în Ucraina.
(…)
__________________________––––––––––––-________________________
Iar in Romania nici dupa 25 de ani nu sunt pusi sub acuzare marii criminali, dimpotriva primesc pensii si salarii grase, in timp ce muncesc din greu pentru distrugerea si dezintegrarea tarii
Ucraina: Politistii cer iertare, in genunchi, protestatarilor Ucraina: Politistii cer iertare, in genunchi, protestatarilorFoto: Business Insider Politistii ucrainieni si-au cerut iertare, in genunchi, pentru ca au luat parte la actiunile indreptate impotriva protestatarilor din Piata Independentei, din Kiev. Fortele de ordine au ingenunchiat in timpul unui miting organizat in orasul Liev…”
_____________________———————–____________________
Interesant este ca desi noi nu stim nici aproximativ ce s-a intamplat (si se intampla) in Ukraina(nici ei toti, nu stiu!) , studentii romani au si ‘demonstrat” stare de solidaritate cu manifestantii ukraineni, ca sa aratam ce marinimosi si compasionati suntem noi, dar nu indraznesc sa protesteze impotriva conducerii Romaniei, care a tarat tara intr-o situatie absolut dezolanta, iar “piatra de temelie” este reprezentata de imprumuturile uriase, si tocmai pentru aceasta presa romaneasca nu are voie sa comenteze despre subiectul imprumuturilor, pentru ca Romania este vanduta…Iar situatia politica actuala (scindari, reasezari, etc.) dovedesc ca unii sobolani simt ca o corabie se scufunda si sar pe orice pluta in deriva: aici si acum este momentul ca populatia sa inteleaga ca aceasta clasa politica este formata doar din scursori sociale, interesate -suta la suta- doar in a fura cat mai mult, si de aici, populatia ar trebui sa iasa pe strazi si sa ceara Armatei & Comp. sa preia puterea pana nu se declanseaza o revolta populara, care ar fi fatala societatii romanesti. Se pare ca in Ukraina populatia are incredere in parlament, poate ca au dreptate, in Romania peste 90% din parlament este la fel de corupt , hot si incompetent precum pres-edintele si pm-ul, de unde toata aceasta adunatura de banditi banditi , trebuie adunata de urgenta si depusa in penitenciare, confiscarea tuturor averilor detinute si initiera unor reforme cu adevarat sociale, adica locuri de munca bine platite, redistribuirea pamantului in mod echitabil, etc., etc.(citeste articolele SANSA ROMANIEI si SALVATI ROMANIA!)
Antonescu cere demisia lui Ponta.
(…)
______________________________________——__________________________________
pentru cat s-au lins unul pe altul-in koor- este jenanta ruptura, dar-putem spune ca- este problema lor, insa castigul populatiei ar trebui sa fie TREZIREA LA REALITATE, ca totul este doar un show murdar, ei doar se regrupeaza, tocmai pentru a tine populatia -in continuare- in confuzie, si sa-I voteze tot pe ei, indiferent de combinatie.Cum am mai spus in ultimele 24 de ore, este un moment deosebit(inclusive prin situatia Ukraina) ca populatia sa ceara Armatei & Comp., sa-i”demita” pe cei trei mari “pioni”(de fapt nebuni, insa sunt si pionii altora) , cat si “restul”, pana la o mie, si nu doar sa le dea cu flit, ci prin arestare si acuzare de cele mai serioase infractiuni si crime posibile, foarte reale si usor de dovedit. Numai cu o actiune de aceasta anvergura(la centru si in judete) Romania poate sa iasa din aceasta mocirla si sa-si recapete demnitatea si locul intre natiile evoluate
Tăriceanu, despre proiectul său ca preşedinte: Vreau şi sper să apuc să văd România a şaptea putere economică a Europei.(…)_____________———————-______________Nici n-au cantat cocosii de trei ori si gunoiul a si inceput sa stropseasca, precum ratzoiul…Pai nu a fost el p m-u, si a avut puteri discretionare sa transforme Romania chiar in a doua sau a treia putere economica a Europei? Dar, totul se leaga, exact ce am mai spus, rotirea cadrelor, regruparea mafiilor, bagatul cu cifra 7 (sfanta) ca sa imbarligheze tot mai multe minti si sa le poata -in continuare- fura munca…Raspunsul societatii trebuie sa fie, Toata clasa politica, la puscarie!Altfel Romania nu se va mai reface in veci, cu aceste scarbaciuni care se lupta intre ei pentru putere, nu la pasa de popor nici cat jegul de-l au sub unghii, dar mai ales sub scalpuri…Acest cretin *** deja a si spus ca el vrea sa-l invinga pe anonescu si nu sistemul corupt sau saracia din tara !(*** cine se casatoreste si a doua oara-barbat- este naiv, dar poate ca mai are o sansa;cine o face a treia oara e idiot , iar a patra oara este dea dreptul cretin- Asta este tehnica de femei care nu vor sa zica lumea despre ele ca ar fi curve… oricum , individul si ceata lui, sunt)
Început prost pentru partidul lui Tăriceanu. Cei care au anunţat că i se alătură au făcut un pas înapoi. (…) ___–____ Inainte de toate trebuie spus ca foarte multi indivizi (care la zi sunt cu cel putin un picior in groapa) au intrat in penele(si alte partied istorice) doar cu un singur scop, anume de a le compromite, cea ce au si reusit, peneleul devenind un bordel politic de unde unele curve incerca sa devina codoshe pe cont propriu… Cea ce mi se pare ciudat –ca sa nu spun suspect- este ca si in cazul lui vasile blaga, biografia lor nu sufla un singur cuvant ce au fost si cu ce s-au indeletnicit acestia inainte de “89, in cazul acestui tarazteanu, se pare ca el a stat in scutece chiar mai mult decat blaga, adica 44, ani, de la aceasta varsta aflam ceva despre el.Insa stim cu siguranta ca a fost mana-in-mana cu marele bandit DPJ (fugit legal, la Londra) si c a impreuna au tras tepi de sute de milioane, statului si poporului roman.Dupa ultimele stiri, se pare ca cohortele care voiau sa-l urmeze , sunt de fapt ca si cazul biblic “Cei 4 evanghelisti au fost urmatorii trei, Luca si Matei”, aici chiar si mai si, se pare ca doar apostolul Iliesu, si –stie toata lumea- acesta o face ca razbunare impotriva ultimului-escu,pentru ca l-a facut natarau, iar el nu are nimic mai bun de facut decat sa-i dea dreptate, pentru ca –se stie- “mai bine odata la paguba cu „desteptul”, decat permanent cu prostul”, iar acest taritzeanu , cel putin din punct de vedere psihologic este slab, mai ales la capitolul femei, este -cum se zice- slab de sex, se pare ca el nu a putut sa aiba o femeie dezbracata pana nu s-a casatorit cu ea, si –dupa cum stim- toate l-au parasit, desigur dupa ce si-au fact stocuri serioase din banii sai… ma rog, pe numele sau, altfel banii poporului, dar furati de el! Tot la acest capitol trebuie expus caracterul de hiena al individului, s-a repezit sa muste laba cainelui basset dup ace acesta il facuse “ om” iar acum a asteptat in scaietii de la cotitura, sa poata da lovitura “ cea mare” , peneleului si dusmanului personal, ultimul-escu!In articolul REGI si pRESEDINTI, aratam de ce este nevoie ca oamenii cu inalte functii trebuie sa fie detaliat examinati , inclusiv medical si psihologic, iar in acest caz este clar ca acest individ nu prezinta nici o garantie psihologica, este unul dintre acei indivizi “slabi de sex”, care ar fi in stare sa vanda tara pentru o femeie.Chiar asa, daca unui asemenea individ i-ar fi bagat in anturaj(cu scop précis) o agenta de talia M.Monroe sau B.B.(sau alte sex-simboluiri eterne), psihopatul ar fi in stare realmenta sa vanda tara, doar ca sa poata sa o linga in koor, probabil pentru real stuff, ar vinde intreaga Europa! Cel putin aici nu este prea departe de cainele basset, care ca sa poata ajunge in chilotii unei centuriste, a facut-o ministru! Si B.Clinton a pus pe multe sa cante la saxofon, insa nu le-a dat nici cea mai mica slujba, poate cativa firfirici, din propriul buzunar, cea ce nu este nici o crima, insa acesti indivizi care impart slujbele in stat si averea cu curvele, sunt doar sociopati care nu ar trebui sa aiba nici cea mai mica functie in administratia unei tari, iar ei, culmea au fost- sunt- pm si presedinte… E adevarat insa ca rezultatele sunt profund illustrative pentru realitatea si conditia lor intriseca, amintita! Aceasta este o parte a problemei, mai important este faptul ca “cohorta” de care se vorbea a inteles ca , cand e vorba de englezi, e bine sa ne luam chiar si dupa proverbele lor, unul zicand” Nu-i credeti pe greci , nici cand aduc daruri!”, iar acest taritzeanu deja a si strigat daru’, Romania locul nr 7 in economia europeana, suna bine, cifra cu rezonante biblice, desi realist vorbind- la superlativ- cam in 20 de ani Romania poate accede abia la locul 13-14…Probabil el chiar crede ca este la fel de usor sa revii de pe locul 49 sau 50, asa cum a facut el ca pm, insa invers, cand a dus Romania de pe un loc de mijloc (undeva intre 25-30) la coada-cozilor!Alaturi de marele tun dat cu afacerea petromedia, individul a dat un alt atac mortal tarii si natiei romane, semnand masive imprumuturi, desigur neregasite in economia nationala, de unde , dupa mandatul sau , in 2009 Romania a intrat in criza cu o singura mostenire si “speranta”, sa imprumute si mai mult!Si cum deja am zis, nici nu au cantat cocosii de 3 ori si acest iuda penelist, a si iesit la rampa cu promisiuni, desi ar fi trebuit (chiar daca nu astepta) sa ne spuna mai intai programul sau (in macar 50 de puncte) cu care vrea sa faca Romania nr. 7, intre economiile europene, insa –rapus de dorinta de razbunare- el a si rasuflat, si anume a declarat ca scopul sau este de fapt sa-l invinga pe antonescu si nu sa termine cu coruptia si saracia din Roamania! Inca o data, nu trebuie sa ne luam dupa aparente si vorbe ci dupa CE a facut si cum va face cea ce ne spune ca va face, iar la amandoua capitolele individul este o nulitate, a fost parte solida la devalizarea si distrugerea Romaniei, iar ce va face, tine secret, mai intai sa ajunga el pres-edinte si apoi ne va spune si planul sau… Iar in al treilea plan, este demonstrat ca individul este psihologic un accident social, si orice perspectiva a sa se limiteaza la ce a facut si inainte, adica noi dezastre. Romania nu are nevoie de asemenea cazaturi, el si cei ca el -care, este dovedit, au distrus Romania- trebuie eliminati din societatea romanesca, iar acesta impreuna cu ceilalti pm-i, pres-edinti si guvernatori de banca centrala, trebuie executati in public, desigur dupa un transparent si corect proces legal.
Oare cine se ascunde sub nume de planetă, sau mai exact sub numele unui penitenciar de deţinuţi politici a unor vremuri mult prea amărâte???
Probabil un nostalgic mult prea laş, cu oareşce speranţă în gând că acele vremuri se vor întoarce. Penitenciarul URANUS în care şi-a ispăşit parte din detenţie senior Corneliu Coposu în urmă cu 54 de ani nu mai există, dar există cel puţin un nostalgic care îşi schimbă numele dat de Domnul prin sfântul botez, cu nume de penitenciar! Oare de ce??!
Nu ştiam că în România antedecembristă a existat un penitenciar, ce purta nume de planetă URANUS.
Informaţia o redau aşa cum a apărut în presă.Citez un mic fragment ce face referire la nume de penitenciare în care senior Corneliu Coposu şi-a ispăşit cu multă demnitate detenţia politică,”…Abia în 1955 a fost condamnat la 15 ani de închisoare, „traseul“ complet urmat de Senior în temniţele comuniste fiind Ministerul de Interne (MI) – Malmaison – Văcăreşti – Snagov – Piteşti (înainte de macabrul experiment de reeducare) – din nou arestul MI – Craiova – Uranus – iarăşi în arestul MI – Jilava – iarăşi Malmaison – Capul Midia – Ghencea – Bragadiru – Popeşti-Leordeni – MI – Uranus – Jilava – Gherla – Sighet – Aiud – Râmnicu Sărat (unde a stat opt ani) – MI – domiciliul forţat la Rubla…” – sursa:(SURSA: Cota: ACNSAS, Fond Informativ, dos. I 149087, vol. 29, f. 176-179)
Să înţeleg faptul că nostalgicul ce poartă nume de penitenciar URANUS, este un falnic susţinător al gulgutelor comunisto-securiste trecute?!
De acord cu dvs. d-le Slavu! De mult m-am lămurit ce şulfă de om este individul ce-şi zice Uranus, nici nu mă mai obosesc să-i citesc comentariile.
Mulţumesc pentru atenţia acordată!
Pe viitor voi căuta să ignor mojiciile acestui individ…
Frumos limbaj, n-am ce zice!