VIDEO – INTERVIU CU CEL MAI IMPORTANT ROMÂN AL SECOLULUI
Indiferent de educația avută, de principii și credință, nu există om în această țară care să nu fi auzit și să nu fi recunoscut, public, sau în sinea lui, rolul avut de Regele Mihai în istoria acestei țări și a lumii. Două secole sunt influențate de Majestatea SA. Istoria României și, de ce nu, a lumii, poartă amprenta celui care, de plildă, a scurtat soarta unui război mondial cu șase luni. Aceste cuvinte, nu sunt laude, sunt concluzii.
INTERVIU CU REGELE MIHAI (prima parte AICI)
INTERVIU CU REGELE MIHAI (a doua parte AICI)
* Cele două linck-uri sunt către arhiva emisiunii Ora Regelui de acum doi ani, în care, timp de două emisiuni, este prezentat un interviu cu Majestatea Sa, despre 23 august 1944 și nu numai. Vizionare plăcută.
MAI JOS POȚI ASCULTA IMNUL REGAL ȘI URMĂRI ANIMAȚIA
Prin acest interviu de excepţie realizat de Marilena Rotaru Majestăţii Sale Regele Mihai I al României în anul 1994, se demontează pentru totdeauna o serie de gulgute clasic securisto-comuniste de sorginte bolşevică, ce au influenţat şi influenţează şi astăzi o serie de generaţii de români, cu privire la cunoaşterea unor evenimente istorice importante pentru destinul nostru, ca naţie şi ţară.
Mulţumesc pe această cale site-ului „Proiect România Blog”pentru curajul firesc de altfel, de a reda publicului larg astfel de informaţii curate şi adevărate despre istoria neamului nostru.
Partea gravă a problemei este faptul că acest martor important, a unor evenimente istorice ce au marcat destinul neamului, Majestatea Sa Regele Mihai I al României este contemporan cu noi, trăieşte printre noi iar noi încă refuzăm să-l cunoaştem şi să-l respectăm la adevărata sa valoare.
Un odios profesionist al manipulării Beria spunea în lucrările sale că ” dacă doreşti să ai sub control o naţie este suficient să manipulezi o generaţie de oameni, prin neadevăruri sau adevăruri spuse pe jumătate şi repetate continu pentru a avea control pe următoarele două generaţii.” La noi acest fapt s-a întâmplat şi încă se mai întâmplă de 66 de ani. Bunicii, fii/ficele şi nepoţii/nepoatelor acestora încă sunt prinşi în capcana manipulării.
Dincolo de TOATE MERITELE INCONTESTABILE ale majestatii sale , as vrea sa insist asupra unui aspect extrem de vizibil si prezent in oricare din aparitiile sale : EDUCATIA !!!!!!!. Urmariti eleganta ,decenta exprimarii , modestia vestimentatiei, verticalitatea OMULUI , niciodata nu jigneste pe nimeni despre oricine ar vorbi (si as putea continua dar , din pacate putini sunt cei care ar intelege !?!) Vreau doar sa dau a intelege pentru cine apreciaza aceste aspecte ca VORBESC DE CATEGORIA UMANA PE CARE AU DISTRUS-O COMUNISTII DIN RADACINI SI , FARA DE CARE NU MAI EXISTA SPERANTA DE REVENIRE LA CEEACE INCEPUSE A FI ROMANIA IN PERIOADA INTERBELICA . Uitati-va in jur : aratati-mi (ca trasaturi de caracter si educatie ) un singur politician actual care poate fi comparat cu Regele Mihai si imi voi scoate … palaria . Cat despre …. vulg , cred ca e inutil sa mai consum spatiu .
Regele Mihai este un „monument istoric” și atât….Importanța lui a fost supralicitată de regaliștii exaltați care , în naivitatea lor, își imaginează că acest personaj desuet ar fi „salvarea României”.Cât despre ideea de a moșteni o funcție în stat, oricare ar fi ea, și mai ales cea supremă, este total neprincipială. Deviza casei regale „nihil sine deo” este de sorginte medievală, secolul 21 va fi „unul laic, secular sau nu va mai fi deloc”, asta ca să parafrazez un vestit francez din…secolul 20. Nu uitați că de când cu obligativitatea predării religiei în școli, modul de gândire al tinerei generații a regresat abrupt! Iar regalitatea este strâns legată de religie, care o și justifică, recte regele este „unsul lui dumnezeu”, reprezentantul lui pe pământ….Mai cugetați….
Ma adresez majestatii sale regele Romaniei.
Nu sunt convins ca Majestatea sa va citi acest mesaj,dar cu staruinta il rog sa vina pe postul national de televiziune sa-si ciara scuze si iertare celui mai m,are roman al tuturor tinpurilor maresalul Ion Antonescu 9acum la varsta aceasta sa recunoasca ca acest mare om a fost executat de niste gunoaie comuniste.Dumnezeu v-a tinut in viata ca sa va recunoasteti greseala.
Spuneti doar atat….Maresalul Antonescu a fost cel mai dedicat tarii in tinpul cand eu eram doar un copil.
@Puiu Vasile on august 22, 2014 la 18:29 said:
Două argumente, dealtfel susţinute de Majestatea Sa în interviu mă fac să cred că sunteţi în totală eruare.
Cum poate să-şi ceară scuze Majestatea Sa Regele, unui subordonat indisciplinat?
1.Declaraţia de război dată URSS-ului s-a făcut fără înştiinţarea Majestăţii Sale Regele Mihai, deşii conform constituţiei din 1923 cît şi a celei din 1938, regele este considerat comandantul suprem al armatei. Regele află de această situaţie de la radio, iar subordonatul său Ion Antonescu îi ascunde conştient aceste informaţii, precum şi alte informaţii ulterioare cu privire la starea operativă a armatei române şi a operaţiunilor militare în desfăşurare.
2. Spre sfârşitul anului 1942, Ion Antonescu este sfătuit de liderii partidelor Iuliu Maniu (PNŢ) şi Brătianu (PNL) să oprească operaţiunile militare pe Nistru, iar Majestatea Sa Regele a şi dat ordin pentru trupele române să nu se treacă Nistrul, ordin ce nu a fost executat de subordonatul indisciplinat Ion Antonescu, ba mai grav a fost anulat prin trădare de mareşal.
Pentru aceste abateri disciplinare, adevărate infracţiuni pe timp de război în fapt, s-ar fi impus ca mareşalul să fi fost arestat mai repede, în 1943. Sunt convins că alta ar fi fost soarta României.
ex-regele mihai nu poate fi scos din istorie: a salvat Romania de la disparitie, intorcand razboiul impotriva lui Hitler…Din pacate este singurul sau merit, ulterior s-a dovedit a fi doar un indolent las si ahtiat dupa avere, mai mult, in 1989 a semnat „Declaratia de la Budapesta”, un document cu iz antinational(antiromanesc), iar de atunci s-a axat doar pe cumetrii cu fostii prigonitori,pentru a-i fi „retrocedate” averile, absolut nemeritate, insa cea ce a facut in al DRM (pe motive personale sau patriotice, nu stim) trebuie sa-l tina in istorie, insa nu cred deloc ca este iubit de prea multi, daca este vorba de respect , atunci acesta este meritat de Carol I , care a construit aceasta tara si natie.Istoric, Monarhia s-a dovedit superioara oricarui system, iar Romania a infaptuit toate marile sale aspiratii si proiecte nationale, sub Monarhie, cand si individual vorbind, s-au nascut, format si exprimat geniile neamului.Romania trebuie sa se intoarca la Monarhie, insa numai cu aport Englez.( A se citi articolele:’The Best Deal”, ” Scrisoare catre un Rege”, „Regi si pres.-edinti”si ” Imperialele greseli ale unui rege”)
Cum am mai zis, asa-zisii sustinatori ai lui antonescu, il fac sa fie si mai rau luat in furci, mai bine pentru memoria sa sa fie lasat in pace, pentru ca biografia lui generala, dovedeste ca a fost un individ lipsit de scrupule, iar „simtul si onoarea sa militara”, au fost doar carierism si arivism si nicidecum patriotism.Poate ca multi nu stiu (sau nu vor) , dar in 1907 antonescu s- facut remarcat in „Rascoala de la 1907”, cand a dovedit „atasament” prin exces de zel impotriva taranilor neanarmati.Mai tarziu (in garnizoana Galati) se face din nou remarcat(felicitat chiar de rege) prin „lupta” dusa pentru demascarea activistilor sociali ai locului si tmpului, desi el era militar si nu parte din serviciile secrete sau politie.Marea lui dorinta a fost sa fie trimis ca atasat militar la Paris(indiscutabil, „orasul luminilor” , la acel timp) insa francezii „l-au citit”(cine este) si I-au refuzat numirea de cateva ori, abia dupa moartea subita a atasatului militar in Franta, l-au acceptat pe antonescu. In sfarsit, individul nu numai ca se face vinovat de crime de razboi, genocid si crime impotriva umanitatii,dar din cauza imensei greseli tactice savarsite de el(intrarea in razboi de partea Germaniei) , destinul Romanii a fost puternic alterat, pana in ziua de azi, si nu putin a fost ca Romania sa fie -realmente- stearsa de pe harta lumii
Caricaturistul Stefan Popa’s: 85% din populatia tarii este imbecilizata.Totul este facut salbatic, de oameni primitivi”.
NONCONFORMIST Celebrul caricaturist Ştefan Popa Popa’s (59 de ani) a vorbit cu „Weekend Adevărul“ despre viaţa sa, mărturisind în premieră că este de sorginte evreiască. Unul dintre cei mai cunoscuţi români peste hotare, el spune că mereu a spălat imaginea negativă a ţării noastre în străinătate….
Ştefan Popa Popa’s este fără îndoială unul dintre cei mai cunoscuţi români de peste hotare. Nu degeaba a fost ales printre cei şapte Ambasadori ai României, alături de Ilie Năstase, Nadia Comăneci, Elisabeta Lipă”, Gabi Szabo, Gheorghe Zamfir şi Grigore Leşe. Ştefan Popa Popa’s figurează în Guiness Book ca cel mai rapid caricaturist din lume, este un om care reprezintă cu demnitare România la cele mai selecte întruniri de pe glob, la întâlniri cu cele mai influente personalităţi mondiale. …
Mi-am format o instituţie, am comenzi în străinătate, nu mă interesează nici măcar cine conduce ţara asta. Este oricum condusă prost. Niciodată nu a fost condusă bine. Poate atunci a fost mai bine când erau străini la conducere, în perioada regalităţii.
„NU SUNT REGALIST, DAR MERITĂ ÎNCERCAT“
Sunteţi monarhist?
Nu sunt monarhist. Dar asta nu înseamnă că nu pot să fiu un observator şi să trag o concluzie după ce am citit atâta istorie. Nu am spus că regalitatea e o soluţie sigură, dar trebuie încercată. Pentru că
s-au încercat toate posibilităţile, partidele politice reprezintă o gaşcă depăşită. O gaşcă de hoţi care au devalizat ţara…”
________________––––––––––––––––––__________________
QED !
Cum „Cel Mai important ROMÂN al secolului”
1.Când el nici nu este român,că este Honenţoler.E ca şi cum aţi zice cî este românul Hans sau românul pişta Atunci Ion este Ion neamţul?
2. El are cetăţenie germană care a tăit mai mult în Norvegia,suedia,Anglia,etc.
3.Cum să fie un rege,cel mai important om când noi suntem republicani? nu citiţi Constituţia României?
4.Atunci Preşedintele Romţniei este o marionetă,lucrată pe la spate de tot felul de străini,pe internet?
5.Atunci pentru ce sau luptat stămoşii nostri nu pentru Democraţie? Democraţie nu înseamnă că putem alege preşedinte din 4 în 4 ani? Vreţi Democraţie cu rege împus pe viaţă,fără alegeri „democratice”,rege cu o mie de moştenitori după el să nu mai scăpăm de el numai după încă un război mondial? 6. Lămuriţii pe germani,pe francezi,pe unguri,americani,chineji,rusi,austriecii,polonezi,etc,să aibă regi şi apoi veniţi pe noi cu tot felul de baliverne să denaturaţi istoria,realitatea,preyentul şi viitorul nostru.7.Are dreptate URANUS(de mai sus)!
@valeri on august 25, 2014 la 08:01,
DA, pentru mine Majestatea Sa Regele Mihai I al României este cel mai important român al secolului, iar argumentaţia dumneavoastră este total eronată, pentru că:
1. Majestatea Sa Regele Mihai I al României este român, născut în România în localitatea Sinaia la 25 octombrie 1921, cu tată biologic român M.S.R.Carol al II-lea al României tot la Sinaia născut. A fost crescut în spirit românesc şi în credinţă ortodoxă.
Majestatea Sa Regele face parte din Casa Regală a României şi nu a Hohenzollern, aşa cum afirmaţi. De altfel Majestatea Sa Regele a întrerupt ori ce legătură cu Casa de Hohenzollern, vezi aici http://casa-regala.blogspot.ro/2011/05/de-ce-rupt-regele-mihai-i-legaturile-cu.html#.U43eiY5L6B4.facebook
2.Majestatea Sa Regele Mihai I al României are dublă cetăţenie, cetăţenia de român reobţinută legal în 1997 după revenirea domniei sale din exil şi cetăţenia de elveţian, pentru că în perioada exilului a avut reşedinţa în Elveţia.Deci sunt false afirmaţiile dvs.
3.Tu eşti republican, eu mă consider un simpatizant monarhist şi nu recunosc o republică ce a apărut ilegitim în istoria românilor, adusă de comunismul sovietic şi impusă cu forţa „parului” şi al tancului rusesc.
4.Da preşedintele României este o marionetă manipulată de străini iar dovada o ai prin rezultatul referendumului din vara anului 2012. Pe baza unei erate, a voinţei a 6 judecători ai CCR şi a implicării unor lider europeni, a fost anulat rezultatul a 8,4 milioane de voturi din care 7,4 milioane au votat „DA” pentru demiterea suspendatului Traian Băsescu. Acesta ar fi un argument serios prin care preşedintele în exerciţiu(pentru mine un impostor) este cam obligat să întoarcă anumite servicii celor din exterior care l-au ajutat să rămână în funcţie.
5. Da „stămoşii nostri” sau luptat pentru democraţie şi nu pentru dictatură şi jaf naţional. Din 1947 şi până în 1989 am trăit ca popor o dictatură continuă sub diferite forme, iar din 1989 şi până în prezent trăim un continuu jaf naţional.Dacă vorbim de democraţie vorbim până la 30 decembrie 1947 (cu scurte perioade de regimuri mai aspre) categoric nu după.
Funcţia de preşedinte în România a apărut începând cu anul 1974, iar România a avut 4(patru) preşedinţi în istoria sa. Aceştia au fost şi sunt următorii: Nicolae Ceauşescu (1966/1974-1989), Ion Iliescu (1990-1996; 2000-2004), Emil Constantinescu (1996-2000) şi Traian Băsescu (2004-2014). Toţi aceşti 4 preşedinţi au condus la olaltă 48 de ani prost şi foarte prost România, cam tot atât cât a domnit un singur rege, Majestatea Sa Regele Carol al II-lea al României (1866-1914) dar cu mult mai bine şi mai eficient pentru România.
Deci în opinia mea democraţia nu înseamnă să pui în fruntea neamului mediocritate din 4 în 4 ani, ci un lider carismatic, pregătit cu seriozitate în arta conducerii, încă de la naştere şi care înţelege responsabilitatea funcţiei de şef al statului.
DA vreau MONARHIE CONSTITUŢIONALĂ pentru că îmi aduce mai multă meritocraţie decât republica.Democraţiile monarhice în Europa pot fi un model pentru România şi dovedesc acest deziderat.
6.Tu îmi dai exemplu Germania, eu îţi dau exemplu Marea Britanie
Tu dai exemplu Franţa , eu dau exemplu Olanda
Tu dai exemplu SUA, eu dau exemplu Canada (monarhie constituţională din 1867)
Tu dai exemplu Ungaria, eu dau exemplu Belgia
Tu dai exemplu Austria, eu dau exemplu Spania, Luxemburg
Tu dai exemplu Polonia, eu dau exemplu Suedia, sau oricare alt stat Scandinav
Tu dai exemplu China, eu spun Japonia
Tu dai exemplu Rusia, eu spun Australia şi etc….
Aşa că, vorba dvs. ” lămuriţii pe „cei pe care eu i-am exemplificat, cu conceptul dvs. republican şi apoi mai discutăm.
Baliverne şi năzdrăvănii vorbiţi dvs, nu aveţi nici un singur argument care să vă susţină aberaţiile.
Originea etnico-biologică a unui individ nu este relevantă atât timp cât acesta se manifestă ca aparținând unei anumite naționalități.Mihai Viteazul era …grec, cel puțin după mamă, Ioan Vodă cel Cumplit era…armean, unii domni fanarioți, ca Mavrocordații sau Ghiculeștii, erau greci sau albanezi, totuși au știut să fie mai patrioți decât unii români neaoși.Chiar și la vecini, corifeii revoluției maghiare din 1848 nu erau etnici unguri. Petofi era sârb iar Kossuth era slovac și totuși s-au manifestat ca naționaliști maghiari.Caterina cea mare a Rusiei era germană, și istoria ne oferă numeroase exemple în acest sens. Dar revenind la monarhie, totuși, suntem în secolul XXI, când ideea de a moșteni o funcție, recte cea supremă în stat, este aberantă.Monarhiile europene sunt de fapt….ornamentale, fiind păstrate …din inerție psihică. Oamenii simt nevoia de idoli, de povești cu prinți și prințese și sunt gata mai degrabă să creadă în aceste povești, sau în absurdele miracole oferite de religie, decât în adevărul științific. Deci, până la urmă regalitatea este o chestiune de psihologie a maselor.
@andrei on august 26, 2014 la 06:25,
Da suntem în secolul XXI, iar conceptul de monarhie constituţională este cu mult mai tânăr şi mai progresiv în democraţie decât conceptul republican, în Europa. Prezentul vine să argumenteze eficienţa formei de guvernare monarhie constituţională vis-a-vis de tipul republican (ori care ar fi el), prin însăţi apropierea acestui sistem cu mult mai mult de meritocraţie. Pe dealtă parte republicile sunt mai predispuse unor forme de dictatură decât monarhiile constituţionale, iar acest argument este dat de trecutul istoric european din ultimul secol.
Aţi vorbit în comentariul dvs. de o oarecare „inerţie psihică”… şi ce este greşit în asta?
Uităm că românii sub diferite denumiri în timpul istoric, au fost organizaţi de peste 2000 de ani în regat, voevodat, ţară, principat şi iarăşi reget şi doar 66 de ani în republică?!
Uităm că conceptul republican a fost introdus cu forţa în acest spaţiu prin minciună şi fraudă?El nu se potriveşte în opinia mea mentalului românesc, iar dacă privim şi gândim prin argument istoric, din 66 de ani conceptul republican ne-a adus 42 de ani de dictatură…
psihologia are si in acest caz(al Monarhiilor) greutatea si importanta sa, dar -pana la urma- totul este de psihologie, pentru ca prin aceasta se diferentiaza cel mai net, omul de restul animalelor.De accord ca Mpnarhiile europene sunt ornamentale, insa sunt chiar si mai mult, sunt simbolul pietrei din varful unghiului, care tine toata lucrarea impreuna, si de aici rezulta importanta Monarhiei, evidentiata prin detasatul grad de civilizatie chiar si la cel din urma cetatean(al unei Monarhii) si nu este doar asta, ci -chiar mai important- este extrem de usor de notat ca Monarhiile sunt tarile cele mai stabile politic, dar mai ales economic, cea ce corespunde cu cerintele maselor si chiar cu conceptul de umanist, in paralel, cele mai multe republici sunt -nu este exagerare- adevartul iad pe pamant, si sunt cele care creaza hazarduri interne(razboaie civile), sau internationale, la foc automat.Pe scurt, 99% din Monarhii sunt cotate cu EXCELENT, iar peste 75% din republic sunt adnotate cu DEZASTRUOS.Sau se poate face demonstratia ca nu este adevarat?