TUPEU ULUITOR DE POLITICIAN MIORITIC. ȚI SE FACE SCÂRBĂ PUR ȘI SIMPLU!
Ajunși la putere, politicienii mioritici nu pierd o secundă din a te face să regreți că au fost votați. Nu se simt bine până nu te sfidează în cel mai scârbos mod posibil, până nu îți arată că fac ce vor cu banii tăi, că pot călca în picioare și cetățenul și legea. Culmea este că aceste specimene mai sunt și votate de un popor nărod și masochist. În oricare altă țară, exemplul dat de președintele Consiliului județean Botoșani ar fi fost drastic condamnat iar omușorul ar fi primit un șut în fund și ar fi zburat din politică fără vreo șansă să revină vreodată. Suntem în România, iar pnl-istul nostru probabil că a devenit modelul multora pentru modul în care „se descurcă”.
Distinsul politruc a plecat la mare pe banii statului, cu nevasta, cu o parte din copii, cu mașinile statului și cu trei consilieri după el, timp de două săptămâni pentru distracție disimulată în niște cursuri. Așa își justifică politicul bătaia de joc la adresa banului public, prin cursuri la care merg cu întreg neamul. Legat de cursuri, ei bine, aceastea sunt moduri prin care politicul spală bani, bani cu care românii ar putea face multe. Sunt curios cât a costat întrega distracție a privilegiaților.
Luat la întrebări, răspunsurile lui Florin Țurcanu arată cel mai mare grad de manelizare a politicului de până acum, sunt aboslut jenante și specifice doar unor mahalale din Bugu Bugu. Sincer am fost șocat de zeflemeaua cu care tovarășul răspundea întrebărilor venite din partea presei și nu înțeleg cu de acest individ nu mai ocupă funcția respectivă și de ce nu a dat încă banii înapoi.
URMĂRIȚI CLIPUL DE MAI JOS PENTRU A VEDEA INCREDIBILUL!

URMEAZA EXEMPLUL TOVARASULUI ( dansului) presedinte care de cand este la conducerea ROMANIEI ,pe banii nostrii face intalniri cu colegii,in mosia prezidentiala (vezi intalnirea de la NEPTUN ,din fiecare an cu promotia ).
JIGODII ORDINARE…
si eu nutresc aceeași scâbă pentru acesti hoți, nesimțiți și mincinoși!
Dupa ‘inteligenta” pe care o emana- in raspunsul sau- individul pare mai degraba imbecil decat criminal…In sfarsit , demonstratia este facuta ca, cade in amandoua categoriile…
De ce va mai mirati? 41 de sefi de consilii judetene sunt cercetati pentru fapte de coruptie ……………………………asta nu inseamna ca vor fi si condamnati……………suntem un popor care-si merita soarta ……….de ce nu ne trezim odata????????????? Sa dam cu ei de pamant si sa-i trimitem acolo unde merita…………….la cosul de gunoi al istoriei…..
Sa-ti fie RUSINE! DA BANII INAPOI,HOTULE!
Nişte mahalagii, şi el, şi ea! S-au urcat scroafele-n copac! Marin Preda: „Poporul acesta ar putea fi un popor mare dacă ar scăpa de lichele şi lichelism!” (a se reţine în ce vremuri a avut Marin Preda curajul să spună/scrie aşa ceva!). Ei, de-aia zic eu de ani de zile că singurul mesaj valabil al baladei „Mioriţa” este acela că două treimi din poporul român sunt formate din hoţi şi criminali şi o treime din proşti/victime! Cu excepţiile de rigoare, desigur, prea puţine însă pentru a schimba ceva. În general, noi, românii, nu ştim decât să ne văicărim în loc să dăm de pământ cu astfel de specimene! Văzând filmuleţul, tare i-aş mai fi borşit faţa acelui mahalagiu de – cică – preşedinte de CJ!; dar, nimic nu mă mai miră la Românica – nu avem în fruntea ţării un mahalagiu care a nenorocit , nu un judeţ, ci – o ţară-ntreagă? Iar despre muieruşca lui nu pot decât să mă întreb cât de incultă, idioată, cretină, dobitoacă, mahalagioaică etc., etc., trebuie să fie pentru a scrie pe FB ceea ce a scris ea. Ete, atât de incultă etc., etc.!
Ceea ce mă disperă cel mai mult este faptul că noi acceptăm ca fraierii ca astfel de mahalagii să-şi bată joc de noi. Pe de altă parte, m-am convins că dacă cineva îşi bate joc de mine, o face pentru că poate şi pentru că are de cine-şi bate joc, iar pentru asta singurul vinovat sunt eu, şi numai eu! D-aia tot zic – Ţară de lichele, ţară de secături, ne merităm soarta cu vârf şi îndesat fiindcă „orice popor îşi are conducătorii pe care şi-ii merită!” (Karl Marx). Şi reamintesc principalul motiv pentru care eu sunt monarhist convins: NU-I AŞA CĂ ASTĂZI ÎN ROMÂNIA ORICE MAHALAGIU CU BANI ŞI GURĂ MARE POATE AJUNGE PREŞEDINTE? Sau ca în cazul de faţă (şi mai uşor chiar) – preşedinte de CJ? Un rege, un monarh constituţional este ALTCEVA – EL ESTE NĂSCUT, CRESCUT ŞI EDUCAT PENTRU A FI CONDUCĂTOR DE ŢARĂ ŞI CEL PUŢIN AŞ AVEA CONVINGEREA CĂ NU-MI VA ROŞI OBRAZUL DE CÂTE ORI AR DESCHIDE GURA (CA ASTĂZI, DESIGUR!).
Cazul acestui individ poate fi cel mult ilustrativ, insa situatia din Romania nu mai poate fi rezolvata prin extractie(presupunand ca acest individ va fi sanctionat complet; am mari rezerve), ci doar printr-o actiune la scara nationala, de deratizare…Cei mai vinovati -in opinia mea- sunt clasa intelectualilor, care se lasa cumparati sau intimidati cu/de margele si bricege, in sfarsit, nu-si asuma rolul pe care aceasta clasa si l-a asumat istoric, in mai toate tarile lumii, inclusiv in Romania si anume acel rol de a sanctiona imediat si la modul cel mai serios , clasa politica in derapaj si -in acelasi timp- sa ghideze poporul spre realul progres. In Romania aceasta clasa este (auto)anihilata , singura activitate este de a canta ode si a sustine „emanatii”(dintre ei, nu-i vorba!), s-a ajuns la o situatie mai urata ca pe vremea comunismului…
Basescu, atac dur la Putin: Un bolnav care crede ca poate reface URSS(ziare.com)
Presedintele Traian Basescu l-a catalogat pe Vladimir Putin un „bolnav care crede ca poate reface” Uniunea Sovietica, in timpul unui discurs despre criza din Ucraina tinut la intalnirea anuala cu…”–-____––basescu si ponta, doi cretini, fara urma de simt al diplomatiei international…2-3 ani in urma asinul mongoloid il facea cam la fel pe presedintele(in iesire) al Frantei, si desi acestia nu a zis nimic, ce a urmat , s-a vazut, Franta nu ne-a mai sustinut in aproape nimic… Exact acelasi scenario si acum, numai ca Rusia s-ar putea sa nu fie la fel de tacuta, s-ar putea sa fie foarte zgomotoasa si inca peste toata Romania…Cretinului trebuie sa i se bage o grenada in gura, el tot ce face este pentru a provoca Rusia si -in spatele unui razboi- sa poata fugi pe usa din dos, in timp ce tara va fi distrusa.VA GARANTEZ ca asta doreste, distrugerea ROMANIEI, singura sa sansa sa nu ajunga la Doftana…ca imediat va spune ca este „detinut politic’ si nu gangster, precum o dovedeste insasi fratele sau, care a facut tot ce a facut , sub protectia si cu acordul pres-edintelui, iar Justitia stie perfect acest lucru, abia asteapta momentul iesirii din politica , pentru a-l inhata de guler!Insa pana atunci, pentru a curma aceste situatii(prin declaratii) iresponsabile, ar trebui imediat luate masuri, direct de catre Justitie, pentru ca nebunul aduce atingeri serioase sigurantei nationale, prin iresponsabilitate, motiv sufficient pentru a fi demis sau suspendat, manifestand stare de nebunie, incompatibila cu orice functie publica.–––
„Regi si presedinti” (2009-articol de gasit pe multe pagini romanesti inclusiv ” Blogul lui George Damian-De ce nu poate reveni Monarhia in Romania?”- alaturi de alte articole -in serie- privind respectiva problema)”…Acestea ar fi -in opinia mea- conditiile generale de candidatura,
dar tot in opinia mea , ar fi de adaugat verificarea oficiala asupra raportului
subiectului cu alcoolul, drogurile si fumatul, si desi aceste aspecte par a
aduce atingere vietii private, totusi ele -neverificate-ar putea avea o
importanta majora in cazul luarii deciziilor in criza.Nu mai este o problema de
ghicit ca un fumator tanar chiar, in timp, isi aduce prejudicii serioase
sanatatii iar tara are dreptul -si obligatia ,in acelas timp-la un rege/regina
sanatosi care pot efectua serviciul in conditii de stress fara a recurge la
medicatie sau spitalizare,iar alcolul abuzat- chiar si in trecut- ca si
drogurile , lasa urmari permanente – uzual inaparente in conditii obisnuite-
asupra facultatilor mentale si a sanatatii generale.Al doilea motiv care ar
impune si aceste conditii ca eliminatorii (daca nu sunt satisfacute) este faptul
ca ,casa regala TREBUIE sa fie un model pentru intreaga societate si mai ales
pentru tinerele generatii care vin, si care, in urma occidentalizarii
neselective, au de infruntat serioase probleme in viata personala si sociala.Un
rege, obligatoriu si sotia, sau o regina , obligatoriu si sotul, care nu sunt
fumatori nu au avut si nu au probleme cu alcoolul, drogurile sau jocurile de
noroc, nu pot fi decat cel mai serios si atractiv model pentru copiii proveniti
chiar si din familii cu aceste probleme. Ori se stie, ca orice invatatura are
roade bune daca cel care o raspandeste, el insusi o aplica zi de zi, cu
seriozitate si nu numai o propavaduieste.Un rege si/sau o regina (ca de altfel
si un presedinte de tara) sunt perceputi ca persoana cu cel mai inalt grad de
moralitate si instructie civica si daca este adevarat, masele deobicei ii
urmeaza pe acestia iar rezultatele benefice nu se lasa prea mult asteptate, asa
cum in caz contrar, un conducator de tara corupt sau cu deficiente morale sau de
comportament, induc in randul maselor cel putin confuzie ,delasare si chiar
nesiguranta , dar destul de frecvent, riscul cel mai mare este pauperzarea pe
scara larga si cresterea criminalitatii, ca rezultat direct al saraciei si
indirect ca rezultat al lipsei de control al fortelor de ordine- si in general
al sistemului juridic- care devin -ca si primul om al tarii- corupte.Coruptia se
propaga cel mai rapid de sus in jos, ca un cancer de la celula la celula, aici
de la om la om, pe scara ierarhica, iar – cum bine stim- un presedinte ,
exponent al unui partid politic, este imposibil ca sa nu i se ivesca ocazia sa
fie impins, fortat,sa plateasca pentru faptul ca a fost propulsat in sus, iar
aceasta plata, “favoare” va fi ceruta- aproape fara exceptie- in afara legii,
tocmai pentru a ascunde sau musamaliza o situatie ilicita sau chiar numai
prejudiciatoare sub alte aspecte…”
-continuare- am adus pasajul respectiv (din acel vechi articol) pentru „a netezi calea” catre o cerere pe care o fac catre personal specializat, si anume psihiatri, psihoanalisti,psihologi, sociologi si lucratori sociali specializati in „comportament uman”, si cred ca toti acestia nu mai sunt o raritate in Romania, sunt in numar de cel putin cateva mii. Deci rog acest personal si asociatiile lor profesionale sa intervina in acest circ facut de acest pres-edinte, si anume sa puna cap la cap toate „perlele” emise de acesta si toate actiunile sale din ultimii ani, si va fi imposibil sa nu se concluzioneze ca individul are comportament deviant, antisocial, si ca in functia respectiv reprezinta un factor de instabilitate sociala si risc pentru siguranta nationala.De acea cei care inteleg acest lucru, trebuie sa sesizeze in scris, organele abilitate (probabil parlamentul sau curtea suprema) care au puterea de decizie de a suspenda sau demite o persoana dintr-o functie inalta, fara a trece prin tripticul politic, ci pe caz medical, adica -respectiva decizie- luata(si cu effect imediat) pentru ca subiectul respectiv nu mai este in toate facultatile mentale si -prin urmare- devine inapt pentru orice functie publica.In acest fel nebunul poate fi demis sau suspendat pe cateva luni, timp necesar observatiei clinice, si timp care coincide cu expirarea mandatului, astfel Romania nu va mai fi tarata -in continuare- in tot felul de noroaie, doar pentru ca un individ incult si arogant a ajuns (cumva) in pozitia de pres.-edinte.Desigur ca dupa cateva luni de observatie, se va concluziona ca este vorba doar de sociopatie indusa de betia puterii si reminiscente ale unui alcolism cronic, fapt care nu va fi scuzabil in fata legii, de unde trecerea cazului in mana Justitiei va fi doar o chestie de procedura
propun paginii sa initieze un sondaj de opine cu o singura intrebare:” Sunteti de acord cu suspendarea/demiterea pres.-edintelui pe motive de incompetenta mentala?”
cu cât mai repede suspendat acest băsescu traian, cu atât mai bine!
Basescu stie ce-l asteapta: acuzatii de inalta tradare, spalare de bani, evaziune fiscala…
(…)
______________________——————________________________
Campanie electorala trista (Vocea Rusiei)Insa dupa anumite surse(stiri-pe-surse) se pare ca este imminent un cutremur politic in Romania ,declansat de “marile puteri”, in care capete mari vor cadea, pentru ca frauda de un milliard de euro nu putea fi facuta decat de indivizi in pozitii la varf, actuali si fosti ministri, cea ce implica si pe ponta…E vorba de cazul Microsoft-EADS , iar prima lovitura data la SIVECO , ar confrima aceasta presupunere.In concluzie nu ponta este “preferatul”,dimpotriva, acesta va primi o lovitura care-l va desfinta total, “marile puteri” ar fi decis ca la carma Romaniei sa fie o curva cu patalama, in loc de o cocota masculina___——____Comentariul alaturat este adus de pe “Vocea Rusiei”( de la un articol cu “Campania electorala trista”) si l-am posta dis-de -dimineata (de la PC) ca dupa 2 ore, iesind afara (intr-o glorioasa dimineata- indeed, better than Uriah Heep’s “July Morniing”) sa gasesc – de la un computer public- pe aceiasi pagina, ca comentariul respectiv nu mai este postat, fiind foarte posibil ca cerberul de la V R sa joace la doua capete, sa dea impresia de “perestroika”…Probabil pentru ca ei cred ca eu as fi facut vreo aluzie la “viorela patriei”, si cum se poate, sa-l denigrez sa-l fac “cocota masculina” cand “toata floarea cea (tra)vestita, a intregului …Rasarit” stie ca el este fata mare! Si cu ochii migdalati si spre urechi!
——————————————————————————
1)Ar fi o noua discriminare a Justitiei daca numai acest criminal va fi acuzat de cele enumerate, primii 2 pre-edinti, toti pm-ii(cu peste 6 luni activitate), si guvernator banca centrala(plus inca doua duzini de varfuri mafiotice) trebuie condamnati pentru aceleasi crime si-legal- executati in public.restul-pana la o mie+(parlamentari actuali si trecuti, clientele grasa) inchisi pentru minim 10 ani si -desigur- confiscarea totala a averilor acestor gangsteri, suma ce va permite Romaniei sa faca un salt spectaculos, desigur daca asigura si celelalte laturi ale “noii ordini” adica intoarcerea la Monarhie cu aport Englez, transformarea societatii romanest intr-o reala societate de proprietary, adica orice persoana trecuta de 17 ani, sa detina o proprietate activa, aducatoare de un minim venit.