Regele Ubuntu s-a reînnoit. Versiunea 14.10 a fost lansată
Cea mai tare distribuție Linux a momentului a primit în aceasă seară o nouă versiune. Puțin peste ora 18:00, ora României, 16:00 ora Marii Britanii, Ubuntu 14.10, Utopic Unicorn, a văzut lumina zilei în mod oficial spre satisfacția utilizatorilor și a celor interesați. Că tot veni vorba despre interesul pe care media și utilizatorii îl manifestă la adresa acestei distribuții Linux, ei bine, acesta se află într-o permanentă creștere. De când Canonical pregătește pentru această iarnă un telefn care să ruleze Ubuntu, ce va rivaliza cu deja celebrul Android, toți sunt cu ochii pe el.
După luni de lucru intens, comunitatea și echipa de la Canonical au adus la viață aproximativ a douăzecea versiune a celui mai titrat Linux al vremurilor noastre. Nefiind o versiune LTS, Ubuntu 14.10 este susținut de Canonical doar pentru nouă luni. Desigur, cei care o să îl descarce și îl vor instala au interesul de a fi la zi în privința inovațiilor aduse acestei distribuții. După cum se știe, varianta anterioara, Ubuntu 14.04 LTS va avea suport până în 2019 dar, spre regretul multora, nu va inclunde prin update-uri destul de multe noutăți aduse de viitoarele versiuni. Așadar, dacă vreți să fiți la zi cu vremurile, treceți pe Ubuntu 14.10.
Ubuntu 14.10 se mișcă excelent, are cele mai noi și la zi softuri, arată foarte bine și așteaptă să îl pui la treabă. Este gratuit și așa va rămâne conform promisiuii făcute de Canonical, în plus, este extrem de stabil și puternic. Ubuntu 14.10 se adresează celor care vor putere și eleganță, funcționalitate și siguranță.
Notele de lansare pot fi descărcate de aici iar noua distribuție de aici, sau de mai jos. Îl puteți descărca în versiunile de 32 și 64 bit. Trebuie doar puțină atenție la descărcare deoarece, din fabrică, se va descărca automat versiunea pentru computere mai noi, adică cea pe 64 biți. Pentru instalare o să aveți nevoie de un DVD sau un stick USB și de puțină atenție. Instalarea este simplă și logică, dar dacă nu ai mai instalat niciun Ubuntu până acum, ar fi extrem de indicat să ceri ajutorul unui prieten care se pricepe sau să încerci să faci acest pas pe un computer de test.
Spor la descărcat și testat noul Ubuntu. Nu o să regretați.
Video – cum arată UBUNTU 14.10

Ajuta-ma Doamne sa aflu adresa de e-mail sau telefonul unui specialist in LINUX sau UBUNTU !
pe Cetatenii uniti(care-adevarat- nu mai este de gasit) se anuntase ca si aceasta pagina va fi inchisa, se vede treaba ca nu chiar toate stirile rele se confirma…Mai jos un comentariu sters, dde pe pagina Vocea Rusiei(si repostat)––Este santajat catalin harnega…(vocea rusiei)
(…)
_____________________——————————__________________
Intrucat pargraful de mai jos nu mai este de gasit la art. cu Rosia Montana, il repostez aici, just in case:
Ucrainizarea Romaniei By Mihai Giurgea on 17 octombrie 2014 • ( 7 ) Ramanerea Romaniei in UE si NATO inseamna puscarie pentru tot PSD-ul. De aia vor cu Rusia! Efectiv, toti sunt infractori. Unii chiar multipli, ca tanarul Banicioiu, care este si hot de la Buget (asta e deja o regula), dar si proxenet, traficant de prostituate. Singura salvare a PSD-istilor este iesirea din UE/NATO, alianta cu Rusia si desfiintarea DNA. Iar asta nu se va intampla niciodata! Viktor Ponta = Viktor Ianukovici Deja s-a tras o noua linie intre Est si Vest, un nou Zid al Berlinului – si deja a inceput un nou Razboi Rece. Noul zid imparte Ucraina in doua, la fel cum, in trecut, au fost rupte in doua Germania, Coreea si Vietnam. De data asta, Romania (ca si Moldova) a cazut in partea buna a Zidului. Aia anti-Mafie. Si nu exista nici o sansa sa mai treaca dincolo. Ce se va intampla cu partizanii Rusiei? Indiferent ca sunt ortodoxisti, sau pro-Putin, sau pro-comunism, sau pur si simplu mafioti romani antioccidentali: vor fi macelariti. Motivatiile nu mai intereseaza pe nimeni. V-ati obisnuit cu democratia, cu pacea si cu binele? V-ati obisnuit sa va razboiti doar cu gura, pe internet? Las’ ca va trece! Votati-l pe Ponta si o sa va dezobisnuiti rapid. Intre Romania si Ucraina va exista o singura diferenta: Romania NU va fi rupta in doua. Mafiotii comunisti romani, spre deosebire aia ucrainieni, n-au unde sa mai fuga…”(tot articolul, pe “Capitalism pe paine”)
Cetațenii Uniți au revenit cu o echipă nouă.
Casa Regală, de la stindardul democraţiei, la coabitarea cu politica damboviteaba.(Adevarul. ro)
(…)
__________________________–––––––––_______________________
Bine ca -in sfarsit- o publicatie de mare tiraj recunoaste cea ce am spus de zeci de ori, ca , casa regala romana s-a decredibilizat total(datorita -in principal- lacomiei),dar inca nu este adaugata idea mea „seculara”, ca totusi, Romania are urgenta nevoie de MOnarhie, insa numai cu aport Englez, la varf.ei la coabitarea cu politica dâmboviţeană(adevarul.ro)