Arhivă categorie: semne

Rusia – stat terorist!


Cum am putem eticheta un stat care, de când se știe, a creat scenarii, fel și fel de scenarii, care au avut drept scop final destabilizarea altor state, destabilizare propice instaurării hegemoniei ruse.… Continuă lectura

VIDEO! CAMPIONATUL MONDIAL DIN BRAZILIA DINAMITAT DIN TEMELII! TOTUL A FOST O MINCIUNĂ INCREDIBILĂ


În cazul în care nu ai realizat până acum, știrile despre  Campionatului Mondial de Fotbal din Brazilia nu au reprezentat altceva decât o înșiruire de minciuni. Adevărul a fost aflat grație unor eroi… Continuă lectura

Pentru prima oară în istoria umanității un român reușește imposibilul


Da, este adevărat, un român a reușit ceva unic, o realizare imposibilă pentru noi toți. Pentru prima dată în istoria lumii, sau mai bine zis de la facerea lumii, un român din Iași… Continuă lectura

ATENȚIE! UN CRIMINAL DEOSEBIT DE PERICULOS SE AFLĂ ÎN LIBERTATE! ATENȚIE!


  Un criminal deosebit de periculos și de obraznic se află în libertate deși a produs prin acțiunie sale, directe și indirecte, moartea a mii de oameni. Mai mult, acesta a fost autorul… Continuă lectura

PONTA VREA SĂ ȘTIE TOT CE FACI PE INTERNET! LEGE DEMNĂ DE UN REGIM TOTALITAR, LA UN PAS DE APROBARE


România, stat democratic – o glumă. Cum să punem bazele unei Românii democratice, în care drepturile cetățenilor să fie respectate, când actualii conducători sunt urmașii torționarilor de la securitate, ai criminalilor și ai… Continuă lectura

Actul de trădare națională ce va destabiliza România! Iată ce se pune la cale!


Guvernul socialisto-mafiot al României este la un pas de o a adopta o lege, desigur, fără ca presa importantă din țară să spună ceva, lege ce ar putea avea repercursiuni greu de imaginat,… Continuă lectura

VIDEO REVOLTĂTOR! PREOȚI OPULENȚI ȘI VIOLENȚI! SUTE DE OAMENI SFIDAȚI DE EPISCOPUL IOACHIM BĂCĂUANUL! REACȚIA SĂTENILOR A FOST PE MĂSURĂ


Sosit – asemeni lui Iisus Hristos, cu mici diferențe, desigur, – la bordul unui măgăruș de ultimă generație – Audi A8 –  de vreo sută de mii de euro (peste 4 miliarde bani… Continuă lectura

VIDEO! 300 de oameni la un pas de a fi călcați în picioare de poliția călare. Intervenție brutală și abuzivă a poliției sancționată de cetățeni, plus un polițist aproape de a fi linșat


  A dat soarele. Polițiștii nostri au decis să pună de o transpirație și de un abuz, afară, la umbră, că oricum birourile erau deja pline de tăietori de frunză și de  transpirație… Continuă lectura

O lume întreagă oripilată de aceste brute din România. S.O.S.! Așa ceva nu se poate!!!


Imagini filmate în România au stârnit stuperfacție la nivel mondial. Încă odată țara asta a oripilat o lume întreagă. Gradul de degradare al societății românești, accelerat în ultimii ani de măsurile luate de… Continuă lectura

INCREDIBIL!!! GUVERNUL SOCIALIST TE SĂRĂCEȘTE. AFLĂ PE CE TREBUIE SĂ DAI PESTE 150 DE LEI! Și asta nu este tot.


Guvernul socialisto-mafiot al României are mare grijă de bunăstarea buzunarelor voastre în sensul că luptă cu dibacie pentru menținerea acestora goale. Dacă voi ați avea buzunarele pline, nu ați mai depinde de ajutoarele… Continuă lectura

Va fi ponta pus sub urmarire penala? Incep cautarile pentru un nou premier!?


Sa nu credeti ca Antonescu Crin a pus la cale ultimele miscari asa, de nebun… Totul, dar absolut totul, este calculat. La nivelul celor cu putere de decizie, nimic nu este lasat la… Continuă lectura

ATENȚIE, NU ESTE DE GLUMĂ!!! România va deveni țara ATENTATELOR!?


O informație de o gravitate deosebită a trecut aproape nebservată la sfârșitul anului 2013. Guvernul Ponta-Băsescu-Antonescu (usl-băsescu) negociază, „în secret”, conform mai multor site-uri de Internet (The Telegraph ;  FronPress ; Vestul ;… Continuă lectura

Regele Mihai în lacrimi


După cum mai multe surse online relatează, Majestatea Sa Regele Mihai este prezent la Săvârșin unde, alături de ceilalți membri ai Familiei Regale a României, primește colindători și oferă daruri. Nu sunt deloc… Continuă lectura

Fug ponta si basescu cu elicopterul?!


Tovarasi, treaba este groasa iar cei doi neispraviti  principali de acum ai Romaniei, tovarasii ponta si basescu, stiu asta! Nivelul janic de trai in care poporul se zbate se vede cel mai bine… Continuă lectura

UN gestul STUPEFIANT al preoților de la Cluj! Rămâi fără cuvinte! Mai au vreun Dumnezeu acești indivizi?!


Așa ceva nu s-a mai văzut în România niciodată. O scenă care produce o profundă senzație de greață, o scenă penibila și dură care arată gradul în care instituția bisericii a decăzut, mizeria… Continuă lectura

Națiune, acum este timpul TĂU!


Este ziua patriei mele, ziua neamului meu, ziua celor ce și-au dat viața pentru România! Mărturisesc că, de câte ori ascult imnul patriei mele, de fiecare dată, scap cel puțin o lacrimă.  Sunt… Continuă lectura

Ceaușescu nu a murit la execuție! Ipoteza care DINAMITEAZĂ ROMÂNIA!


De peste două decenii trăim în minciună, o minciună abil întreținută de instituții plătite din banii noștri și care servesc perfect intereselor distructive ale mafiei politice care conduce România.Vinovatul principal pentru dezastrul din… Continuă lectura

NO COMMENT – VIDEO! Cumplita isterizare a unui „politician”! Iată ce sunt capabili să facă unor oameni simpli cei pe care îi plătim!


î Într-o țară normală acești indivizi nu au ce căuta în politică sau în administrația statului. Sunt din ce în ce mai multe și flagrante cazurile în care politicienii dau în clocot de… Continuă lectura

UN NOU TUN MARCA PONTA$BASESCU. CE REDEVENTA CREZI CA PRIMIM DE LA CEI CARE VOR EXPLOATA GAZELE DE SIST?!! DISTRIBUIE, SPARGE CENZURA!


Jaful de la Rosia Montana a fost mic copil pe langa ce urmeza! Va avertizam ca urmeaza informatii ce pot produce o stare de rau sau de furie! Daca in cazul tunului de… Continuă lectura

„Într-o noapte, către ziuă, ne vor ocupa trei țări: Ungaria, Bulgaria și Rusia…” Profeția apocaliptică facută de un mare duhovnic …


Odată mi-a zis că, într-o noapte, către ziuă, ne vor ocupa trei țări: Ungaria, Bulgaria și Rusia. Atunci eu am zis: „Ungurii or să ne ocupe pe noi?”, iar el mi-a spus: „Și… Continuă lectura

După trădarea de la Roșia Montană urmează Ardealul…! Dezmembrarea României – ultimele acte


Ponta va accepta, printr-o ordonanță de urgență, arborarea pe clădirile publice a așa-numitului „drapel al ținutului secuiesc”! Acest gest SEMNIFICĂ RECUNOAȘTEREA OFICIALĂ DE CĂTRE STATUL ROMÂN A ACESTEI INVENȚII MAGHIARE NUMITĂ POMPOS ȘI… Continuă lectura

Trăim vremuri istorice! Suntem contemporani cu moartea unui stat…


Și statele mor, nu doar oamenii, doar că moartea lor este mai lentă și dureroasă.. Trăim, fără ca noi să vrem acest fapt, vremuri istorice. Suntem contemporani cu mortea unui stat, statul nostru,… Continuă lectura

TE PREGĂTEȘTI PENTRU MARELE CUTREMUR? IATĂ 3 APLICAȚII CARE ÎȚI POT SALVA VIAȚA!


TE PREGĂTEȘTI PENTRU MARELE CUTREMUR! IATĂ 3 APLICAȚII CARE ÎȚI POT SALVA VIAȚA! click AICI PENTRU A CITI. Dă like paginii LINUX ROMÂNIA TE RUGĂM SĂ DISTRIBUI! POATE SALVA VIEȚI!

ȘOC! REALITATEA TV VA FI ÎNCHISĂ LA ORDINUL LUI PONTA. TVR MAI ARE O SUFLARE!


Efectul Roșia Montană: Realitatea TV, închisă la ordinul lui ponta. Ne aflăm în fața unui atac mișelesc, tupeist și neconstituțional  asupra presei, atac nemaiîntâlnit în România și în lumea civilizată. Printr-o hotărâre de… Continuă lectura

SOS! SPRE CE SE ÎNDREAPTĂ ROMÂNIA! CEA MAI ORDINARĂ LEGE, GATA SĂ FIE APROBATĂ! VA FI MĂCEL!


Nu credeam că în țara asta lucrurile pot lua o turnură așa de gravă într-un timp așa de scurt. Mă sperie faptul că asta este abia începutul, iar mai mult de jumătate din… Continuă lectura

SCANDALOS! ARTIST ROMÂN CENZURAT LIVE LA TV PENTRU VERSURI ANTI-BĂSESCU!


Nu credeam că în România mai este posibilă cenzura într-un mod așa de grotesc,  nu credeam că mai pot avea loc asemenea scene în România secolului XXI. Un artist român a fost cenzurat… Continuă lectura

DETALII CARE ZGUDUIE ROMÂNIA. VEZI AICI LA CE S-AU PRETAT „REPREZENTANȚII” POPORULUI


Ce veți citi și urmări aici nu apare în presă, judecați voi de ce. VĂ ROG SĂ CITIȚI ARTICOLUL APOI SĂ URMĂRIȚI CLIPUL VIDEO ATAȘAT. Dacă doriți ceva și mai tare citiți AICI… Continuă lectura

A LUAT PONTA ȘPAGĂ? Dar basescu?


Recentele și gravele evenimente care au avut loc în țară în ultima vreme, ascunse subtil sub umbrela scadalului iscat de extremiștii maghiari, special pentru a distrage atenția, au făcut ca pe buzele multor… Continuă lectura

„[…] morţii sunt rupţi în două cu sicrie cu tot!”


Este incredibl ce se petrece în România secolului XXI!  Te invit să citești și să reacționezi! Nu este totul pierdut, de tine depinde totul! Tu ai puterea! „La Roşia Montană, cu excavatorul, morţii… Continuă lectura

ȘTIREA ANULUI 2013! ROȘIA MONTANĂ – ACT DE ÎNALTĂ TRĂDARE NAȚIONALĂ, CRIMĂ, PREGĂTITE DE PONTA ȘI BĂSESCU!


Click pe afis pentru al DISTRIBUI pe Facebook! Au vândut totul, fabrici, uzine, petrolul și gazele naturale. Acum vând aurul țări, la fel, adică pe nimic! În curând ne vor ucide prin gazele… Continuă lectura

Sute de mii de români ar fi fost astazi în viață. Suntem victimele trufiei și lăcomiei capilor bisericilor și a politicienilor


Sute de mii de români ar fi fost astăzi în viață dacă capii bisericilor/cultelor din România ar fi fost cu adevărat creștini iar politicienii nu ar fi căutat să obțină cooperarea și tăcerea … Continuă lectura

Afacerea mântuirea!


Oare cum îi putem numi pe acești indivizi?! În numele Divinității, apelând la credință și speculând, intens și jegos, teama de moarte și necunoscut a omului, uneori amenințând, mai mult sau mai puțin… Continuă lectura

Pe internet, Ungaria a anexat Transilvania! România, dormi!?


Dormi, popor român, că au extremiștii maghiari grijă de tine! Pe mafioții din politică, indiferent de partid, să nu te bazezi.  Ei au distrus România, au vândut-o, au devalizat-o, te-au îndatorat pe tine… Continuă lectura

MANJARO – revoluția este în desfășurare!


O adevărată revoluție a izbucnit de curând amenințând să dea peste cap ierahiile. Interesante și captivante mișcări de trupe se întrevăd la orizont. Un nou intrat în horă uimește plăcut lumea sistemelor de… Continuă lectura

Despre averea strânsă de Biserica Ortodoxă Română în numele credinței…


Averea Bisericii Ortodoxe Române, strânsă în numele credinței este, este uriașă! Se estimează că  terenurile, clădirile, pădurile deținute, depășesc ca valoare uriașa suma de 3 miliarde de euro! Frumoasă sumă și vi se… Continuă lectura

UN CAZ NOU DE TUPEU MARCA biserica ortodoxă română!


Am trăit să o văd și pe asta! Capii bor sunt nemulțumiți de faptul că nu primesc, tineți-vă bine, mai mulți bani de la stat. Îi roade invidia, țineți-vă și mai bine, că… Continuă lectura

SECURIȘTII REVIN ÎN FORȚĂ!!! România dorește să implementeze un program similar PRISM!!!


Așa este, ați înțeles bine, în România băieții deștepți pun la cale un program asemănător cu programul american PRISM, care ar urma să ne spioneze ilegal activitatea pe internet. Dacă nu știați, SUA… Continuă lectura

HALUCINANT! PONTA ȘI UN DEPUTAT psd jignesc întregul popor român!


„Distinsul” parlamentar miliardar psd – sebastian ghiță – reușeste cu succes deplin să jignească poporul român. Prieten al lui poanta și al directorului sri, cât și conducătorul postului de televiziune rtv, ghiță, propune… Continuă lectura

ROMAN, orașul în care cetățeanul este umilit și pus pe drumuri !


UPDATE: Credeți ca s-a rezolvat ceva deși presa a relatat cazul?! Marți, în jurul orei 22:00, (fotografii mai jos) peste 80 de oameni erau în curtea SPCLEP Roman urmând să rămâna acolo peste… Continuă lectura

VIDEO DRAMATIC! Gazele de sist pot aduce apocalipsa! Atentie, imagini incredibile!


Rugamintea mea este sa urmariti acest documentar cap-coada Acelasi documentar varianta pe yt Te rugam sa dai like paginii “CETATENII UNITI” (click pe link – necesita cont Facebook) Izvoare otravite pentru sute de… Continuă lectura

ROMANIA ESTE TOT CE AVEM MAI SFANT


Astazi, 29 iulie, este Ziua Imnului National! Oare cati stiau? O noua surpriza va este oferita de Proiect Romania, o noua animatie, de data aceasta cu tricolorul actual in prim plan. Ca de… Continuă lectura

O grava, semechereasca si SCANDALOASA hotarare a fost adoptata. Taxa pe caine! Vezi cat te costa!


Te rugam sa dai like paginii “CETATENII UNITI” (click pe link – necesita cont Facebook) O grava, semechereasca, ilogica si scandaloasa hotarare a fost adoptata la Bucuresti. Potentialul de a se transforma intr-o… Continuă lectura

Pe ce a dat Romania 390 de miliarde de lei pentru perioada 2009-2013 !? Si asta nu este tot! MEGA JAF SI GIGA BATAIE DE JOC!


Pe ce a dat Romania 390 de miliarde de lei pentru perioada 2009-2013 !? Si asta nu este tot! MEGA JAF SI GIGA BATAIE DE JOC! (click pentru a citi) Da un like… Continuă lectura

Vesti triste dinspre Casa Regala a Romaniei


Informatii menite sa ne ingrijoreze ne parvin din partea Casei Regale a Romaniei printr-un comunicat de presa. Starea de sanatate a sotiei Regelui Mihai I, Regina Ana, pare a fi destul de precara… Continuă lectura

SOS ROMANIA! DREPTATE PENTRU SABINA ELENA!!


Te rugam sa dai like paginii „Mandru ca SUNT ROMAN” (CLICK AICI)! Romania este singura tara din lume unde nu ai voie, in anumite zone, sa afisezi si sa te mandresti cu simbolurile… Continuă lectura

O NOUA PATA RUSINOASA PE OBRAZUL BISERICII ORTODOXE ROMANE


stop blog Proiect Romania Scandalurile se tin lant de lideri influenti ai  Bisericii Ortodoxe Romane. In centrul atentiei vine, de aceasta data, Ion Gheorghe alias Paisie Lugojeanul si tot ochiul dracului este cauza. Dragostea… Continuă lectura

IMPOZITATI VENITURILE CULTELOR RELIGIOASE INDIFERENT DE NATURA ACESTORA!


PANA IN ACEST MOMENT AVEM IN JUR DE 67 000 DE DISTRIBUIRI! Conform asociatiei ASUR, (Asociatiei Secular-Umaniste) in Romania avem odata la 2 zile, in medie, o biserica noua inagurata. Nu contesta nimeni dreptul… Continuă lectura

Va demisiona si Patriarhul Daniel?!


PANA IN ACEST MOMENT AVEM IN JUR DE 68 000 DE DISTRIBUIRI! SEMNEAZA PETITIA DE MAI JOS – CLICK PE LINK-UL VERDE IMPOZITATI VENITURILE CULTELOR RELIGIOASEPETITIE!  (JOIN+INVITE FRIENDS / ALATURA-TE + INVITA PIETENI) Asumarea… Continuă lectura

PACATELE PAPEI. Pe scurt despre un viitor ce nu va mai veni.


Traim un moment istoric, parte a unui set de evenimente ce par a sugera apropierea sfarsitului lumii sau, fata vazuta a unei crize atat de intense incat a dus la plecarea Papei. Papa… Continuă lectura

ROMANIA LA RASCRUCE! SE PUNE LA CALE DEZMEMBRAREA ROMANIEI!? RUSIA ASA SPUNE – VEZI SCENARIUL APOCALIPSEI!


VIITOR TULBURE LA ORIZONT SE ARATA PENTRU NEAMUL ROMANESC! Romania pare pusa in fata unor decizii deja luate, iar noi nu contam! Scenariul dezintegrarii teritoriale a ROMANIEI prinde contur din ce in ce… Continuă lectura

„CER REVENIREA LA MONARHIE!” IMPLICA-TE SI TU!


Am demarat un mic proiect prin care incercam sa ne facem, pentru a nu stiu cata oara, cunoscuta vocea noastra, a celor care cred in REGE si in MONARHIE ca forma de organizare… Continuă lectura

COPLATA REVINE !!! GENOCID SAU NU?


POTI PROTESTA SI TU IMPOTRIVA ACESTUI NOU BIR!  Daca dai click pe poza de mai sus sau chiar pe acest link ajungi pe Facebook (pe pagina Cetatenii Uniti) unde esti rugat sa DAI… Continuă lectura

OTV SE INCHIDE!!!


O stire bomba a aparut socat astazi. Consiliul National al Audiovizualului a decis ridicarea licentei de functionare a postului de televiziune OTV controlat de Dan Diaconescu. Motivul invocat in luarea in unanimitate a… Continuă lectura

Noul MYSPACE – ASA DA! L-ai incercat?


NOUL MYSPACE – ASA DA! L-AI INCERCAT? Intre noi fie vorba, ne cam plictisim de Facebook -de multa vreme- si in special de limitarile incredibile si ilogice pe care aceasta retea de socializare… Continuă lectura

Nori negri se aduna deasupra Romaniei! TARA ESTE IN PERICOL?


Cotidianul “Adevarul” publica declaratiile incredibile ale unui fost deputat moldovean – Andrei Safonov – actualmente “analist politic” la Tiraspol. Acesta este autorul unor mizerii anti romanesti ce nu ar trebui lasate nesanctionate. Trebuie… Continuă lectura

TOPUL CELOR MAI ENERVANTE PROBLEME DIN FILMELE ROMANESTI


De ce filmele romanesti sunt -aproape – varza? Impresia mea generala despre filmele romanesti este ca marea lor majoritate sunt facute de mantuiala, in scopul de a justifica cheltuirea unor bani – publici… Continuă lectura

S-a dublat pretul luminii!! O MASURA FARA PRECEDENT!


Cu siguranta multi dintre cititorii acestui blog ar dori sa afle ca, de cateva saptamani bune, pretul luminii s-a dublat. Plagiindu-i pe  comerciantii romani  moderni, care cresc preturile – dar nu le dubleaza-… Continuă lectura

DE CE BOR NU ACCEPTA PRACTICA INCINERARII! CAT PIERDE BISERICA?!


DA LIKE PAGINII FACEBOOK „CETATENII UNITI„ Este condamnabil, necrestinesc, incredibil, ilogic, si inuman gestul BOR de a nu permite oficierea slujbelor religioase in cazul celor care aleg incinerarea. Este o sfidare la adresa… Continuă lectura

SCENE GROTESTI LA TELEVIZOR! REVELIONUL GUNOAIELOR (2013) SE INTOARCE


Daca va imaginati ca pseudo-televiziunile romanesti si-au invatat lectia si s-au pregatit temeinic pentru cea mai importanta noapte din an, va inselati amarnic. Revelionul 2013, pe ici pe colo, a suferit schimbari de… Continuă lectura

TUPEU DE de „mare trust”! Ce lux si-a permis pro tv-ul!


Nu am vazut pe niciun site cu pretentii de “serios” tratata, asa pe romaneste, problema continutului pe care il gasesti pe voyo, adica pe site-ul cavalerilor dreptatii si echitatii absolute. De ce oare?… Continuă lectura

LOCUITORI AI TERREI, DEPUNETI ARMELE …


„LOCUITORI AI TERREI, DEPUNETI ARMELE …„, acest citat este parte a unui mesaj cu o durata de 6 minute pe care telespectatorii unor posturi tv din Marea Britanie l-au auzit, consternati, in timp… Continuă lectura

Ce partid a inchis vplay? Ce partid ne interzice democratia?


Scandalul dintre vplay si hamisitul, “corectul”, partaitul si tupeistul trust din care face parte voyo si pro tv-ul, care intre noi fie vorba pozeaza in victima mai ceva ca o fata mare, ca… Continuă lectura

PRO TV IRITA ROMANIA! MILIOANE DE ROMANI AFECTATI!


Ghici cât câştigă “vitejii” luptători împotriva pirateriei online din cna.ro În România fost băsistă, actual USL-istă, câteva companii cu bani îşi impun interesele în dauna tuturor, pentru simplul motiv că “pot” face tiruri cu… Continuă lectura

BRUTAL!!! O metoda barbara de furt. Romania evului mediu!


Romania secolului XXI este senzationala! In timp ce oamenii de stiinta au descoperit „Particula lui Dumnezeu” si cancerul este aproape de a fi invins, la noi in tara se petrec lucruri si mai… Continuă lectura

POTARNICHILE ISI INCEARCA „NOROCURILE”


Potarnichile basite ne cer votul iara. Gasca odioasa, care si-a batut joc de Romania, care ne-a ras in fata la fiecare iesire in public, care ne furat, infometat,  mintit, acuzat, umilit, sfidat, jumulit… Continuă lectura

STEAGUL ROMANIEI PE MARTE


Desi este criza peste tot in lume si ne apropiem cu pasi extrem de repezi de al treilea razboi mondial, unii si-au facut timp pentru a realiza steagul planetei Marte. Acesta a fost… Continuă lectura

ABUZURILE JANDARMILOR REVIN IN FORTA! SI MAI SFIDATORI!


Vi-i mai amintiti pe   jandarmi? Va revin in minte faptele lor de “vitejie”, adica scenele scandaloase  in care acestia carau pumni, bastoane si picioare, in nestire si cu nesimtire, celor care au avut… Continuă lectura

O molima ucide Romania!


Romania se confrunta in acest moment cu o epidemie mortala si incurabila.  Boala a  aparut  de ceva vreme, cam de cand a aparut si acest stat. Epidemia este intretinuta de faptul ca politrucii … Continuă lectura

BASESCU PLEACA DE LA COTROCENI?


Trebuie spus, de la bun inceput, ca traian basescu, presedintele Curtii Constitutionale, adica a mosilor si a babetelor inticlate, cu salariile de speriat, santajabili, in mare lor majoritate, nu pleaca. Daca ar fi… Continuă lectura

COTETUL BASESCULUI


Este incredibil ce a ajuns tara asta dupa atatia ani in care a fost condusa de presedintele premier! Peste tot ti se rade in nas de catre niste parasute, lingai, caricaturi umane, cu… Continuă lectura

APOCALIPSA BASESCU !! CUM TII OSTATIC UN POPOR!?


Basescu revine la Cotroceni spre stupoare  poporului!  Presedintele,  pe care nimeni nu il mai vrea, ne-a ciuruiti inca odata, ne-a demostrat ca nu da doi bani pe vointa poporului. Iata ce insemana sa… Continuă lectura

MESAJUL DEMENTIAL SI REVOLTATOR AL UNUI JUDECATOR! ROMANIA SUB DICTATURA!


In 1989 au murit mii de tineri pentru dreptul de a vorbi liber, de a critica, adica pentru libertate. Acum, in odiosul regim basescu, nu mai avem voie nici sa punem intrebari, nici… Continuă lectura

INCEPE AL TREILEA RAZBOI MONDIAL?!


Se vorbeste zilele acestea, si de ceva vreme incoace, despre izbucnirea unor noi razboaie in Orientul Mijlociu, in Asia, si nu numai. State precum sua, rusia, marea britanie, japonia si china, adica statele… Continuă lectura

Ne vreti in strada?


  Ne vreti in strada? CLICK PE ACEST LINK PENTRU A CITI!.

Romania TERORIZATA DE basecu!!


Asistam la fapte  incredibile, de neimaginat,  la masuri securiste luate de cei ce pierd puterea, in frunte cu basescu. Romanii care si-au exercitat dreptul constitutional la avot, sunt hartuiti, intimidati, umiliti, pusi pe… Continuă lectura

Cine crezi ca revine la viata din toamna?


Un prieten drag, care mi-a lipsit, revine la viata si nu este vorba de o gluma! Conform pagina de media, la 20 de ani de la aparitie si la aproximativ 10 ani de la inchidere… Continuă lectura

INFIORATOR! Un Mega-cutremur si milioane de victime


Conform omul de știință scoțian Iain Stewart, (nu este vorba de Marmureanu 🙂 ) citat de site-ului „Opinia Timisoarei, un mega-cutremur, cu milioane de victime, va avea loc  cat de curand!! Te felicit… Continuă lectura

S-au TAMPIT! TVR Cultural se INCHIDE!


NU UITA SA RASPUNZI LA UN SONDAJ DE OPINIE LEGAT DE INCHIDEREA TVR CULTURAL. Click aici pentru al accesa. Zilele acestea a aparut o stire incredibila care ne demonstreaza, inca o data, daca… Continuă lectura

„Morti vii”, lumi paralele, crime, descoperii la care nu te-ai gandit, organizatii secrete, fenomene paranormale…. Fringe


Daca este sa recomand un serial cuiva care are pretentii de la viata, care nu traieste doar  pentru a vedea tembelovele, a asculta manele si a clafai mici, atunci va invit  sa urmariti… Continuă lectura

basescul se crede REGE !


In mintea lui,  individul pe care il vedem zilnic, echipat in tricou albastru, zbierand si amenintad din curtea unui case particulare, adica cetateanul basescu, se crede rege. Recent, intrebat daca isi va da… Continuă lectura

„DECLARATIE DE RAZBOI” la adresa Romaniei?


Incercam sa elucidam o enigma. Niels Schnecker a declarat astazi la Antena 3 ca amestecul  Ungariei in treburile interne ale Romaniei, ar fi fost perceput, in trecut, ca o declaratie de razboi la… Continuă lectura

Basescu – presedintele ungurilor, ignorantilor, tradatorilor, inconstientilor, scarbitilor, credulilor si celor ce nu stiu ce vor


Traian Basescu a fost demis de popor cu o majoritate uluitoare desi, ccr-ul, imbacsit pana la refuz de oamenii lui basescu, va invalida referendumul, ignorand – sfidator – faptul ca, la numarul real… Continuă lectura

VIDEO … UCISI pentru vina de A FI ROMANI ! <UNDE ESTI MAICA?!> ZIUA IN CARE A VENIT APOCALIPSA!


…”cruzimea cu care a fost comis acest genocid întrece orice închipuire”

Legea care ar putea trimite milioane de romani LA INCHISOARE!


La capitolul legi, Romania sta extrem de bine, parlamentarii nostri fiind extrem de darnici atunci cand vine vorba de pedepse destinate muritorilor de rand. Romanii se plang in permanenta ca legile exista dar… Continuă lectura

Coca Cola la punga! Izvor de „sanatate”!


Coca Cola a ajuns sa fie vanduta si la punga in statele mai sarace ale lumii. Daca pana acum in acele zone cola era turnata direct intr-o punga la magazin – punga in… Continuă lectura

Vplay.ro este C E N Z U R A T ! RDS&RCS raspunde SFIDATOR! Compania se afla in afara Constitutiei!


Romania a ajuns tara in care companiile fac ce doresc fara sa aiba vreo urma de jena fata de clienti sau lege!

Ce faci daca pe 9 IULIE ramai fara internet?


De ceva vreme un zvon, ce va deveni realitate, ii terorizeaza pe internauti. Acestia  se vad pusi in situatia extrem de dificila ca pe data de 9 iulie sa ramana fara internet. Se… Continuă lectura

Ora regelui – o emisiune despre Coroana – debuteaza pe TVR 1


O emisiune extrem de interesanta, demna de urmarit, care promite multe si care nu are precedent in spatiul media romanesc, intitulata „Ora Regelui” debuteaza sambata 7 iulie 2012 ora 13.00 la Televiziunea Nationala, mai… Continuă lectura

Carmen Hara prezice: ” Adrian Nastase nu va face puscarie… „


.. Intr-o postare extrem de interesanta, ce pare a fi un raspuns adresat unei doamne Maria, Carmen Hara  face o prezicere de bun augur pentru Adrian Nastase. Prezicatoarea, fosta cantareata, sustine ca Adrian… Continuă lectura

Sa DAM FOC Europei !


Este timpul sa ne trezim, sa nu ne mai balacarim in lupte politice inutile, sa cerem ce este al nostru, sa ne depasim conditia de vesnici ascultatori ai unor puteri, mai mici sau… Continuă lectura

Descarci o melodie – primesti chiar 14 ani de inchisoare! Ucizi trei oameni primesti cu suspendare! „Fascinanta Romaniei”


HUIDU vs SINUCIGASUL Daca ucizi trei oameni, asemeni lui huidu serban,  primesti doi ani si jumatate de inchisoare – cu suspendare – iar daca descarci o melodie, un program sau un film de… Continuă lectura

Boicotati „produsele” Serban Huidu! Ne-am saturat de sfidare!!!


citeste si: Sfidarea lui Serban Huidu – legaturi politice? si Serban Huidu si gasca ne RAD IN FATA!? Justitia si procuratura, daca nu ar fi dorit sa arate cat de mizerabile sunt dar si ca mai au, cat… Continuă lectura

Mai rau CA ANIMALELE!!! Nastase a fost MALTRATAT de politisti dupa ce s-a impuscat!


UPDATE: declaratile complete mai jos (sursa: Jurnalul National) Unui om impuscat, ranit,  primul gest pe care il faci este sa ii acorzi primul ajutor, indiferent despre cine este vorba. Corect?! Detalii incredibile despre… Continuă lectura

Semn al sfarsitului lumii?


De vreo 20 si ceva de ani se descopera ca, prin cimitirele patriei, dar si prin locurile similare din mai toate statele unde a patruns „demonul civilizatiei”, mortii nu mai putrezesc. Nedescompunerea trupurilor celor… Continuă lectura

Afla ce ii prezice Carmen Hara lui Adrian Nastase.


In doua postari pe profilul sau de Facebook, Carmen Hara scrie despre Adrian Nastase. Aflam despre el ca va fi mult timp langa familia sa.  Mai precis Carmen Hara ne spune ca :”L-am… Continuă lectura

DESTUL !


Publicat mai 27, 2012 de Adrian NASTASE O scrisoare ce nu va ajunge niciodata la destinatar. Timp de opt ani, v-ati impus propria cultura – a urii, a inselaciunii si a calomniei. Prin retorica voastra,… Continuă lectura

Serban Huidu si gasca ne RAD IN FATA!?


UPDATE: Se pare ca Huidu joca teatru – era trist la proces si vesel pe strada- citeste articolul din ziarul Click „Huidu ce actor” Aflam de pe site-ul Romania tv o stire cu… Continuă lectura

Incredibila NERUSINARE a lui mru! Cati COPII ar fi fost salvati de la MOARTE?!


Intr-un articol de pe site-ul enational.ro, preluat si de pesurse.ro, care, daca se confirma va detona intr-un mega scandal, aflam, stupefiati ca tovarasul mru (mihai razvan ungureanu) consuma masiv, cu tupeu si ILEGAL banul public.… Continuă lectura

BOMBA! Elena Udrea trece la PNL?


Urmand logica acestor vremuri, in care fosta putere migreaza cu nerusinare in tabara actualei puteri, care ii primeste pe fostii „adversari politici de moarte” tot cu nerusinare, am putea deduce ca nu ar fi un capat de tara daca madam Udrea ar trece cat de curand la PNL sau PSD.

Romania REALA – ‘VAND RINICHI’ – pe Facebook


Romania REALA - 'VAND RINICHI' - pe Facebook

Romania REALA – ‘VAND RINICHI’ – pe Facebook